Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru APROPIE(CEVA)

 Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 288 pentru APROPIE(CEVA).

Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar

Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui ţânţar Istoria unui țânțar de Constantin Stamati-Ciurea Născut pe suprafața celui mai pitoresc lac de pe văile Cașe­mirului, pe sânul florii lotus1, ce-și întinde buchetele sale mirosi­toare pe luciul oglinzii apelor acelui lac, nu am uitat cele mai mărunte detailuri ale momentului când am intrat în viață; căci cu toate că viața noastră este scurtă și în comparație cu viața omului se poate numi numai o clipeală, pentru aceea noi avem numai două perioade în viață, adică tinerețea și moartea, pe când la oameni de la tinerețe până la moarte se trage tristul și înde­lungatul period al bătrâneților cu suferințele lor de neputințe trupești, cu deziluzii amare, cu doruri ale trecutelor fericiri, care li se arată în depărtare, stingându-se cu ultimele raze ale flăcării juneții. Dar și junețea lor e adeseori jalnică, fiind năvălită de miriade de dușmani microscopici, ce le rod măruntaiele, gospodărind în ale lor maiuri, alcătuiesc văgăuni ca și molusculele de mărgean, ce zidesc în fundul oceanului stânci ciudate; și sumeața frunte, ce poartă o coroană de rege, se pleacă spre mormânt, vestejin­du-se ca o floare atinsă la rădăcină de un vierme nevăzut. ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul

... surda le cânți. Am cântat, am plâns, am întins mâna, și oamenii au trecut. Care nu te văd se duc, care te vad spun câte ceva, și-acopăr ochii, se-abat în lături, dau din umeri și se duc — cârduri vesele pe două picioare. Am milogit până mi s-a ...

 

Nicolae Gane - Două zile la Slănic

... rămâie la știința posterității cum că Nae Peruzescu a trecut odinioară pe acilea; însă tocmai când își frământa mai mult creierii să născocească ceva, următoarele versuri îi căzură sub ochi: Cine subscrie În orice loc Trebuie să fie Un dobitoc. Aceste nenorocite versuri îi opriră geniul de coadă, tocmai ...

 

George Topîrceanu - Pe un volum de Eminescu

... nici o rochie din lume! Tot ce a venit odată în atingere cu iubita nu mai poate fi banal: a împrumutat ceva tulburător din ființa ei unică... (Ceea ce a ajutat pe poet să găsească tocmai „umbletulâ€� și „portulâ€� e fără îndoială sinceritatea ... le-a luat până și cea mai săracă urmă de expresie individuală. Și nimeni nu simte ridicolul acestei originalități en bloc ! Dacă te-ai apropia de oricare dintre ei, să-i treci cu buretele ud peste față, ai vedea ce mutră banală de burghez iese la iveală... Totuși să nu ...

 

Titu Maiorescu - Din experiență

Titu Maiorescu - Din experienţă Din experiență de Titu Maiorescu Publicat în „Almanahul societății academice «România Jună»â€� din Viena (1888) De mult s-a zis, și s-a zis cu drept cuvânt, că lucrurile simple sunt cele mai grele de priceput și de primit; și această veche maximă rămâne din nefericire aplicabilă și în starea actuală a așa-numitei culturi, pe când, din contră, adevărata cultură nu va fi mai bine întemeiată decât în proporția restrângerii acelei maxime, adică atunci când lucrurile simple vor fi din ce în ce mai ușor înțelese și mai îndeobște primite. Confuzia ce domnește ast[...]n atâtea discuții publice și private de cel mai mare interes, confuzia, d. e., în politică, în educația tinerimii, în etică, în relațiile sociale, provine din starea înapoiată în care se află încă toate științele numite „biologice“, îndeosebi psihologia. Nu e vorbă, de învâțat se învață întruna psihologie (sau „știința sufletului“) în școalele publice; ea este chiar introdusă în licee, necum la universități. Dar ceea ce ni se dă aici drept știință este în cea mai mare parte o frazeologie lipsită de folos practic și în multe ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale

