Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru UCENICI
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 67 pentru UCENICI.
Antim Ivireanul - Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae
Antim Ivireanul - Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae de Antim Ivireanul Pentru căci iaste omul făcut de Dumnezeu, îndoit, de suflet cuvântătoriu și de trup simțitoriu are și bunătăț îndoite; sufletești și trupești. Și sunt bunătățile cĂ©le sufletești 4: vitejiia, înțelepciunea, dreptatea și curățeniia. Bunătățile cĂ©le trupești încă sunt 4: tăriia, întregimea, fromosĂ©ția și sănătatea. Și dintr-acĂ©ste bunătăț ale sufletului și ale trupului nasc alte 4 bunătăț de obște: credința, nădejdia, dragostea și smereniia. DĂ©ci pe acĂ©ste patru bunătăț ca pe 4 temelii nemișcate, voiu să-mi întemeez vorba ce voiu să fac astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu, înaintea dragostii voastre. Ce întâi voiu să vă spuiu, foarte pe scurt, a fieștecăruia bunătate, putĂ©rea și lucrarea ce are, pentru ca să se priceapă mai lesne cĂ©lia ce voiu să grăesc, apoi vom întinde vorba înainte, de vom zice, după putință, câte va aduce ceasul și ne va lumina Dumnezeu, de la carele cĂ©rem și ajutor. Ci vă pohtesc să ascultaț cu dragoste, ca să aveți și plată de la Dumnezeu. Credința, după cum zice fericitul Pavel la ...
Antim Ivireanul - Pentru taina ispovedaniei sau a pocăinței
Antim Ivireanul - Pentru taina ispovedaniei sau a pocăinţei Pentru taina ispovedaniei sau a pocăinței de Antim Ivireanul Pocăința iaste întoarcerea de bună voe din răotăți spre bunătăți și de la diiavolul întoarcere spre Dumnezeu prin osârdie și prin osteneală. Și iaste materia pocăinței mărturisirea gurii și sfărâmarea inimii și facerea canonului. Iar chipul pocăinței / iaste putĂ©rea ce au dat mântuitoriul nostru numai sfinților lui ucenici și apostolilor, după cum zice la Mathei, în 8 capete: Câte veți lega pre pământ i proci (pentru aceasta vom arăta mai pre larg la învățătura ispovedaniei). Iară sfârșitul iaste să să curățească omul de păcat și să câștige iarăși darul lui
Antim Ivireanul - Prefață la Viețile paralele de Plutarh,tipărită în grecește la București, în anul
Antim Ivireanul - Prefaţă la Vieţile paralele de Plutarh,tipărită în greceşte la Bucureşti, în anul 1704 Prefață la Viețile paralele de Plutarh,tipărită în grecește la București, în anul 1704 de Antim Ivireanul Preaiubitorilor de învățătură cititori, Antim ieromonahul din Iviria și tipograful tipografiei domnești din București, sănătate de la Dumnezeu și îndeplinirea dorințelor. Zelul născut al iubirei de învățătură mă îndatorește, iubitorilor de învățătură cititori, să fiu totdeauna cu îngrijire și nelenevos la aflarea vreunei osteneli serioase pentru răspândirea cunoștinței cei iubitoare de învățătură a voastră. De aceea înștiințându-mă că dintre preastrăluciții, învățații și păziții de Dumnezeu fii ai prealuminatului și iubitoriului de Hristos domnului nostru, domnul domn Ioan Constantin Basarab Brâncoveanu, preaînvățatul, cuvântărețul și adânc cugetătorul domnul Constantin a tradus Paralele grecești și romane ale lui Plutarh în limba obicinuită grecească, de loc n-am întârziat să întrebuințez mii de chipuri ca să înduplec pe strălucirea sa să dea în tipar. Ceea ce abia reușind prin mijlocul deselor și neîncetatelor rugăminți, disprețuind strălucirea sa, ca modest, înțelept și cuminte, svonurile deșarte și laudele ușoare, ca proprii celor ce voesc să se arate înțelepți și nu celor în adevăr înțelepți. Iată dar că ...
Elisabeta de Wied - Cina cea de taină (Elisabeta de Wied)
Elisabeta de Wied - Cina cea de taină (Elisabeta de Wied) Cina cea de taină de Elisabeta de Wied Zise Crist: «O să mă vândă Unul dintre voi!» Și-amară I-a pătruns atunci durerea Pe-ucenici, și-L întrebară: Doamne, eu? Și Ion nestrămutatul, Vai, și Petru, plin de spaimă, Și 'mprejur din nou cu toții Tremurând pe rând îngaimă: Doamne, eu? Ce să zic atunci eu, biata, Eu cu inima mea slabă – Când și cei tari în credință, Când și însăși stânca 'ntreabă: Doamne,
George Topîrceanu - C. Hogaș: Note din călătorie
George Topîrceanu - C. Hogaş: Note din călătorie C. Hogaș: Note din călătorie - Un popas de George Topîrceanu ...Fără multe marafeturi, făcurăm cinstea cuvenită borșului de chitici, din care începurăm a sorbi cu iuțeală, înghițind repede și încrețind sprâncenele deasupra aburului fierbinte și mirositor. Cina fu scurtă. După ce ne ospătarăm astfel, Axinia își ghemui cum putu pe o laviță, lângă vatră, trupul ei sprinten și mărunt de țarcă ostenită, tovarășul meu așeză în tăcere la capătul tarniței o pernă vârtoasă și dispăru numaidecât sub o pocladă uriașă, potrivită parcă anume pe măsura persoanei sale lungi și deșirate, iar eu ieșii în cerdac și de acolo coborâi în livadă, ca să mă pot încânta în voie de priveliștea măreață a nopții aceleia. Din înalta împărăție a umbrelor, luna și stelele care înotau în negrele și depărtatele adâncuri ale Nemărginirii, până dincolo de hotarele ochiului, umpleau văzduhul străveziu cu o pulbere diafană și viorie. Sub mângâierile ușoare și nevăzute ale unui vânt de răsărit, fânațul adânc se mlădia în valuri molatice, pe înclinarea lină a costișei, iar prin rariștea frunzișului mișcător treceau adieri răcoroase și ușoare, ca fâlfâitul unor aripi fantastice și nevăzute. ...
