Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN DRUM (SPRE)

 Rezultatele 201 - 210 din aproximativ 520 pentru ÎN DRUM (SPRE).

Vasile Alecsandri - Un episod din anul 1848

... asista la o scenă atât de nouă în plaiurile Carpaților; iar câteva raze răzlețite printre brazi se încolăceau pe crengi ca niște șerpi de aur. În vale vuia Bistrița pe patul de bolovani, și pe cărările de pe coastele dealurilor se zăreau șiruri de plăieși urcându-se spre curte la chemarea unui bucium. Țăranii formaseră un rond mare, în mijlocul căruia intrase Vali. Exaltat și uimit, junele nostru erou admira tipurile frumoase și caracteristice de care se vedea înconjurat; în fiecare plăieș el privea pe un demn pogorâtor din vitezele legioane ale lui Traian, pe un adevărat strănepot de-al vitejilor lui Ștefan-vodă! El ... noi? Foc la pușcă, foc la piept, foc la gât, asta rău este!! Eu cred că am nimeri mai bine dacă ne-am retrage mai în fundul munților, în schitul Hangului, unde sunt ziduri, unde sunt patru turnuri și unde apă este. Acolo stăm la meterez și împușcăm tot în plin, bumba, bumba, bumba, ha! Planul lui Mehmed-aga, deși expus astfel într-un mod original, păru cel mai cuminte și fu adoptat în ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna

... Unde calcă, lasă lacrimi, doliu, moarte! Astfel se preface cel mai mândru loc. Unde trece, arde un torent de foc. III Domnul și boierii șed în lata sală — Toți bătrâni ce poartă părul alb cu fală. În acele timpuri un boier român Se stima pe atâta cât era bătrân, Căci pe cât în vârstă el înaintase În mai multe lupte încă se-nsemnase. Solii de la Carol dau regala carte. Despre cele scrise domnului fac parte ,,Dacă Severinul încă nu predai Și ... robit, L-al măririi templu nu va fi primit. Voi lua-n vedere toate câte-mi scrie; Pân-atunci, voi mergeți, fiți-mi oaspeți mie, În repaos fraged inimile dați Și cât viața-i tristă, de puteți, uitați!" IV Cum se face noapte, domnul în tăcere Cheamă cavalerii și consiliu cere — ,,Voi, boieri de țară! Ce vom face oare Să nu pierdem pacea binefăcătoare? Carol, sub pretexte, fără de ... ca roua lină p-al ei chip lucesc. Sub aceste vorbe cu care-i răspunde, Bucuria-i dulce domnul îi ascunde — ,,Tu, ce jos în lume fraged am iubit, Suflete prea gingaș, mie prea dorit, O, femeie rară! Dulcea ursitoare Nu ți-a dat ...

 

Ion Luca Caragiale - Tot Mitică

... Bulevard la Teatru. Din greșală prietenul îl calcă pe Mitică pe gheată: - Pardon! se grăbește a zice Mitică. Te-am călcat sub talpă... * În tren. Mitică, având bilet de clasa întâia, intră în clasa a doua să vorbească cu un prieten. Conductorul cere biletele. Mitică, prezentând pe al său și cu un zâmbet către conductor: - Cât ... la băi, știu; dar unde la băi? Mitică: "Mitică... la băi... în Europa." * În trenul de plăcere. Lume multă. Căldură sahariană. Mitică și Costică merg spre Sinaia. Mitică (făcându-și vânt cu Moftul român, se oprește deodată ca și cum și-a adus aminte de ceva): Tii ! Ce-am ... spirit. - Mersi, domnișoară, că mă-ncântați cu migdale amare. * La parada de 10 mai cucoanele se-ndeasă să spargă cordoanele de sergenți și să pătrunză în bulevard. Mitică (în ton marțial): În front, că vă atacă marinarii călări! * Mitică e dezolat. - Închipuiește-ți, dragă... m-a lovit o nenorocire ireparabilă. - Ce-i, frate? ce s ... de somn! * La cafenea: - Nu iei nimic, Mitică? * - Ba da. Băiete, o scobitoare, un chibrit, un pahar cu apă și o gazetă, strigă Mitică. * Mitică, în

 

