Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru UNEI LEGI
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 246 pentru UNEI LEGI.
Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor
... Intrat apoi student la universitate, am avut de mari dascăli pe Gans, profesor de dreptul natural, care era de o elocvență atât de mare, de un liberalism în idei atât de larg, încât, din toate părțile Germaniei și chiar din alte țări, alergau cu miile studenții, ca să-i asculte vorbirea ... ai coloniei franceze din Berlin. În saloanele dlui de Savigny, am fost prezentat și lui Alexandru Humboldt (1769 — 1859), care îmi arăta în general un deosebit interes pentru țările române, atât de necunoscute pe atunci, încât nici numele de români nu se știa. De aceasta, în adevăr, nu trebuie să ... n-a putut găsi potrivita terminațiune franceză la cuvântul român , vorbind și scriind les Roumounis . Să-mi fie permis a-mi face un merit afirmând că eu cel întâi am întrebuințat în limba franceză cuvintele de Roumain și de Roumanie . La Berlin, pe timpul petrecerii mele, și chiar ... era și numele de Moldauer sau Vallache . Mie mi se zicea der schwarze Grieche , pentru că aveam părul negru, și pe atuncea Berlinul era încă un oraș cu totul și exclusiv al Germaniei de nord, unde predominau mai cu deosebire figurile blonde. Alexandru Humboldt, spirit eminamente cercetător, îmi arătă o deosebită ...
... așteaptă. Poftim - zic eu în gându-mi - poftim de scrie mofturi fără inspirație. A! de ce n-am avut bunul gând să scoatem un ziar politic grav, în loc de Moftul ăsta! Ce abundentă materie! Ce comodă viață! și ce onoare! Ce satisfacție morală! Un redactor grav, al unei gazete grave - asta este o situație socială înaltă... Dar niște moftangii! Da, dar avem satisfacția că... - Domnule, mă-ntrerupe zețarul, să ... spună. Până atunci le zicem încă o dată: destul - Națiunea este sătulă de faptele voastre! * - Dar bine, domnule - zice zețarul, venind cu corectura - ăsta este un articol de opoziție, și mi se pare că Moftul nu e ziar opozant; ați făcut poate greșală. - Tovarășe - răspund eu ca un adevărat socialist - ai dreptate; am făcut o greșală pe care trebuie s-o repar. Mergi și culege și aceasta: Legea maximului Domnii colectiviști sunt incorijibili ...
Gheorghe Asachi - Iubirea de patrie
... între oameni instinctul sfințit a viețui frățește, a da cinstea cuviincioasă și agiutorul fiecăruia! Doi călători europĂ©i se întâlnesc într-un alt continent, unul este născut în Turin, altul în London. Ei sunt europei, acest nume comun de europeu naște între ei un feliu de legătură de iubire, pot zice un feliu de patriotism, din carile iesă o îngrijire vrednică de laudă a se îndatori unul pre altul. Iată, de altă parte, un număr de oameni, carii abia se înțăleg unul cu altul, fiindcă nu vorbesc tot o limbă; și oare ați putea crede, că între aceștia este ... putință a se afla vreun patriotism. Ei sunt svițeri, unul dintr-un canton italian, altul dintr-un canton franțez și al treile dintr-un canton gherman. Asemănarea legăturei politice, prin care se unesc și se apără unul pre altul, ține locul limbei comune, le însuflă tuturor iubire deopotrivă și ... în cea mai strânsă, să nu se cuprindă numai în o mândrie deșartă a fi născuți în cutare locuri, nici să fie aceasta un cuvânt pentru a păstra ura cătră alte politii, alte provinții, alte nații. Un
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului
