Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TOȚI CEI CARE
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 91 pentru TOȚI CEI CARE.
Constantin Negruzzi - Împăratul Albert
... rămasă nici o îndoială, întinse brațul în direcție celor trei cantoane și jură pe sabia sa și pe împărăteasca sa coronă să piarză până la cel mai din urmă din acei ticăloși țărani, cari, vor fi luat parte la revoltă. Landenberg făcu ce putu ca să-l întoarcă din idei de ... lor. Confederații îi lăsară să să suie pe munte și, când îi văzură obosiți de greutatea armelor lor, să răpeziră asupra lor ca o avalanșă. Toți câți se ispitiră a să sui la acest fel de asalt fură răsturnați din cea întâi izbire, și acest șiroi de oameni merseră ...
Antim Ivireanul - Învățătură asupra pocăinții
... ștĂ©rge, strică și topĂ©ște împuțiciunea păcatelor ce înfășura sufletul. Aici dară, într-această groapă a pocăinții, căzând păcătosul, afle pre Elisei cel de taină, carele iaste domnul nostru Iisus Hristos. Că Elisei să tâlcuiaște Dumnezeu mântuitoriu; și cu putĂ©rea acestuia și cu daru acestuia i să ... Scriptură și să sculă pre picioarele lui. De pe aceasta dară să priceapă fieștecarele câtă iaste putĂ©ria pocăinții, de vrĂ©me ce înviază sufletul cel mort al păcătosului, îi dă iară podoaba dumnezeescului dar ce au pierdut, îi deschide ușile ceriului carele i le-au închis păcatul, îl face soție ... întors urgiia lui, pocăința au oprit mâniia lui, pocăința i-au zmult din mâinile lui cĂ©le preaputĂ©rnice sabiia răsplătirii, pocăința au șters răspunsul cel înfricoșat și purtător de moarte. Nu voiu aduce zice răutate în zilele lui. Însă, pentru ca să poată pocăința să săvârșească acĂ©ste lucruri preaslăvite ... mie, păcătosul, cum că adevărat, să pocăesc și nu știu ticăloșii, că pocăința nu stă numai în cuvinte. Că zice Hristos la Evanghelie: Nu tot cel ce-mi zice mie Doamne, Doamne, va întra întru împărățiia lui Dumnezeul, ci ...
Urmuz - Isma%C3%AFl și Turnavitu
... ușii Căpităniei portului și apoi reîntoarcerea în patrie… În una dina ceste călătorii, Turnavitu, constractînd un guturai nesuferit, molipsi la înapoiere, în așa hal, pe toți viezurii, încît, din cauza deselor lor strănuturi IsmaĂ¯l nu îi mai putea avea la discreție oricum. Fu imediat concediat din serviciu. Fire afară din ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură asupra omului mort
... stricăciune întru nestricăciune, din orașul lacrămilor la locul veseliei, din turburarea vieții la adăpostirea cea lină a mântuirii, din patimile Eghipetului în pământul cel fericit al făgăduinței, din robiia lumii la mântuirea ceriului, din petrecaniia omenească, în ceata fericiților îngeri. Și ce altă norocire iaste mai mare, decât aceasta ... moartea iaste începutul vieții cei fericite. Drept aceia zic iară: Nu plângeț că n-au murit, ci doarme, și cu mine împreună vă zice și cel cu rostul de aur, Ioan: Să cuvine la moarte să ne bucurăm, iară să nu plângem. Și pricina iaste, zice sfântul: De va fi tânăr ... ția neamului femeesc. Iar pentru aceasta nici lacrămele, sunt cu cale, nici întristarea cu dreptate. Că precum iaste mai norocit corăbiiariul acela, pre carele vântul cel tare îl aduce cu grabă la liniște, decât acela ce cu mare liniște, fărde vânt, călătorĂ©ște, așa mai fericit iaste și cela ce fără ... pentru Lazar, așa zic și eu pentru dânsa: De-au adormit, mântui-să-va. Va așăza, fără de nici un prepus, marele Dumnezeu sufletul ei cel creștinesc în sânul lui Avraam și al lui Isac și al lui Iacov, în lăcașurile celor vii, în corturile celor drepți, unde strălucĂ©ște lumina ...
