Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE MUNTE
Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 568 pentru DE MUNTE.
... rai s-a pomenit, Frumoasă,-mpodobită cu darurile toate, Și nobila-i icoană în unde și-a privit: Negreșit că Eliza de sine încântată, Văzându-și în fântână atâtea frumuseți, Tovarășelor sale: ,,Veniți, le-ar zice-ndată, În crÄ›stalul acesta minune să vedeți. Voi sunteți prea ... peste fire, Un chip care vă-ntrece, și-mi place și mai mult!" Până nu o văzusem, pân-a nu o cunoaște, Eram de nopți, de zile, de toate dezgustat. Vremea ce-acuma zboară părea că se târaște, Anii, ca o povară grozavă de purtat! Vântu-mi părea suflare zadarnică și rece, Cerul ca o câmpie de care sunt sătul, Eho numai un sunet ce fără folos trece, Aurora o rază privită îndestul. Ziceam: O zi ca alta, și tot același soare ... lume vedeam chinuri, pe ceruri vedeam nori. Le privesc cu Luiza; totul schimbat îmi pare, Cerul este cu stele, câmpiile cu flori. Aurora, o nimfă de soare prea iubită, Se deșteaptă și-n aer alunecă zâmbind, De cele dintâi ceasuri, de-ai săi fii ocolită, La soare, ce-o urmează, cu dragoste privind. Zefirul, o ființă
George Gordon Byron - Cântarea dracilor în preziua potopului
... George Gordon Byron - Cântarea dracilor în preziua potopului Cântarea dracilor în preziua potopului de George Gordon Byron Traducere de Ion Heliade Rădulescu Să ne bucurăm! să ne bucurăm! Glasul omenesc nu va tulbura, Cu ale lui rugi nu ne va curma Din țipăt, din ... va curma Din țipăt, din joc, din zbor ce serbăm. Vom vedea pierind, murind și murind Neamul omenesc atât îngâmfat D-al lui ticălos lut de defăimat. A! ha! neam trufaș, te-am văzut pierind; Oasele-ți albind, spălate sclipind, Prin peșteri, prin văi, prin munți s-or opri ... verșunat, tigrul furios Loc își vor căta cu mielul fricos, Pare c-ar fi frați ș-un lapte au supt. Izvor cu șiroi spumegând vâjoi, De sus șiroind, de jos volborând, Totul dezlegând, totul mestecând, -- Ce haos frumos! umed mușuroi! Să ne bucurăm! să ne bucurăm! Glasul omenesc nu va tulbura, Cu ale lui ... din joc, din zbor ce serbăm. Moartea-apoi va sta, puțin va-nceta. Pe dărâmături alți oameni mai noi, Mai spurcați, mai răi, mai vrednici de noi Se vor înmulți, — ea-i va secera. Aste risipiri vor naște pieiri, Alte ființi noi, veacuri, ani mai noi, Alte boale noi, alte
Ion Heliade Rădulescu - Cântarea dracilor în preziua potopului
... Ion Heliade Rădulescu - Cântarea dracilor în preziua potopului Cântarea dracilor în preziua potopului de George Gordon Byron Traducere de Ion Heliade Rădulescu Să ne bucurăm! să ne bucurăm! Glasul omenesc nu va tulbura, Cu ale lui rugi nu ne va curma Din țipăt, din ... va curma Din țipăt, din joc, din zbor ce serbăm. Vom vedea pierind, murind și murind Neamul omenesc atât îngâmfat D-al lui ticălos lut de defăimat. A! ha! neam trufaș, te-am văzut pierind; Oasele-ți albind, spălate sclipind, Prin peșteri, prin văi, prin munți s-or opri ... verșunat, tigrul furios Loc își vor căta cu mielul fricos, Pare c-ar fi frați ș-un lapte au supt. Izvor cu șiroi spumegând vâjoi, De sus șiroind, de jos volborând, Totul dezlegând, totul mestecând, -- Ce haos frumos! umed mușuroi! Să ne bucurăm! să ne bucurăm! Glasul omenesc nu va tulbura, Cu ale lui ... din joc, din zbor ce serbăm. Moartea-apoi va sta, puțin va-nceta. Pe dărâmături alți oameni mai noi, Mai spurcați, mai răi, mai vrednici de noi Se vor înmulți, — ea-i va secera. Aste risipiri vor naște pieiri, Alte ființi noi, veacuri, ani mai noi, Alte boale noi, alte
