Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN GRIJA
Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 351 pentru ÎN GRIJA.
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 3
... fi creștini, următori lui Hristos și fii adevăraț ai sfintei besĂ©rici. Și oare ce carte socotiț să fie aceasta? Iaste acĂ©ia ce stă în lăuntru, în sfântul jărtăvnic, pre sfântul prestol, căriia ne închinăm cu toții și o crĂ©dem; adecă iaste sfânta și dumnezeiasca Evanghelie. În cartea îngerilor poate să fie mulți nescriș, sau pentru vreo nevoe lumească, sau pentru vreo boală trupească, cu carele li s-au zăticnit postul, iar ... carte, prorocind David, cu duhul zice un lucru preaslăvit la Psalomul 138, care mă pune la mare mirare. Și cuvintele lui sunt acĂ©stia: Și în cartea ta toț să vor scrie: zile să vor zidi și nimeni întru dânșii. Adecă zice că în cartea lui Dumnezeu toți să vor scrie și cum că să vor rândui niște zile despărțite, întru carele nimeni nu să va afla scris. AcĂ ... ce au trecut să se mai întoarcă înapoi. Acum, dară, ce altă vrĂ©me ni-au mai rămas pentru ca să putem să ne scriem în cartea lui Dumnezeu, cu o pocăință adevărată și cu ispovedanie? Văz în Sfânta Scriptură, la Eșire, în
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a V
... 1] Adecă-întii, ca de la Flămânda Păn la-Inimoasa numa trei mile Să fie, când or merge curânda; A doao, să facă-în toate zile Atâta hodini câte le place, Să mânce, să beie și să joace. Numa de una grijă să poarte: Când s-ar tâmpina cu turci în față, Să nu-ș aducă-aminte de moarte, Dar' inimă s-arate-îndrăzneață, Că, de-or fugi ș-or întoarce spate, Nu le va mai ... de-apărat nici una gândește, Așa țiganii săracii grămadă Îmbulzându-să-într-un loc s-adună, Ș-ascund capetele să nu vadă Cum turcii vin în chip de fortună, Hăi! pe dânșii-acuși, acuși să deie Și dulce viață să le ieie. [5] Dar' când sosi vrăjmașul în față, Toți la pământ căzând își plecară Grumazii și întinsără brață, Milă cerșind cu lacremi amară: ,,VĂ ileo, vai! (striga ei plângând) iacă, Pierit-au ... îmbrace Neavând dă nevoie ce mai face! Tot Vlad Vodă e-ahăstĂ²r dă vină, Numa Dumnezieu lui să plătească, Căci el ne-au băgat în hastă tină, Dar' vița noastră țigănească Cu toată lumea trăiește-în
Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere
... direcția satirei sale irită foarte rău, e deci încă foarte vie. E greu totuși a tăgădui că procedările lui artistice sunt adesea vechi, în înțelesul de: perimate. Socotesc că, printre oamenii astăzi în viață, sunt unii tocmai astfel așezați în timp ca să poată simți viu opera lui Caragiale și, în aceeași vreme, să poată imagina relativitatea ei istorică. Pentru filologii viitorului depărtat, când se vor sili, după cum le e meseria, să închipuie, în scheme și fantasme fragmentare, ceea ce trăim noi astăzi și am trăit ieri și deunăzi, consemnarea gândirii și simțirii noastre, a acestora care ... Lună de miere, din Cadou; iar una din acele schițe ale începătorului istoria cetațeanului Ghiță Calup a intrat de-a dreptul în Noaptea furtunoasă. Însă cu deosebire simptomatice pentru orientarea artistului sunt tipurlle dezvoltate, în foița umoristică din 1877, sub titlurile Șotrocea și Motrocea și Leonică Ciupicescu, retipărite cincisprezece ani mai târziu în Moftul român, unde Șotrocea și Motrocea se prefac în definitivii Lache și Mache, pe când Leonică Ciupicescu era din capul locului un nume creat artistic, primul de felul acesta
... Emil Gârleanu - Gruşan Grușan de Emil Gârleanu Lui Costin Petrescu Făcusem inspecția și mă grăbisem să ajung în odaia largă, de scânduri, a cantinei, în care ne întâlneam, în fiecare seară, ofițerii aflați în tabără. Veneam cu toții, și tineri și bătrâni, mulțumiți că puteam sta puțin, unii lângă alții, fără să fim strânși în chinga legilor militărești. Astă-seară se adunaseră mai mulți ca de obicei, căci veniseră și ofițerii regimentului de cavalerie ce sosise dimineață. Toți vorbeau despre ... la el, rămase să-l asculte în picioare. Sublocotenentul stătu câteva clipe, apoi, hotărându-se, povesti: — Mi-am petrecut copilăria în Iași, în casele în care mă născusem, atât de aproape de cazarmă, încât răsunau comenzile până la noi. Casa fiind împărțită în două, partea dinspre cazărmi se închiria ofițerilor. Acolo am văzut mulți militari. Unul dintre aceștia era și colonelul care se duce acum. Regimentul primise ordinul ... văd dacă se găsea fânul trebuincios. Plouase ziua întreagă, drumurile se desfundaseră, calul răzbea cu greu prin glod. Întârziasem, și toată vremea mă gândisem cu grijă la întâlnirea cu colonelul, căruia trebuia să-i raportez. Când am intrat în cort, l-am găsit
