Căutare text în Literatură

Cuvânt

Rezultate din Literatură pentru TRECUT DE LA SPIN

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 62 pentru TRECUT DE LA SPIN.

Ioan Slavici - Popa Tanda

... a făcut-o, ci sătenii. O vorbă și încă ceva, pentru mai bună înțelegere, la protopop, o cale la episcopie, și aici o vorbă bună de la protopop: lucrurile se fac, numai dacă le știm face. Cu mult, cu puțin, părintele Trandafir fu trimis de la Butucani la Sărăceni — pentru buna înțelegere între credincioși. Popă-n Sărăceni? Cine știe ce vrea să zică popă-n Sărăceni! Dar așa-i trebuie părintelui Trandafir ... În vârful satului, adică la cel mai înălțat loc, este o alcătuială pe care sărăcenenii o numesc "biserică". Ce să fie asta? Este o grămadă de groși bătrâni, puși unii peste alții în chip de pereți. În vremile bătrâne, cândva, nu se știe când, acest fel de pereți se aflau cu partea de din sus privind tocmai spre cer; acum însă, nici asta nu se știe de când, ei se află în supusă plecare spre acea parte, care avea să țină locul unui turn. Asta pentru că stâlpii din față, fiind putreziți ... Știa că s-a pus prea rău la protopop pentru ca să poată crede că-l va trimite în alt sat. Iară făr' de sat nu putea să rămână. Popă făr' de

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VIII

... Să-l puteți nimeri măcar unde. Cuvântul între noi, ce să chiamă De taină, să fie astezi: baros ; Deci luați acuma bine samă, Ca, deacă la strigătul vârtos: ,,Stai! care..." n-ar ști răspunde-or cine: Baros! , să știți că vrăjmașul vine! Deci îndată strigați de departe Cătră-ai noștri: ,,La-arme, la-arme-afară!" Iar' voi să vă-apărați păn' la moarte, Ca să nu vă faceți de ocară." Așa străjile-învățate bine Să-împărțiră-în tufele vecine. [5] Drăgan care era mai viteaz, Într-un măr să sui pădureț, Călăban care n ... Îmblând o grămadă de gligani Încolea și-încoace prin păduri După hrană,-ajunsă la țigani, Și spăimântată de-atâte guri Vorbitoare, cu mare grohnire Păn' la mărul lui Drăgan fugiră. Iar' un urs carele mai nainte Sosisă-acolea și mânca mere, Spăimântat de năvala fierbinte A gliganilor, fără-îmbiere Sări pe măr în sus, neștiind Că-acolo era Drăgan păzând. [7] Drăgan săracul de cap amete, Scapătă din creanga-în care șede Și cade-ursului tocma-între spete, Care pierzându-și cumpăna ș-dede Peste cap cu groaznică sberare ... gură Ca și oastea cea mai îndrăzneață; Apoi, după-aceaiaș' învățătură, A lovi-începură pregiur sine În toate părți cum putea mai bine. ...

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V

... ocheană puteți a vă vedea. Acel ce se ferește de sfezi, de gâlceviri, Și la-ntâmplări de-aceste scăparea-i este fuga, Deși de-nțelepciune povățuit se pare, La voi, la oameni, trece cu nume de fricos; Iar altul ce e gata de sfadă-n orice ceas, Și pentru o ochire sau pentru-o vorbă numai, Adese nu își cruță chiar însăși a sa viață, Voind ... și truda ce-a avut. Acest om ce-n ființă făcu nimica toată, Pierzând atâta vreme c-un lucru chiar netrebnic, Și dând de prost dovadă cu dedicața lui, La voi se socotește de foarte învățat; Iar pe Damet îl credeți științelor protector. Noi frații satiri altfel de lucrurile voastre Gândim și înțelegem. Orice împrejurări De voi sunt însemnate, pătrunse-n adevăr. Prilej de râs mai mare ne-aduce o pricină Spre care țintind ochii voi laude cu sacul Turnați, și încă ziceți că nu sunt de ajuns. Eu numai pre aceia la care am slujit Când cu de-amăruntul lui Pan îi voi descrie, Un an întreg l-oi face să aibă de ce râde. Umblând din casă-n casă în traiul meu ...

Alexei Mateevici - Primejdia

... ca să n-adoarmă, ori să nu cumva să-i scape, întotdeauna mă lua pe mine ori pe soră-mea Anicuța. Să-ți spun drept, la toată familia noastră ne place rachiul. Eu-s cu știință de carte, am muncit șase ani la oraș la un magazin de tutun și știu să vorbesc cu fiecare domn învățat și pot spune fel de fel de vorbe bune, dar, după cum am citit într-o cărticică, că rachiul este sângele satanei, apoi asta cu adevărat că-i așa, domnule. De rachiu mi s-a întunecat fața, și n-am nici un handraleț, și iaca, poftim de vedeți, îs cărăuș, ca un țăran prost neștiutor de carte. Apoi ia, îți spun eu dumitale, ducea tătuca banii la boier, cu dânsul mergea Anicuța, da pe atunci Anicuța era de vreo șapte-opt ani, fără minte cu totul, nu se vedea de la pământ. Pân' la Calancic a mers bine, iar când a ajuns la Calancic și a-ntrat în crâșma lui Moiseica, i-au venit lui toanele celea. A băut trei pahare ș-a ...

