Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TEORETIC VORBIND
Rezultatele 21 - 28 din aproximativ 28 pentru TEORETIC VORBIND.
Titu Maiorescu - Observări polemice
Titu Maiorescu - Observări polemice Observări polemice de Titu Maiorescu 1869 I — A critica este ușor; e greu a face mai bine. — Fără îndoială. Dar de aci nu urmează, precum par a crede cei ce ne întâmpină cu asemenea opinii noi, că a critica este de prisos. Ușoară sau nu, critica a fost și va rămânea o lucrare necesară în viața publică a unui popor. Înțelegerea răului este o parte a îndreptării. Din acest punct de vedere, înființarea unei reviste ( Convorbiri literare ) cu o tendință critică mai pronunțată ne pare a împlini un gol lăsat în mica noastră mișcare literară. În adevăr, publicistica română prezintă deocamdată în tonul și maniera criticilor sale spectacolul a două extreme greu de împăcat. Foile politice, cu prea puține excepții, sunt pline de personalități la adresa celor ce susțin o opinie contrară, jurnaliștii se tratează de inimici, nu de adversari, "oameni corupți, trădători de patrie", în timpul din urmă "conspiratori austro-maghiari", sunt epitetele obișnuite cu care un partid atacă pe calălalt, și, fiindcă acesta răspunde tot așa celui dintâi, publicul cu bun-simț ...
Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria
... mai îndelungat), vom așeza citațiunile în trei grupări deosebite; vom arăta întâi germanizarea limbii, vom cita apoi îngreuierea stilului paralel cu exagerarea lui și vom vorbi, în fine, despre falsa originalitate în formarea și întrebuințarea cuvintelor. Probele de germanisme în foile române austriece sunt așa de numeroase, încât (cu singura excepție ... nemțescul massgebend și însemnează: decisiv, hotărâtor, așa încât după dânsul să poți prevedea sau măsura și alte fapte. Ce ar zice francezii când le-ar vorbi un jurnalist d'un succÄ�s donateur de mesure! Albina din 19 aprilie 1868 zice: "Motivându-și deputațiunea rogarea sa, Dl Ministru aduse una și ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii şi literaturii Dl Panu asupra criticii și literaturii de Constantin Dobrogeanu-Gherea Cuprins 1 I - CRITICA MODERNĂ 2 II - EPOCI ȘI CURENTE LITERARE 3 III - EMINESCU ȘI CURENTUL EMINESCIAN 4 IV - REMEDIUL DLUI PANU 5 V - CE-I DE FĂCUT? I - CRITICA MODERNĂ În foaia săptămânală Epoca literară au apărut patru articole intitulate Critica și literatura, datorite penei distinsului nostru publicist și om politic dl G. Panu. Această excursie critică în câmpul literelor române trebuie neapărat să măgulească pe literații noștri: de când junimiștii au părăsit-o, nici un om politic mai însemnat nu s-a ocupat de biata literatură. Chestiunile de ordine literară ridicate de dl Panu sunt de mare importanță și de aceea îmi iau libertatea să spun câteva cuvinte și asupra articolelor d-sale și asupra chestiilor literare tratate în ele. Nu-i vorbă, în aceste articole sunt numai o serie de afirmații pe care — probabil din lipsă de timp — dl Panu nu le-a dovedit, dar afirmările sunt făcute de dl Panu și importanța unui articol de multe ori se judecă nu atâta după conținut, cât după iscălitură. Să vedem deci ce ...
Garabet Ibrăileanu - Adela Adela de Garabet Ibrăileanu (Fragmente din jurnalul lui Emil Codrescu) (iulie-august 189...) Bălțătești!... O improvizare de bâlci, pe șoseaua care vine de la Piatra, trece prin mijlocul satului, strâmbă, șerpuind printre râpi, și se duce la Târgu-Neamțului, înconjurată de singurătăți. Lume multă, care vrea să petreacă și nu știe cum. Doamnele, ostentativ fără treabă, umblă în rochii de casă și cu capul gol... Domnii, cu jambiere și șepci impermeabile, trec la poștă, peste drum de hotel, înarmați cu alpenstock -uri, strânse energic în pumn la nivelul bărbiilor înțepenite și importante. Peisaj meschin. O colină întinsă, tristă, pătată de câțiva arbori schilozi, ascunde munții dinspre apus. Nici o ,,cunoștință". Sistem infailibil: în genere, atitudini nesociabile; în specie, evitarea parcului. Pe drumul, inevitabil, din ,,centru" -- cufundat în lectura unui ziar. (Am un număr din Voința națională încă din București.) Plictis odihnitor. Lectură plăcută, reconfortantă: cataloagele câtorva librării străine și un dicționar portativ, cărțile de căpătâi care, împreună cu Diogen Laerțiul, repertoriu de cancanuri și idei antice (amintit adesea de Coco Dimitrescu în ,,prelegerile" lui nocturne de la Cosman și găsit din întâmplare la un anticar), alcătuiesc biblioteca mea estivală. Cataloagele -- pentru momentele de lirism intelectual. Unele ...
