Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AȘA CUM

 Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 1312 pentru AȘA CUM.

Petre Ispirescu - Voinicul cel cu cartea în mână născut

... ele câte trei picături de sânge, să ne întoarcem acasă. Acesta să fie semnul că moartea s-a apropiat de unul din noi. - Așa să facem unchiaș. Cum ziseră și făcură. Se gătiră de drum, își luară fiecare desăguța d-a umeri, în care baba puse pe fund basmaua bărbatului ei ... Dumnezeu știe ce va fi pățit baba mea." Întinse unchiașul la drum. Nu mai căuta nici de mâncare, nici de odihnă, și se întoarse acasă cum plecase. - Ce ți s-a întâmplat, babo? zise el, cum își văzu jumătatea. - Ce să mi se întâmple, unchiaș? Iacă eu îmi căutam de cale și întrebam în dreapta și în stânga, rugându-mă de ... oameni. Când, o dată văz înaintea mea un moș, fleoș de bătrân, uitat de moarte și de Dumnezeu. Eu îi spui după ce umblu și cum m-am rătăcit. Moșul, încărcat de zile cum era, se pune jos, stă de vorbă cu mine și, cu un grai blajin, îmi arătă drumul pe unde să ies acasă, și îmi zice ... speriară, până și chiar moș popa. Atunci băiatul unchiașului, cu cartea în mână, căzu în genunchi și începu a se ruga cu foc.

 

Emil Gârleanu - Cea dintâi durere

... deasupra pătișorului meu... De multe ori m-am gândit la cea dintâi durere ce-am simțit-o în inima mea de copil. O pot povesti așa cum aș fi văzut-o aseară, cu înțelegerea mea de acum, cu ochii și inima mea de atuncea. ...Poate să fi avut vreo cinci-șase ani ... dulce, de vis. Mătușa Smaranda întrebă pe un trecător: Mă rog dumitale, ce arde? Acesta îi răspunse din treacăt: Ulița Mare. Bătrâna își rosti numele, cum obișnuia să facă la orice întâmplare ce-i redeștepta mila sau mâhnirea: Smărăndiță, Smărăndiță! Și iar se făcu tăcere. Numai de departe venea vuietul năbușit ... Scoate-i casca, spuse unul dintre soldați. Celalt îi luă binișor casca. Atunci se petrecu ceva groaznic. Pompierul scoase un strigăt de durere, un strigăt așa de adânc, că mi s-a părut că ieșise din fundul unei hrube, de sub picioarele mele. Apoi, cu cea din urmă putere ... jucat, ca de obicei. Tot ce privisem cu o seară mai înainte se ștersese ca un vis. La întâmplarea din seara trecută nu mai gândeam, cum ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Stan Pățitul

... pentru totdeauna, trăgându-se la casa lui și muncind ca pentru dânsul. Vorba ceea: "Și piatra prinde mușchi dacă șede mult într-un loc". Și cum s-a văzut flăcăul cu casă și avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, și mai nu-l prindea somnul de harnic ce era. Dintr-o parte venea cu carul, în alta se ducea ... Nu-i vorbă că, de greu, greu îi era; pentru că, în lipsa lui, n-avea cine să-i îngrijească de casă și de vitișoare cum trebuie. Numai, dă! ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese și el cu mâinile de vatră; și câte a tras până ... lua pe gânduri și amâna, din zi în zi și de joi până mai de-apoi, această poznașă trebușoară și gingașă în multe privințe, după cum o numea el, gândindu-se mereu la multe de toate... Unii zic așa, că femeia-i sac fără fund. Ce-a mai fi și asta? Alții, că să te ferească Dumnezeu de femeia leneșă, mârșavă și ...

 

Ion Luca Caragiale - Poziția ministerială față cu revizuirea

... în desbatere cestiunea, dânsul prin cea mai nefericită diplomație încurcă până în cele din urmă ițe această cestiune, și tocmai după ce nu mai are cum s-o mai încurce mai mult, chiamă camerele în drept a se rosti, le expune curat și simplu chipul ingenios în care dânsul ... reușit a încurca lucrul, și le poftește pe dânsele a face cele ce cred de cuviință. Ele au încurcat cestiunea; despre cum trebue descurcată, el n-are și nu vrea să aibă nicio părere. Daca cestiunea se va deslega spre mulțumirea țării și nemulțumirea Europei, guvernul va ... va spune țării, că nu el, ci Europa e de vină. Dacă în fine, ca prin minune, s-ar întâmpla cumva să se deslege cestiunea așa încât să rămână și țara și Europa împăcate și mulțumite amândouă, atunci cu atât mai bine pentru guvern. În toate trei cazurile acestea, poziția ministerială ... partidului său este salvată. Cum vedem dar pentru guvernul d-lui I. C. Brătianu cestiunea art. 7 nu este decât o cestiune de putere; numai așa ...

