Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FACE UN DUS

 Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 708 pentru FACE UN DUS.

Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie

... sigur că ar auzi drept răspuns că scrisul nu este treaba lor. Dar ca să mă întorc de unde plecasem, ideea de a face o carte mă umplu de fiori: sperând însă că judecătorii se vor fi înșelat, ca niște muritori ce sunt, mă aruncai într-un fiacar și ieșii pe uliță. Aceasta era la 30 august 1842, zi și seară în care toată suflarea era datoare să se bucure: toate cunoștințele ... unde hotărârăm să petrecem noaptea; coborân- du-ne din trăsură, văzurăm două arcuri de triumf care decorau cele două intrări ale poștii. Această vedere într-un loc ce poartă un nume faimos, scris cu sângele a două nații puternice, întoarse gândul meu spre timpii trecuți; îmi închipuiam că sunt în lagărul viteazului împărat ... contra nimului, dar a bătut pe mulți surugii, trecând pe acolo, lucru ce făcea totuna după părerea lor. Înșelați în iluziile noastre, căutarăm un loc unde să ne putem despăgubi cu somnul; un umbrar sub care se odihnise strălucita persoană ne servi spre aceasta. Ne flatam cu speranța că sub un

 

Ion Luca Caragiale - Despre cometă - prelegere populară

... noastre cu un alt corp ceresc. Știm cu toții că influența generațiunilor cari trăiesc simultaneu este reciprocă. Astfel, copiii, mergând pe la căminurile lor, ar duce îmbărbătarea de care au astăzi atâta nevoie masele populare ignorante, a căror imaginație este totdeauna pornită la superstițiuni și la credință în supranatural ... foarte departate.) No, acuma, Bîrsăscule, tu carele ai mai multă aplicățiune la machemachică, spune-ne doară ce am vrut eu să prezent aici? Școlarul Bîrsescu: Un... castravete, domnule. Profesorul (stăpânindu-și un zâmbet simpatic): Mâncă-l cu mumă-ta! (Schimbând repede tonul:) Tot la foale ți-i gândul, să le-n-dopi!... Nu-i castraveche, mâncăule!... e ... tu și cu mumă-ta, niște loaze! pe mine? care, în cătane, la Zolfărino, unde au fost și cu franțozul și cu talianul, am avut un frache mai mare undrofițir în gavaliri și un unchiu de pe mamă fetfebel la granatiri!... Voi! pe migne! Vezi numa! (Transportat, cântă cu mult avânt eroic:) „La Zolfărino ghe vale, Mere-un ... măiastră a marelui jeniu Neftone, că o comeată cât de mare, măcar ca de-aici pân' la Budopeșta, prin condensățiune, o poate vârî într-un... într-

 

Constantin Negruzzi - Pirostia Elenei

... de a ascunde. Eu am cercat să fac foc cu apă, dar eu sunt încă de a înțelege cum în soare apa face un iaz de lumină. Sufletul care am vrut să-l dau lumii pentru ca să regularisesc mișcările și să mișc orânduielile sale, ar fi fără îndoială ... i nimic, căci și în însuși casa mea, eu nu sunt niciodată în pace. Voi vedeți această tânără roabă care se mânie și plânge într-un colț. Aceasta-i un mic drac; ea îmi răstoarnă capul. Ea încă nu-i de l8 ani, și aceasta mă ocărăște, și aceasta vrea să aibă mai multă minte ... dacă nu vor avea în capul lor un om isteț și statornic, care să-i știe povățui, că acest om va fi el. — Iată un nebun foarte hotărât, au zis solii. — Și foarte primejdios, au urmat Solon. El are, după cum v-am mai spus, meșteșugul de a ... și el ca și tine, ne-au mărturisit nebunia sa. — Și oare are și el o mică roabă care să-l facă să turbeze, un rău care să i-o desmierde și ...

 

Jean-Fran%C3%A7ois Marmontel - Pirostia Elenei

... de a ascunde. Eu am cercat să fac foc cu apă, dar eu sunt încă de a înțelege cum în soare apa face un iaz de lumină. Sufletul care am vrut să-l dau lumii pentru ca să regularisesc mișcările și să mișc orânduielile sale, ar fi fără îndoială ... i nimic, căci și în însuși casa mea, eu nu sunt niciodată în pace. Voi vedeți această tânără roabă care se mânie și plânge într-un colț. Aceasta-i un mic drac; ea îmi răstoarnă capul. Ea încă nu-i de l8 ani, și aceasta mă ocărăște, și aceasta vrea să aibă mai multă minte ... dacă nu vor avea în capul lor un om isteț și statornic, care să-i știe povățui, că acest om va fi el. — Iată un nebun foarte hotărât, au zis solii. — Și foarte primejdios, au urmat Solon. El are, după cum v-am mai spus, meșteșugul de a ... și el ca și tine, ne-au mărturisit nebunia sa. — Și oare are și el o mică roabă care să-l facă să turbeze, un rău care să i-o desmierde și ...

