Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ȚINE SEAMA DE

 Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 371 pentru ȚINE SEAMA DE.

Vasile Alecsandri - Prietenii românilor

... Girardin și vom sfârși-o iarăși prin dl Girardin, arătând că acest înalt scriitor a publicat mai multe articole în DĂ©bats atingătoare de Principate, de la începutul complicărilor de astăzi, și, pentru ca să dăm o idee de sentimentele dlui de Girardin în privirea viitorului țărilor noastre, iată ce găsim scris de d-lui în jurnalul francez DĂ©bats, din 18 martie 1855: „Suntem încredințați că noul congres de la Viena, care este chemat a alege chipurile de a da Orientului pe lângă binefacerile păcii și un regim social potrivit cu civilizația Europei, va lua în mare băgare de seamă dorințele Principatelor Dunării. Nu putem ști lămurit care va fi viitoriul acestor țări ce au în Orient aceeași poziție ca les Pays-Bas în Occident ... și autonomia neamului moldo-valah este deci un drept vechi și legiuit. Acest drept a fost solemnel recunoscut prin articolul 5 din tractatul de Andrianopol și negreșit că va fi luat în seamă de congresul Vienei. Patrioții din Moldo-Valahia aveau toată dreptatea de ...

 

Vasile Alecsandri - Un salon din Iași

... Și mai ales pe vărul d-tale aghiotantul. Nu-i așa? ROCHIA DE CREP (tulburându-se) : Aghiotantul?... vărul meu?... Pentru ce mai ales el? ROCHIA DE CATIFEA (cu glas prietenesc) : Ascultă, draga mea, știi cât te iubesc, și cred că nu te-i supăra de cele ce ți-oi spune, pentru că ești o persoană de spirit, deși încă foarte tânără. Lumea începe a vorbi de d-ta, și aceasta mă mâhnește, cât nu-ți pot mărturisi... Vărul d-tale e ușor de minte, și nu-l socot să fie în stare de a simți vreodată câte are obicei a înșira din gură. Eu îl cunosc... ROCHIA DE CREP: Îl cunoști?... cum? ROCHIA DE CATIFEA (coborând ochii) : A cercat să-mi facă curte; dar l-am luat în râs, și de-atunci... ROCHIA DE CREP (în parte, zâmbind) : Și de atunci, draga mea, îți pare rău și faci morală altora (sculându-se) : Pardon; mă duc să zic seara bună doamnei B. care a sosit ... suie, Și, ferice, s-o depuie Pe al Domnului altar! [1] TOȚI (încântați și bătând din palme) : Bravo! bravo! minunat!... Doamna mea, ai un glas de înger. (O sută de

 

George Topîrceanu - Problema râsului și humorul românesc

... toate realitățile fizice ale erotismului, de care el pare obsedat. Și invers: un autor îndeobște cunoscut ca temperament erotic prin excelență, cu o viață plină de aventuri amoroase, scrie numai lucruri surprinzător de pudice și de caste, e foarte rezervat în expresii, ba uneori exclude cu desăvârșire amorul din opera lui literară. Un sentimental naiv în viața de toate zilele face pe grozavul în scris — și invers, un cinic dezordonat, un Don Juan în practica vieții face, în versuri și în proză ... o economisește în viața de toate zilele. Să nu uităm mărturisirea lui Goethe că a scis romanul lui Werther numai ca să scape de sentimentalism — și că, după ce l-a scris, s-a vindecat în adevăr pentru totdeauna... De aceea, când observăm că, de obicei, humoristul nu e un om vesel, nu trebuie să ne înșelăm: tristețea lui poate să însemneze numai că, făcând pe alții să râdă, el ... caracteriza : 1) după mijloacele de care se folosește, în creațiile lui literare, pentru a provoca râsul, și 2) după lucrurile de care lui îi place să râdă și să-și bată joc ...

