Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CU PLĂCERE
Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 320 pentru CU PLĂCERE.
Nicolae Filimon - Mateo Cipriani
... sunt prea lungi și n-au nici o fereastră în plafond ca să aducă lumină, ceea ce le face a semăna foarte mult cu închisorile penitențiare din Elveția. Cămările monahilor sunt foarte mici și ornate numai cu mobilile cele mai necesarii: un pat de scînduri, fără alt așternut decît un lințoliu de lînă, un urcior cu apă, o masă mică de brad, pe care se vede mai totdauna depuse ori constituția ordinului sfîntului Domenic, sau breviarul monahic; iar ornamentul păreților se ... au lucrat mai mult decît acela pentru prosperitatea ordinelor monahicești. Sub pretext dar că voiesc a vedea grădina, luai pe unul dintre călugări cu mine ca sa-mi serve de ghidă; intrai cu dînsul în grădina monasterului, o privii cu băgare de seamă și mi se păru foarte frumoasă. Din esplicările ce-mi dete asupra unor plante și altor particularități ale grădinii, mă încredințai că ... în singurătate aceste bele coline încoronate de arbori! De cîtă poezie religioasă nu s-ar umplea sufletul meu la privirea cerului Toscanei, senin și semănat cu stele! M-aș dedica cu ...
Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)
... cavalerii civili, zic, care intră pentru întâiași dată în adunări, poartă neapărat o jiletcă albă, legătura de gât de atlaz neagră și gulerul fracului căptușit cu catife; de abia la al doile sau al treile an a intrării lui în lume, începe a se deprinde cu pălăria-clacă, cu pantaloni collants și cu papuci cu cătărămi de la Miculi . Dar atunce i s-a dus blândeța cea dintâi! Piciorul i se strică. Se ostenește, se odihnește, când joacă ... lucru foarte interesant, te încredințez. Ascuns sub umbra deselor marabouts a unei tinere de șaizeci de ani, îmbrăcată în rochie de atlaz albă, cu cordele pempe, cercetez și privesc. Iartă-mi vro câteva portreturi. Dintâi acea tânără persoană a căreia cap este încărcat cu un braț de flori și de spicuri poleite, ca zeița Ceres ; fată mare cu pielița palidă și cu zâmbirea netocească, care la vârsta de optsprezece ani a ieșit din pansion, unde a câștigat toate premiile clasei sale. Ea a ... trupuri goale; cu toate aceste, talentul său cel mai frumos este că are douăzeci mii galbeni zestre. La ochii mă-sei, acea femeie groasă, rumănă, ...
Vasile Alecsandri - Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri
... žLa lucru!“ îmi șoptește un glas ce iese din tuspatru colțuri ale cabinetului și cu plăcere ascult adeseori îndemnul său; încep prin corespondența cu Londra, cu Parisul, cu Bucureștii, cu Iașii, cu Montpellier, chiar și cu America; apoi mă apuc de vreo lucrare mai serioasă și ziua trece făr-a băga de seamă dacă ninge și dacă suflă crivățul ... ani, ar găsi în el multe subiecte de studiu atrăgător și folositor... Câte romane, câte piese de teatru, câte scrieri fiziologice s-ar putea clădi cu materialul adunat în el! Și câte spirite sănătoase s-ar retrage cu mulțumire în sanctuarul său spre a se odihni de luptele zilnice și de preocupările, zise politice, ale epocii de față!... Tipuri pentru tipuri ... speranță că vei da un frate gemene volumului tău, dacă nu mai mulți. Tu ai încă un tezaur de suvenire care foiesc în capul tău cu dor de a ieși afară, precum se bat păsărelele de gratiile coliviei. Fă-ți milă cu ele și le deschide colivia, pentru ca să se bucure de încântarea libertății și ele, spre mulțumire, să ne încânte ...
Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade
... pe cea dintâi foaie a poeziei românești moderne, aș numi balada Andrei Popa a lui Alecsandri: Cine trece-n Valea-Seacă Cu hangerul fără teacă Și cu pieptul dezvelit? Andrei-Popa cel vestit. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Zi și noapte de călare Trage bir din drumul mare, Și din țară peste tot Fug neferii cât ce ... Deleanu și din Beldiman se pot cita versuri în care își află glas, original pentru întâia oară, verva satirică în poezia noastră. La Budai-Deleanu cu o muzicalitate surprinzătoare, la Beldiman cu o violență de limbaj superb familiară, ne întâmpină, întâia oară, pe românește, invectiva în formă artistică. Budai-Deleanu apostrofează astfel pe românul ajuns, din vânjos ... totul, în fața străinilor în a căror mână încăpuse: Venetici flămânzi de prin ostroave, Greculeți din Anadol, din Pera, Ți-au răpit venituri, cu hrisoave; Tu le zici: Arhonda, kalimera! Și te închini cu multă plecăciune Crezându-le toate ce vor spune... Beldiman însă îi ia, pe fiecare după nume, cum îi cunoștea din ochi sau din auzite, și ... Romandi pârcălabul, un giugea, un om pocit; O stârpitură grecească, ieșit dintr-un vas clocit. Insistent atrag atențiunea asupra frumuseții emistihului: Și de țări vânturător, cu ...