Ioan Cantacuzino - Răsuflare

... îndemn la stihurghie,     Și sălbatec încă cîntă,     Firea însă lui cuvîntă.     Iar noroade pricepute     Au fățat cu multe cute.     Chibzuirea lor ce-naltă,     Dînd poezii drum de saltă     Piste munți pîntre flori,     Piste ape pîntre nori     Au întrupat nentrupări     Au iconit nevediri.     Firea și cu meșteșugire     Ei au făcut- o clătire ... ce dă gîndul.     Mai cu vreme, cine știe,     Prisosire poate să vie.     Că scriitorii împodobesc     Limba, patria-și slăvesc.     Fie aceasta acuș, cercare,     Mustră altor spre

 

Ion Luca Caragiale - Norocul culegătorului

... mă chinuiesc atâtea ceasuri pe zi și să nu mă procopsesc toată viața... ș-mi dam cu socoteala că sfinția ta trebuie să ai trecere în lumea asta..." Da, maica stariță zâmbi cu mâhnire și-i tăie vorba cu bunătate: "În lumea asta?… nu prea am trecere de la o vreme. - Și de aia vream să te rog, zice lucrătorul, să-mi faci și mie ... credința ta te va mântui... Noapte bună! - Noapte bună, maică" Și s-a dus maica starița. - Lucrătorul a pornit și el spre casă. Când să intre... ce să vază?... Nevastă-sa - că uitasem să vă spui, de graba ce mi-e să isprăvesc, că se și însurase ... el!... și-i spune toată pricina veseliei ei, pe cum că pe la toacă se trântise puțin obosită de spălatul rufelor și i se arătase în vis Maica Domnului și-i zisese: "Femeie, să scobești cu un cuțit sub vatra din tindă, și o să găsești acolo o oală, și ce ... ridică plapuma... Ce să vezi! Poli, galbeni, patace, franci, băncuțe, hârtii de 20 de 100, ba și de 1000! pe care le vărsase din oală ...

 

Petre Ispirescu - Greuceanu

... aceea, se afla un viteaz pre nume Greuceanu. Auzind și el de făgăduința împărătească, ce se gândi, ce se răzgândi, că numai își luă inima în dinți, încumetându-se pe ajutorul lui Dumnezeu și pe voinicia sa, și plecă și el la împăratul să se închine cu slujba. Pe drum se întâlni cu doi oameni pe cari slujitorii împărătești îi ducea la împăratul ca să-i taie, pentru că fugiseră de la o bătălie ce ... Greuceanu de Aur; dar și pe acela c-o lovitură îl voi culca la pământ. Greuceanu, auzind, ieși pe pod și strigă: - Vino, zmeule viteaz, în săbii să ne tăiem, sau în luptă să ne luptăm. - Ba în luptă, că e mai dreaptă. Se apropiară unul de altul și se luară la trântă. Aduse zmeul pe Greuceanu și-l băgă în pământ până în genuchi. Aduse și Greuceanu pe zmeu și-l băgă în pământ până în gât și-i tăie capul. Apoi, după ce aruncă leșul zmeului și al calului sub pod, se puse să se odihnească. Când, în puterea nopții, veni și fratele cel mare al zmeului, și calul lui sări de șaptesprezece pași înapoi. El zise ca și frate-său, iară Greuceanu ...

 

George Coșbuc - Minciuna creștinilor

... George Coşbuc - Minciuna creştinilor Minciuna creștinilor de George Coșbuc Proconsulul îi judeca În largul tribunal din piață . Avea doi popi creștini în față . Un scriitor din ceata sa S-a ridicat ca să citească Dovezi și vorbe ce s-au spus De cei ce cred ... grozavă silă , Dar nu de bunăvoia lui : Ei de-ndărătnici spun ce nu-i Și de-ndărătnici nu mi-e milă !" Dar iată, până când în chin Se zvârcolesc cei doi pe roată , Alți doi se dezlipesc din gloată Și-n fața judecății vin . — „Omoară-ne !" — „Vă ... siliți la crezământ ! Dar nu vă cred, și gata sânt Să vă omor pe toți de-a rândul ."   O-ntreagă ceată din popor Spre tribunal acum pășește . Mirat proconsulul privește : Sunt ei nebuni, ori moartea lor E-ntr-adevăr credință vie ? — „Mințiți! și-aruncă pumnii-n sus ... semn. Și-un grabnic stol De călăreți izbesc poporul —„ Ei știu că e păcat omorul , De-aceea mor... Să-mi faceți gol În jurul meu ! O simt eu bine , Că moartea-i singurul lor țel , Dar ei träiesc c-un gând mișel ; Să facă toți călău din ...

