Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CE NU SE POATE ȘTERGE
Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 215 pentru CE NU SE POATE ȘTERGE.
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... ucide zburătoarele, și iată-i porniți, ciulinii! Plecați să semene netrebnica lor sămânță. Mica tulpină se frânge pocnind, cosită la rădăcină. Bubumzele spinoase încep să se rostogolească, mii și mii! E marele pohod al ciulinilor, care “vin Dumnezeu știe de unde și se duc Dumnezeu știe undeâ€�, spun bătrânii, privind pe fereastră. Nu pleacă toți deodată. Unii o șterg la cea dintâi suflare furioasă, adevărată puzderie de oi cenușii. Alții par să țină piept, nu vor să se lase, dar ceilalți dau năvală peste ei, îi agață în goană și-i târăsc. La un moment dat, îi vezi încâlcindu-se, formând mari purcoaie ce se rostogolesc cu greu, până ce crivățul se repede o dată cu furca lui, îi spulberă în văzduh, îi face să joace o horă îndrăcită și apoi iar îi împinge înainte. Atunci să ... toate că-s băltăreț de la Lăteni, de la Borcea — fata asta a Dunării care cutează să se măsoare cu maică-sa nu-s ialomițean de baștină. Părinții mei, olteni amândoi, săraci ca Iov, au plecat în lume când aveam numai doi anișori. Și ce s-o mai lungesc? După nesfârșite pribegii prin nu știu câte județe, își aruncară dăsagii și pe mine, care eram cât o ciubotă, în cătunul ăsta, care ...
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin
... cântare ființează, E veșnică, e nepierdută, E de-o nespusă frumusețe, Măreață și neschimbătoare, De orice slavă mai înaltă, Ca fulgerul scăpărătoare, În străluciri cerești se scaldă. Și-mpodobirea firii noastre O are-n sine cu prisos: Căci depărtările albastre, Și valul mării cel spumos, Și munții nalți, ce dorm în cețe, Pământul, soarele și luna Și toate stelele mărețe, Cu însuși cerul fără fund — Sunt numai slabe oglindiri, Ce-n mintea omului pătrund, -- Sunt umbra veșnicei măriri... Dar mintea unui cântăreț Nu umbra, chipul ei îl vede, Lucirea sfintei frumuseți, Ce-n toată firea o prevede... Și să mă crezi, mărite crai, Această nevăzută lume N-o dau pe-mpărătescul trai, Și cel mai mare falnic ... i povață-al său cuvânt?" Dar iată din călugărime-un frate, Un stareț iese, aspru la vedere, Și aspre-i sunt cuvintele-ndreptate Lui Ioan, ce ascultare cere: — ,,Noi posturi în chilii ținem, De alta nici nu știm, nici n-ascultăm, De vrei să fii tu sub a mea povață, Aibi în vedere ce acum ți-oi spune: De cântecele tale te dezvață, Lumeasca leapădă deșertăciune; Căci duhul mântuirii ș-al ei rost ...
Alexei Mateevici - Ioan Damaschin
... cântare ființează, E veșnică, e nepierdută, E de-o nespusă frumusețe, Măreață și neschimbătoare, De orice slavă mai înaltă, Ca fulgerul scăpărătoare, În străluciri cerești se scaldă. Și-mpodobirea firii noastre O are-n sine cu prisos: Căci depărtările albastre, Și valul mării cel spumos, Și munții nalți, ce dorm în cețe, Pământul, soarele și luna Și toate stelele mărețe, Cu însuși cerul fără fund — Sunt numai slabe oglindiri, Ce-n mintea omului pătrund, -- Sunt umbra veșnicei măriri... Dar mintea unui cântăreț Nu umbra, chipul ei îl vede, Lucirea sfintei frumuseți, Ce-n toată firea o prevede... Și să mă crezi, mărite crai, Această nevăzută lume N-o dau pe-mpărătescul trai, Și cel mai mare falnic ... i povață-al său cuvânt?" Dar iată din călugărime-un frate, Un stareț iese, aspru la vedere, Și aspre-i sunt cuvintele-ndreptate Lui Ioan, ce ascultare cere: — ,,Noi posturi în chilii ținem, De alta nici nu știm, nici n-ascultăm, De vrei să fii tu sub a mea povață, Aibi în vedere ce acum ți-oi spune: De cântecele tale te dezvață, Lumeasca leapădă deșertăciune; Căci duhul mântuirii ș-al ei rost ...
