Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru BOGAT IN

 Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 452 pentru BOGAT IN.

Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor

... Spune-le că Dumnezeu le-a dat tot ce le trebuie pentru ca să se facă vrednici de numele lor de români: pământ bogat, spirit deștept, inimă curată, minte dreaptă și o răbdare destoinică de a-i face să izbutească la oricare țel, cât de greu. Spune ...

 

Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele

... era sărbătoare mare și așteptam totdeauna acele zile cu mare nerăbdare pentru mâncările mai alese ce le pregătea mama, la Paști mai ales cozonaci, foarte bogat în ouă roșii. Sara tata ne întrunea în jurul lui la cetit românește sau franțuzește, căci mama învățase puțin această limbă de la tata. Mai ...

 

Alexei Mateevici - Sfântul Vasile - Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni

... vârf, ca să samene cu plugul. De prăjini se leagă, de obicei, stible de busuioc, în semn că ,,hăitorii" doresc ca anul viitor să fie bogat și în pâini, și în flori, și în ierburi. În amurgul serii se aud glasuri, care zic repede hăitul și, după vreo câteva cuvinte, rostesc ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI Acela este numai ferice în viață, Ce știe a petrece în liniște și pace, Și cu puțin ce are se află mulțumit. De cugete deșerte ce tulbură pre mulți Ferit în toată vremea, pășește cu pas sigur Pe calea faptei bune pân-la sfârșitul vieții. Să șed într-o căsuță la moșioara mea, Din care să-mi pot scoate tot ce îmi trebuiește, Să aib-o masă bună, prielnice zăbăvi; Ca un cinstit prieten cu mine potrivit Să depărtez urâtul în prisoselnici ceasuri; Să-mi pot petrece vremea, departe de-orice zgomot, Cu grecii și latinii din timpurile vechi; Să cercetez efectul lucrărilor; să-nvăț A ști și a cunoaște din pildele străine, Ce au urât în ele și ce au de plăcut, În traiul meu pe lume eu nu doresc mai mult. Averi, înalte ranguri ce strălucesc în ochii Prostimei ne-ncercate, aduc supărări multe Și celor ce le cată, și celor ce le au. Cine n-a râde oare de-un om ce asudând Se cațără pe-un munte stâncos, înalt și aprig A cărui culme este atât de ascuțită, Încât ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bursierul Bursierul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Din maidanele, vara împodobite cu flori și iarna cu zăpadă, de la umbra castanilor verzi și stufoși, unde se adunau bătrânii cu snoavele lor, de la vatra cu jeratic clipind ca niște ochi de aur, în jurul căreia se prigoreau bunele mele surori, din atâtea cântece, și basme, și povești, când ai avut ochi, închipuire și inimă, să te pomenești închis în niște ziduri înalte, să te izbești de chipuri străine și reci, de inimi domoale și nepăsătoare, de mai-mari cari nu vor să știe de cântece și de basme... iacă cea mai mare nefericire din viața mea! Dezordinea și sclavia liceului, masa bursierilor, soioasă și murdară, duhoarea bucatelor grase, cafelele cu lapte mirosind a câne plouat, plescăitul lacom a optzeci de tovarăși, și pedagogii cu ifosul lor de parveniți, așezați în căpătâiele celor două mese lungi... iacă ce mă înfioară și astăzi când mă gândesc la acea viață de șeapte ani. Eram de doisprezece ani. Nu cunoșteam pe nimeni din tot dormitorul. Când lampa dim mijlocul tavanului cu arabescuri albe și cenușii se stinse, închisei ochii, ascultai răsuflările ostenite și grele ale bursierilor și ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Odinioară

... se clădeau întruna. Ogrăzile se făceau mai dese și mai frumoase, împodobite primăvara cu stufuri de flori, iară vara mlădiate până la pământ de rod bogat și felurit. De-atunci tot să fi trecut cincisprezece ani de zile. În ziua de azi, bătrânii s-au dus după tărâmul ăsta. Casele vechi ...

 

Cincinat Pavelescu - Două epigrame

Cincinat Pavelescu - Două epigrame Două epigrame de Cincinat Pavelescu Se zvonise prin Brăila că va sosi în curând noul judecător de pace. Șeful meu, Victor A., fusese mutat la București. Pierdeam în el și un spirit de o înaltă distincțiune, și un camarad de elită. Așa că, în așteptarea noului judecător, nerăbdarea mea se amesteca cu o nuanță de melancolie. În camera de consiliu mare, rece și goală, rezolvam hârtiile curente. Lemnele umede nu voiau să ardă. Era o toamnă ploioasă și tristă. Avocații intrau și ieșeau, care cu afaceri, care cu amabilități profesionale, toți interesându-se de sosirea noului-numit. Pe când mă pregăteam să intru eu în ședință, aprodul, un băiat slăbuț și palid, dar cu o voce de bas, mă anunță că un prieten voiește să-mi vorbească. - Să intre! Ca să-mi dau aer de magistrat ocupat, și pe care vizitele matinale nu-l prea încântă, țineam ochii pe hârtie. Un glas mai puțin simpatic, dar necunoscut, izbucnește: - Hei, ce faci, Cincinat? Ridic ochii spre noul-venit. Nu-l cunoșteam. Îi răspund totuși văzându-l așa familiar, fiindcă se și așezase la celălalt birou și începuse să răsfoiască niște dosare: - Mulțumesc, amice, dar ...

