Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE MĂSURAT
Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 312 pentru DE MĂSURAT.
... Emil Gârleanu - Furnica Furnica de Emil Gârleanu În mahalaua Tătărașilor toți îl cunoșteau pe Ion Cuhulea. Născut și crescut acolo, trăind cincizeci de ani în șir numai pe locul acela, nici nu putea fi altfel. Copiii, de la vârsta de șapte ani, când prindeau să învețe carte, pe lângă școală, mai știau unde-i biserica și casa lui Cuhulea; iar biserica era mai greu de ... bine tovărășia unei ființe; și, totuși, când se gândea să mai amestece încă pe cineva în treburile și în mersul traiului zilnic, parcă se cutremura. De când era pe pământ, își ducea rostul singur; de ce s-ar lenevi tocmai la sfârșit? Dar lacrimile femeii îi muiau inima... Dădu de cuibul chiftiriței, într-o împletitură ca de câlți, tocmai la rădăcina florii. Din cuib ieșiră repede două gângănii, pe care Cuhulea le rostogoli cu limba cuțitului în pahar. Și se gândi: dacă ... a trecut și asta; lucrurile au intrat iar în vadul lor. Nimic nu se schimbă în casa lui Cuhulea; atâta doar că în locul odăii de culcare a Smarandei se făcu un fel de sufragerie. Protivnic obiceiului de până acum, la masă venea ...
Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)
... Cu vestit baltagul său, Sub Ciubăr-Vodă cel Mare Zdrobea hordele tatare. Pentru-a sale vitejii, Domnu-i hărăzi moșii, Așa mari, așa de-ntinse Cât cu ochii le cuprinse De pe vârful istui munte, Și-l făcu boier de frunte Asupra boierilor Pentru vecii vecilor, Dându-i numele „Baltag". — Din așa strămoș mă trag! CORUL și STACAN Și „Baltagâ€� l-a ... Mi-a prins inimioara-n laț! L-am iubit Și m-am jertfit; Însă... pace! N-ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi Încă e un marțafoi! III Așadar și prin urmare, Sentimentu-i un păcat; Fii în veci fără-ndurare Chiar de-ți place vrun bărbat, Învârtește-l, Răsucește-l, Amețește-l Și vrăjește-l, Până când deodată, haț! Tu să-i prinzi inima-n laț! Nu ... I) TABLOUL II (Scena reprezentă pivnița hatmanului Baltag: două bolți mari, una în planul întâi, alta în planul II. Fundalul și culisele arată rânduri superpuse de butii mari și mici, toate cu inscripții de vinuri și provenința vinurilor: Cotnar Busuioc, leat 5475[ii] ; Odobești alb, [leat] 5603; Uricani roș, leat 5246; Nicorești profir, leat 5325; Drăgășani cornița-ruginiu, leat ...
Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)
... Cu vestit baltagul său, Sub Ciubăr-Vodă cel Mare Zdrobea hordele tatare. Pentru-a sale vitejii, Domnu-i hărăzi moșii, Așa mari, așa de-ntinse Cât cu ochii le cuprinse De pe vârful istui munte, Și-l făcu boier de frunte Asupra boierilor Pentru vecii vecilor, Dându-i numele „Baltag". — Din așa strămoș mă trag! CORUL și STACAN Și „Baltagâ€� l-a ... Mi-a prins inimioara-n laț! L-am iubit Și m-am jertfit; Însă... pace! N-ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi Încă e un marțafoi! III Așadar și prin urmare, Sentimentu-i un păcat; Fii în veci fără-ndurare Chiar de-ți place vrun bărbat, Învârtește-l, Răsucește-l, Amețește-l Și vrăjește-l, Până când deodată, haț! Tu să-i prinzi inima-n laț! Nu ... I) TABLOUL II (Scena reprezentă pivnița hatmanului Baltag: două bolți mari, una în planul întâi, alta în planul II. Fundalul și culisele arată rânduri superpuse de butii mari și mici, toate cu inscripții de vinuri și provenința vinurilor: Cotnar Busuioc, leat 5475[ii] ; Odobești alb, [leat] 5603; Uricani roș, leat 5246; Nicorești profir, leat 5325; Drăgășani cornița-ruginiu, leat ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă
... a artistului. Însuși artistul e format de către mijlocul natural și social ce-l înconjoară. Toate producțiunile artistice (vorbim de artă, nu de mâzgălituri ori de falsificarea artei) se reduc, la urma urmei, la înrâurirea mijlocului natural și a celui social. O impresie făcută de mijlocul natural, de pildă un răsărit de soare ori o idee socială, cum este iubirea de oameni sau iubirea către femeie, nu va ieși de la poet întocmai cum a intrat. Impresia va găsi o sumă de impresii adunate, o sumă de idei, va găsi un sistem nervos deosebit, care la nașterea artistului cuprindea posibilitatea dezvoltării și creării artistice. Creația artistului va fi un product al combinațiilor ... parte, iar pe de alta prin un complex de influențe sociale. Și așa-i întotdeauna. Dacă uneori nu putem găsi, în unele privințe, o legătură de cauză între mijlocul social și cel natural și creațiunea artistului, pricina poate fi că știința nu-i îndestul de dezvoltată în această privință; pricina poate fi a instrumentelor de cercetare, care în materie de artă și de ...