Mihai Eminescu - Cezara Cezara de Mihai Eminescu 1876 Nuvelă originală Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I Era-ntr-o dimineață de vară. Marea și-ntindea nesfârșita-i albăstrime, soarele se ridica încet în seninătatea adânc-albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopții, stâncile negre de rouă abureau și se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele, lenevite de căldură, mici bucăți de nisip și piatră. Din niște colți de stânci despre apus se ridica o mănăstire veche încunjurată cu muri, asemenea unei cetățui, și de după muri vedeai pe ici pe colea câte-un vârf verde de plop ori de castan. Acoperămintele țuguiete de olane mucigăite, bolta neagră a bisericii, zidurile împrejmuitoare risipite și năpustite în risipa lor de plante grase, de furnici ce-și fondau state, de procesii lungi de gâze roșii care se soreau cu nespusă lene, poarta de stejar de o vechime seculară, scările de piatră tocite și mâncate de mult umblet, toate astea laolaltă te făceau a crede că este mai mult o ruină oprită curiozității decât locuință. În ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă
... prinde loc, rolul ei moralizător ar fi destul de mare. Dar nici atâta nu e adevărat, sau cel puțin nu e întotdeauna. Mai încolo vom vorbi pe larg despre chestia aceasta, aicea dăm numai un exemplu care va dovedi zisele noastre. Militarismul, spiritul războinic, cuceritor și distrugător, e una din manifestările ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra esteticii metafizice și științifice
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra esteticii metafizice şi ştiinţifice Asupra esteticii metafizice și științifice de Constantin Dobrogeanu-Gherea În numărul festiv al Convorbirilor literare , un număr ce a fost tipărit la a douăzeci și cincea aniversare a acestei reviste, sunt două articole de polemică, amândouă îndreptate în contra mea. Această cinste excepțională, precum și faptul că unul din articole a fost iscălit de dl Maiorescu, ar fi trebuit să mă facă să răspund imediat, cu atât mai mult cu cât în general n-am obiceiul de a tăcea când mi se fac observații critice. Meseria de scriitor, ca orice meserie, are și ea obligațiile sale, și una din aceste obligații mai de căpetenie e să-ți aperi vederile expuse, dacă urmezi a crede că sunt adevărate, iar dacă te-ai convins că sunt false, atunci să-ți recunoști sincer și cinstit greșeala. Se înțelege, sunt cazuri când cel care-ți face observări polemice nu merită nici un răspuns, și în acest caz datoria de a răspunde se preface în datoria de a tăcea; acuma însă nu suntem deloc în această situație, cel puțin pe ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II â†�â†� Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul II) Stăm acum la gura sobei mângâiați de căldura celui dintâi foc din anul acesta; afară ține de câteva zile o ploaie măruntă, deasă și rece de toamnă, iar orașul tot e strâns zdravăn într-o imensă manta cenușie-roșiatică. Burlanele turuie vârtos, aci de-a dreptul sub acoperiș, și asta îmi mărește gustul de ascultare al [sic] scrisorilor donnei Alba (căreia de-acum înainte îi voi spune numai astfel, pe italienește; în spaniolă cuvântul scris "dona" se pronunță "donia", or mie îmi place s-o chem așa cum răsună în italienește, adică întocmai cum se scrie: donna, donna Alba). De bună seamă că același țuruit a dat îndemn și ghes și-acum dă necontenit avânt prințului să-mi facă această divină lectură. Eu o ascult cu religiozitate, dar din când în când casc, sau îl întrerup cu vreo amintire, care n-are nici în clin, nici în mânecă nici cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că ...