George Coșbuc - Un cântec barbar
... care le-or plânge Nevestele neamului tău! Și nu vei putea să mai pui În șiruri înfrânta-ți armată, Și-om face să fie odată Toți corbii și lupii sătui! Căci vultur să fii, un colos, Cu aripi de repezi furtune Și cuibul în cer de l-ai pune, De-acolo ...
Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii
... le striga: "Ho! că nu sunteți la cocină!" Pe urmă evlavia aceea adâncă și caldă, de care erau pătrunse sufletele tutulor enoriașilor noștri, de la cel mai bătrân fără un dinte-n gură, până la cel mai tânăr încă fără dinți!... Ce frumos erau împodobite sfeșnicele, de la cele de aur până la cele de pacfon, cu zambile în feluri de ... un vânt și o ploaie!... n-a fost chip să ne-ntoarcem cu lumânărelele aprinse acasă; ne-a făcut leoarcă pe toți; încă dascălul Haralambie - asta era înainte de recolta prodigioasă - zice: "Maica ta Cristache! ce vreme!... feștila!" ba, pareÂmi-se c-am auzit și "anafura ... umane! Dors-tu content, Voltaire...? întreb și eu, împreună cu gingașul, duiosul poet de zahăr a Namunei, el care a dat cel dintâi strigătul de durere când a simțit că se smulge cu atâta cruzime rădăcinile credinței din sufletele oamenilor. Și cu multă dreptate zice ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 2
... și șezând pre asin și pre mânz, fiiul cei de supt jug, cu care cuvinte Duhul Sfânt groaza carea o putea socoti norodul, pentru numele cel împărătesc, făcând pomenire de blândĂ©țe și de smerenie, minunat o au potolit întru atâta cât nu era nimic așa de sărac și de lepădat ... puteț, doară, întreba ceva besĂ©rica noastră cu această sfântă vreme, sau mai vârtos să zic: ce pohtește de la noi? Poftește vremea aceasta cugetul cel bun a sufletului nostru cătră Dumnezeu, mântuitorul nostru; pohtĂ©ște dreptatea, pohtĂ©ște dragostea cea adevărată, pohtĂ©ște și mărire din inima smerită ... morți să-i înviiaze spre viață și pre vrăjmașii și pizmașii lui Dumnezeu să-i împace cu Dumnezeu Tatăl, și făcându-i părtași duhului său cel sfânt, să-i facă moșnĂ©ni împărăției sale. Venit-au, drept acĂ©ia, robilor răscumpărare, morților înviiare și viață, bolnavilor vraci, rătăciților cale dreaptă. Și ... nici un glas de strigare prorocească, ca să se întoarcă de pre calea rătăcirii. Pentru acĂ©iaș însuș Dumnezeu, întrupându-se, s-au apropiiat de cel ce fugiia, ca să-l întoarcă cătră sine; despre care lucru învață apostolul când zice că domnul Hristos n-au luat din îngeri, ci din ...
Petre Ispirescu - Fata de împărat și fiul văduvei
... îi ședea și mai bine decât altminteri. Căci, nu e vorba ea era foarte frumoasă. Crinii și viorelele rămăseseră pe jos și nici la degetul cel mic al ei nu le punea. Când o văzu așa de gingașă și de plăpândă, rămase cu ochii zgâiți la dânsa. Și așa de puțintică ... pe atunci în cetatea aceea se afla o văduvă săracă. Ea avea un fiu. El era de treabă, smerit și sfiicios ca o fată mare. Toți feciorii de boieri aveau pizmă pe dânsul și-i puseseră gând rău. Nu-i găsea însă nici o pricină, ca să puie mâna pe dânsul ... trecea pe acolo în treaba lui. Cum îl văzură boierii, numaidecât se învoiră, și hotărârea fu gata, cam ce, adică, să facă cu fata împăratului. Toți fură într-o glăsuire ca fata să se dea pierzării. Însă ca una ce este fată de împărat, și ca una ce trebuie să fi ...
