Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNCETUL CU ÎNCETUL
Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 395 pentru ÎNCETUL CU ÎNCETUL.
George Coșbuc - Vulturul (Coșbuc)
... George Coşbuc - Vulturul (Coşbuc) Vulturul de George Coșbuc Venind de departe cu zborul întins S-oprise deasupra Ceahlăului nins, Ș-apoi din rotiri tot mai strâmte-n cuprins Căzu, ca să prindă vro pradă, Cum uneori parcă ... Că-ntâi îmi păruse că-i vis și mă-nșel Dar bine venitu-mi-a-n minte Vulturul văzut în rotire la fel Cu ani de viață nainte. Un pisc singuratic al muntelui plin De colțuri de stâncă, cu zborul său lin Acela-l rotea prin văzduhul senin În sute de cercuri egale, Și-n fiece zi și tot timpul vecin Umbririlor nopții din ... ce-acopăr izvoare. Și parc-aș vorbi ca de lucruri de ieri, Ce drag îmi era nesătulei vederi! Când singur în largul înaltei tăceri Brăzda cu rotirea sa golul; Și-uimit cum de-a lungul atâtora seri Eu stam urmărindu-i ocolul. Dar groaznic venit-a-ntr ... fi piscul? Căci nu mai era Și-n locul lui gol și lumină Vulturul, el însă și-acu-nconjura O stâncă trăsnită-n ruină. Deodată cu țipet se-ntoarse napoi, Ca unul ce-și schimbă gândirea, și-apoi Spre văi, și departe, cu
... s-a îndurat să se mai ducă. El a învățat limba noastră și s-a împrietenit atât de mult cu casa și toți din casă, încât noi îl dezmierdam cu numele de Aliuță. Ce-i drept, când am văzut întăi și-ântăi pe Aliuță făcând temenele turcești, îmbrăcat în hainele lui ciudate, cu cialmaua pe cap, cu iartaganul la brâu, și cu barba lui cea tufoasă și încărunțită care-i acoperea pieptul, noi copiii ne cam temeam de dânsul, părându-ne foarte fioros, dar încet, încet ne-am deprins cu el, căci era bun și știa să ne facă felurite petreceri. Ne istorisea povești din O mie și una de nopți, ne spunea întâmplări de ... dimineața când se închina, nimene din noi nu îndrăznea să-l supere, într-atâta părea de serios și adâncit în rugăciunea lui. În genunchi, smerit cu brațele încrucișate pe piept, el spunea când mai tare când mai încet versuri din Coran, își pleca fruntea pănă la pământ, apoi, tăcut și nemișcat, stătea câte o oară întreagă cu ochii ațintiți spre răsărit sorbind depărtările, călătorind ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Neghiniță
... albastre, și niște mâini și piciorușe ca niște firișoare de păiajen. Bătrâna dădu să-l sărute. Neghiniță, țâști pe nas, țâști iar pe mână! — Încet, mamă, încet, că mă strivești, zise Neghiniță. — Să te sărut, că-mi umpluși casa cu dragoste când îmi ziseși mamă . — Încet, să nu mă sorbi. Îl sărută. — Cum mănânci tu, Neghiniță al maicăi? — Eu? Eu mă satur din fum. Până acum am mâncat la ... rău și mai prost dintre ei, vru să-l strivească și-și repezi călcâiul din băierile inimii. Neghiniță țâști, și sări alăturea, iar văcarul, lovind cu sete pământul, își scrinti piciorul și începu să se vaiete. Ceilalți începură cu măciuca și, cum izbeau, rămâneau cu jumătatea în mână, iar ailaltă se ducea zbârnâind. — Să nu vă păziți vacile, cum vă păziți mințile. Cruce lată, minte întunecată, urechi de văcar ... Neghiniță, așa e. Iar cărturarii își deteră ghies pe sub masă și plecară ochii în jos. Împăratul porunci să-i toarne lui Neghiniță o casă cu zece caturi, cât o nucă de mare, toată din aur-lamur și împodobită cu pietre scumpe. Neghiniță rămase la sfat și se pierdu din ochii tuturora, numai ca să se ție de năzdrăvănii. Și, încet ...
Paul Zarifopol - Artă și virtuozitate
... ne așteaptă în cele două rânduri finale, din ce în ce mai scurte și mai uscate. Spanac rezonanță metaforică persiflantă; sonoritate colțuroasă, seacă, în finala cu măcăit batjocoritor: aci e maximum de contrast cu strofa centrală, neumoristică. Virtuozitatea căreia i-a reușit această construcție nu e obișnuită. Economia interioară: fiecare rând o enunțare vizuală amintește pe cea ... numesc, convenabil, spirit. Poetul însă ar fi vrut să scrie cu miresme de culori. Dar culori și miruri se prefăceau în cuvinte negre, la fel cu toate civintele. Și întreba pe Cel-ce-toate-le-a-făcut de ce nu i-a lăsat și lui darul cel ... e totdeauna păcat, dacă e vorba), citiți, întreg, și fără grabă măcar Ciobanul bătrân. Între cimitirul vechi și sat. / Mai stă bordeiul jumătate dărâmat, / Coperit cu stuf, cu găuri de un cot. / Dar înflorit cu rapiță galbenă de tot. / Cu noaptea în cap, fără să mai ia nimic în gură, / Gata de drum cu o înjurătură, / Moșul alb mână oile satului la păscut / Nu pe drumul sur spre oraș pierdut, / Ci pe miriști țepoase, din care sar prepelițe grase ... ...