Panait Istrati - Chira Chiralina
... de ici-colo de natura lui nomadă și ciudată; viața prinsă la vârsta de douăzeci și cinci de ani în tristul angrenaj al societății (căsătorie cu o fată bogată, frumoasă și sentimentală), din care ieși după un an acoperit de rușine, cu inima sfâșiată, cu caracterul falsificat. Adrian cunoștea vag povestea. Mamă-sa, fără a intra în amănunte, i-o da exemplu de ticăloșie, dar Adrian trăgea incheieri ... trecea drept un flecar pentru toată lumea — și era în adevăr, voia să fie. În costumul său prăpădit și boțit chiar când era nou; cu înfățișarea sa de țăran orășenit, cu cămașa necălcată, fără guler, cu aerul său de geambaș hoțoman, el se deda la o paradă de vorbe și de gesturi care amuzau pe oameni, dar care lui nu-i ... văzu deodată apărându-i “celălalt Stavruâ€�. Adrian se înfipse în ochii lui. Într-un colț al magazinului puțin luminat, Stavru cu zbârciturile feței suprimate, cu trăsăturile îndulcite, cu ochii mari deschiși, ficși și luminoși, privea pe băcanul cu chip umflat și posac și zicea, sfios, dar hotărât, în vreme ce celălalt îl aproba ...
Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române
... și în strofe, totuși nu sunt și nu pot fi poezie, ci rămân proză, o proză rimată. Pentru a demonstra acest adevăr, demonstrațiune cu atât mai importantă cu cât din ignorarea lui multe din poeziile noastre nici nu intră în categoria operelor de artă, ci sunt proză stricată prin rime, vom intra în ... cuvintele ce le întrebuințează, aceleași imagini sensibile în conștiința auditoriului, ce trebuie să le aibă el în fantezia sa, are a se lupta cu o primă greutate foarte însemnată: cu pierderea crescândă a elementului material în gândirea cuvintelor unei limbi. La început cuvintele corespundeau unei impresii sensibile, și cine le auzea atunci își ... înaintează însă limba, cu cât experiența se întinde peste mai multe sfere și cuprinde cunoștința a tot mai multe obiecte de același fel, cu atât cuvântul ce le exprimă devine mai abstract, caută a se potrivi cu toată suma de obiecte câștigată din nou, pierde una câte una din amintirile sensibile de mai nainte și, devenind o noțiune generală, se ridică pe ... exclusiv intelectuală. Eminens cel vechi putea fi o expresie poetică, eminentul de astăzi este o expresie esențial prozaică. Ceea ce s-a întâmplat ...
George Topîrceanu - Eminescu și epigonii lui
... luat chiar apărarea lui Eminescu împotriva acelora care cred că poetul a fost gazetar numai de ocazie, silit de nevoi. Ca să vadă cu câtă plăcere făcea Eminescu gazetărie la Timpul , îl rugăm să consulte Amintirile dlui Vlahuță sau chiar propriile mărturisiri ale poetului: „Simt că nu mai pot, mă ... adevărată Veronicomanie. Sunt oameni pe care această întovărășire perpetuă i-a lovit întotdeauna în chip neplăcut. Mai întâi, ea nu e tocmai potrivită cu admirația virilă pe care o datorăm unui om ca Eminescu. Cu prilejul ei avem neplăcerea ca, fără voia noastră, să ne aducem aminte de împerecherea, cam comică, a veșnicului „Jeanot avec sa Jannetteâ ... senzațional și reclamă a făcut pe unii biografi să dea în vileag — nulla ratio — chiar și acele scrisori care conțineau pasagii cu desăvârșire intime și rușinoase. Ba ceva mai mult. Inocenții biografi nu s-au mulțumit să fie singuri ridicoli cu comentariile și extazul lor în fața prieteniei curate dintre Eminescu și Veronica, pe timpul cât trăia Micle. Ei au reprodus, fără nici o necesitate , o ... ...