 

Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic

... lăsasem. Trăiesc din surprize, și seara adorm istovit de atâta goană prin muzee și pe străzi. De la Irina îmi vin scrisorile la data fixă, așa cum hotărâsem acasă. Îi răspund conștiincios, dar grăbit, cu gândul în altă parte, vorbindu-i de lucruri care probabil n-o interesează. De pildă, într-o ... simțit-o că trăiește numai din gândul la mine, că singură s-ar usca întocmai ca o floare neudată. Doamne, fă să-mi recapăt libertatea... Cum, nu ai putea pricepe decât Tu, cu priceperea Ta savantă. Eu nu sunt în stare de nici o hotărâre." Cum au trecut trei zile, și cum n-am primit scrisoare de la Irina, după obicei, am telegrafiat: “Ecrivez. Comprends pas votre silence." Telegrama mea a rămas, după o ... vorbă. Ne simțeam aproape. Și atunci un regret m-a chinuit: n-o cunoșteam mai bine ca să am curajul unei sărutări. După cum se vede, pe atunci aveam gustul armoniei oricărui fapt. Preliminările amorului trebuiau să aibă o durată hotărâtă. Oricât de neașteptată ar fi fost o sărutare ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Urgent

... necesare școalei de fete No. 1 din această urbe, care se află în lipsă de căldură suficientă pentru studii pe timpul de iarnă, mai ales așa de aspră cum este cea actuală, încât elevele sunt incapabile a mai scrie cu mânile înghețate, și chiar profesoarele sufăr neputându-se dezbrăca în clasă, fiindu ... locală să ne libereze combustibilul de care are școala noastră necesitate din cauza gerului aspru prin care trecem în acest anotimp fără nici un rezultat, așa încât tremurăm de viața noastră și a elevelor, cari nici nu mai vin la școală încă dinaintea vacanțelor, fiindcă părinții au aflat și ...

 

Ion Grămadă - In Abbiategrasso

... liniște adâncă, înfiorătoare, ce prevestește o catastrofă groaznică: întocmai ca liniștea cea moartă, înaintea unui orcan… În umbră, abia zăresc fața lui signor Vanco. Doamne, cum se schimbă și omul! Cum era bătrânul înainte și cum îi acum! Când l-am rugat, mai înainte, să ne îngăduie să rămânem la moară, el s-a sculat binișor în picioare, a ... nu știu ce. Ea stă locului și-i răspunde ceva în limba ei, de care ceilalți vânători râd. Cine să fie fata asta zveltă? Uite cum dispare în gang! Dinspre iazul morii vin ofițerii, vorbind veseli între ei și ștergându-se pe mâini cu batistele. Cum îi vede, morarul pleacă capul pe spate și strigă în sus: - Giovannina, adă un ștergar pentru signori! Fata de mai înainte aduce un ștergar, îi ... auzea numai clipocitul apei și freamătul chiparoșilor sprinteni, întunecați, adevărați copaci ai morții. De altfel, era liniște și un miros de rășină umplea aerul. Și, cum stăteam noi așa tăcuți, auzirăm, deasupra noastră, vocea signorei Giulia, care ne chemă la masă. Urcăm treptele, până ce dăm de cerdacul învelit în viță sălbatică. În cerdac ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Plagiatul Zola-Bibescu

