Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru URSITĂ
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 66 pentru URSITĂ.
Gheorghe Asachi - Alvir cătră a sa miniatură
Gheorghe Asachi - Alvir cătră a sa miniatură Alvir cătră a sa miniatură de Gheorghe Asachi O, tu, pictură netedă A mânei lui Apele, Ce figurezi avidoma Icoana feței mele! O, mângâiere singură De amorata zină, De când o lege barbară De dânsa mă dezbină! Mergi-unde cu haritele Dulce-Amor domnează, Und-al meu cuget ș-inima De-apurure viază. Ascunsă sub aripele Lui Cupidon, mergi iute; El te-a scuti cu armele Ce-n Olimp sunt temute. Atinsă-i fi de mânele Doritei doamne mele Și te-or privi luminele Acelor vie stele. Pre tine vor să mângâie Mii fericiri dorite; De sărutări adapă-te, Ce mie-mi sunt oprite. Încunguirată-n negură De un suspin fierbinte, Martoră-i fi de gemete, De tristele cuvinte. În acel sân al crinului, Când te-i afla ferice, Zi-i: Ce nu poate-asemene Să fie-Alvir aice? Că el, cu dulce zicere Ș-a inimei văpaie Ar usca cele gemene A plânsului pâraie. Ar alina ursitelor Neomenita lege, Cu amorate buzele Suspinul ar culege. Și mie lin luceafărul Din ceri va să-mi străluce, Când dulce- ...
Gheorghe Asachi - Anul nou 1857 în Moldova
Gheorghe Asachi - Anul nou 1857 în Moldova Anul nou 1857 în Moldova de Gheorghe Asachi Auguștilor suverani subscriitori Tratatului de Paris dedicat Lâng-a Dunărei verzi râpe maiestoasă vezi matronă, Pre scutu-i semnul lui Gioe, pe cap are o coroană. A ei față și vestminte uric poartă vederat Că ea-i fiia cea mai giune a lui Traian împărat. Soarta gintelor schimbat-au ale ei trofei antice Din semnale de vinceală în cununi de flori, de spice, Ma din ochii scânteiază încă focul cel nestâns Ce arată că-n vechime combătut-au și-a învins. Aștepta, ma suferindă, în a soartei ei asprime, Că ursita-i prezisese o ferice viitorime. Iacă ora de pe urmă, miezul nopții a sunat, Anul vechi, ce-i plin de sagne, ostenit și detunat, Încărcat cu mii de grije, s-acufundă-n vecinicie; În loc d-amare suspinuri în giur sună armonie, Nu mai tremură pământul, mările s-a limpezit, Preste valul a lui Traian șepte Stele a răsărit, Anul giune, blând la față, având tâmple-ncununate. Noua viață ni-asigură și guvernul de dreptate. ...
Gheorghe Asachi - Nestatornicia lucrărilor lumei
Gheorghe Asachi - Nestatornicia lucrărilor lumei Nestatornicia lucrărilor lumei de Gheorghe Asachi Cântec de societate, compus în emigrație Schimb toate ce s-află sub soare, Pre toate ce s-a născut, Că timpul pe aripi ușoare Nu stă pe loc un minut. (Bis) Legea ursitei în lume Toate supune la giug, C-a omului plânsuri și glume Ca visuri vin și iar fug. Pe-anului tânără frunte Abie cununi o încing Și iacă pe coame cărunte De-albi fulgi norii amu ning. Acele ce-n Olimp domnează, Mii scânteioase lumini, Ascund lucitoarele rază Și iar răsar mai senini. A traiului zilele însă, Ce-atât de repezi s-alung, Pe totdeauna sunt stânse Dacă apusul l-agiung. Acea fantazie ușoară, Învăpăietă de dori Ca fluturul schimbă și zboară Să pască plăceri din flori. Dar cela ce floarei se-ncrede, În loc de dulce nectar, Ah, prea târziu simte și vede, Buzele pline d-amar. Noi toți dineoară în pace În dulce patrie am trăit, Dar astăzi fortuna desface Cele ce ieri a urzit. Voioasa plăcere ni ține În a ei cerc astă zi; Aleu, cine știe de mâine Unde și cum ...