Constantin Negruzzi - Pirostia Elenei
... Hector fiul lui Telamon erau culcați în țărnă și că o mulțime de eroi amestecau dușmănească lor țărnă într-un singur mare mormânt, Elena și cu Menelau, împăcați împreună, se întorceau cu liniște și cu chef la Lachedemonia și, jăluindu-se cu dulceață că el au putut-o crede necredincioasă, el cerându-și iertăciune că au crezut niște arătări înșelătoare și făgăduind că nu se va mai ... spui acole secretul școlii, căci, cu Apolon, fiindcă el vă trimete, nu este nimic de a ascunde. Eu am cercat să fac foc cu apă, dar eu sunt încă de a înțelege cum în soare apa face un iaz de lumină. Sufletul care am vrut să-l ... a linguși obștea, și acesta este meșteșugul de a o stăpâni. El se laudă, el spune că o va în văii ca cu o mreajă, și după ce m-au mâniat prin înfricoșările sale, el mă defăima că nu-l iubesc și se jură pe cei mai mari ... capetenu este înțeleptul ce voi îl căutați. Vă sfătuiesc să vă adresarisiți la Thales Milesianul, căci el își stăpânește sufletul în pace și este fericit ...
Jean-Fran%C3%A7ois Marmontel - Pirostia Elenei
... Hector fiul lui Telamon erau culcați în țărnă și că o mulțime de eroi amestecau dușmănească lor țărnă într-un singur mare mormânt, Elena și cu Menelau, împăcați împreună, se întorceau cu liniște și cu chef la Lachedemonia și, jăluindu-se cu dulceață că el au putut-o crede necredincioasă, el cerându-și iertăciune că au crezut niște arătări înșelătoare și făgăduind că nu se va mai ... spui acole secretul școlii, căci, cu Apolon, fiindcă el vă trimete, nu este nimic de a ascunde. Eu am cercat să fac foc cu apă, dar eu sunt încă de a înțelege cum în soare apa face un iaz de lumină. Sufletul care am vrut să-l ... a linguși obștea, și acesta este meșteșugul de a o stăpâni. El se laudă, el spune că o va în văii ca cu o mreajă, și după ce m-au mâniat prin înfricoșările sale, el mă defăima că nu-l iubesc și se jură pe cei mai mari ... capetenu este înțeleptul ce voi îl căutați. Vă sfătuiesc să vă adresarisiți la Thales Milesianul, căci el își stăpânește sufletul în pace și este fericit ...
Ion Luca Caragiale - Cronici literare
... probă vă voi da și un alt esemplu: Era pe atunci, în Francia, un poet, nici prea-prea, nici foarte-foarte, anume Lamartine, care voia cu orice preț să treacă de geniu. El moare după ce dotează literatura țărei lui cu nenumărate volumini. Patria îl glorifică. Universul îl admiră. Pentru nenorocirea lui însă, iată că cetatea Bucureștii, geloasă de gloria francesului, scoate la lumină pe Aamsky ... ce se datorează geniului, reproduc scrierea cu inovațiunile de ortografie și punctuare ce autorul voiește a introduce în literatură; căutați de vă obicinuiți cu dânsele, căci poate, pe venitor, vă voi face plăcerea a vă mai da și alte producțiuni d-ale geniului din Pitești. Iată d ... spus că este ieșit din sărite, că-i lipsește ceva, că pare a fi capiu; și toate astea, pentru ce? pentru că umblă cu gâtul cam strâmb și privește cu ochii jumătate închiși, clipindu-i cam prea des. Ce calomnii! Auziți cum cutează profanii să vorbească de autorul meu de predilecțiune?! Nu aibi teamă, favoritul ... ce ai adus pentru progresul Almanchului în România, să se vadă, săpate în litere de aur, cele douăsprezece semne ale Zodiacului împărțite pe anotimpuri, împreună ...
Constantin Negruzzi - Flora română
... a d-voastre. Parcul meu se compune de doi plopi plutași, trei paltini, câțiva tei, ulmi și sălcii, și ca lux am și un vișen cu flori pline. Părâul meu are izvorul său într-o bute mare, ascunsă într-un ungher și îmbrăcată cu iederă și cu hamei, pe care argatul o împle în toată dimineața, și apoi prin un cep sloboade apa care, după ce șerpuiește pe un pat de prundiș ... și de mărgăritarel, ce i-am dat noi; mă tem însă să nu vie vrun poet galoman care să-i zică mughet, pentru că rimă cu poet și cu buchet și pentru că așa îi zic francezii, horror! Iată mintă, săbiuță gladiolus, sălvie, milostivă gratiola, maioran, mama pădurei asperula, rosmarin, cimbru thymus, dobronica melittis ... buchet de mai frumoase flori. Până atunci depun pe acesta la picioarele d-voastre. Brustureni 26 mai Angelica Florineasca, D-lui Onisim Cerențel Am priimit cu o vie plăcere buchetul și mai ales scrisoarea d-tale, adevărat martirolog a bietelor flori. Ce nume, domnul meu! îți iert viorica și lăcrimioara, dară nu ... crestate, late sau sucite cu preflorire valvară etc." Iată și pentru cerențel: "Familia rozaceelor, neamul driadeelor, trunchi ierbos sau lemnos,; frunze digitate sau împănate. Potir