 

Ion Luca Caragiale - Prospătura

... alta. Pe de altă parte toate gazetele (afară de a noastră, se 'nțelege) caută să-și facă negustoria cât pot mai bine, răspândind în public noutăți false și curat născocite, spre amăgirea opiniei publice supraexcitate. Conjurăm pe înalta nobilime și onor. public să nu mai dea niciun crezământ nicidecum la nicio știre din nicio gazetă - căci ... că d. Al. Sihleanu, cu sănătate și voie bună, s'a convertit. Știrea aceasta a produs la Bursă o scădere colosală în cursul acțiunilor ziarului Reforma, foaie cotidiană care apare la două săptămâni odată. Mișcările ostirilor rusești. - Mersul Rușilor spre Dunăre se urmează cu mare iuțeală. Astăzi joi la nămiez în curtea Otelului de Orient, de peste drum de grădina Episcopiei, au intrat 4 cazaci călări. Pentru a putea da cititorilor cât se poate mai multe gogoși proaspete, anunțăm că am ... li se da tainul astfel sporit la trei zile odată regulat. Generalisimul, încântat de îngrijirea Consiliului pentru sănătatea bașibuzucilor, a adoptat propunerea adăogând în turcește, cu chiar mâna lui următoarele: Asemenea, ori câte de-ale mâncării vor putea bașibuzucii să fure depe țărmul stâng al Dunării, sunt opriți a

 

Dimitrie Anghel - Calvarul florilor

... Dimitrie Anghel - Calvarul florilor Calvarul florilor de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 5—6, iunie-iulie 1910, p. 334—336. Cine a trăit mult timp în preajma grădinilor și s-a deprins să urmărească jocul umbrelor în creșterea și scăderea luminei, ori s-a lăsat îmbătat de miresmele ce le poartă și le împrăștie vîntul, și apoi e silit să ... de hornuri și de coperișuri, acela păstrează în suflet melancolia înduioșată, ce trebuia s-o resimtă întîiul om după raiul pierdut. Eu am trăit mult în preajma lor, și întîiele mele visuri le-am scuturat din caliciul florilor. Ele, din vremile cele mai vechi, au spus în graiul lor mut ceea ce nu poate spune gura, au fost semnul de pietate al celor morți, cununa celui victorios, ghirlanda zilei de sărbătoare, prinosul ... creații ale lui Dumnezeu. O ploaie de petale a căzut, sîngele rozelor s-a împrăștiat, zăpada narcișilor a nins în fulgi, polenul stînjîneilor a scuturat aur pe negrele mîini, și toate miresmele trupurilor acestor nevinovate, bogat crescute, în ...

 

Gheorghe Asachi - Vulpea cu coada tăietă

... Vulpea cu coada tăietă de Gheorghe Asachi Fabulă O vulpe veche, din cele istețe, Ce-nghițea iepuri, găini și rețe Umblând noaptea la vânat, Încăpu în o capcană, Dar ghibace și vicleană Din cea cursă au scăpat, După ce ea în secret Ș-au lăsat de amanet O bună parte din coadă. Dar, deși cu necomplect, Ideat-au un proiect De-a-ntroduce drept ... n capitală În o serie formală, Vulpele să adunasă. După ce să săturasă Să dizbată-n parlament Despre oi amandament, Vulpea cu nările-n sus În ist mod planul ș-au spus: Pănă când vulpea va căra Coada ce-i povoara sa? Să măture toate cele Stercuri din drum și pavele? Omul nu mai poartă coadă, Să-i urmăm în astă moadă, S-o tăiem, o propun eu, Cine-m dă azi votul său? Dar o vulpe din congres, Ce țintirea au înțăles, Ca proiectul ... au, cumătră dragă, En întoarnă-te un pic, Ș-adunarea-ndată întreagă Da-ți-va a ei răspuns! Atunci șuier, vuiet mare Răsună în adunare: Vulpea, deși dimplomată, S-au văzut mult rușinată. Ș-a ei tâmplare la toți au vederat Că cela ce cu vro zmintă ...

 

Mateiu Caragiale - Întoarcerea învinsului

... Iar când, sfioasă umbră, prin ceața rece-a serii Purtându-ți trista taină, de gânduri chinuit, Târziu te vei întoarce înfrânt și istovit, Spre casa părăsită în văile uitării, Tu, cel ce-ai cules floarea spinoasă-a-nstrăinării Și-a ei mireasmă-amară cu patimă-ai sorbit, La ... adâncă ar fi a ta durere, Trufia nu ți-o pierde, rămâi nepăsător, Nu te opri, nu plânge, și dacă-ți stau morminte În drum

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>