Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TRECE DINCOLO DE
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 174 pentru TRECE DINCOLO DE.
... te cată al meu dor, Ș-adeseori la tine, când noaptea e senină, Pe plaiul nemuririi se nalță c-un lung zbor. Trecut-au ani de lacrimi, și mulți vor trece încă Din ora de urgie în care te-am pierdut! Și doru-mi nu s-alină, și jalea mea adâncă Ca trista vecinicie e fără de trecut! Plăceri ale iubirii, plăceri încântătoare! Simțiri! mărețe visuri de falnic viitor! V-ați stins într-o clipală ca stele trecătoare Ce las-un întuneric adânc în urma lor. V-ați stins! și de atunce în cruda-mi rătăcire N-am altă mângâiere mai vie pe pământ Decât să-nalț la tine duioasa mea gândire, Steluță zâmbitoare dincolo de mormânt! Căci mult, ah! mult în viață eu te-am iubit pe tine, O, dulce dezmierdare a sufletului meu! Și multă fericire ai ... și eu! Frumoasă îngerelă cu albe aripioare! Precum un vis de aur în viață-mi ai lucit, Și-n ceruri cu grăbire, ca un parfum de floare, Te-ai dus, lăsându-mi numai un suvenir iubit. Un suvenir, comoară de visuri fericite, De scumpe, și fierbinte, și dulce sărutări, De
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare
... cu făcliile aprinse, și iată că într-un tîrziu și feeria pe care o aștepta el cu atîta nerăbdare, ploaia de artificii multicolore, jocul nebun de rachete pe care îl schimbă între ele bătrînele planete începea să brăzdeze tăria... Ca un preludiu, sau ca picurii răzleți de ploaie cînd trece un nour gonit de furtună, în întunericul albastru alba fulguire începea. Vii, scînteiele aprinse ale atîtor sfărîmături, ca un roi de albine de aur împrejurul stupului de foc al soarelui, prindeau să rotească. Unele se desprindeau parcă, luate de cine știe ce vînt care străbate acele înălțimi nebănuite ; și răzlețe de roi, tremurau o clipă, se făceau albastre, se fărîmau în pulbere violetă și apoi dispăreau. Altele, ca niște semințe de diamant aruncate prin voința și știrea cuiva, se apropiau tremurătoare la un loc, păreau că odrăslesc un mănunchi de viorele și dispăreau la rîndul lor. Viu înălțimile se luminau o clipă, străluciri de ape ca pe luciul unei mătase albastre treceau ; și universul, nepăsător de risipa asta de nestemate aruncate cu atîta dărnicie, se schimba la față, pălea, își stingea din loc în loc înflăcăratele faruri și devenea încetul cu încetul uriașul clopot
... Ion Luca Caragiale - La conac La conac de Ion Luca Caragiale Din Poenița vine domol la vale Silviu cel tânăr în buiestru țâcanit... N-are de ce să gonească; soarele nu s-a ridicat nici de două sulițe; înainte de nămiezi, are să ajungă la conac, la Sălcuța, dincolo de jumătatea drumului... Acolo stă un ceas, să dea grăunțe calului; până la toacă, e-n oraș la boierul. Gândindu-se la boierul, se pipăie-n ... ațipesc așa după masă, cei doi tovaroși, fiecare pe câte un pat... Fata le aduce cafele... Acu nu-i mai e degrabă; poate sta și de vorbă cu un drumeț. Negustorul se uită la fată, se uită șașiu la băiat și merge să vază ce mai e pe dincolo, până-n odaia unde s-au pus niște orzari să-nvârtească un ștosișor... Acu, ce mai una alta? Multă vreme nu poate sta de vorbă o fata care are atâta treabă... N-apucă să plece fata și roșcovanul intră-napoi. Tânărul s-a culcat de-a binele... Aș! E vreme de dormit acuma? Trebuie să meargă îndată după tovaroș în odaia d-alături, unde e pont mare de
Mihai Eminescu - Miron și frumoasa fără corp
... proțap de coarne Și să-ți puie și urechi. Cine poate s-o întoarne Când așa-i menit din vechi? Că, să vezi, și-mpărăteasa... De... atâta-ți spun acuma, Taci, da ochi-ți ai de pază, Că ce-i fata, ce-i și muma! E și-un alt metod, ți-l sfătui, Să taci molcom, să îngădui, Fă-te că ... doare După cum a fost menit. Și pe toți el îi întreabă Dacă știu cumva în lume Astă tainică podoabă, Ăst odor fără de nume. Dar pe cine-ntreabă tace, Cui prin minte-i poate trece? Numai cântărețul orb Spune-n treacăt cum că asta E frumoasa fără corp . El i-a spus că-n vremi denante Auzi duioasă ... diamante Cea mai mândră fată este; Ochi de-albastru întuneric, Ce lucesc adânc, himeric, Ca d-iubire două basme; Dară corpul ei eteric, Nesimțit, ca de fantasme. ,,De vei merge în ajunul Mult senin din Anul nou, Pe când cerul se deschide La a lumilor ecou, Atunci ea vine asemeni Printre ... Flori frumoase la văzut. Colo-n snopi, colo câte-una, Colo-n fire se-mpreună, Îndoite într-un trunchi; Ici o pajiște într-una, Iar dincolo ...