Ioan Slavici - Păcală în satul lui
... o treabă, numai ca să încurce trebile altora și să râdă de prostia oamenilor. Se hotărî dar să se facă și el om așezat, ca toți oamenii de treabă, să-și întemeieze casa lui, să-și agonisească o moșioară, — vorbă scurtă, — să se astâmpere odată. Și fiindcă românul zice ... știe... Aici trebuia dar să fie ceva la mijloc, și Păcală, în loc de a adormi, trăgea când cu ochiul drept, când cu cel stâng, ca să vadă cele ce se petrec în casă și împrejurul casei. Nici nu se înseră bine, și muierea începu să fiarbă, să frigă ... dacă vine, dacă nu mai vine, dacă întârzie, dacă sosește. Nu care cumva să creadă cineva că Doamne ferește ce!... Nu! ci fiindcă vornicul era cel mai de frunte om din sat și nu putea să-l primească la casa ei ca pe orișicine, iar peste zi vornicul, om cu multe ... iar scârțâitul roatelor se auzea de departe, destul de departe pentru ca o muiere harnică precum era dânsa să-și rânduiască treburile. Ea luă purcelul cel frumos și rumen și-l ascunse iute după cuptor, luă plăcinta și o puse iute-iute pe cuptor, luă costițele cu varză călită și le ...
... a-fir-a-părul de către toată lumea. Așa se face că și povestirea ce va urma ar putea fi spusă de către toți cei de acolo, întocmai ca și de mine, care am fost un martor de aproape al ei... Locuiam pe ulița cea boierească. Drept în fața ... școală, tresăream de vuietul unui divan, odată chiar de al pianului nevestei cuconului Gavrilaș, trântit în mijlocul uliței de către acei ce nu-l puteau căra. Oglinzile ajunseră niște cioburi, scaunele erau rupte și aveau câlțul ieșit, telurile scoase. Parcă pustiise și mistuise focul. De la o vreme însă lucrurile începuseră ... într-o săptămână rămăsese numai cu paturile. Pe ce o să mai joace? mă gândeam eu. Când, într-o seară, slugile purtară din ograda nenorocosului cel din urmă lucru: un tablou mare, acoperit. Ținuse mult, tare mult, conul Gavrilaș la dânsul, și mai cu seamă nevasta lui. Când l-au scos ... într-o dimineață, în odaia în care altădată licărea mucul lumânărilor sleite, se înălțau flăcările gălbui ale făcliilor de ceară. Pe divan, cuconul Gavrilaș dormea cel mai liniștit somn. L-au îngropat într-o zi frumoasă, plină de soare și de miros de liliac. Se împrimăvăra. M-am dus să-l ...
Mihai Eminescu - Împărat și proletar
... ochi vil și viclean. O! aduceți potopul, destul voi așteptarăți Ca să vedeți ce bine prin bine o să ias'; Nimic... Locul hienei îl luă cel vorbăreț, Locul cruzimii vechie, cel lins și pizmătareț. Formele se schimbară, dar răul a rămas. Atunci vă veți întoarce la vremile-aurite, Ce mitele albastre ni le șoptesc ... a plebei proletare, Cu cușme frigiene și arme lucitoare, Și clopote de-alarmă răsună răgușit. Ca marmura de albe, ca ea nepăsătoare, Prin aerul cel roșu, femei trec cu-arme-n braț, Cu păr bogat și negru ce pe-umeri se coboară Și sânii lor acopăr - e ură și turbare ... atunci străbate, Și-n roată de foc galben stă fața-i ca un semn. Pe maluri zdrumicate de aiurirea mării Cezaru-ncă veghează la trunchiul cel plecat Al salciei pletoase - și-ntinse-a apei arii În cercuri fulgerânde se pleacă lin suflării A zefirului nopții și sună ... sclav, altu-mpărat, Acoperind cu noime sărmana lui viață Și arătând la soare-a mizeriei lui față - Fața - căci înțelesul e-același la toți ...