George Coșbuc - Filozofii și plugarii
... Au zbierat, au făcut larmă, încât craiul, deșteptat Din gânduri, atent la toate a privit și-a ascultat. Zâmbea craiul, dar în urmă și-a pierdut răbdarea. Drace! Ei mai înțelepți în toate, chiar ca Dumnezeu s-ar face ! Astfel cugeta în sine, apoi zise tare: Eu, Pe-al meu sceptru tot de aur și pe-ntreg poporul meu, Jur că-nțelepciunea voastră este numai vorbă goală ... oi ave dreptate, vă dau vouă-a mea crăime Și mai mult, ca om cuminte să nu mă mai țină nime! Sfetnicii râdeau în taină de tot ce craiul vorbea, Dar în sânul lor mânie fără de capăt ardea. Ce batjocură! O, Doamne! Un plugar și-un sfetnic mare Puși în cumpăna științei! Puși acu-n asemănare!... Glumind, craiul zice-atuncea: știu că nu v-a căzut bine, Dar așa îmi este firea: voi ... bage seamă! Apoi, sunt bătrân și-aminte nu mai pot toate să țin: Alta-i mintea cea de tânăr, alta mintea de bătrân! Sfetnicii priveau în față la moșneag cu grijă
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Al. Macedonski)
... mică poemă: Cântă greierul. Am asemuit totdeauna pe bieții cântăreți ai țării noastre eminamente agricole, cu greierii pe care i-a imortalizat Lafontaine în celebra și egoista lui fabulă La cigale et la fourmi. În adevăr, poetul, mare sau mic, celebru sau necunoscut, imită în mod adorabil tactica nepăsătoare și dezinteresată a micuțului greier. El cântă pe chitara lui și viața curge pe lângă dânsul aprigă și tumultuoasă ... Ăsta e un băiat de viitor. Ți-l prezint: Cincinat Pavelescu. [Poetul] Macedonski, foarte ceremonios, scoase jobenul și-mi strânse mâna cu însuflețire, spunându-mi, în franțuzește: Îmi făgăduise cumnatul meu Georges, prietenul dumitale, să te aducă odată în strada Dorobanților, dar acum sper că vei veni singur. La colțul bulevardului cu strada Brezoianu, Caragiale ne părăsi dându-ne întâlnire, seara, în Covaci, la berăria pe care o deschisese de curând și care devenise o adevărată cafenea literară la modă. Acolo am întâlnit pe Coșbuc, pe Delavrancea ... autorul acelei impietăți. Din fericire, moravurile acestea s-au schimbat, și azi, în toată liniștea, putem discuta cu seninătate și acuzația și apărarea. Iată epigrama în ...
Vasile Alecsandri - Înșiră-te, mărgărite
... i privea și zi și noapte, Le vorbea cu blânde șoapte, Și, privindu-i, se uimea!... Ea-i trezea și-i adormea. I-adormea tot în cântări Și-i trezea în sărutări. Când era pe adormire, Le cânta cu-nduioșire: Nani, nani, copilași, Dragii mamei feciorași! Că mama v-a legăna, Cu vers dulce ... să vă îndrăgească, Dușmanii să se-ngrozească, S-aveți parte și renume, Să vă meargă vestea-n lume! Când era iar pe trezie, Le cânta în veselie: Sculați, sculați, feții mei, Floricele dalbe! C-au venit doi îngerei În veșminte albe, Îngerei colindători, Floricele dalbe, Noaptea pe la cântători, Când zorile-s albe, Și v-aduc pe aripioare Floricele dalbe, Rouă sfântă-nvietoare Și ... Dar deodată ochii săi Au zărit două scântei Printre flăcări strălucind, În văzduh voios sărind, Către stele tot suind, Ș-amândouă printre ele Prefăcându-se în stele. Fața ei, l-acea privire, Străluci de fericire, Cum s-aprinde alba lună Dup-o aprigă furtună; Și cu grabă-n veselie Ieșind noaptea ... la răsărit de soare, Și îngână dorul meu... Coborî-le-ar Dumnezeu! Stelișoare, blânde stele, Ochișori inimii mele! Pe pământ voi v-ați închis Și ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira II
... osebire. Pe Neibuș [4] îl întreabă și-ți va mărturisi Că-i place berea foarte, iar drojdiile nu; Cunoaște el prea bine că nu este în drojdii, Nici gustul, nici dulceața care era în bere. E mare osebire din nobili să te tragi Și însuți să fii nobil. În slobozi și în robi Același sânge curge; și toți au trup și oase. Cuvinte înșirate pe lâng-un falnic nume Nu pot să tăinuiască a noastre ... așternut îndată drept la oglind-alergi; Aici apoi e grija și truda cea mai mare. Spinarea îți acoperi c-o haină femeiască, Zulufii după reguli în rânduială-i pui, Îi încrețești pe frunte, pe rumenii obraji, Ș-o parte după ceafă în săculteț s-ascunde. De astă iscusință se miră cei ca tine, Iar tu te-ncânți de sine precum un nou Narcis. În strâmt pantof piciorul cu sila grămădind, De bătături durerea te face-olog să umbli. Ți-ai pus o haină care plătește o moșie, Și slugile ... știință, vitejie, Să fie cu răbdare un lucru începând Pre care să-l sfârșească cu grabă și curaj, Precum din fulger cade înflăcăratul trăsnet. Smerit în norocire, statornic ...
Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență
... trebuie să fac. Dar mintea e o călăuză nesigură și nu întotdeauna la slujba ei. Creșterea îți dă deprinderea , așa că te porți cum trebuie în chipul cel mai natural, fără sforțare, și în fiecare moment. Mintea însă, uneori te părăsește: nu poți fi atent la infinit. Apoi sforțarea conștientă te obosește. O comparație: un om care umblă drept ... și dărâmată. Azi locul unde a fost casa e o bucată din ograda unei biserici. Ne-am dus la țară, unde tatăl meu, în tovărășie cu un frate al mamei și cu altă rudă, au luat în arendă o moșioară. Țin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut-o când eram de jumătate de an, într ... o palmă. Pe lângă grădină, trecea un pârâu mai mare. Din dosul casei, peste pârâu, un deal drept, care mi se părea că atinge cerul. În stânga un deal lung, pe care umblau vitele, ca niște gângănii pe un perete. În dreapta câmpia, cu o pădure în fundul zării. În față satul. Aici, la Poiana lui Iurașcu, am cunoscut întâi natura. Cea dintâi amintire de lună o am de aici. Veneam într-o seară cu ...
Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române
... rele. Critica se află la începutul volumului, iar câteva exemple de poezii mai bune la fine, și publicațiunea întreagă este un semn caracteristic al stării în care a ajuns literatura română în anul 1867. T. M. Iași, iunie 1867 PREFAȚA LA EDIȚIA DE LA 1892 Studiul elementar asupra poeziei române apăruse întâi în primele numere ale Convorbirilor literare (1 martie—15 iunie 1867) și fusese apoi publicat în volum deosebit. „Exemplele de poezii mai bune“, care însoțeau acel mic volum de la 1867, nu se mai află reproduse în reeditarea de față. Cele 11 poezii lirice, 10 fabule-epigrame și 13 balade de Gr. Alexandrescu, Alecsandri, Bolintineanu, M. D. Corne, G. Crețeanu, Donici, I ... frumosul cuprinde idei manifestate în materie sensibilă. Este dar o condițiune elementară a fiecărei lucrări artistice de a avea un material în care sau prin care să-și realizeze obiectul. Astfel, sculptura își taie ideea în lemn sau în piatră, pictura și-o exprimă prin culori, muzica prin sonuri. Numai poezia (și aci vedem prima ei distingere de celelalte arte) nu află ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VII
... la fruntea vunii lighioane, Unde-împroașcă gloanțele cu mia, VaileĂ² , săracii! cum le-ar fi greață, Cum le-ar fugi sângele din față! Un coif în cap, o sabie-în dreaptă, Inimă-în piept și scutul în stângă, Cu vărtute și minte deșteaptă, Aceste sunt care pot să frângă Lanțul robii tale cumplite, O, neamul mieu! de tot ovilite!... [2] Alta era ... credințare trimeasă Cumcă el vra pe țară să ierte Și numa pe domnul rău să certe. Aceste Vlad din limbe ș-iscoade Înțălegând, toate bagă-în samă, Cu multe griji dinnontru să roade Și, măcarcă n-are el vreo teamă, Totuș' mult să sfătuiește-în sine Cum ș-ar tocmi trebile mai bine. [5] Un gând îndrăzneț îș pusă-în minte: Sângur cu capul să cerceteze Starea taberii turcești nainte. Gând vrednic inimii lui viteze, Dar' primejdios, iar' ce nu poate Un suflet înălțat preste ... vază Locul împregiur să-ispitească De-ar putea ști de-oastea romănească. Spuind ei de tâmplarea-îngrozită Și de voinicul fără de teamă, Să meargă-în urmă-i apoi o-învită. Acolea sosind bagă de samă Că voinicul doarme fără de grijă ...