Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CONTRĂ

 Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 330 pentru CONTRĂ.

Ion Luca Caragiale - Culisele chestiunii naționale

Ion Luca Caragiale - Culisele chestiunii naţionale Culisele chestiunii naționale de Ion Luca Caragiale Dintr'un izvor cu desăvârșire autorizat, putem da aci toate amănuntele mai interesante asupra ultimelor împrejurări prin care a trecut chestiunea națională. Vom evita, se înțelege, lungimile inutile, trecând repede asupra împrejurărilor destul de cunoscute publicului, precum procesul Memorandului, secuestrarea Tribunei ș. a.; și vom da la lumină numai părțile ascunse ale acestei nenorocite chestiuni, în care partidul și guvernul liberal au jucat un rol așa de îndoios - zicem îndoios, nu atât din punctul de vedere al patriotismului, cât din punctul de vedere al tactului politic. Samsarul, care și-a oferit nepoftit serviciile sale Ardelenilor, poate o fi fost onest, mai ales că a spus-o singur; dar, în schimb, a fost de o nedibăcie, de o lipsă de tact politic, de neiertat. Amestecul partidului și guvernului liberal de la noi în afacerile interioare ale partidului național de peste munți a fost fatal acestuia: mulțumită acelui amestec, în urma dihoniei care s'a aprins în sânu-i, în urma amețelii și rătăcirii spiritelor de spaima intrigilor, de nesiguranță și absolută lipsă de ...

 

Nicolae Gane - În vacanțe

Nicolae Gane - În vacanţe În vacanțe de Nicolae Gane Apărut în 1879 I În sfârșit, iată-mă-s acasă! Cânele Balan sări cel întăi din trăsură și era cât pe ce, în mișcările lui de bucurie, să răstoarne pe baba Ilinca care venea să mă primească în scară. Biata babă Ilinca!... Cum îi sticleau ochii de fericire văzându-mă iarăși sub ocrotirea ei pentru două luni de vacanțe. Ea mă crescuse pe brațe, mă învățase Tatăl nostru și se deprinse a mă privi ca pe copilul ei. — Da nu vedeți, mă rog, zicea ea în dreapta și-n stânga, ce mare și frumușel s-a făcut? I-au răsărit mustețele, nu fie de diochi! Toate slugile din casă, și feciorul, și bucătarul, și chelarul, și moș Toma grădinarul, îmi ieșiră să mă ureze de bună venire; unul îmi apucă pălăria din mâni, altul mantaua de pe umere, un al treilea gemandanul; era în casă o adevărată răscoală. — Hai la boierul cel bătrân, îmi zise baba Ilinca că, Doamne, de mult v-așteaptă! Cu strângere de inimă intrai la tată-meu care mă sărută pe frunte, îmi vorbi puțin după obiceiul lui, dar vedeam ...

 

Alecu Russo - Dezrobirea țiganilor

... ale unei țări, misia presei este de a deștepta publicul și a-l convinge de folosurile ce i se dau, în contra altor folosuri ce i se iau. Jurnaliștii îndeobște au acea misie, mai ales în țări neînvățate, unde obiceiurile și driturile sunt întemeiate pe așăzăminte seculare ...

 

Constantin Stamati - Înțelepciunea lui Solomon

... însuși în ticăloșie, Trăind dorim, cerem să câștigăm multe, Le avem, și-ndată altele mai cerem, Așteptând să moară clironomii noștri, Și ei iar, din contra, vor a noastră moarte, Când și avuția e deșertăciune! Deci pe acest luciu a mării vieții, Ne zbuciumăm groaznic în putrede ...

 

Dimitrie Anghel - Agora modernă

... dezbrăcați de toate patimile... Himere și visuri ce înșiră hexametrii ori arborează lavaliere ei nu mai au ; bătrînețea lor poartă șoșoni pe toate anotimpurile și contra tuturor noroaielor ; senilitatea lor nu se mai poate înduioșa de trandafiriile flori ce le poartă un ram tînăr în primăvară... Oaza aceasta singură e fericită ...

 

Dimitrie Anghel - Nicolae Iorga (Anghel)

... i mulțumesc cu recunoștință. Tot din vremurile acele, notez o impresie fugară. E vremea cînd se reacționa cu vehemență și cu lucruri contondente chiar în contra franțuzomaniei. Notez aceasta, pentru că am fost fermecat și am visat citind multe pagini scrise de acest mare scriitor, nu mai puțin am fost zguduit ...

 

Dimitrie Anghel - O victimă a lui Gutenberg

... întîmplări, de fire nevăzute, ale căror capete le ține în mînă un destin ce nu are o figură precisă, ce nu corespunde nici unui nume, contra căruia nu poți să te revolți și la porunca ciudată a căror trebuie să te supui. Neluînd drumul drept, adică acela la al ...

 

Garabet Ibrăileanu - Privind viața

... către tine. Nu vei reuși decât să-ți atragi antipatia și invidia ei. De câte ori te văd sincer, am impresia că, în războiul tuturora contra tuturora, tu ți-ai lăsat zalele acasă. Un singur lucru face omul fără nici un sentiment de responsabilitate: acela pe care ar trebui să-l ...

 

Ion Luca Caragiale - Autoritate

... reuși la examenul de corigență de la septemvrie. Prețiosul fruct, după trei ani de gimnaziu, s-a simțit destul de copt și, revoltat contra unei discipline stupide de programă, s-a dezlipit cu dispreț de craca sa pentru a veni să-și debiteze savoarea în ...

 

Ion Luca Caragiale - Ce este "centrul"

... ca tot târgul. La acestea, marele bărbat de stat ne răspunde prin gazeta d-sale: Nu-i adevărat ce spuneți voi și tot târgul; din contra, Centrul este un mare partid. Noi de colo: Domnule avocat, ia răbojul, și să-ți numărăm bobocii ca să vezi și dumneata. - Nu-i adevărat ...

 

Ion Luca Caragiale - Congresul Cooperativ Român

Ion Luca Caragiale - Congresul Cooperativ Român Congresul Cooperativ Român de Ion Luca Caragiale 1893 ȘEDINȚA DE INAUGURARE Ședința solemnă de deschidere a congresului se începe la orele 1 d.a. sub președinția dlui Dem. Buteulescu, prezenți fiind 1000 de membri cooperatori. PREȘEDINTELE , în termeni foarte frumoși, salută și felicită pe membrii congresului pentru patriotismul cu care sau grăbit a veni să aducă luminile lor în această mare chestiune: protecționismul național. D-sa termină arătând foloasele cooperațiunii: cooperațiunea trebuie să fie pentru toți românii cu minte o idee fixă. Se intră în ordinea zilei. D. MOCEANU , delicatese și comestibile român, cu vervai cunoscută, ține pentru protecționism un discurs foarte sărat și foarte gustat: vorbelei merg ca untul și bine cântărite și socoteala fără cusur. (Aprobări în tot publicul.) DIRECTORUL fabricii Lemaiâtre, un om cu multă greutate, e de aceeași părere. D-sa crede că fierul trebuie bătut pânăi cald, că nu trebuie lăsat guvernul în pace: până nu va admite protecționismul și nu va turna legi pe acest tipar, trebuie ciocănit mereu. (Aplauze.) UN GUVERNAMENTAL LIBER-SCHIMBIST : Luați seama: vrea să ne potcovească! (Râsete și sâsâituri.) D. IORDACHE IONESCU din Șelari, prezidentul „Spumei de drojdiiâ€�, societatea ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>