Gheorghe Asachi - Pleiada Pleiada de Gheorghe Asachi Odă cătră poeții români. La ocazia publicărei Pleiadei politice a d. Constantin Negruzzi, unde era trecut, între alți poeți iluștri, și numele lui Gh. Asachi [1] În a cerului tărie șase stele scânteiază Ș-între cele fără număr răspândesc mai viu lucor, Precum soarele pământul ele mintea luminează Cu cea rază ce purcede de l-al lumei Urzitor. Acolo petrec în faimă geniile fericite, Care sunt de a lor muză nemurirei consfințite. Nu averea, nici fortuna, nu drit moștenit-au nume După moarte deschid poarta la mausoleul stelit, Nici poate să înfrâneze pizmătara oarbă lume Zborul celui ce-n virtute, fiind în ea, a trăit. Pre poeta la luceferi duce-a geniei făclia, Entuziasmul l-aripează, cale-i face armonia. Acolo dintăi profeta, cântător de imne sânte, A depus antica harfă, mântuind pe Israil. De-acolo răsună încă înfocatele cuvinte A lui Omer, Oraț, Pindar, lui Ovid, Corneil, Virgil, Milton, Șiler și Petrarca de-colo pre oameni cheamă La virtute, l-amor nobil, și-s a tiranilor teamă. Voi, ce-n sân purtați pe-Apolon, patrioți ...
Gheorghe Asachi - Primăvara (Asachi)
Gheorghe Asachi - Primăvara (Asachi) Primăvara de Gheorghe Asachi Anacreontică Neaua-n pământ ascunsu-s-au Și ceriu-i făr de nori, Se-nvăsc din nou iar arborii De frunze și de flori. De-acum nu cade turbure Apa din stânci în văi, Râul cu line murmure Curge pre-a sale căi. Că-s toate-aice trainice Anul ne-arată chiar, Stelile apuindu-se Din nou în ceri răsar, Și în căzuta epohă Se-nnoiesc toate iar, Dar cii ce-nghite tartarul Mai mult nu mai răsar. Ori cine dintre oameni Ursita a întors, Ca să nu taie Lahesis Ce Atropo a tors? O, nebunii fantastice Dorirea a-și ținti În cugete nesigure, Având toți a muri! Deșerte-s măgulirile Ce trec preste pământ Ca o săgeată repede Pe aripe de vânt! Deci, la ceresc repaosul Ținteasc-al nostru dor, Precum la dulcea patrie Gândește-un
Gheorghe Asachi - Turnul lui But
Gheorghe Asachi - Turnul lui But Turnul lui But de Gheorghe Asachi Pe muntele Pion Imitație Între toată românime, Mai frumos și milian, Mai puternic n-a fost nime Decât Butul moldovan, Că, oștean și vânător, Fericit fu și-n amor. Iacă buciumul d-aramă, Ce-n Suceav-a răsunat, La resbel pe junii cheamă Cătră țărmul departat, C-Alexandru domnitor Dă Poloniei agiutor. Dar cu Butu-i logodită Fiia a lui domnitor, De el Ana despărțită Suspina-va de amor; Butu-i dă parola sa C-a veni ș-o va lua. Doamna, plină d-umilință, Giuruirea i-au păstrat, Dar amantul o credință Pentru alta au uitat. Cine calcă-al său cuvânt N-are pace în mormânt. Oastea de la țări streine De un an s-au înturnat, Însă Butu nu mai vine; Aleu, poate-au răposat! Doamno,-i timp de măritat, De giunia ta-i pacat! Vai de har, de sănătate, Ca stele ochii sănini, De-a lor lacrimi neuscate Turbure-s amu fântâni, Că un altu pețitor Mâna-i cere și amor. Toți boierii vin din țară Și un prinț cu svita sa; Ana plânge în ...
Mateiu Caragiale - Călugăriţa Călugărița de Mateiu Caragiale În sfânta mănăstire de-ai mei părinți zidită, Muncindu-mi fără milă sărmanul trup uscat, Acoperit de zdrențe, de ani împovărat, Îndur sub bolți de jale o soartă urgisită. Frumoasă-am fost odată, senină, fericită, A țării mândră Doamnă - dar lumea m-a uitat - Și-adesea amintindu-mi de visul spulberat Crunt inima-mi zvâcnește și sângeră rănită. Căci viața mea în lacrimi și-a oglindit izvodul De când cu oastea-i, falnic, ursitul meu, Voievodul Purces-a să înfrunte păgânele urdii; Din șea îl prăbușiră hangerele haine - De-atunci cad în ruină mărețe curți pustii Și eu îmi rog sfârșitul, dar moartea nu mai
Nicolaus Olahus - Elegia la mormântul lui Erasmus din Rotterdam
Nicolaus Olahus - Elegia la mormântul lui Erasmus din Rotterdam Elegia la mormântul lui Erasmus din Rotterdam de Nicolaus Olahus Îngrijorat călător, dacă vrei să știi a cui oase Lespedea rece de-aici le-adăpostește, te rog: Mersul grăbit îți oprește și-ascultă a mea tânguire. Dacă oprești al tău pas, tu vei afla ce dorești. Cum socotesc, auzit-ai de dumnezeescul Erasmus, Căci în acest univers nimeni nu fu mai vestit. Dărăpănatul său trup odihnește-n mormântul acesta Trist, însă spiritul său cu ambrozie-i hrănit. Încă din fragezii ani el dăduse dovadă de mintea Sa minunată la toți oamenii cei renumiți. Când înflorita etate tânără trupu-i ajunse, S-arătat pe deplin geniul duhului său. Harnica lui tinerețe neîncetatului studiu Fu închinată, când Biblia tot cerceta. Când a crescut înțeleptul lui cuget și-ajunse om matur, În univers ca o stea fără pereche luci. Iar când cu pas tremurând îi sosi bătrânețea, în lume N-a mai putut încăpea geniul său strălucit. Anii târzii, ce-ndeobște slăbesc ale minții podoabe, Lui i-au sporit și mai mult rodnicul minții belșug. Să mai înșirui pe rând însușirile sale alese? Nimeni în ...