 

George Coșbuc - Pe pământul turcului

... Tu bărbate!... Vai de mine! of, privește cine trece! Lasă snopul în năpaste, seca-i-ar viața să-i sece! Constantin ridică ochii. Un flăcău tânăr trecea, Nalt ca fagul, lat în spate. Ești nebună, draga mea! Zise Constantin. Ce vorbă?! Eu, nebună! O, bărbate! Un voinic frumos, ca ăsta, nu găsești în șepte sate; Vezi cât de-ndesat pășește și cât e de subțirel? Să-l sorbi într-un picur de-apă și să fugi flămând cu el! Mult e tânăr! Ca o fragă! și se vede de-omenie! Cât e de frumos!... Bărbate ... te dar! Biata nevastă, suspinând printre fiori, N-așteptă să-i spună popa predica de două ori, Ci se-mbrobodește bine și prin vaiete pornește: Face-un pas și stă și iarăși face-un pas și iar s-oprește, Tot așa pân ce-ncorda după-un deal. Acu-i de ea! Se ducea ca vântuită, căci bărbatul n-o vedea. Constantin, cum zic, la holdă a rămas. Nevestei sale ... o găină grasă, am s-aduc vinars de prune Și-apoi o să chem în casă pe voinicul din podeț... Vai de mine, mult plătește ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului

... soiuri, începând de la colosalii zăvozi până la cei mai mici mopși și cotei. Boierul Klimenko era om galantom pentru robii săi, dar asemenea și un călău avan pentru cea mai mică greșeală. Toamna după seceriș se deschidea pe moșiile lui vânătoarea, și atunci reședința boierului Klimenko reprezenta un for colosal, unde se aduna boierimea din toate olaturile, aducând slujitori, vânători, vizitii, lachei și câineri cu câini de vânat. Răcnetele, țipetele și ... în umbră bojdeuca săracului. Liniștea în alături era întreruptă numai de zbieratul a două oițe ce pășteau în poieniță. Pe pragul bojdeucei ședea un bătrân în cămașă rufoasă, încins cu un curmei. Bătrânul avea ca la 70 de ani, însă era încă musculos și țanțoș. El stătea pe gânduri țintind o căutătură în cursul râului, cu ... o mână ținea pe genunchii săi o cobză ale cărei strune le atingea cătinel cu degetele zbârcite și negre, și mormăia cu o voce înădușită un fel de cântec, cum se vede, inspirat de gândurile unui trist suvenir, căci ofta din adâncul pieptului, apoi intonând pe instrumentul său un ...

 

Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu

... Așa am ieșit noi în vază, după marile zguduiri politice de la începutul veacului al nouăsprezecelea. Și ca într-o tabără, când sună goarna deșteptării, un freamăt și un zor de pregătire a fost viața noastră de la un capăt la altul al țării. Din această proaspătă înviorare de puteri, aproape sălbatice în izbucnirea lor, din acest clocot de viață frenetică au răsărit eroii ... suprafața vieții noastre. Și noi aveam nevoie de un glas care din adâncul acestei vieți să se ridice și despre această viață să ne vorbească. Un asemenea glas am avut în Grigorescu. Cum a vorbit el, în limba formelor și a colorilor, despre țara și despre neamul ... pe uliță. Numai Nicu sta totdeauna retras. Gălăgia celorlalți îl speria. Mișcările lor violente îl fâceau să se depărteze, înfricoșat ca de o primejdie. Era un copil tăcut, timid, străin pe pământ. El se uita la oameni și la lucruri cu o privire întrebătoare, neliniștită, pururea minunată, ca și cum atunci ... ce școli erau pe vremea aia?... De dimineață până în noapte muncea și ne îngrijea s-avem de toate. Surorile începeau să coasă și ele. Un ...