Ioan Slavici - Semitismul (1908)
... consumă în sbuciumare necurmată, și de aceea în lumea ariană singură stăpânirea de sine e socotită drept virtute și oamenii sunt stăpâniți de gândul, că cu cât trebuințele îți sunt mai puține și mai mici, cu atât ești mai ferit de nevoi, deci și mai capabil de fericire. Spiritul semitic a pătruns încetul cu încetul la toate popoarele, care au primit cultura dela asrieni ori dela fenicieni, și în secolul al șaselea înainte de Htistos, când elinii poenesc în ... romanilor, pe care Virgiliu îl precisează atât de bine în Eneida, e »pax romana«, și de aceea singura știință, pe care au cultivat-o cu o stăruință, este jurisprudența, în care au și rămas neîntrecuți. Ei s'au răsboit cu semniții pentrucă aceștia nelinișteau pe vecinii lor și ai Romei și erau de rea credință. Cu tarentinii, cu grecii din Italia, în genere și cu Pirhu, care le venise într'ajutor, s'au răsboit fiindcă aceștia erau corupți, hrăpitori și insolenți. Cu cartaginenii s'au răsboit fiindcă au fost provocați și în urmă amenințați. Niciodată ei n'au pornit din propriul lor îndemn, nici n'au provocat ... guvernarii unor proconsuli ca Semproniu Grachu ori gioerele său Scipio Africanul (Emilian), cari au fost mulți, provincialii erau fericiți. Viind însă, ca stăpâni, în atingere
Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște
... cele trei trepte, și într-o clipă, apucând în palma dreaptă capul copilului, în cea stânga pe al Surei, le izbește pe unul de altul cu atâta putere că le confundă ca pe niște ouă moi... Un zgomot s-auzi, o trosnitură care cu nimic nu se poate compara, la întâlnirea celor două titve smăcinate una pe alta. Leiba, cu inima înnodată, ca un om ce cade dintr-o nemăsurată înălțime, dete să țipe: "O lume întreagă mă lasă cu dinadinsul pradă unui nebun!" Dar glasul mut nu se supuse voinții. "Scoală, jidane!" strigă cineva trosnind tare cu o nuia pe masă. "- Proastă glumă! zice Sura din pragul crâșmei; să sparii omul din somn, țărănoi mijic!" Leiba sări drept în picioare. "Te-ai ... irita rău pe jidan, voi să apuce pe Zibal în brațe să-l gâdile. "Lasă-mă în pace! strigă hangiul smucindu-se și îmbrâncindu-l cu toată puterea. Nu vezi că sunt bolnav? Lasă-mă-n pace!" Dilijența sosește în sfârșit cu aproape trei ceasuri de întârziere. Sunt doi călători, care se așează împreună cu ...
Mihai Eminescu - Romancero espa%C3%B1ol
... se trag îndărăt! Trecutul e viitor și viitorul e trecut. Â Anul 15... a furat pe anul 1870 într-un mod oribil și cu precauțiunea viclenește zâmbitoare cum că n-are să fie recunoscut. Odată... în timpi mai... în anul 1870 trăia în România un scriitor care se ocupa ... într-una din zile (căci două nu i-ar fi trebuit genialei Lopăți) să scrie-n românește o comedie: Viclenie și amor , în trei acte, cu boschet și cu ascunzători secrete și tainice totodată, și în versuri neversificate. În anul 15... post Christum natum trăiește și un autor spaniol, Moretto, și scrie și acela ... Să recit la versuri rele Care sună ca drimbala A ursarilor gitani. A. Â De-a făcut asta Negruzzi Cu
Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în balon
... multe de toate ca semința de ardei. NĂUCESCU: Ziarul cel cu... VÂNZĂTORUL (strigă): Alune prăjite! șeapte de o para. NĂUCESCU: Cel cu alune... asta... cel cu anonțuri prăjite... DESPA: Și ce mai spune el în limba lui? NĂUCESCU: Spune că astăzi Ciubar-Vodă a să se urce în naltul ... mare!... Auzi, Despo? Cică Ciubăr-Vodă e o beșică de chit! DESPA: O fi, dacă așa i-a fost scris. NĂUCESCU: Tronc!... Și cu ce-i umflată, Hazliule? HAZLIU: Iar între noi să rămâie... (Arie) Acest balon e umflat, Ca să aibă ușurință, Cu profesii de credință De patriot răsuflat; Cu fumuri de nerozie Parveniților de azi; Vorbe mari, șarlatanie La un loc cu nițel gaz, Și de-aceea, ușurel, Sus, sus, sus se urcă el. COR Și de-aceea, ușurel, Sus, sus, sus se urcă el. NĂUCESCU: O ... pe Moghior): Piei, drace!... D-ta ești balonistul? MOGHIOR: Eu... mă recunoașteți? CHIRIȚA: Da cum, tătarii, să nu te recunosc?... (Scena următoare e aparte.) MOGHIOR (cu sentiment): Ah! CHIRIȚA: D-ta m-ai scăpat de belea la Viena, plătindu-mi datoriile, și ai venit cu ...