... ramuri Iar vulturii pe vârf de stânci. Și rămâneau să-i steie-n cale Doar băietanele din sat. Dar nu-i ardea măriei-sale De un asemenea vânat. Prin munții plaiului vecin De-un cârd de vreme se zvonise De Filip de la Severin Că dintr-un vis înnebunise, De ani întregi venea mereu La curtea sa împărătească O Pajură cu chip de zmeu, Cu cioc și limbă păsărească, Și-n miezul ... Muscuțe albe pe sub gene, Ce în a ochilor oglindă Mișcau, mirate, din antene. O groaznică gheară de mort Torcea din mintea lui un fir, Un subțiratic fir de tort Ce-l îndruma spre cimitir. Și el umbla încetinel De frica firului subțire: De s-ar fi rupt, murea și el ... ceruri o splendoare De scânteiere de lumină. Atât de tânără și nouă, Încât, pe valea ce se pierde, Părea că primăvara plouă Cu picături de un nou verde. Un roi de lume zburătoare Sărea prin crengi, de veselie, În haine vii de sărbătoare Și creste ca de cununie, Și alerga din toată țara Să ... el, ce nu putuse crede C-ar fi în munți așa comoară, Privea uimit. Credea c-o vede Acuma pentru prima oară. Deasupra lui, pe- ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dumnezeu (Hasdeu)
... sans cesse et chantez ses louanges. Au clair de lune, amis, bonsoir! Iulia Hasdeu , Au bord de la mer Aș vrea să smulg din mine un cântec, numai unul, Un singur de pe urmă: copil întârziat Ce nu se naște încă, dar, totuși, plin de viață, Duioasa mumă-l simte sub inimă zvâcnind. Un cântec, numai unul, acum la căruntețe, Ca Făt-Frumos din basmul cu "fost-au fost un moș". E gârbovit bătrânul, dar fiul cât un munte Miratei lumi va zice: dintr-însul m-am născut. Un cântec, numai unul... Când soarele-asfințește P-un alt tărâm să treacă, eternul călător Pământului îi toarnă lumini mai arzătoare Și pleacă, iar odihna s-așterne pe pământ. Un cântec, numai unul! Dar rima cea cochetă Aleargă după tineri, și eu s-o prind nu pot; Iar când, răutăcioasa, s-apropie de mine, Gândirea ... ieșind ceva mai mic. A, rimă răsfățată! Crezi tu că far’ de tine Bătrânul nu-i în stare să-și taie din granit Un cântec ce nu piere, un imn ursit pe veacuri, Păretele ciclopic durat făr’ de ciment? O rimă, ce-i aceea? E haina de paradă C- ...
... au Nici țol măcar s-aștearnă! Și vezi nămeții colo, la margine de sat? Ce slab e coperișul și câte de-ngropat Sub iarnă, ca un suflet sub patimile vieții; Hârtii în loc de geamuri și fără mal pereții, Bordei urnit cu totul sub vârsta bătrâneții, Scârbos ca un păcat Pe prag acolo moartea sta zi de zi la pândă, La uși acolo grija stă goală și flămândă, Prin astfel de bordeie curg lacrimile ... dânșii cari pun pe om la greu, Când dânșii nu-ți dau chinuri, tu singur doară dai-ți În fundul casei doarme, din vremuri vechi, un laiț Bătrân și rupt, pe vatră dă licur un opaiț Din ultimul oleu. Și masă nu-i, căci masă au numai când e soare; Prânzesc pe cornul vetrii, ci-n zi de sărbătoare Când ... n pieptu-i lânced de mult s-a stins viața E pal ca fiert la foc. Sub cap având o mână, și rupt un ochi de glugă Pe glezne, mititelul, cu șopot el îndrugă Prin somn un șir de vorbe lipsite de-nțeles; Din ochii pali ai mamei ca bobul picuri ies, Se scurg p-obrazul care se mișcă-ncet și des ...
Vasile Alecsandri - Novac și corbul
... Vasile Alecsandri - Novac şi corbul I Fost-a, cică, un Novac, Un novac, Baba Novac, Un viteaz de-al lui Mihai [1] Ce sărea pe șapte cai De striga Craiova vai! El un fecioraș avea Și tot astfel îi zicea: ,,Fecioraș, Gruiuțul meu! Ascultă de ce-ți zic eu, Să nu cazi la vreun loc rău, La loc ... funii de mătasă, Din ele să nu mai iasă! Dar când Grue se-ntindea, Două funii se rupea, Numai una rămânea, Una lungă noduroasă, Cât un braț voinic de groasă! Turcii iute-l cuprindeau Și-ntr-un beci îl închideau, Lumea să n-o mai privească, Soare să nu mai zărească! II Grue zace la-nchisoare De trei ani lipsiți de soare ... sânge păsăresc, Dar cu sânge păgânesc!" Corbul vesel croncănea, Inelu-n plisc îl punea, Aripile-și întindea, Și pe cer el se zărea, Întâi ca un porumbaș, Apoi ca un lăstunaș, Apoi ca un bondăraș Și-n zare dacă-ajungea, El din zare se ștergea. III În munții Catrinului, În pădurea Pinului Odihnea Baba-Novac La umbra unui copac ... său Gruia. Iată- ...