 

Vasile Alecsandri - Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu

... numele Patriei, al Omenirii și al lui Dumnezeu, împotriva tiraniei machiavelice a acestui om, care nu respectă nici Patrie, nici Omenire, nici Dumnezeu! De 14 ani, Mihail Sturza, stăpânit de nesațiul iubirii de argint, se slujeștele de măsurile cele mai arbitrare și de chipurile cele mai nerușinate pentru de a-și îndestula patima răpirii; dar, spre nenorocirea țării, acea patimă este neîndestulată, căci ea nu are hotare. De 14 ani, Mihail Sturza, înarmat cu otrava corumperii, stinge simțirile de omenie și de cinste din inimile supușilor săi, degradează caracterul nației, o compromitează în ochii Europei și îi dă o direcție care o duce pe calea pieirii. De ... rază și în părțile noastre. La acea lumină mântuitoare, toate clasele societății s-au trezit ca dintr-un somn adânc și dureros și văzând rănile de care erau acoperite au simțit într-o unire nevoia de o grabnică vindecare. Oamenii care sunt în stare de a-și scăpa Patria de sub asuprire au început a-și aduce aminte că sunt români, și mai ales tinerimea Moldovei, care varsă lacrimi de sânge în preajma suferințelor obștești, s-a simțit deodată însuflețită

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă

... acesteia este de a fi o ficțiune ideală, care scoate pe omul impresionabil în afară și mai presus de interesele lumii zilnice, oricât de mari ar fi în alte priviri. Chiar patriotismul, cel mai important simțământ pentru cetățeanul unui stat în acțiunile sale de cetățean, nu are ce căuta în artă ca patriotism ad-hoc, căci orice amintire reală de interes practic nimicește emoțiunea estetică. Există în toate dramele lui Corneille un singur vers de patriotism francez? Este în Racine vreo declamare națională? Este în Moliere? Este în Shakespeare? Este în Goethe? Și dacă nu le are Corneille și Goethe ... sa într-un loc? Acesta este un egoism rău înțeles, un egoism bolnăvicios, patologic, și e adevărat că, deși nu e rădăcina oricărui rău, totuși de bună seamă e rădăcina multora. Dacă arta ar pregăti o stare sufletească în care acest fel de egoism exagerat să nu poată prinde loc, rolul ei moralizător ar fi destul de mare. Dar nici atâta nu e adevărat, sau cel puțin nu e întotdeauna. Mai încolo vom vorbi pe larg despre chestia aceasta, aicea dăm numai ... Să analizăm mai departe. ,,Esența acesteia este ...

 

Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei

... Petre Ispirescu - Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un moș și o babă. Ei erau săraci de n-aveau după ce bea apa. Când mălai aveau, n-aveau sare; când aveau sare și mălai, n-aveau legumă. Trăiau și ei de azi pe mâine. Ei aveau trei copii, trențăroși și nespălați, ca vai de ei. Cel mai mic se vedea a fi mai isteț decât cei doi mai mari, dară era olog de amândouă picioarele. El se numea Țugulea. Ei se învecinau cu Zmeoaica pământului. Această zmeoaică era așa de rea, încât nimeni din vecinii ei n-avea pace de dânsa. Ea le călca moșiile și le făcea fel de fel de neajunsuri. La nașterea lui Țugulea, când a venit ursitoarele, s-a întâmplat să fie p-acolo și Zmeoaica pământului. Ea auzise ... Se duse la frate-său și ceru doi cai pentru frații cei mari și o iapă pentru Țugulea. Frate-său îi dete bucuros, mai cu seamă de ...

 

Vasile Alecsandri - Un episod din anul 1848

... mai adăuga: că poliția din Iași ar fi arestat un mare număr de persoane pe care le supunea la torturi în întunericul închisorilor, că o seamă de tineri ar fi fost expeduiți spre Dun[...]n căruțe de poștă, iar că sosind în pădurea de la Poieni, nu departe de Iași, ar fi fost uciși de arnăuții care-i escortau; în fine, că unul din șefii miliției, prințul G., plecase la munți cu un regiment de soldați și cu o ceată numeroasă de slujitori pentru ca să calce Hangul în ajunul Învierii etc. Știrile aceste provenite din izvor sigur , ca toate veștile ce se nasc și se împrăștie ... nimerit să se dărâme chiar podul. Un al treilea, mai fantezist, opină de a se înainta până pe culmea Dealului Doamnei și acolo de a așeza pușcași prin copacii de pe marginile drumului, pentru a ploua de sus cu gloanțe în capetele soldaților, însă un al patrulea pretinse că nu ar fi o mișcare strategică de a alerga înaintea pericolului cu o mână de oameni rău înarmați și nedeprinși cu războaiele, prin urmare, el găsi mult mai avantajos

 