... și compacte s-au întins pretutindeni. Visătorul însă visa și nu vedea deznădejdea celor ce rămăseseră afară, așteptînd la poarta casei lui, făcută din întunerec, cu fărașurile în mînă. El visa ținîndu-și scînteia lui coperită sub cenușă, meditînd să lumineze cu ea, cînd va veni timpul, alte orizonturi nebănuite, alte adîncuri în care lumina nici unei torțe nu-și jucase încă despletita-i văpaie. Cu mica lui scînteie ascunsă în suflet, pe care știa că atunci cînd va voi poate s-o împartă în înmiite fărîmituri de lumină, cu care să iasă și să le arunce în întunerec, cum iese cel Atotputernic cu nesfîrșitu-i cortegiu de constelații și le aruncă pe cer ca o ploaie de albe flori de jăratec... La ce bun însă să mai luminezi ... pretutindeni constelații orbitoare, să recazi subt formă de trăsnet din înălțimi pe capul atîtor stupizi filistini ce stau să-ți urmărească fantasmagoricele-ți capricii ; și cu toate acestea să te sfiești să-ți pui un paratrăsnet înălțimilor, să-ți îndulcești lumina cu un abajur, să-ți pui la adăpostul unui obroc scînteia, e într-adevăr o nebunie. Oricît de întunerec ai face în jurul tău, ori cu ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie
... alta, bestialitatea unei reci înflăcărări. O! și cât am plâns pe soarta bietelor nenorocite Care nu pot ca să aibă nici voință de-un minut, Cu blestemele pe buze de-alte buze-năbușite, Cu palpite pentru-oricine — cunoscut — necunoscut; Seara este-o îngrozire pentru unele din ele, Nededate încă bine cu mârșavul povârniș; Altele, mai decăzute, mai deprinse, sau mai rele, Râd de cele care-au lacrimi sub al genelor umbriș... Lacrimi?... Nu mai știu să ... frate, care vine când îl chemi, Sau mângâietoarea voce a prieteniei sfinte, Cu povețile-nțelepte din risipa-i de cuvinte, Spuneți-mi, e cu putință să te-oprești să nu blestemi? V Lumânările scăzute șovăiau — și prin odaie Focul ce murea în sobă c-o albastră vâlvătaie Flutură ... virginal, Sau să facă să tresară patimile-n amorțire Dintr-un suflet peste care, ca un vânt de pustiire, A trecut desfrâul rece cu instinctu-i bestial. Însăși fetele pieirei o priveau cu îngrozire, Sau cu scârbă, de la dânsa, întorceau a lor privire, Nevorbindu-i timp de ore, și de zile, și de luni; Ea-nfrunta ...
... trei zile încoace, pe cărările cele mai drepte, pe poticele cele mai neumblate, mergea mai răpede cu picioarele lui haitișe decât ar fi mers altul cu picioarele drepte, și niciodată nu lipsea un ban, niciodată nu întârzia cu o oară. Toate mergeau bine, numai cu fetele din casă Ion Urdilă nu prea ducea trai bun, căci nu era zi lăsată de Dumnezeu ca ele să nu chicotească la spatele lui ... sară și nici că mai obosea. Ș-apoi era evlavioasă, scumpa mea mătușă, și cu Visul Maicii Domnului totdeauna în sân. Mai ales dimineața era cu inima plină de umilință, când se închina dinaintea iconostasului: — Tatăl nostru carele ești în ceriuri, sfințească-se numele tău, facăse voia ta... Cioară, ardă ... cât se poate mai rar, pe iubita mea mătușă. Mă duceam pe la vecini, mă primblam călare prin țarină, mergeam la vânat sau la păscuit cu undița la iaz; dar, mai des decât oriunde, mergeam la iaz unde întâlneam pe Ilinca, o fată de suflet a morăriței, cu care-mi plăcea să stau de vorbă, nu doar c-aș fi iubit-o sau că m-ar fi iubit ea pe mine, ci pentru ...