... fie română? zisei indiferent. — Se-nțelege. N-am putea avea o muzică... mai dulce și mai frumoasă ca cea italiană? — Nu ești venit de mult. — Nu. — Înțeleg, zisei. — De ce? — Oamenii noștri, zic eu, sunt de-un cosmopolitism sec, amar, sceptic — ba și mai mult: au frumosul obicei de-a iubi orice-i străin, de-a urî tot ce-i românesc. Noi am rupt-o cu trecutul fie ca limbă, fie ca idee, fie ca mod de-a privi și a cugeta; căci altfel n-am putea trece în ochii Europei de națiune civilizată. — Și... oare sunteți aceea de ce vreți să treceți? — Hm... nu ești de aici... cum se vede. — Nu. — A... altceva... Ei bine, s-o știi de la mine că nimeni nu caută aicea de-a fi aceea de ce trece. Vezi la noi istorici ce nu cunosc istoria, literați și jurnaliști ce nu știu a scrie, actori ce nu știu a ... nalțe din fundul abisului mării până sus în nourii gânditori din cerul luceafărului ce se numește geniu... Arătați-le iasma viitorului și se vor speria de
Grigore Alexandrescu - Un ceas e de când anul trecu
... Grigore Alexandrescu - Un ceas e de când anul trecu Un ceas e de când anul trecu de Grigore Alexandrescu Un ceas e de când anul trecu... Mi-aduc aminte Cu ce nădejdi zâmbinde, ce dulce a-nceput: Ce vie salutare din inimă fierbinte L-a ... cu amar, Că vremii și durerii gătește răzbunare, L-a vechile lor drepturi uitate în zadar. Schimbat nimic nu pare: alesele ființe, Prieteni de-altădată, strâng astăzi mâna mea: De voia întâmplării mai multe din dorințe Cu grabă împlinite putui a le vedea. Apoi, unde e răul? de ce și cum... cuvântul, Om nu poate să-l știe afară decât eu; Ascuns e în adâncuri, tăcut e ca mormântul, Iar martor suferinții-mi ... l simți; Și dulcele ei suflet, electrică scânteie, Mângâie orice suflet la care s-o ivi. Ades, când sunt în luptă cu gândurile mele, Muncit de-al suferinței demon neîmblânzit, Îmi pari un silf ce vine pe raza unei stele, Din sfere luminoase, din aer bălsămit Apoi, negură deasă lumina-ntunecează ... ochii-mi se confundă trecut și viitor. Căci știu eu viitorul... el nu poate să fie Decât ca anu-acesta, ca anul cel trecut; Bogat de chinuire, deșert
... Vasile Cârlova - Înserarea Înserarea de Vasile Cârlova Informații despre această ediție Publicată în Curierul românesc (29 iunie 1830) de Ion Heliade Rădulescu Pe cînd abia se vede a soarelui lumină În vîrful unui munte, pe fruntea unui nor, Și zefirul mai rece începe de suspină Pîn frunze, pe cîmpie cevași mai tărișor ; P-acea plăcută vreme în astă tristă vale, De zgomot mai de laturi eu totdauna viu, Pe muchea cea mai naltă de mă așăz cu jale, Singurătății încă petrecere de țiu. Întorc a mea vedere în urmă, înainte, În dreapta sau în stînga, cînd sus, cînd iarăși jos, Ș-oriunde priviri multe a ... parte iarăși o gîrlă șărpuiește, Întocmai ca o pînză se vede albă-n jos Și ni se pare încă în vînt că fîlfîiește, Mișcîndu-se de pietre talazu albicios. Cu ce plăcere încă s-aude de departe Un glas de păstorițe, un fluier de păstor, Ce după cîmp cu turma se-ntoarce la o parte Și lasă, cînd se culcă, pe cîine păzitor. Dar icea, mai aproape, s-aude ... umbra de noapte se ivește Grămăzile ...