Ion Luca Caragiale - Ultima emisiune
... A trebuit în cele din urmă să renunțe la arta lui, căci oriunde intra, i se întâmpla să-i vie amețeală pe mașină... Acuma, de vreo câțiva ani, ce să facă?... Cere... Și nu-l slăbesc purdalnicele de friguri! D. Iancu își comandă doza de rachiu de drojdii cu picături de pelin, trece în odăița din dos și se așază la o masă în colț. Aci e locul de întâlnire a trei buni camarazi și prieteni: domnul Iancu Bucătarul, coana Zamfira Muscalagioaica și domnul Tomița Barabanciu. Pe când d. Iancu gustă doftoria ... astea, scoate din sân o legăturică, o pune pe masă, o ține cu mâna dreaptă și cu stânga o dezleagă. Din legăturică scoate un pumn de mărunțiș, dintre care alege cu băgare de seamă câteva bucăți, să le arate camaradului. Le-ai văzut sărăciile astea noile, domnule Iancule? — Le-am văzut... procopseală! semn de calicie, coană Zamfiro! — S-a stricat țara asta, domnule Iancule! Care cum trece: „Crede, babo, că e criză!..." — Nu vezi dumneata, coană Zamfiro, dacă a ajuns visteria să facă bani
Alexandru Macedonski - Filozofia morții
... Privirea sa e lină ca bolta albăstrie. În ea se oglindește întregul Nenceput! Pe granița lumească e-o poartă triumfală, Și flacăra din preajma-i de patime ne spală, Iar sufletele noastre le curăță de lut! De s-află vreun spirit lipsit de-a ei credință! Atunci e demn de viață și demn de suferință! A nu mai fi-nsemnează a nu mai suferi! Pe legea mea! Mi-e silă să dorm, să beau și ... noi trăiește, trăim într-însu. Mume cernite, ștergeți-vă plânsu, Copiii voștri sunt tot cu voi! Nu, nu se pierde-n lume nimic, Nimic nu trece, totul e viu Firul de iarbă oricât de mic Ca și țărâna care-o să fiu! Zadarnic piatra cea mormântală Ne țintuiește sub umezeală; Paseri pe dânsa vin de s-adapă; Vântu-o izbește, ploaia o sapă! Mușchiul o roade, timpul o crapă; Cade-n rugină lacăt și toarte Soldați ai țării, mergeți la ... Voi afla inimi îndrăgostite, Iar în răchite lăcrămătoare, Poeți cu harpe dezmierdătoare, Amante june în orice floare! Mume,-ntr-acele tulpini puternici, Și în stejarii de munți — eroi! De moarte să se teamă ființa mărginită Ce pune, ca să scape
George Topîrceanu - George Coșbuc: Țiganii
... tot mai tare Pulberea se-nalță-n sus. Vin țiganii!... Fără veste Pe la porți răsar neveste, Satul se deșteapt-acum — Când prin văl de praf subțire Începură să se-nșire Cară mici cu coviltire Scârțâind încet pe drum. Trec flăcăi cu urși în lanțuri. Câinii, deșteptați din șanțuri, Latră ... cu gura Întețesc harababura Când îți umplu bătătura Să-ți ghicească din ghioc. Vin mișcând din șold alene Cu privirile viclene Și cu sânii arși de vânt, De la sudul tainic, unde Soarele-ndelung pătrunde Bronzul formelor rotunde Stingherite de veșmânt... S-a oprit lâng-o poiată Un țigan răzleț de ceată, — Ochii-i fug după găini... Strâns își ține-acum vioara Și, cum trece ulicioara, Fac în urma lui ca cioara Toți copiii din vecini. Mai încolo, pe-o mârțoagă, Dintr-o gură de desagă Atârnată de oblânc, Fără scâncet, cu sfială, Iese negru la iveală Numai cât o portocală Un căpșor mirat de țânc. Lume pe la porți se-ndeasă. Chiar și doamna preuteasă Și-a lăsat gherghefu-n pat Și-și păzește-n prag odaia ... pe drumuri, Pale străvezii de fumuri Se ridică-n depărtări. Limpede-asfințit coboară; Crezi că-n uriașa-i pară Un oraș întreg, o țară Arde