 

Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare

Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare Culegătorul de stele căzătoare de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , I, 3, 5 nov. 1911. p. 22. De la fereastra lui, Enric, în fiecare seară privea nemărginirile cerului, așteptînd să vadă ploaia de artificii, jocul nebun de rachete, pulberea măruntă și impalpabilă care umple aerul și nu cade nicăierea, firele de beteală care se urz0065sc ca o mreajă și apoi se desfac ; și ochii lui se umpleau de visuri și sufletul lui veșnic avîntat se umplea de o melancolie fără de margini, vrînd să scape și el și să se amestece mai curînd în oceanul acesta luminos, spre care rîvnea de atîta vreme. Ușoară ca o estompă, seara întuneca vîrfurile copacilor, dezlega umbrele din ramuri și le împrăștia pe drumuri, ștergea contururile florilor, amesteca laolaltă culorile. Sus, întîile licăriri sfioase se arătau, mare și orbitor luceafărul apărea, scînteietoare constelațiile își arătau punctele lor de foc în locul obișnuit, imens șerpuitorul drum al robilor se strecura printre norodul de sori, de luceferi și de stele, brăzdînd tăria și apoi, după cele mari și scăpărătoare, sfioase se arătau și cele mai mici, și cele mai mărunte, și toată pulberea de diamant a celor ...

 

Elisabeta de Wied - Vasile Alecsandri

Elisabeta de Wied - Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri ()  n. 21 iulie 1821 , Bacău  d. 22 august 1890 , Mircești  Poet, autor, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, academician român, creator al teatrului românesc și a literaturii dramatice în România    Biografie în limba română    Citate în limba română    Multimedia la Commons Cuprins 1 Poezii 1.1 Doine 1.2 Lăcrimioare 1.3 Suvenire 1.4 Mărgăritărele 1.5 Pasteluri 1.6 Varia 1.7 Legende 1.8 Ostașii noștri 1.9 Din periodice 1.10 Postume 2 Teatru 2.1 Canțonete comice 2.2 Scenete 2.3 Operete 2.4 Vodeviluri 2.5 Comedii 2.6 Drame 3 Poezii populare ale românilor (1866) 3.1 Cântece bătrânești 3.2 Doine 3.3 Hore 4 Proză 4.1 Biografii 4.2 Călătorii și studii 4.3 Din periodice, broșuri etc. 4.4 Manifeste și amintiri politice 4.5 Din postume 5 Legături externe Poezii Toamna țesătoare Răzbunarea lui Statu-Palmă Noaptea albă Zilele Babii Hora Ardealului Frații Jderi Căpitanul Romano Românca de la Grivița O noapte la țară Vântul Încununarea steagului Doine Doina Baba Cloanța Sora și hoțul Crai-nou Maghiara Altarul mănăstirii Putna Andrii-Popa Groza Ursiții Strigoiul Ceasul rău Strunga ...

 

Emil Gârleanu - Nadișanca

... Emil Gârleanu - Nadişanca Nadișanca de Emil Gârleanu Boier bogat, bun la inimă și cu slăbiciunile lui ca fiecare om. Așa, printre alte slăbiciuni mai mici, avea una mare, foarte mare: ținea, ca la ochii ...

 

Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeț

Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeţ Ochiul lui Turculeț de Emil Gârleanu Prietenul mă dojeni: — Pentru ce stai de o bucată de vreme atât de posomorât? Nu mă simțeam tocmai bine; i-am răspuns: — Sunt cam bolnav. — Mofturi! Ți-a intrat în cap, ca la babe, că ești bolnav, și-o ții morțiș. Privește frumusețea dimprejurul tău și-o să vezi cum te însănătoșezi. Ești doar poet! Intram cu trăsura printre lanuri de rapiță; un vânt ușor legăna floarea galbenă, aurită în revărsarea celor dintâi raze ale soarelui. Pe margini, în zări, pădurile rămâneau în urmă, albăstrii, păreau că lunecă una după alta, pe fața cerului, ca niște nori. Câte un ciocârlan se ridica deodată, din fața calului, și zbura pe o parte, ciripind ascuțit. Priveliștea îmi întări puțin sufletul. — Ei, și ce ai? mă întrebă batjocoritor prietenul. — Mă cam doare capul. Prietenul ridică puțin sprâncenele, zâmbi în colțul buzelor și suspină prelung. — Ei, dragul meu, zise dânsul, ce păcat că nu se poate înlocui și capul, ca ochiul lui Gavrilă Turculeț! Îi cunoșteam de mult meșteșugul de povestitor. Întâmplarea cu ochiul lui Turculeț trebuie să aibă hazul ei, mi-am zis, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>