Anton Cehov - Primejdia

Ion Heliade Rădulescu - Visul (Heliade)

... a fost oprit. Fantome de nădejde, ființe-aeriene Și fără de amestec cu cele pământene! Cu mintea-mi cea hrăpită semeț mă-ntraripam. Ele zâmbeau la râvna-mi și-mi imputa-ndrăzneala, Poruncitorul deget îmi arăta greșala. Nebun d-a mea rușine, mai repede zburam. IX Dar fără veste ... mi rătăcire; Cerui să-mi văz copiii; dar nu erau mai mult. Un dor fără de moarte izbi a mea simțire Și numele de tată eu îngânat l-ascult. Alte ființe scumpe văzui pe lângă mine, Al lor zâmbet la rana-mi făcea un mare bine, Ș-ast schimb de mângâiere mai rău mă sfâșia. Parcă simțeam în mine o slabă bucurie, Dar cugetu-mi pierduse tânăra-i curăție, Pacea cea veche-n sânu-mi ... largă, voia cochet a strânge; Scălâmbu era-n fața-i, în trupu-i, în mișcări. Galbenă și uscată fața-i cea lunguiată, Până la urechi buza-i d-ocară-nveninată, Un rumen de strigoaică în veci se-mprumuta. Picioare de insectă ce foametea vestește, În veci nesățioasă cu cinstea se hrănește De

Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele

... lui de nea Și mâna lui sbârcită, uscată însă, tare, A țărilor lungi frâuri puternic le ținea. Și țările 'nflorite și 'ntunecata mare La glasul lui puternic gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă 'nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe - albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă ... n doliu copiii și-i chiamă, Prin nouri cad stele și 'n abis se sting. Și grindini cu ghiața cu ghemuri ca rodii Se sparg de a stâncelor coaste de fier Și 'n ceruri se 'ncurcă, auritele zodii Și dracii la râuri adun licapodii Și iarna mugește călare pe ger. De-asupra-ăstui munte cu fruntea sterpită, De-asupra de lume, de-asupra de nori, Stă magul; privește furtuna pornită: De-asupra lui soare cu raza iubită, Desupt iarnă, ploae, zăpadă, fiori. El cartea-și deschide,

Dosoftei - Psaltirea în versuri

... sculară, Cuvânt mare cuvântară, Dându-ș inemii credință Cum să fiu în oceință, Să n-aib agiutori de tine, Dumnezău, ce-m ești cu bine, La nevoaie sprejineală, Și la voaie îm ești fală. Că mi-ai împletit cunună, Cu podoabă depreună, De m-ai pus cap preste alțâi, Să bat pre toț necurațâi. Am strigat cu glasul mare Cătră Dumnezău cel tare, Că mi-aude de mi-i vântă Dintr-a sa măgură svântă. Am dormit somn cu odihnă Pănă-n zuă de la cină. Și m-am sculat demineață, Că mi-i Dumnezău povață. De-ntunerece de gloate Teamă n-am, nice mă poate Veste rea să mă mâhnească, Dimpregiur ce-a să-m gârbască. Scoală, Doamne, de mă scoate De la scârbe de la toate, Și le dă bătaia-n gârbă A pizmaș ce-m cearcă scârbă. Și scârșcând să-ș frângă dinții În durerea sa greșiții ... rădică izbândă, Răsâpește pizmașii, le fă pre osândă. Și cu a ta poruncă, Doamne, te rădică. Să să veghe pizmașii, să-ț aibă de frică. Te vor încungiura-te năroade de gloate, Carile ț-au țânutu-ț poruncile toate. Beserica cea svântă carea ți-i

Ion Grămadă - Serafim Cărășel

... vremuri, purta ciubote de iuft, unse cu dohot, iar pe cap șapcă cu cozoroc, de sub care clipeau doi ochi căprui, neastâmpărați ca două boabe de argint viu. Era neam cu Solomia, prescurăreasa de la „Maica Domnuluiâ€� și cu Isaia Firfirică, dascălul târgului. Cărășel era o moșnegărie plină de draci, ce știa multe porogănii încă de pe vremea când fusese, peste douăzeci de ani, cătană la împăratul de la Beci. Pe atunci, colindase el lumea, chiar și pe acolo unde crește numai urzica și spinul și unde și-a înțărcat dracul copiii ... un picior în groapă și cu altul deasupra, totuși, nu se lăsa de ghidușii. Într-un rând, cumpărase cu trei lei „sainâ€� o iapă de la un țigan, bătrână și slabă de-i ieșeau coastele prin piele. O aduse acasă, noaptea, ca să nu-l vadă nimeni; îi legă în bot o lulea cu ciubuc, la gât – o oală spartă, și, de coadă, un prepeleac: apoi, o priponi la poarte lui Cristian Kauk, un șvab colțat, de la Pătrăuți, cu care se mânca Cărășel de

Constantin Negruzzi - Pirostia Elenei

... vedeți această tânără roabă care se mânie și plânge într-un colț. Aceasta-i un mic drac; ea îmi răstoarnă capul. Ea încă nu-i de l8 ani, și aceasta mă ocărăște, și aceasta vrea să aibă mai multă minte decât mine. — Așa, așa, au zis Glicheria, am de o mie de ori mai multă, căci încalte eu sunt dreaptă, eu nu năcăjesc pe nimeni, și eu las pe fieștecare să facă ce-i place. La aceste cuvinte lacrămile iar s-au îndoit. — Îi păcat de a o măhni, au zis unul din deputați, căci ea este atâta de frumoasă, — cu adevărat frumoasă. și crede că este. Dar ea nu știe că răutatea sa o face slută. — Ei bine, dacă sunt slută ... vor scăpa totdeauna. — Și de ce nu-ți închizi ușa la acest obraznic? — Bine, de-i voi închide ușa, va intra pe fereastă. De ați ști câtu-i de meșter și de înșelător! El au câștigat pe toți robii mei; rugăciunile, lacrămile și darurile nu-l costisesc nimica. El îi plin de

Jean-Fran%C3%A7ois Marmontel - Pirostia Elenei

<<< Anterioarele      Următoarele >>>