 

Nicolae Gane - Catrințaș

... și cerbii, și de ascultat glasul străbătător în urechi al mahalagioaicelor adunate aice de prin toate fundurile regatului, eram cât pe ce să adorm ca un om care are un dejun de mistuit și timp de pierdut. Când iată că trece pe dinaintea mea un turc getbeget, în șalvari largi, c-un fes roș pe cap și o cutie de văcsuit cizmele subsuoară. O idee!... Dacă aș chema pe fostul nostru suzeran să-mi văcsuiască cizmele, adecă ... rândul n-a lipsit o dată să vie săși ieie în fiecare dimineață porția de trei pahare de la izvorul no. 1. Ajunsese un fel de bețiv de no. 1. Apoi era un om vesel, glumeț, stup de anecdote, bun vânător, vorbea totdeauna tare, parcă avea a face numai cu surzi, și când râdea în deal la Trei fagi, cascadele glasului lui se auzeau tocmai în vale la Stânca lui Negri. El era ... mie 20 de ani, ca să mă hotărăsc a destăinui adevărul. Ne adunasem deci într-o poiană prea frumoasă prin mijlocul căreia șerpuia un pârău rece ca gheața și limpede ca lacrima. Acolo la umbra a câtorva brazi seculari, pe

 

Ion Luca Caragiale - Criza de cabinet

... pe câtă vreme negoțierile pentru înlocuirea celor morți nu vor trece peste cercul partidului așa zis liberal. Vom aștepta dar în liniște rezultatul crizei într'un fel sau într'altul și atunci numai vom avea a zice și noi cuvântul nostru. Astăzi voim a face numai ceea ce s'ar putea numi diagnosis crizei ministeriale, fără a ne preocupa dacă boala este mortală sau cine va fi moștenitorul ... a rămâne poate în minoritate în Senat. Ce s'a întâmplat oare acum de curând care să facă a periclita într'un mod așa de neașteptat o pozițiune până astăzi așa de strălucită și așa de puternic întemeiată ? Un mic, foarte mic fapt s'a întâmplat; dar care pentru d. Brătianu ce știe a înțelege semnele prevestitoare, are o îngrijitoare ... bărbați, și fățișa neîncredere mutuală cu care se păzeau unul pe altul; între altele în vremea petrecerii lor la Berlin pentru lucrările Congresului. Ceea ce face pe d. Brătianu a se ține acum strâns legat de d. Cogălniceanu este că simte că are în acest bărbat aceea ce nu ...

 

Ion Luca Caragiale - Bubico

... găsi un loc mai comod... Aci. O damă singură, și-fumează, atât mai bine! Intru și salut, când auz o mârâitură și văz apărând dintr-un paneraș de lângă cocoana capul unui cățel lățos, plin de funde de panglici roșii și albastre, care-ncepe să mă latre ca pe un făcător de rele intrat noaptea în iatacul stăpânii-si. - Bubico! zice cocoana... șezi mumos, mamă! "Norocul meu, gândesc eu, să trăiesc bine!... Lua-te-ar ... să sară afară de la locul lui, începe să latre și mai grozav ca adineaori. Eu întind biletul meu conductorului, care mi-l perforează. Conductorul face un pas către cocoana, care-și caută biletul ei în săculețul de mână, pe când Bubico latră și chelălăie desperat, smucindu-se să iasă din paner ... Aș! nu e rău, zice cocoana; până se-nvață cu omul; dar nu știți ce cuminte și fidel este, și deștept! Ei bine! e ca un om, frate! doar ca nu vorbește... Apoi către paner, cu multă dragoste: - Unde-i Bubico?... Nu e Bubico!... Din paner se aude un miorlăit sentimental. - Să-i dea mama băiețelului zăhărel?... Bubico! Bubi!! Băiețelul scoate capul cu panglicuțe... Mamița-l degajează din țoalele în cari dospește-nfășurat și

 

Vasile Alecsandri - Nicolae Bălcescu în Moldova

... notițele ce pot contribui la completarea biografiei lor. Această idee m-a îndemnat a vorbi astăzi de Nicolae Bălcescu ca de un om al cărui nume onorează România și ca de un amic scump și jelit. Am petrecut luni întregi cu el, nu numai în țară, dar și în străinătate; am avut adeseori ocaziunea de a ... copiilor, mai cu seamă că în o asemenea concedare generoasă, ei gustau măgulirea unei mândrii puternice, mândria părintească! Astfel lucrarea sublimă de regenerare, întreprinsă de un mic număr de apostoli ai civilizației, găsi de la început un mare ajutor în dragostea mamelor, în părtinirea entuziastă a surorilor și, mai târziu, pe nesimțite, chiar în amorul propriu al părinților. Astfel, țara ... orbilor și nebunilor ce nu știu a le respecta. Pe plaiul străinătății, trimișii din ambele Principate adevereau zicerea poporală: Sângele apă nu se face! Ei se legau împreună de la cea întâi vedere, ca niște frați buni ce s-ar întâlni după ani mulți de despărțire; trăiau la un ... o formă de proces, dar numai după placul arbitrar al domnitorului sau numai din capriciul unui ministru. Alții iar, care, dorind a crea ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>