Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VECIN
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 333 pentru VECIN.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Văduvele
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Văduvele Văduvele de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Oamenii, când n-au ce face, se-apucă de gâlceavă. Se dau la vorbă, și destul e unul s-o apuce anapoda, că cearta e gata. Prostia pândește mintea omului cum pândesc lupii razna oilor. Când inima e spre rele, apoi velințe de flori să-i semeni, că tot ciulini și pălămidă dă și, de n-o găsi în miere fiere, iepuri la biserică, câini cu covrigi în coadă și apa Dunării prin curtea vecinului, atunci e atunci, să te mai ții, pârleo, că nu-și mai vine în voie măcar de i-ai da tot mărunțișul și pe deasupra și toiagul lui vodă pe spinare. Se întâmplă, câteodată, și mai altfel de cum gândești. Nici lene, nici prostie, nici răutate să nu fie la mijloc, și totuși sare omului țâfna din senin, din iarbă verde. Ba că s-a gândit la cutare lucru când a zis cutare cuvânt; ba că a tras cu coada ochiului când se uita la mine; ba că îi dau din toată inima și-mi răspunde: "Aș, la ce te mai superi!" Și pe-așa povârniș, până nu s- ...
Grigore Alexandrescu - Cântece de peste Olt
Grigore Alexandrescu - Cântece de peste Olt Cântece de peste Olt de Grigore Alexandrescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 XVII 18 XVIII 19 XIX 20 XX 21 XXI 22 XXII 23 XXIII 24 XXIV 25 XXV 26 XXVI 27 XXVII 28 XXVIII 29 XXIX 30 XXX 31 XXXI 32 XXXII 33 XXXIII 34 XXXIV 35 XXXV 36 XXXVI 37 XXXVII 38 XXXVIII 39 XXXIX 40 XL 41 XLI 42 XLII 43 XLIII 44 XLIV 45 XLV 46 XLVI 47 XLVII I Foaie verde aluniță, Aolică fa, leliță! Fire-a-ți pieptu-o grădiniță Și țâțele lubeniță Și gura o fântâniță, Măselele pietricele, Și buzele ghizdurele, Și limba o ciuturea, S-adăpi pe neica din ea, Seara și dimineața, Peste zi, totdeauna. II Între Olt și-ntre Olteț Răsărit-au nuculeț, Nucu-i mare, frunza rară; Strânși-s toți cucii din țară Și cântă de se omoară. Iar mai sus, pe rămurele, Cântă două turturele, Ce sunt mândruțele mele. Dar în vârful nucului Cântă puiul cucului Rășchirîndu-și penele, Ca ...
Petre Ispirescu - Zâna zânelor
... căci ei erau încredințați că tatăl lor știa ce spune. Traseră, deci, și săgeata celui mai mare din fii se înfipse în casa unui împărat vecin; a celui de al doilea se înfipse în casa unui boier mare d-ai împăratului; iară săgeata celui mai mic se urcă în ... văzură coborându-se și se înfipse într-un copaci nalt dintr-o pădure mare. Se duse fiul cel mare, își luă soție pe fata împăratului vecin, și se întoarse cu dânsa la tatăl său. Se duse și cel mijlociu și se întoarse și el cu o soțioară mândră și frumoasă. Se ...
... iac-așa, cum se-nsoară toți flăcăii. — Cine-l însoară? — Ei cine!... împăratul și împărăteasa. — Cu cine? — Cu fata unui crai vecin. — Asta nu se poate! auzi? coșcogea fecior de-mpărat să ia o fată de crai... Asta nu se poate! — De ce nu? â ... le strice hatârul, și le-a zis: — Dacă nu vreți voi, bine! S-a făcut război pentru asta; căci craiul vecin, care avusese făgăduială de căsătorie pentru fiică-sa, n-a putut suferi o astfel de nesocotire. Războiul s-a sfârșit, ca ...