... puțin importantă întrebarea ce se joacă, decât cum se joacă. Că trebuiesc amândouă elementele, literatură și interpretație, să fie bune pentru a produce ceva perfect mulțumitor pentru public nu încape vorbă; dar tot asemenea nu încape vorbă că între două teatre dintre cari unul ar juca foarte bine o ... un teatru, cu atât mai prodigioasă cu cât toate patru producțiile acestea s-au bucurat de un succes nemaipomenit. Patru succese nemaipomenite la București însemnează ceva ! Publicul nostru este, poate, cel mai cunoscător de pe continent. Nu știu cum se face, dar în orice seară mă pot prinde că de la ... deocamdată. Înainte de deschiderea stagiunii, s-a făcut multă discuție despre opera și opereta română. Erau și aci, ca în orice discuție despre ceva ce are să fie, pesimiști și optimiști. Ba are să iasă rău, ba are să iasă bine, ba nu, ba da, și, discuția încălzindu-se ...

 

Petre Ispirescu - Băiatul cel bubos și ghigorțul

... oi prinde și eu vrodată. Băiatul se minună de asta; cum de să vorbească un pește? Simți el că trebuie să fie aci la mijloc ceva năzdrăvan și-i dete drumul în puț. Fata împăratului nu voia cu nici un chip să se mărite. Ce nu făcu bietul tată-său, ce ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 25 a lunii dechemvrie, la nașterea Domnului nostru Iisus H

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură în 25 a lunii dechemvrie, la naşterea Domnului nostru Iisus Hristos Cuvânt de învățătură în 25 a lunii dechemvrie, la nașterea Domnului nostru Iisus Hristos de Antim Ivireanul Că iată vestesc voao bucurie mare, carea va fi la tot norodul, că s-au născut voao astăz mântuitor, carele iaste Hristos, Domnul, în cetatea lui David. Multă veselie sufletească ne aduc noao, celor credincioși și iubitori de prăznuire acĂ©ste cuvinte ale sfintei Evanghelii de astăzi, dintre care cuvinte adunăm 2 lucruri minunate și peste fire; una, că înțelĂ©gem o vĂ©ste bună, carĂ© din vĂ©ci nu s-au auzit, nici să va mai auzi până în vĂ©ci și alta, că auzim o bucurie mare carĂ© stinge toată jalea, toată întristăciunea și toată lacrăma de pe fața pământului. Aș pohti însă acĂ©ste cuvinte să le întinz ca o masă desfătată înaintea dragostei voastre și să vă fac un ospăț sufletesc, după putință, puind în loc de bucate, cu multe fĂ©liuri de bunătăți drĂ©se, cuvântul cel de bună vestire și, în loc de băutură veselitoare, să dreg în păharul preaînțelĂ©ptelor capetelor voastre cuvântul cel de ...

 

Mihail Kogălniceanu - Nou chip de a face curte

... Nu sunt, în sfârșit, vechi, paragine de vechi, toate virtuțile și toate vițiurile, pân' și moda? Ș-apoi mai ai încă pretenție să ne arăți ceva nou, și încă ce? Un nou chip de a face curte! Asta este, zău, o mare obrăznicie din partea-ți, când știi că ...

 

Nicolae Gane - Piatra lui Osman

... la cele ce-i spuneam. Eu îi vorbeam una, și ea îmi răspundea alta. Ochii ei umblau îngrijiți în toate părțile, parcă se temea de ceva. — Nu-ți spun eu că cu mintea ta n-ai să pricepi niciodată nimic? Ți-ar fi plăcut poate să se uite numaidecât la ... prin mulțime și înaintând spre Irina cu pași nevăzuți ca și spiritul cel rău. Numai Ion observă această împrejurare. — Luat-ai tu samă la ceva? zise el lui Toader, trăgându-l de mâneca cămeșei. — La ce? — N-ai văzut tu pe Osman turcul, viind ca o năpraznă între ...

 

Vasile Alecsandri - Istoria unui galben

... fantasme, stahii, strigoi, moroi și de toate ființele fantastice câte joacă parola și hora cu miezul nopții, în lumina lunii. Peste puțin însă liniștindu-mă ceva, nu știu cum s-a făcut că am gândit la A. Donici, fabulistul, și aducându-mi aminte de fabula lui Fierul ... de fier, ne păstrează, zic, ani întregi și ne scapă de acea frecătură necontenită a degetelor omenești, care roade podoabele noastre. PARAUA (cu ceva nerăbdare) : Le știu aceste toate; spune-mi mai bine istoria ta. Nu am trebuință să mai adaug cât de mult se ațâțase curiozitatea mea. Istoria ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>