... A.: Păi nu ți-am spus că nu e singură?... e cu șeful... N.: Bine-bine, înțelegem noi, dar... în sfârșit, tocmai d-aia... parcă ... de... o femeie singură... A.: N-ai grije! Cupeu separat... Intri, închizi lumina, tragi perdeluțele și te-ncui pe dinăuntru: cupeu de servici, ca'va s'zică sepa'at! (Face cu ochiul.) Poți să dormi până dincolo de Filiași... Trenul 163... ăl mai bun pentru noi ăsta e: trenul 163... (Cei doi amici râd.) Câte sunt acuma? N.: Unu și jumătate trecute. A ... Îmi pare rău... Frumoasă, dom'le! îngheață puțul... Stăi, să vezi... (Se caută în buzunar, scoate portofelul și din portofel o poză, pe care o trece amicilor. Amicii privesc lung poza cu niște ochi plini de admirație.) Ei? așa e? N.: Strașnică, domnule! G.: Minune! A. (mândru): Aș! poza e moft! s-o vezi în natură, dom'le... e ... ne-a pufnit pe toți râsul... G.: Da' șeful ce fel de om e? A.: Foarte bun băiat... N.: Nu adică de bun; dar ce fel de om e? în vârstă? A.: Ei aș?... nici de
Mihai Eminescu - Antropomorfism
... numa-l naște în simțirile miresei, Cum un cucurigu poate fi adânc, duios, demonic?! Ce simțiri eroici, mândre, reprezintă cucurigul, Cât curagi  ce osebire de-al găinei cotcodac; Ce frumos îi șade creasta ca un roșu comanac. De dorință se-nfierbântă, de amor o trece frigul! Și maximele bătrânei pe-o ureche toate-i iese, Cum intrară pe cealaltă. Sfătuiri contra iubirei O-nvățară ce-i iubirea. Știe-atât că ... făcând la planuri se-nvârtește prin ogradă Și trezește-n bucuria-i, din gândire somnoroasă, Pe-un clapon, mâhnit călugăr, cu-arătare pântecoasă, Fără creasta de mândrie, fără glas și fără coadă. Și făcând un paa! angelic, îl întreabă de nu-i frate, De nu-i văr cu Don Juanul ce cânta de gard dincolo. Dar monahul cel sinistru zise tragic:  ,,O! Apollo Mă ferească să fiu rudă cu-aste firi întunecate. Nu! pe mine preuteasa zeității pământene Lângă ... cu privirile-ndrăznețe, Petit-crevĂ© blazat, ironic, cu pasiuni titanomahe, Obiectiv cronicei zilei a găinelor monahe, Pe tipic îi face curte  Lovelace de la cotețe. Cu plăcere ea admite curtea junelui șagalnic. Orice-obrăznicie, rugă, ea îi trece ...
Dimitrie Anghel - Murmurul fîntînei
... Dimitrie Anghel - Murmurul fîntînei Murmurul fîntînei de Dimitrie Anghel Publicată în Pagini literare , 29 aprilie 1899 (sub titlul În grădină ) În murmurul fîntînei plînge povestea vremilor trecute... De știi s-asculți, auzi iar glasul atîtor guri ce-s astăzi mute: S-a potolit atîta viață, ș-a ars atîta ... ș-a schimbat stăpînii Cu glasuri gîngave alt'dată — pe cînd eram copii — bătrînii Lung sfătuiau în șoapta apei sub cernerea de umbre sure, Ș-acuma numai apa plînge, iar noi ne-am răznețit pe-aiure. Sunt ani și ani... dar astăzi unde-s copiii gureși ? Unde ... soare Ce se fărmau în praful apei, și s-aprindeau din nou măiastre, Ca iarăși să se năruiască etern ca visurile noastre ? Sînt ani, și de atunci în noapte s-au prăvălit grămadă anii Și dintre toți eu singur numai, ținînd azi firul Arianii Mai rătăcesc ș-ascult cum cîntă pierdut ... murmurul fîntînei glasuri ce vin de dincolo de moarte. Eu singur mai ascult, și-n umbra întunecată din aleie, Plîngînd ca un copil ruina luminelor de ...
... fost vătuit de zăpadă, împrejmuia căsuța din fundul curții în care stam într-o noapte de toamnă. Pe cerul nemăsurat de nalt, luna, ca obosită de a fi urmat mereu aceeași cale, se avânta ca un balon pierdut, voind să urce parcă dincolo de raza ochilor noștri pămînteni și să nu-și mai poarte melancolia rotundului de gheață deasupra acelorași priveliști. Ca un praf de marmură, bruma argintie coperea streșinile, grajdurile de lîngă poartă, sclipea pe vîrfurile spinilor de pe garduri și se risipea pretutindeni, jucîndu-și fosforescențele în lumină. Singur cum eram, după ce citisem pînă în tîrziu, subt lampă, și ascultasem ce ... aduce la îndeplinire un plan pus la cale înaintea somnului, dar că o putere biruitoare o ținea locului și n-o lăsa să se deștepte. Dincolo de marginea gardului și de porțile închise, începea pustiul negrelor țarini, îndărătul albei căsuțe ce privea cu geamurile ei sfioase, noaptea unei păduri seculare, iar deasupra, uriașa bolta a ... s-a umplut de zgomot și de fum. De-a rostogolul, în tăcerea întreruptă ce stăpînea singurătățile, ca o umbră pasărea lunecă ...