Cincinat Pavelescu - Veșnicei iubite
... Cincinat Pavelescu - Veşnicei iubite Veșnicei iubite de Cincinat Pavelescu Dlui Alex. Bellu De câte ori mă-nalț cu gândul Pe scara timpului apus, De câte ori m-afund în noaptea Ființei mele nențelese, Și-n toate epocile moarte Ori când visarea mi s-a dus, Din umbra ... renasc la viață. În glasul meu care te-ncântă Vibrează numai un ecou. Am sărutat cu alte buze Aceleași mâini și-aceeași față, În vremi de fală, când în ochii-mi Sclipea un suflet de erou! Era o toamnă-ntârziată, Tu stai cu amforele goale Lângă fântâna unde seara Veneau mioarele să bea. O lacrimă picând din ochii-ți Brăzdă ... o stea! D-atunci și ani, și veacuri multe Ca niște clipe se topiră... Pe unde-a fost fântâna veche Poate pădure e de brazi, Și marea s-a schimbat în munte
Vasile Alecsandri - Mănăstirea Argeșului
... în zori de zi Întâi s-a ivi, Pe ea s-o jertfim În zid s-o zidim!" [5] III Iată-n zori de zi Manea se trezi, Ș-apoi se sui Pe grad de nuiele Și mai sus, pe schele, Și-n câmp se uita, Drumul cerceta. Când, vai! Ce zărea? Cine că venea? Soțioara lui, Floarea câmpului! Ea ... mea, Nu te speria, Că vrem să glumim Și să te zidim!" Ana se-ncredea Și vesel râdea. Iar Manea ofta Și se apuca Zidul de zidit, Visul de-mplinit. Zidul se suia Și o cuprindea Pân' la gleznișoare, Pân' la pulpișoare. Iar ea, vai de ea! Nici că mai râdea, Ci mereu zicea: ,,Manole, Manole, Meștere Manole! Ajungă-ți de șagă, Că nu-i bună, dragă. Manole, Manole, Meștere Manole! Zidul rău mă strânge, Trupușoru-mi frânge!" Iar Manea tăcea Și mereu zidea. Zidul se ... cu gura, șapte ani de-a rândul, în ziua de Bobotează aghiazmă mare și să stropească astfel mormintele copiilor. Rusaliile sunt trei fete de împărat care au ciudă asupra oamenilor fiindcă nu au fost băgate în seamă
Vasile Alecsandri - Doina haiducească 4
... Vasile Alecsandri - Doina haiducească 4 ,,Eu, vere, te-aș întreba, Dacă nu te-ai supăra, Cu ce hrană te hrănești De nici vara nu muncești, Nici iarna nu îmblătești?" ,,Nu știu, vere, spune-ți-oi, Ori o palmă trage-ți-oi. Când e vară, primăvară, Iau ... la culcare, Să adoarmă stevarii, Să le fur armăsarii. Apoi singur îmi fac parte, Aleg steava-n jumătate Și mă duc, vere,-ntr-o ducă, De se pare că-s nălucă, Drept la târg, la Brancoveț, Unde-s caii mai cu preț. Iepele care-s cu mânzi Fac cinci sute de ... ndestulată, Cât mi-e punga nesecată, Și petrec într-o-ntinsoare Tot la umbră, la răcoare, Cu trupul pe frunzi căzute, Cu gura la cep de bute, De
... George Coşbuc - Cornul Cornul de George Coșbuc Baladă germană Cum geme-ntreg Tirolul de vuiet de bătăi! O singură colibă stă pacinică în văi. Și-ntr-însa plânge-o mamă. Ce bine și-a pierdut? Ea plânge că bărbatul ... i-a căzut. Și cei doi fii ai mamei căzură la hotar; Cel mic îi mai trăiește și chinul ei amar. Un fiu de-ți mai rămase, la pieptul tău să-l strângi, Tu ești încă bogată, tu mamă, de ce plângi? Și-auzi! Ce sunet trece puternic, plin de foc? De ce-a tresărit mama, stând galbenă pe loc? Auzi, măicuță dragă, ce glas a răsunat! E nuntă, dragul mamei, sunt clopotele ... nu e cântec de nuntă ce-aud eu! Vor fi ducând la groapă p-un mort, iubitul meu! E corn, iubită mamă, nu-i cântec de mormânt, Cunosc eu acest sunet și știu și acest cânt! Prin văi și munți cu vuiet întâi când a sunat, Ne-a ...
Mihai Eminescu - Odin și poetul
...  în colbul negru Uitat ș-ușor al vechiului pământ. Dar ei... De-ar merge-n sud și nord  nimica. Sunt ca o laie de nomazi și de lăieți Ce stau deocamdată numai pre pământul Ce l-au cuprins, spre a fi alungați De alt popor mai tare, iubitor De cele ce-au trecut, ce-s rădăcina Și gloria celor ce sunt."  ,,Ah! ce-am dori în ora morții mele, Roma să guste pân ... consorții tăi cei plini de glorii. De cântec este sufletul meu plin. De vrei s-auzi al iernii glas vuind Și lunecând prin strunele-mi de fier, De vrei s-auzi cum viscolește-n arfa-mi Un cânt bătrân și răscolind din fundu-i Sunete-adânci și nemaiauzite, Ordonă numai  sau de ... amestecul hidos Al gândurilor unui neferice E frumusețea. Nu  în seninul, În liniștea adâncă sufletească, Acolo vei găsi adevărata, Unica frumusețe... (Fruntea-i înaltă, De neauă coperită, și coroana-i De stele-albastre strălucea în hală, Și vorba lui blândă era duioasă.) ... Din cupa mea de aur bea auroră S-între seninul blândei diminețe În pieptul tău. Și ți-oi deschide-atunci Portalele nalte de