Vasile Alecsandri - Prietenii românilor
Vasile Alecsandri - Prietenii românilor Prietenii românilor de Vasile Alecsandri Când mintea își ia zborul de se afundă în hăul de suferințe, de prigoniri și de palme dumnezeiești ce de câteva veacuri au trecut și încă trec pe capul acestui neam român, odinioară atât de mare și puternic, ea rămâne înspăimântată ca și când s-ar găsi la poarta care duce la lăcașul veșnicelor chinuri, și nu poate să înțeleagă cum acest neam a răbdat cu bărbăție atâtea furtuni grozave și cum se mai află încă astăzi pe picioare! Năvăliri de limbi străine, războaie crâncene și necurmate, împilări de tot soiul, înrâuriri fatale de corupție, prigoniri sistematice, focuri, secete, epidemii crude și, mai presus decât toate, dezbinări chiar între frați de același sânge și nume, nimic nu i-a lipsit, nici una dintre aceste grozave rele nu a înconjurat pământul locuit de români, încât două mari adevăruri se înfățișează minții omenești la priveliștea acestui negru tablou de calamități: cea întâi, că mult greșiți au fost romanii în ochii dumnezeirii, dacă, după atâtea veacuri, strănepoții lor sunt încă astfel pedepsiți; cel al doilea, că dumnezeirea pregătește un mare viitor acestui neam strecurat prin atâtea chinuri, ...
Ștefan Octavian Iosif - Amurg (Heine)
Ştefan Octavian Iosif - Amurg (Heine) Amurg de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iunie 1900 Pe prundul spălăcit al mării Stam solitar și dus pe gînduri. Mărețul soare scăpăta azvîrlind Pe apă vîlvătăi de pară, Și albele talazuri De flux îmbrîncite Năvăleau mai aproape și tot mai aproape, Spumegînd în ropot mereu... Un ropot bizar; un șopot și-un plînset, Un hohot și-un murmur, un freamăt și-un geamăt, Pe-alocuri o muzică dulce de leagăn Tresărind pe furiș dintre valuri — Părea c-ascult epopei dispărute, Străbune povești năzdrăvane pe care, Copil, pe de rost le știam pe vremuri Din rostul altor copii din vecini, Pe cînd ne strîngeam, în amurguri de vară, Pe scara de piatră, Și toți ascultam tiptil și cuminte, Cu ochii mari și cu inima mică; Iar gingașele fete, Pe după-nflorite glastre, Steteau peste drum, la ferestre, Rozalbe figuri zîmbitoare, Bătute de
Ștefan Octavian Iosif - Copii eram...
Ştefan Octavian Iosif - Copii eram... Copii eram... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Surorei mele Copii eram pe-atunci, copilă, Copii drăguți, copii vioi; Ne cocoțam printre cotețe, Dormeam în paie amândoi... Iar oamenii veneau afară Când noi cucurigam drăcoși, Și ei credeau de bună seamă Că este cântec de cocoș... Cu lăzile din curtea noastră, Grămadă una peste altă, Întruchipasem noi o casă: Gospodăria laolaltă... De prin vecini bătrâna mâță Ne cerceta-n răstimpuri dese, O-ntâmpinam cu plecăciune, Rostind cuvinte ne-nțelese. Ba o-ntrebam de sănătate, Politicoși, care de care; De-atunci, la câte mâți bătrâne N-am pus aceeași întrebare! Ba stam adesea la taifasuri, Ca doi bătrâni din vremi uitate, Ne tânguiam că-n vremea noastră Erau așa frumoase toate; Că dragostea, credința, cinstea Pe zi ce merge, tot dispar, Și cât de scumpă e cafeaua, Și banul cât e azi de rar!... S-a dus copilăria noastră, Și toate-s de vârtej furate — Și bani, și vremuri, și credință, Și cinste, și iubire —
Ștefan Octavian Iosif - Din Paris