Ion Luca Caragiale - Camera din Stambul
... bașabuzucilor dela Dunăre. Se aprobă un viriment de fonduri de 33 de parale, făcut de ministrul trebilor din afară, prin cumpărarea a câte un exemplar din cele trei numere d'întâi ale Claponului - aprobându-se și o subvenție acestei foițe de 12 lei turcești pe lună, pentru publicarea oficială ... Camerei din Stambul. Calpuz-efendi anunță o interpelare ministrului de justiție, în privința unui pungaș de cadiu din Tulcea, care a osândit pe un nepot al acestui deputat la plata unor datorii de bani. Ischiuzar-Mehmet. Interesul poartă fesul ! Calpuz-efendi. Cer cuvântul în chestie personală: m'a ... giumbușuri). Zăuc-aga. Lăsați-mă, domnilor, să-mi desvoltez interpelarea. (În timpul acesta, prezidentul moțăie, iar unul din secretari îl gâdilă pe la urechi cu un paiu subțire; prezidentul se apără cu mâna, crezând că-l supără vreo muscă. Toată Adunarea ride). Zăuc-aga. Domnilor ! de la facerea lumii sunt 5495 ... cu paiul... și-i trage două palme strașnice. Secretarul își formulează pe dată demisia către Adunare, pe motivul că a fost atins într'un chip puțin parlamentar. Adunarea i-o respinge sub cuvânt că motivul nu e destul de puternic. Zăuc-aga (urmând). Am statornicit prin urmare datele istorice ...
Ion Luca Caragiale - Parlamentare
... bașabuzucilor de la Dunăre. Se aprobă un viriment de fonduri de 33 de parale, făcut de ministrul Trebilor Dinafară, prin cumpărarea a câte un exemplar din cele trei numere dântâi ale Claponului — aprobându-se și o subvenție acestei foițe de 12 lei turcești pe lună, pentru publicarea oficială ... Camerei din Stambul. Calpuz-efendi anunță o interpelare ministrului de Justiție, în privința unui pungaș de cadiu din Tulcea, care a osândit pe un nepot al acestui deputat la plata unor datorii de bani. Ischiuzar-Mehemet: Interesul poartă fesul ! O voce : I-a turtit fesul! Calpuz-efendi ... Zăuc-ag Ă : Lăsați-mă, domnilor, să-mi dezvoltez interpelarea. (În timpul acesta, prezidentul moțăie, iar unal din secretari il gâdilă pe la urechi cu un pai subțire; prezidentul se apără cu mâna, crezând că-l supără vreo muscă. Toată adunarea râde.) Zăuc - ag Ă : Domnilor! de la facerea lumii sunt ... cu paiul... și-i trage două palme strașnice. Secretarul își formulează pe dată demisia către Adunare, pe motivul că a fost atins într-un chip puțin parlamentar. Adunarea i-o respinge sub cuvânt că motivul nu e destul de puternic. Zăuc - ag Ă (urmând): Am statornicit prin urmare datele ...
George Coșbuc - Legenda trandafirilor
... față Ea pleacă, și din sat în sat Prin toate casele-a-ntrebat. Și a găsit în casa ceea Că p-un fiu mort plângea femeia, Și-ntr-altă casă plini de dor Copiii plâng pe mama lor, Și un bărbat în casa asta Plângea că i-a murit nevasta. Și nici o casă n-a găsit Fără dureri, un loc scutit. Și s-a întors la templu mama, Nu-i nici o casă-n lume, Brama, Scutită de dureri și-amar. Părinte ... D-aș alerga prin lumea toată O, lasă-mi viu copilul, tată! Și ca un tunet depărtat, Prin templul sfânt s-a ridicat Un vuiet aspru de furtună Și-un glas puternic: Ești nebună Vreai întuneric? Dar să-mi spui, Poți face-ntunecime plină, În locul unde nu-i lumină? Și întuneric unde nu-i ... crezi? Și de există alb, nu vezi Că negru-l face să existe? Aceasta tu nu o-nțelegi? Vrei pentru tine alte legi? Dar pentr-un om stricat la minte Nu schimbă zeii ce-au făcut Ce-a fost în veci ce au trecut, În veci va fi de ...
... nu s-a dat de-a berbeleacu, Iar desigur niciodată dezmățarea n-a domnit Într-o epocă fatală, sub un aer mai tâmpit... În tot locul predomnește o sfruntare colosală... Imoralul ia cuvântul și-ți vorbește de morală... Cine crezi că ți-e prieten ți ...