... n-ar fi interesată — marelui scriitor francez de a îngrămădi pe o țesătură simplă, pe o intrigă foarte banală, o colosală garnitură așa-numită “documentarăâ€�, pe care o învârtește, o răsucește, o răstoarnă pe toate fețele, o multiplică așa că, dintr-o povestire ce ar putea, cu tot aparatul cuviincios, să încapă în patruzeci de file, el reușește să scoată un volum de 400 ... care în genere se potrivește foarte puțin cu întregul pe care-l plagiază. Deși Zola nu a avut un proces în fața justiției, cum prea ușor se putea să-l aibă dacă în locul prințului Bibescu era un autor mai puțin cavaler și mai interesat, totuși, a fost ... reflets rouges. Et l'on aurait cru des cavaliers fantĂ´mes, allant Ă  la guerre des tĂ©nèbres, avec des chevelures de flammesetc... Și așa, zeci de pagine. Zola, încolțit din toate părțile, se hotărăște, în fine, să răspunză. El publică în Figaro un lung articol, în care caută să ... de asta dată să [se] documenteze cu profuziune. Dacă însă l-o fi împins care cumva păcatul să ciupească de la vreun prinț al bisericii, cum

 

Nicolae Gane - Cânele bălan

... inima în unda lor, eram nesimțitor la toate, ba chiar îmi era ciudă să văd în juru-mi natura veselă și zâmbitoare, când eu eram așa de trist. Mersei așa mai multe ceasuri cugetând, când la Măriuca cea drăgălașă, oacheșă și subțirică cu flori pe cap, care-mi zisese odinioară cu glas înduioșat: Ce mult ... să scârțâie cu arcușul pe strune, fără să mai aștepte învoirea mea, și în același timp prinse să cânte și din gură cu niște strâmbături așa de ciudate, încât nu mă putui opri de a zâmbi cu tot amarul ce simțeam în mine. Bietul Balan, nedeprins cu asemene sunete ... ca un sfredel; când striga, scuipa asupra cânelui, apărânduse cu arcușul, cu scripca, cu căciula, iar Balan hârâia ca un desperat și scutura din cap așa de vrăjmaș, încât îi spintecă antereul de la guler și pănă la călcăie, fără să fi avut vreme Constantin sau eu să sărim în ajutorul ... Vai de mine, cuconașule, strigă el după ce Balan se liniștise, ce mă știu eu face de acuma fără antereu? Iaca iarna e la ușă, cum ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX

... priință: Și fiind bogat, de naltă viță, Auz la toți află și credință. Iar' după ce la divan să-așază, În chipul următoriu cuvântează: ,,Măcar cum cinstiți boieri! vă pare De-această biruință frumoasă, Dar' eu socotesc făr' apărare Cum că ne-așteaptă soarte jeloasă Ș-amar în urmă!... Mila cerească Deie, ce zic să nu să plinească!... Am învins adecă!... Turcul fuge, Vodă triumfă ... Tânărul uimit de bunul tâlnit, Ș-uită de gonit, stă nehotărât. Apoi cu milă zisă: ,,O, copilă! Ah, sorioară, dragă fecioară! De-ai fi miloasă, cum ești frumoasă, Lege n-ai pune,-îndată mi-ai spune: Iar' eu jurământ ți-oi jura presfânt C-oi ținea cuvânt pănă la mormânt." Prunca ... cele ce culeg dragile Fete prin codru cel verdișor, Dar' cu murele foarte seamănă, Poți-i zice tu mură geamănă. Nu e fagure, mursă proaspătă Așa de dulce, nice zahăr. Zieii poate că numa s-oaspătă În ceriu ș-închină cu cel păhar. Nu-s a luncilor toate murele ... 16] Bunul Parpangel cu cei de frunte Voievozi și preteni ședea la masă, Povestindu-le de ramuri crunte Ce văzusă-n pădurea cea deasă; Apoi ...

 

Ioan Slavici - Pădureanca

... el; nu intra în mintea lui gândul că i s-ar pune cineva în drum când îi zice: „Eu sunt Busuioc de la Curticiâ€�. Așa era! Lui nu i se punea nimeni în drum; însă Iorgovan era mai mult decât dânsul: feciorul lui Busuioc! - Bine băiete, dar bagă de seamă ... povestindu-și unii altora cele ce văzuseră peste vară la câmpie, primăvara îi opreau mereu pe drumeți în cale ca să afle de la dânșii cum stau sămănăturile de pe șes, iar acum știau cu toții că anul a fost mănos și așteptau cu nerăbdare să le vie vestea ... pentru că voia să le facă bine ferindu-i de primejdie, și treaba lor era dacă voiesc ori nu să se împărtășească de această binefacere. Așa-nțelegea toată lumea treaba, și de aceea, când oamenii au început să plece, slujbașii satului, care erau și ei tot oameni ca lumea, se făceau ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>