Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TRECUT(TIMP)

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 596 pentru TRECUT(TIMP).

Nicolae Gane - Stejarul din Borzești

... han tătăresc, și pământul prinde să se clatine și să sune parcă s-ar fi răsturnat stâncile cele mari de la obârșiile Trotușului. Iar în timp ce Ștefan și întreaga lui oștire stăteau nedumeriți de vuietul ce se apropia, în timp ce micul Gheorghie în brațele văzduhului se gândea la cei ce-s spânzurați aievea, deodată se văzu o ceată nenumărată de adevărați tătari venind în ... înălța câte o biserică spre mărturie nepieritoare de trăinicia neamului nostru și de bunătatea lui Dumnezeu. Mulți ani domni Ștefan-vodă cel Mare în care timp așeză cu nestrămutare temelia stăpânirii noastre asupra câmpiilor Dunărei, pecetluind și sfințind această stăpânire cu sângele vărsat. Dar tot nu era liniștit. Un gând îndărătnic ... din două părți, se măcina și se mistuia ca pleava într-un vârtej de două furtuni ce se ciocnesc. Roș era soarele sus ca în timp de grea cumpănă, roș era pământul jos de sângele ce gâlgăia. Dar sufletul bătăliei, acel ce vedea și stăpânea toate era chipul blond al lui ... Ștefan a dat laudă lui Dumnezeu și a trimis sol de bucurie soției Evdochia, sora țarului Simeon. Apoi nu trecu mult ...

 

Alphonse de Lamartine - Lacul (Lamartine)

... Să iubim, să iubim dară, de secunda ce grăbește Grăbiți să ne bucurăm; Vremea este fără țărmuri, omul liman nu găsește; Curge, și noi naintăm!" Timp gelos! e cu putință aceste ceasuri sfințite, Când amorul în lungi unde ne revarsă fericiri, Să zboare de noi departe, asemenea de grăbite Ca și ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Lacul (Lamartine)

... Să iubim, să iubim dară, de secunda ce grăbește Grăbiți să ne bucurăm; Vremea este fără țărmuri, omul liman nu găsește; Curge, și noi naintăm!" Timp gelos! e cu putință aceste ceasuri sfințite, Când amorul în lungi unde ne revarsă fericiri, Să zboare de noi departe, asemenea de grăbite Ca și ...

 

Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil

... în București va figura următoarea inscripțiune: Celor cu pâinea amară a exilului: Patria recunoscătoare. Ești om cât de ordinar, destinat a trece pe lume necunoscut? A face umbră pământului de azi până mâine? E destul să te împingă norocul a te înfrupta măcar ... când ai simțit apropierea unui pericol serios. Totul e să fi fost condamnat să pui pe umeri haina de proscris a petrece câtva timp în centrurile cele mari ale civilizației, în Paris, în Viena, în Londra etc., a-ți lumina mintea la focarul științelor și al artelor ... Și iute se coboară. Iar dintre brazi vine urlând, Urlând lupul flămând! Iată suferințe, iată martiri! Ochii se umplu de lacrimi când această imagine grozavă trece pe dinaintea lor. Când mă gândesc însă la exilul de la 1848, din care noi înșine am făcut parte, și îmi aduc aminte de așa ...

 

Mihai Eminescu - Tăceți! Cearta amuțească...

... În aspra ei mânie, zidind nor peste nor, Din ștearsa, nențeleasa a istoriei rună A descifrat al ginții puternic viitor. El trece peste timpuri pe valuri cum furtuna, Valuri cari în ceartă se scutură și mor. Os magna sonaturum! Idei c-ale lui Crist În limba inspirată ...