Ştefan Octavian Iosif - Din Paris Din Paris de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Visez. Încet se face dimineață... Sus, din mansarda — cuib de rîndunică — Proptit de geam, mă uit în jos cu frică La uriașul adormit sub ceață. În purpur mîndru soare se ridică, Luteției i-azvîrle raze-n față ! Ceas neuitat ! Priveliște măreață ! Aș vrea să zbor prin ferestruia mică... Parisu-ntreg îmi cîntă la picioare. Și nu e vis. Trăiesc. Biruitoare Se redeșteaptă simțurile-n mine... Ca fluture gonit din floare-n floare, Alerg pe străzi voios... În seri senine Stau de povești cu stelele vecine... II Vuiesc trăsuri, tramvaie, trenuri, care Se-ncrucișează-n sus și-n jos. Drumeții — Năluci — aleargă ca năvala ceții Pe bulevarde-n veșnică mișcare. Luminile răsar prin galantare. În praf de aur, din adîncul pieții, De pretutindenea beția vieții Înalță zgomotoasele-i altare. Mă cred pierdut. În juru-mi, rîs și glume, Și cîntece, și lume peste lume ! Visez că-not pe-un ocean în spume. Căci curge-n clocot din ateliere Potopul viu al gloatei uvriere În vastele Parisului
Ștefan Octavian Iosif - Glontele
Ştefan Octavian Iosif - Glontele Glontele de Henry Wadsworth Longfellow Traducere de Ștefan Octavian Iosif . Publicată în Pagini literare , 9 aprilie 1900 După Longfellow E mort de-acum frumosul tînăr, căzut viteazul neînvins, Și inima-i învăpăiată și-obrajii lui aprinși s-au stins ! El — sufletul nădejdii noastre, el — răsfățatul de noroc, Pe care cu mîndrie ochii îl urmăreau din loc în loc, A cărui voce mîngăioasă, al cărui zîmbet plin de vrajă Făcea să crezi că pretutindeni un înger bun îi stă de strajă... Ieri noapte-naintam o ceată prin pas, în munte, spre pichet, Eram feriți de întuneric; — el călărea cîntînd încet: "Port două roze roșii La pălăria mea, A treia-n vîrful spadei Îmi va-nflori și ea..." Atunci din margine de codru un glonte șuierînd ieși: Cîntarea-i amuți pe buze și, brusc, un trup se prăbuși, Simții că sîngele-mi îngheață, fiori de groază m-au pătruns. Și l-am strigat ușor pe nume, dar, vai ! n-am căpătat răspuns ! L-am rădicat pe cal cu trudă și-ncet, prin ploaie și noroi, Prin noapte și prin ceață, iată-l adus la tabără-napoi ! La raza unei mici ...
Ștefan Octavian Iosif - Icoane vechi
Ştefan Octavian Iosif - Icoane vechi Icoane vechi de Ștefan Octavian Iosif A. PANN Psalt înțelept, comoară nesecată De basme bătrânești și vechi zicale, Rapsod glumeț, iubit de mahalale, Cari răsunau de cântece odată, Ce-mi pasă dacă criticii de-azi cată În versul tău greșeli gramaticale! Eu te slăvesc de dragul muzei tale, Apusă azi cu lumea ei uitată. Te văd blajin, muncind din greu, iar seara Stai în cerdac, îți acordai ghitara, Cântai vreun psalm, vreo doină, mici balade... De prin vecini, pândeau pe la ferestre, Oftând în taină, tinere neveste Și pe furiș îți aruncau
Ștefan Octavian Iosif - O viață
Ştefan Octavian Iosif - O viaţă O viață de Ștefan Octavian Iosif În amintirea lui Ștefan Petică și a altora Târziu se face ziuă, curând se face seară În odăița scundă din strada solitară. Hârțoage prin unghere și patul la perete, Iar lângă pat, pe masă, hârtii împrăștiete, Și-n negură eternă, o lampă mititică Abia îngân-o rază, de-ai crede că i-e frică... Ci totuși nopți de-a rândul, ea arde cu credință, Și zarea ei hrănește o dulce suferință În ceasurile triste de grea singurătate, Când numai vântul plânge pe uliți depărtate... Atunci ea luminează pe-un tânăr stând la masă Cum scrie și citește sau câteodată-și lasă Încet pe mână capul... Și cine știe unde, În care lumi și vremuri gândirea lui pătrunde, Când cată-n zarea lămpii ce-alăturea veghează Și-i încunună fruntea cu firava ei rază... Dar câteodată lampa, sătulă de veghere, Își pâlpâie-n feștilă lumina care piere Și umbre cresc și joacă pe ziduri și podele... Tresare visătorul atunci privind la ele, Oftând închide cartea sau lasă manuscrisul, Ca-n așternut să-și toarcă pe întuneric visul... A doua zi se scoală, se- ...