Garabet Ibrăileanu - Privind viața

... nedrept, ca să redevii bun. Nici o durere nu e mai mare decât gelozia care nu poate găsi motive să învinuiască. Un roman stoarce lacrimi de admirație naturilor artistice prin pasagiile lui frumoase, și lacrimi de compătimire naturilor sentimentale prin pasagiile lui patetice. Nu uita un moment că în orice raport cu oamenii ești în stare de război. Cu dușmanii, cu prietenii, cu cunoscuții, cu străinii, cu femeia sau cu iubita ta -- bagă de seamă ce vorbești și cum vorbești, cât și când îi frecventezi, cum te arăți: vesel, trist, indiferent, tăcut ori vorbăreț. Nu fi un moment distrat, nu ... Nu există sacrificiu. A trăi sărac pentru a nu abjura o idee este a prefera plăcerea abstractă și înaltă de a stărui în acea idee, plăcerii senzuale și inferioare de a mânca și a bea bine. Un bărbat care spune vorbe de iubire unei fete fără să le însoțească de o propunere de căsătorie îi aduce o ofensă gravă și o dezvirginează sufletește. Cea mai subtilă dintre plăceri e aceea de ...

 

Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...

... va urma în numerele cotidiane, vreo treizeci de foiletoane duble — un noroc pentru Revolta!... Admirabilă povestire! În pustiul lumii mari este istoria unui băiat de la țară, care, după ce face studii înalte, la noi și-n Europa, ajunge profesor în mare vază la București. Suflet curat, plin de avânt, de iluziuni și de ideal, ca orice copil sănătos din popor, caută în lumea mare, unde este introdus de un coleg sceptic — lume putredă de corupție — un suflet, să-l înțeleagă... în zadar!... Măști pe obrazuri; în inimi, perfidie! fard și minciună! chloroză și parfum! putrigai în poleială! Dezgustat ... Oancea Tureatcă, un bătrân român neaoș, cuminte și vesel, vestit pentru păcăliturile și glumele lui, șapte poștii de jur împrejur — și... cere mâna bujorului de fată. E estetic, fiind natural și logic... Ceea ce se numește le coup de foudre (dragoste ca trăsnetul) se explică mai mult decât la orașe la țară, unde nu se pomenește încă de paratonere... Mâna cerută este, după nazurile de rigoare ale copilei, acordată... Nuntă mare cu descripția amănunțită a tutulor străvechilor datine române, atât de originale și ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Susana

... unii cu vin, alții cu apă rece, bătrânele plecară capul pe perne, bărbații, flăcăii și fetele mari făcură roată împrejurul Tămădueanului, iar băieții o tuliră de-a lungul viei, strigând în goana lor: — Cine vrea de-a puia-gaia să-i adune cu tigaia? — Cine vrea de-a v-ați-ascunselea ? — Cine de-a hâra care taie vâna? — Cine de-a poarca ? Iar fetițele: — Cine vrea de-a leapșea ? — Cine de-a fețele ? — Cine de-a ineluș-învârtecuș p-al cui deșt te-ai pus? — Cine de-a hai la groapa cu furnici care pișcă mari și mici? Asupra acestui stol zburdalnic și speriat ca de uliu își îndreptară cu toții privirile vesele. Multe din femei își făcură cruce, mormăind: "Ține-i, Doamne!", "Lighioile mamei!", "Veselia bunichii!" Ba unele scuipară de trei ori în vânt, ca să nu se deoache, tânjind, de la umbra castanilor, pe Bălaia, pe Neghinița, pe Cicoarea, pe Brebenica și pe Țigăncușa, că și-au prăpădit tibetul roșu din codițele care le joacă ... ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb

... că nu-mi văd lumea înaintea ochilor de necaz. — Luminate crăișor, să nu bănuiești, dar nu te iuți așa de tare, că nu știi de unde-ți poate veni ajutor. — Ce vorbești în dodii, mătușă? Tocmai de la una ca d-ta ți-ai găsit să aștept eu ajutor? — Poate ți-i deșanț de una ca aceasta? zise baba. Hei, luminate crăișor! Cel-de-sus varsă darul său peste cei neputincioși; se vede că așa place sfinției-sale. Nu căuta că mă vezi gârbovă și stremțuroasă, dar, prin puterea ... și neputincioasa! Iartă-mă, Doamne, că nu știu ce mi-a ieșit din gură! Luminate crăișor, miluiește baba cu ceva! Fiul craiului, fermecat de vorbele babei, scoate atunci un ban și zice: — Ține, mătușă, de la mine puțin și de la Dumnezeu mult. — De unde dai, milostivul Dumnezeu să-ți dea, zise baba, și mult să te înzilească, luminate crăișor, că mare norocire te așteaptă. Puțin mai este, și ... dintre cai a veni la jăratic să mănânce, acela are să te ducă la împărăție și are să te scape din multe primejdii. Ține ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>