Ion Luca Caragiale - Norocul culegătorului
... mine". Și a plecat băiatul dupa maica starița. Ea l-a dus la o tipografie și l-a băgat ucenic; i-a dat ceva mărunțele pentru covrigi, l-a blagoslovit și s-a dus. A început atunci ...
Ion Luca Caragiale - Pohod la șosea
Ion Luca Caragiale - Pohod la şosea Pohod la șosea de Ion Luca Caragiale Publicată în Claponul, foaie hazlie și populară (1877), Nr. 2 pag. 22-28 și în Almanahul Claponului pe anul de la Mahomet 1295, de la Christos 1878. De mult se vorbea, Se tot auzea Că are să fie Mare bătălie Și că-n București, Au de gând să vie Oștile rusești, Căci de-aici se poate Laolaltă toate Lesne să pășească În țara turcească. Vreme a trecut, Și nu s-a văzut Un muscal măcar; Toți îi așteptau Însă în zadar: Rușii nu soseau. Trecu ce trecu Și cam începu A se arăta Pe ici pe colea, Câte-un ofițer Singur și stingher — Când se pomeni Lumea într-o zi (Mai alaltăieri) Că sosesc aci Mii de ofițeri: Să calci unde vrei Te-mpiedici de ei. Tot muscali de soi Gata de război, Care toți firește Vorbesc muscălește, Și care au vestit Cum că negreșit Peste prea puțin Toți muscalii vin. Vestea zboară iute, În zece minute S-a dat sfoară-n țară, Că va să sosească La șosea afară Oastea muscălească... Și iată-n sfârșit ...
Petre Ispirescu - George cel viteaz
... are încotro, ceru să slujească fierarului pentru sabie și buzdugan. Se învoiră, deci, ca pentru aceste lucruri să slujească un an și așa se băgă ucenic. Iscusința lui George ajunsese de poveste: unde alții nu puteau face unele lucrări de fierărie nici în trei ani, el într-o jumătate de an ...
Petre Ispirescu - Hoțu împărat
... m-a adus la voi. Scoateți gâsca de sub pat și face-vă-ți meșteșugul. De azi încolo sunt al vostru. Mă bag ucenic la d-ta să mă înveți acest meșteșug. Și până jumuli și găti gâsca, fiul împăratului ieși afară, își strânse foișorul, desfăcându-l din toate ...
Garabet Ibrăileanu - Evoluția literară și structura socială
... dragoste fanariotă. Văcăreștii, și mai ales Iancu, au în poezia lor și altfel de sentimente, cântă și altfel de idealuri: patria, unirea etc. Conachi e ucenic numai al pseudoclasicismului vremii, pe când la Iancu Văcărescu, uce nic al aleluiași pseudoclasicism, observăm și alte influențe -- el traduce chiar și din "La Martin ...
Grigore Alexandrescu - Bistrița (Încheiere)
Grigore Alexandrescu - Bistriţa (Încheiere) Bistrița (Încheiere) de Grigore Alexandrescu Coborându-ne de la peșteră, însoțiți de vuietul Bistriței, ce curgea în vale, luarăm o potecă ce duce la Arnota, mică biserică, spre miazănoapte, așezată la o înălțime de două ori mai sus decât peștera; deși Arnota se vede din curtea mănăstirii, dar îndată ce începi a sui, desimea pădurii și înălțimea vechilor stejari îți ast- upă vederea. Nimic nu îți spune că te-ai apropiat, decât lătratul câinilor ce te presimt și vestesc părinților că le vine o vizită. Ne mirarăm de iuțeala cu care suia călugărul nostru, căruia mulțimea anilor trebuia să-i fi slăbit puterile, dar care nu se arăta nicidecum obosit, în vreme ce noi avurăm trebuință să ne odihn- im în multe rânduri; iată ce e deprinderea. Pe muchia dealului, afară de zidurile Arnotei, este un foișor de lemn, pereții căruia sunt acoperiți cu numele fiecărui vizitator credincios care a avut răbdare să se suie acolo. Între alte nume citirăm pe al unei dame cunoscute și un fel de aforism scris de aceeași mână împotriva bătrânelor cochete care se joacă cu liniștea familiilor și-și fac o proprietate din bărbații altora; ...