... s-a retors De mânile uscate a vremi-mbătrânite... Și clare-s pentru mine enigmele-ncâlcite... Nu-ntreb de ce în lume nu ni e dat de soarte Noroc făr- de durere, viață făr- de moarte  Am pus de mult deoparte acele roase cărți Ce spun c-a vieții file au veșnic două părți, Că făr-de lacrimi nu e nici ochiul cel mai vesel  Acest noian gândirea-mi în sama altor lese-l; Nimic din lumea asta cu ele nu se schimbă  Cu dezlegări ciudate și cu frânturi de limbă Ocupe-se copiii... Eu pun o întrebare Nu nouă, însă dreaptă, nu liberă, ci mare. Viața, moartea noastră noi le ținem în mâni, Pe ele deopotrivă noi ne simțim stăpâni  O cupă cu otravă, un glonte ... adevărul... Te-or răstigni pe cruce, te-or huidui cu pietre, Vor risipi cenușa iubitei tale vetre, Și te vei stinge mizer... de nimenea jălit... Nu vezi ce drept e astfel? Ce bine e-mpărțit Pământul?  Proști de-o parte, de alta cei șireți. Și patimilor rele aceștiia dau preț... ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște
... La ora mâncării m-am așezat la o masă din apropierea lui. Întotdeauna o liniște adâncă îl înghite ca într-un coșciug de plumb. Respirația nu i se simte. Privirea îi e pironită în farfurie. Mâinile i se mișcă c-o îndemânare și c-o precizie de spaimă. Furculița, cuțitul și lingura nu i se simt. Când poruncește servitorului, glasul nu i s-aude. Mănâncă și te îndoiești dacă mestecă. E cald. Sudoarea îi brobonează fruntea, îi picură pe veșminte; el nu se șterge; vântul răscolește praful și gunoaiele — căci lumea mănâncă în curtea birtului — vârtejul trece peste dânsul; lumea zărvăie; mulți se supără că nu sunt bine serviți; el tace. Și de-o lună de zile de când stă la băi n-a vorbit cu nimeni, n-a ... să le mestece... Încolo: nu vorbește, nu râde, nu se supără... Ce ciudat om! — Vezi, zicea o doamnă frumușică către un căpitan de tunari, ce galbenă și ce întinsă piele are pe obraji mutul care mănâncă singur, care tace fără a se gândi, care mănâncă fără a mesteca, care mișcă buzele și
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VII
... tocmele?... Ce urgie-acum lumea-întărâtă Ș-o-înneacă-întru cel noian de rele? Perit-au credința cea bătrână! Ah! lume-întoartă! vreme păgână! Dar ce vinuiesc eu vremea? care Nu lucrează, fără numa pate!... Martoră fiind și mustrătoare Faptelor noastre pre rușinate! AcestĂ²r, oame,-însuți ești de vină, Ce-închizi ochii și fugi de lumină. Ceriu-ți dede minte și vărtute: Ceaia-întru-întunerec să-ți lumine, Ceasta la nevoie să-ți ajute, Ceaia ... 5] Un gând îndrăzneț îș pusă-în minte: Sângur cu capul să cerceteze Starea taberii turcești nainte. Gând vrednic inimii lui viteze, Dar' primejdios, iar' ce nu poate Un suflet înălțat preste toate! Scâmbându-și obraz cu măiestrie Și chipul, ca prăvătariu să-îmbracă, Ce din Vidin duce băcălie La tabără, vorbind limba greacă. Iar' de-aceasta la nime nu spusă, Și dă cătră-ai săi pe-ascuns să dusă. Într-acel chip iscodind el toată Tabăra cum stă, din care parte Mai lesne-ar ... pe care Întii biruisă, de pe-odoară Și veșmânt că-au fost de viță mare Cunoaște. Le ia toate cu sine Și să-îmbracă cum poate mai bine. Luându-și și ceva de mâncare
George Bariț - Inimile mulțămitoare
... șapte... opt... O, ce pilă neghioabă!... De nu mergea în părete, o mai aruncam de zece ori. IULIE: ție să-ți afli de vină pentru ce ai aruncat-o într-o parte, Acum e rândul Emiliei. Să fii încredințată că te va întrece. EMILIA: Nu cânta de biruință până nu ai biruit. Cel care se sumețește, tot târziu și rău plătește. (Aruncă.) Una ... două ... trei... patru ... cinci (Scapă.) CORNELIA: Cum ți se pare, frățiorule? Care am biruit? Acum e rândul la tine. Scena 3 DIONISIE și cei mai dinainte DIONISIE: Bună ziua, coconașii mei! Așa zi veselă ... omnul] taică al d[umnea]Âvoastră cum să aprinsesă asupra mea! De n-ați fi pus d[umnea]voastră rugăminte pentru mine, cine știe ce s-ar fi întâmplat!?... EMILIA: Taicăl nostru e bun, foarte bun. Dar nimic nu-i este mai nesuÂferit ca beția. Căci, cum zicea dumnealui, beatul nu e stăpân de sine, adeÂseori lucrează ca un nebun și, tărbăcit de vin, face lucruri care, treaz fiind, niciodată nu le poate afla de bune. Așadar, nu
Constantin Negruzzi - Chelestina
... Țâni diiamanturile noastre, îi zâci ea, păr mă voi scoborâ. La auzul de diiamanturi, spadasinul stă, ia besacteaua fără să zică nimic; și în vremi ce Chelestina să scoboră, fuge cu grăbiri. Giudecați de spaima Chelestinii când, singură în uliță, caută împregiur și nu vedi pe acela ce îl socotisă de don Pedro! Ea socotești întăi că s-au depărtat pentru ca să nu dei vreun prepus; ea merge, să grăbești, îl caută cu ochii, îl strigă încetișor: nu vedi nimic și nimine nu răspunde. Frica o cuprinde: ea nu mai știi ci trebui să facă. Să va întoarci ea acasă? Ieși-va din târg ca să-s ducă să caute caii și oamenii lui ... fii călători sau tâlhari: ea să abate din drum și să ascunde după niște mărăcini. Curând vedi pe Enric trecând, urmat de multe slugi. Ea se cutremură întru această videri și temându-sâ ca să nu cadă iarâș în mâinile lui Alonț de va urma drumul cel mari, ea se întoarce și să afundă în pădure. Alpuxarii este un lanț de munți cari mergi de la Grenada păn la Mediterane: ei ...
Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele
... le anunță prea blândul Gabriel. "Cu tremur și teroare să stăm pe loc, cu frică, La toți atențiune! Căzutul e Satan!" Satan! răsună cerul, Satan! se nalță, pică Satan! din sferă-n sferă, și-n haos urlă — AN!!! Cu mult este mai mare căderea spirituală, Și nu pot fi cuvinte a se asemăna Cu oricare cădere ce e materială, E mică-asemănare concret a se-arăta. Când aste întunerici de lumi nenumărate, Nestrămutate astre și sateliți, planeți Ce-și țin ale lor giruri prin căi preînsemnate, Sori, centre parțiale, spăimântători comeți, Când toate s-ar exmulge din marea concentrare, Ieșind din a ... greu hulesc. Ca unde-ntărâtate când stă o vijelie, Dezmăsurate unde când grele cad, plesnesc, Așa munții de flăcări, dup-astă-anomalie, În flisv plesnesc, se nalță, iar cad și iar plesnesc. S-alină-apoi tumultul și nu mai e vedere, Profund, mare-ntuneric în mijlocul de foc, Vârteje de fum negru rotează în tăcere; Zdrobiți abia demonii se-ntorc, își cată loc. Și ce loc să-și mai afle? în locul de durere, În locul din afară și unde
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... mal în altul. Peste-adâncimi se fac ochiuri mari, cari rotesc în loc. Ici apa se scufundă, bolborosind, ca suptă de gura unei vâltori, colo se umflă, se burdusește și urlă făcând clăbuci, bătându-se de stânci cari nu se văd. Vaporul merge mai încet, mai cu pază. Patru oameni stau la roata de la cârmă; amândoi comandanții sunt pe punte, în picioare, cu ochii ... n bucăți la cea mai mică nebăgare de seamă. Aici, sub volbura asta de valuri, e încheietura Balcanilor cu Carpații. Peste pumnii lor încleștați, Dunărea se aruncă furioasă, rupând cu zgomot cele din urmă stăvilare ce i se mai ridică-n cale. Și în vălmășagul acestei ciocniri de titani, fiecare val pare că strigă, fiecare stâncă pare că se mișcă. Deodată apa lunecă de pe zăgazul colțuros și se întinde ca o pânză. Lupta, năprasnica luptă dintre cei doi uriași, cari de aci încolo au a purta străjile României, s-a ... mâncare leșuri pentru trei ani de zile. * Un chiot lung sparge tăcerea amurgului. Pe malul stâng, căsuțe albe se ivesc dintre copaci. Turme de vite se scoboară la adăpat. În fața pichetului Hinova, grănicerul nostru, cu arma la umăr, pare o statuie de bronz. Livezile satului se oglindesc în valuri. Cumpăna unei fântâni ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit
... picioare cadavrul! În fine, când eroul nu mai este, spectatorul urmărește cu fiori cum se prevale una după alta majestoasele creațiuni ale stinsului geniu, pân'ce un funest întuneric înfășură tot orizontul. Mai rămâne o speranță: învierea morților! Atare fură principiele criticii și ale perspectivei noastre: judecați înșivă dacă am fost ... Guise; domnea principele de Conde; domnea papa; domnea Calvin; domnea toată lumea.... afară de regele Carol IX. Un singur eveniment de genul aceluia prin care se ilustrase oarecând Ierostrat face să trăiască în istorie numele acestui somnoros Neron. Cine oare nu se înfioară numai când i se pare că aude cuvântul "La Saint-Barth lemy"? În zece rânduri Carol IX se aruncase în brațele partitului papistaș al Guisilor, și iar în zece rânduri întinsese o mână de înfrățire partitului calvin al lui Conde; în zece rânduri ... în zece rânduri sărută lanțurile ce-l sugrumau; până ce într-o zi, vreau să zic într-o noapte, desperat de conștiința nulității sale, el se hotărî a dovedi lumii ce poate un rege: 30.000 de francezi fură măcelăriți prin cea mai mârșavă trădare! ...