 

Mihai Eminescu - Împărat și proletar

... trăi? De ce boala și moartea să fie partea voastră, Când ei în bogăția cea splendidă și vastă Petrec ca și în ceruri, n-au timp nici de-a muri? De ce uitați că-n voi e și număr și putere? Când vreți, puteți prea lesne pământul să-mpărțiți ... haina-i de granit, De purpură, de aur, de lacrimi, de urât - Să fie un vis numai, să fie o părere, Ce făr' de patimi trece în timpul nesfârșit. Zidiți din dărmăture gigantici piramide Ca un memento mori pe al istoriei plan; Aceasta este arta ce sufletu-ți deschide Naintea veciniciei ... cupa, pân' va vrea s-o zdrobească, Căci va muri când nu va avea la ce trăi. ............................................ Pe malurile Seinei, în faeton de gală, Cezarul trece palid, în gânduri adâncit; Al undelor greu vuiet, vuirea în granit A sute d-echipajuri, gândirea-i n-o înșală; Poporul loc îi ...

 

Alexei Mateevici - Chestia preoțească

... primprejur, un tablou de risipă desăvârșită. Cine vrea — las’ să judece. * * * Sfârșesc povestea preoților noștri. După desemnarea părintelui Gobjilă la biserica noastră trecu mult timp până ce sătenii au văzut preot în satul lor. Părintele Gobjilă, ca și Tocan, în cele din urmă își refuză desemnarea sa, dezamăgindu-se în ... după fel de fel de bucluc din pricina lipsei de preot în cele din urmă l-au căpătat. Zaimul a stat fără preot timp

 

Nicolae Filimon - Lăutarii și compozițiunile lor

... al doilea s-au ocupat numai cu muzica profană. Acești din urmă însă, fiind obligați de meseria lor a fi, tot într-un timp, și compozitori și esecutori, nefiindu-le deajuns ideile ce le inspira fluierul păstorului și privirea naturei, s-au văzut siliți a căuta o ... Acest gust de compozițiune amfibie începu la anul 1830 și dură pînă la 1858, iar de aci înainte începu a se auzi din timp în timp hore și cîntece de petrecere a căror esență muzicală este cu totul europeană. Această revoluțiune muzicală a fost provocată de întinderea ... a crea și a stabili tipul unei muzice naționale, cel puțin prin forma ritmului și a cadințelor, vom ajunge în scurt timp de la o estremitate la alta, adică de la muzica orientale la cea europeană, fără a putea stabili una naționale. Spre a ... 2] III Maria cea bălaie, frumoasa din Bezdat, Iubea pe Nicolae și vrea să-l ia bărbat [3] deși sunt scrise mai tot în același timp

 

George Coșbuc - Fulger

... zis: Pentru feciori Țin fetele de-a pururi inel și năfrămuță! Dar fii cuminte, Fulger, căci Negură nu cruță Pe nici un om trece pece granițele lui: Tu însă năfrămuța pe inimă s-o pui Și s-o săruți pe margini cu drag în patru rânduri Și-atunci vei ... zi-mpăratul Chemă cu drag pe Fulger și-a zis: Eu te-nțeleg Că ești voinic în fire, că ești fecior întreg, Dar timp e pentru fapta de-a treia; și se duce La masă-i împăratul; din masa, ce străluce D-arginturi și-adamante, fuior de ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna

... șoimii cei ne-nvinși. II Carol intră-n țară, asuprește foarte; Unde calcă, lasă lacrimi, doliu, moarte! Astfel se preface cel mai mândru loc. Unde trece, arde un torent de foc. III Domnul și boierii șed în lata sală — Toți bătrâni ce poartă părul alb cu fală. În acele timpuri ...

 

George Coșbuc - Ideal

... căi; Târziu în noapte-abia pleca Și fata la ai săi. O fi bolnav! O fi murit! O, Doamne, el ar fi venit De-atâta timp! mai știu și eu! Și doru-i plângător mereu Creștea de presimțiri hrănit, Din ce în ce mai greu. Trecu și vara, și trecu Și ... de cal! Și sună văile-ndrăzneț, O, ăsta e voinic drumeț! Și-n zarea lunei vezi pe mal Un tânăr călăreț? Ochi dragi, de-atâta timp pustii! Mi-ai zis plecând: aici să fii, Și-aici, aici tu mă găsești! Dar uite, obosit ce ești! Știam eu doar că ai să ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>