... împarți un pai la doi boi. Și că Cu ce dascăl lăcuiește Așa carte-alcătuiește. Așa e lumea asta: Rîde om de om și dracu de toți. Dracu rîde de porumbe negre și pe sine nu se vede. Gura lumii numai pămîntul o astupă. Fiecare să leagă unde îl doare. (Spun c-a fost ... Omul prost din vorbuliță Și nuca din ușurință. Pentru că Judecata-i e oloagă, Că-i lipsește-n cap o doagă. Om în trup destul de mare Și minte de copil are. Știe vorbe să îndruge Parcă tot la țîță suge. Știe ca calul prost Să ia hamul de rost. E bătut la cap Tocma ca un țap. Știe sfătuiri să dea Cît știe și baba mea. Ar vrea să facă și el, Dar ... pune tărîțe într-însa, Și cu amîndouă intrînd el în casă Le puse-nainte pe pat fără masă. Ei, văzînd aceasta, îl întreb dodată: — De ce ne pui aste înainte, tată? — Poftiți, — el răspunse — că vă dau eu încă, Boul și măgarul de aste mănîncă. Iar ei începură-n ochi să se privească Și unul ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra mișcării literare și științifice
... altă întocmire, numită în mod obișnuit întocmirea burgheză, democrată; formele politico-sociale feudale iobăgiste au fost înlocuite prin formele moderne occidentale. Această transformare socială, săvârșită de aceia pe care de obicei îi numim ,,generația de la '48", e asemănătoare în multe privințe cu transformarea operată și în Franța la 1789-1793 de burghezimea revoluționară de atunci. Zicem ,,asemănătoare în multe privințe" și nu de tot, pentru că sunt și deosebiri însemnate, provocate de diferența între felul dezvoltării istorice a țării noastre și a Occidentului european. Asupra unora din aceste esențiale deosebiri vom insista chiar ... e o ridicare a diapazonului emoțional al unei însemnate părți din națiune, care devine un teren foarte favorabil pentru crearea artistică. O mulțime de oameni sunt însuflețiți de același ideal, au aceeași mare dorință, forțele lor sufletești lucrează în aceeași direcție și de aceea e la ei o cerință sufletească de a comunica unul cu altul, de a-și spune dorințele, de a-și manifesta simțirile, emoțiunile, speranțele. E evident însă că cel mai prielnic mod de manifestare și comunicare emoțională între oameni e cuvântul sfânt și inspirat al poeziei. Afară ...
Vasile Alecsandri - Despot Vodă
... ȚĂRAN O ȚĂRANCĂ ȚĂRANI, TÂRGOVEȚI, BOIERI, OSTAȘI ROMÂNI, MERCENARI, UNGURI, FRANCEZI, LEȘI, NEMȚI etc., CĂLUGĂRI (Drama se petrece la anii 1558-1561.) NOTĂ: Versurile precedate de semnul * pot să nu fie declamate în cursul reprezentațiilor (V. A.) ACTUL I Culmea Carpaților ce desparte Bucovina de Transilvania. Un brad, în dreapta. Panorama de munți, în fund. SCENA I JUMĂTATE, LIMBĂ-DULCE JUMĂTATE (rezemat de brad, cântă) Frunză verde de stejar, Sus pe munte, la hotar, Zi și noapte stau pândar... LIMBĂ-DULCE (vine din stânga, obosit, aducând un fedeleș pe umăr) Uf! Iată-mă ... dușmanii și-n țară, și-n afară. Pe vremea lui boierii ostași erau, ostași Cum n-au mai fost!... Acuma nepoții lor trufași, Mici râvnitori de tronuri, seci, răi, ieșiți din minte, Păgâni prin a lor fapte, s-ating de cele sfinte, De sceptru, de moșie, de neam și de popor, Iar țara, muma, piere gemând sub talpa lor. DESPOT Cu Vodă Lăpușneanul ei astăzi nu se-mpacă? LASKI Nu! n-ar putea nici dracul ... pe tron ca să le placă. DESPOT Le trebuie, se vede, un domn căzut din cer? LASKI Ba mai degrabă-un... Despot cu brațul lung de ...
Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele
... haritatea, angelica tărie Din care purced pacea, divinele virtuți; Pe muntele de aur, în stânci de adamante, Cu pulbere de stele, verzit de imortali, Umbrit de cedri-eterii, florat de amarante Și unde se dezvoltă virtuțile florali; Acolo unde-adie zefirul de clemență Prin arborii științei ce Domnul! Domn! șoptesc În quietutea naltă d-amor, de inocență, La râuri de viață ce Domn ! iar murmuiesc; Pe culmea astui munte, sub tinda-omnipotenței, Înconjurat de angeli, puteri de serafimi, Acolo este tronul divinei providenței, Pe mii de miriade de repezi cherubimi. Cerească armonie organe mii răsună; Poeții-eternitătii, serafi întraripați, Sub degete d-auzuri vii arpele înstrună, Răpiți în adorare, de Domnul însuflați. Ființe de simțire, cu totul de vedere, Contemplă în mirare p-eternul Iehova, În marele panhymniu, în sfânta preveghere Întreg nemărginitul răsună: Osana! P-același tron, d-a dreapta ... până peste polul și cel mai depărtat, De șapte ori atâta principiul fericirii A-mpins răul din ceruri damnării rezervat. Aci, stătuți demonii de lunga lor cădere, De trăsnetele juste pătrunși și sfâșiați, Încep să mișuiască în vasta încăpere, Într-un noroi de
Vasile Alecsandri - Chirița în provincie
... vă știu eu de mult că sunteți buni de gură și răi de lucru... Afară! ȚĂRANII: Cucoană... CHIRIȚA: Pieriți din ochii mei... că vă iau de fugă cu calul. (Repede calul spre ei.) (Împreună.) ȚĂRANII (fugind) Dreptate, dreptate Ne fă. Cucoană, dreptate Ne dă! CHIRIȚA (furioasă) Cu biciul pe spate V ... habar. Hop, hop, hop, La galop Etc., etc., etc. Ș-apoi trebuie să știi, cumnățică, că de când m-am dezbărat de Calipsița și Aristița... de când în sfârșit le-o măritat bărbatu-meu cu Brustur și cu Cociurlă... pare c-am întinerit de 20 de ani... îmi vine tot să zburd... că, Doamne!... mult m-am mai necăjit prin Ieșu cela ca să-mi găsesc gineri... știi?... SAFTA: Știu... căzuseși ... SAFTA: Tras, soro... că alta nu fac toată ziua... CHIRIȚA: Și ce zic cărțile? SAFTA: Menesc a bine... Mi-o ieșit zece ochi de caro... bucurie... lângă riga de trefli... frate-meu, și dedesubt trii ochi de cupă... drum... trebuie să vie negreșit astăzi... și să-ți aducă veste bună. CHIRIȚA: Să te-audă Dumnezeu... Atunci să vezi, soro, căpățâni de
Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul
... Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul Andrei Florea Curcanul de Nicolae Gane Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Sunt vasluian de loc din satul Floreștii. Eram abia de douăzeci și unu de ani, când îmi veni rândul să trag la sorți. Îmi aduc aminte cu ce sfială vârâi mâna într-un vraf de hârtiuțe răsucite și scosei no.13. — Bun! strigară cei dimprejurul meu. Ești băiet cu noroc. Apoi doftorul mă dezbrăcă pănă la piele, mă căută ... cu popușoi în coșere și cu vitișoare împrejurul casei, încât el se prinse să-mi facă uniforma cu cheltuiala lui, numai să nu mă piarză de lângă el, și astfel rămăsei soldat în Regimentul de dorobanți no. 13. Fără să mă laud, pot zice că nu-mi ședea tocmai rău în uniforma mea de dorobanț, cu opincile bine șfăruite la picioare, cu mantaua cea lungă încinsă la mijloc cu curea, și mai ales cu căciula cea îndoită pe ureche ... optsprezece de toți, eram înșirați doi câte doi cu caporalul în frunte. — Pușca la umăr!... Marș!... Atunci cu piciorul stâng înainte plecarăm. O sută de căciulit și de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Susana
... unii cu vin, alții cu apă rece, bătrânele plecară capul pe perne, bărbații, flăcăii și fetele mari făcură roată împrejurul Tămădueanului, iar băieții o tuliră de-a lungul viei, strigând în goana lor: — Cine vrea de-a puia-gaia să-i adune cu tigaia? — Cine vrea de-a v-ați-ascunselea ? — Cine de-a hâra care taie vâna? — Cine de-a poarca ? Iar fetițele: — Cine vrea de-a leapșea ? — Cine de-a fețele ? — Cine de-a ineluș-învârtecuș p-al cui deșt te-ai pus? — Cine de-a hai la groapa cu furnici care pișcă mari și mici? Asupra acestui stol zburdalnic și speriat ca de uliu își îndreptară cu toții privirile vesele. Multe din femei își făcură cruce, mormăind: "Ține-i, Doamne!", "Lighioile mamei!", "Veselia bunichii!" Ba unele scuipară de ... sfârcuri. Tămădueanul se scărpină în cap, își drese glasul și începu dibuind în pustiul amintirilor. Roata din jurul lui îl asculta neclintită, ferindu-se chiar de a-și întinde picioarele, ca nu cumva târșiala rogojinilor să-i tulbure șirul. — Năpădise muscalul, cu tot potopul puterilor, de nu se mai isprăvea. Oriun' te-ntorceai, herghelii de cai cu coame lățoase și cu fotoloage la picioare, șepci, chivăre, ciacuri și purcoaie țuguiate ...