Vasile Alecsandri - Bogdan I Lăpușneanul cel cumplit [1] Stă pe scaun poleit. Curtea-i plină de boieri, Vornici, hatmani, vistieri Ce se-nchină Domnului Și se tem de ura lui Că ura lăpușnănească E peire boierească. [2] Iată, mări, că deodată Un luceafăr se arată Cu chip vesel și domnesc Și cu mersul voinicesc! Cine-i mândrul tinerel, Care-i tras printr-un inel? E Bogdanul cel glumeț Și la luptă îndrăzneț, Și de carte cărturar Și de arc bun săgetar. El în sală-naintează Și la Domnu-ngenunchează, Apoi zice: ,,Mă rog ție, Taică, Doamne din domnie, Voie dă-mi să iau soție Ursita ce-mi place mie. Ea nu-i fată de-mpărat Și-i chiar de litean bogat Și de lege lepădat, Da-i fecioară ca o stea, Mândră ca o păsărea, Dulce ca o floricea, Și sufletul meu o vrea!" Lăpușneanul se-mblânzește Și din gură-așa grăiește: ,,Dragul tatei, mergi cu bine, Voie tu ai de la mine!" Astfel zice și-l sărută Ca pe-o floare-n sân crescută, Și pocloanele-i gătește Și pe cale mi-l pornește Cu o sută de nuntași, Toți aleși din tabarași. II Nuntașii încălecau, Cu Bogdan ...
Vasile Alecsandri - Românii de pe malurile Dunării
Vasile Alecsandri - Românii de pe malurile Dunării ,,Fă, bădiță, piatra-n zece La ist mal curând de-i trece, Că suntem de soi român. Nu suntem de neam păgân. Despică Dunărea-n două, Să facem dragoste nouă, Colea-n umbra istor nuci Pe brațe-mi să mi te culci Să facem dragoste dulci. Bădiță, la chip frumos, Fă-n pădurea cea din dos Că-i găsi un păltinel Să durezi luntre din el, Și-i găsi două nuiele Să durezi vâsle din ele". ,,Face-oi, puică, cum mă-nveți, Face-oi luntre și lopeți Să despic Dunărea-n două, Când a ieși lună nouă". Iată soarele-a apus, Crai nou se ivește sus. [2] Mândrul trage din lopată, Trece Dunărea îndată, Iese-n valea înflorită, Vede puica adormită, S-o deștepte-i vine milă, Că-i gingașă; că-i copilă. Să o lase-i vine dor, C-are fața de bujor. ,,Scoală, puică, să mă vezi, Să mă vezi și să nu crezi." ,,Ai venit, ursitul meu? Noroci-te-ar Dumnezeu! Vină-n brațe, vin', bădiță, Să-ți dau miere din guriță, Miere de floare de tei, De-i gusta-o să tot cei." [1] ...
Petre Ispirescu - Băiatul cel bubos și ghigorțul
Petre Ispirescu - Băiatul cel bubos şi ghigorţul Băiatul cel bubos și ghigorțul de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un băiat. El, de la nașterea lui, se pomenise bubos. Ce n-a făcut el ca să se curețe de bube? dară în deșert. Băieții la joc și fetele la horă îl huiduia și fugiau de dânsul ca de o lepră. Și fiindcă n-avea încotro, și el, biet, își înghițea amarul, și răbda. Nici tu joc, nici tu veselie, nici tu dezmierdare. Se uita cu jind la ceilalți băieți și flăcăi, cum unii se încurau jucându-se, cum alții se zbenguiau cu fetele, și râmnea la dânșii. În toate zilele se ducea el la un puț de aducea apă pentru casă. Drumul însă îi era pe la curtea împărătească. Într-o zi, când scoase apă văzu în ciutură un ghigorț. Bucuria lui, că o să aibă în ziua aceea legumă mai deosebită. Când, ce să vezi d-ta? peștele începu să-i vorbească: - Flăcăule, aruncă-mă iară în puț, și nu-ți face păcat cu mine, că mult bine ți-oi prinde și eu vrodată. Băiatul se minună ...