Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TALPA (A PICIORULUI)
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 87 pentru TALPA (A PICIORULUI).
... steie singuri, cu mortul, în tăcerea aceea. Țăranul începu să vorbească: — Halal căciulă... și ce straie! Și-atunci simți ceva cald și tare lângă picior, și parcă ar fi vrut să zică: Și ce pungă! Dar adăugă altceva: — Și el se omoară! Ca și băiatul lui Dumitrache Strâmbu; da ... puteau pleca; apoi, ca și când i-ar fi șfichiuit cineva de la spate, ziseră: — S-auzim de ghine! Și-o luară repede la picior. Când ajunseră în fundul grădinii, Lăptuc se cățără pe gard, nevastăsa îl apucă de mijloc, apoi de tălpile cizmelor, și-l aruncă dincolo; în urmă ...
George Coşbuc - Străjerul Străjerul de George Coșbuc Publicată în Tribuna , Sibiu, 1887, nr. 293 (25 dec./6 ian. 1888) Ce blizguie zăpada pe câmpi! Întregul cer Azi poartă iar cămașă cu tivituri de fier, E tot o pânză albă prin tot întinsul zării, Cu dungi de neguri, negre ca dorul răzbunării; Din osturi bate crivăț, și plaiul alb al țării Greu scapără de ger. În pas grăbit, Amurgul adună-n braț de vrajă Mari umbre cari s-alături și țin cu noaptea strajă Pământului; azi umbre așa de multe sânt! E tot un iad din ceruri jos până pe pământ, Înghețul pe sub streșini dă sloi, pe câmp dă vânt Și flori pune pe glajă. E iarnă, cum e dânsa mai aspră-n firea ei, Iar negrul întunerec purtat de norii grei Stă mort, precum pe leșuri stă-n basme un bălaur A cărui limbi de gingini se bat mugind, ca taur În lanț, și cruntul muget e viscolul din faur, E moartea, dragii mei. Oh, vai de cei ce noaptea stau străji, lăsând să cearnă Pe ei văzduhul negru un larg troian de iarnă Cu ger, până ce semne de viață nu mai dau! Dar vai ...
Petre Ispirescu - Fata săracului cea isteață
... țap și plecă la curtea boierească. Mergând astfel pe drum, ea nu era nici călare, nici pe jos, căci îi da de pământ când un picior, când altul, țapul fiind pitic; umbla ni pe drum, ni pe lângă drum, căci țapul nu ținea drumul drept. Aci trecea pe lângă câte un ...
Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română"
... aprinsa și mă așez în pat... Mă doare capul... Băiatul cu prăjitura... Ce ochi!... Oare să fi existând deochiul?... Un neastâmpăr nesuferit îmi furnică din talpă până-n creștet... Insecte!... Iute jos din pat!... Iau lumânarea să văd de aproape... E grozav!... Un popor întreg, ca la un plebiscit... și umblă ...
Nicolae Gane - Agatocle Leuștean
... de Nicolae Gane Chip din lume Numai cine a trăit mult ca Agatocle Leuștean, precum am trăit eu, putea să-l cunoască din talpă. Avea o mulțime de ascunzișuri și deschisuri. Mai întăi, singură această împărechere de nume îi dădea un aer ciudat. Parcă-ntr-adins nașul îl botezase ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Palatul de cleştar Palatul de cleștar de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cam pe la începutul vremilor, până unde praștia minții nu azvârle, se povestește, așa, ca din scorneală, că omul era croit din alte foarfeci și cioplit din altă bardă. Tot cu mâini și cu picioare era și pe-atunci, tot cu ochi și cu urechi, tot cu nasul deasupra gurii și cu călcâiele la spate, dar de învârtea copacul smuls din rădăcină și mi-ți izbea la mir leii pustiilor, dihăniile cădeau tumba, cu labele în sus, marghiolindu-se a moarte. Apele curgeau la vale și munții se ridicau în sus. Nu se pomeneau flori pe cer și stele pe pământ — ca pe la pârdalnicii noștri de stihari —, dar multe nu erau așa după cum sunt. Împărații de mureau în luptă de buzdugan, bine, iar de nu, li se uitau de zile. Numai dacă barba le mătura țărâna la nouă coți în urmă, chemau pe unul din feciori, pe cel mai viteaz și mai cu minte, și-i dăruiau naframa, inelul, paloșul, stema și gonaciul, ca să poată împărăți și război în locul lor. Apărarea și dreptatea atârnau de tăișul paloșului. Cu ...
Ion Luca Caragiale - O conferință
... de in, un lan de grâu, o mină de fier și câte altele! — Nu-nțeleg... — Cum nu-nțelegi? nu ne trebuiesc calapoade, talpă, față, căptușeală, ață, pap, cuie, scule?... și pe urmă, ce ne mai trebuie? să vedem, ghicești? Am stat puțin la gânduri și apoi, privind în ...
... mai bine să vă lăsați pe mâni? — Auzi vorbă!... Și de ce m-aș teme?... Vremea e liniștită, drumul bun, și șargul iute de picior. — Așa este, însă mă veți ierta să vă spun că mâni e Sfântul Andrei. — Ei și?... — Apoi, dă?... nopatea înspre Sfântul Andrei ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea
... mai mare și mai tare ca tata chiar... Doamne, dar dacă, în loc să ia pisica de coadă, m-o înhăța pe mine d-un picior?... Se ducea chieful pe copcă, și mă întorceam acasă, înșirând pisicii vorbe de mângâiere: - Lasă, Mărtinică, nu fi fricoasă că Domnul e bun... nu bate ... curte mare cu bălării. Așa case văzusem și eu. Frate-meu mă lăsă în curte. O sumedenie de copii țipau, se zbeguiau, săreau într-un picior la șodron, se jucau cu sâmburi de roșcovă și cu nasturi. Poi așa școlari mai văzusem și eu!... De nu m-ar trânti... Și iacă ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sorcova
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Sorcova â†�� Wikisource:Colinde Sorcova de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1885 în ziarul Drepturile omului I Troienele se ridicau namilă până în tinda creștinului. Vântul spulbera fulgii de zăpadă în vârteje și stoluri, repezite în lungul ulițelor, sparte la răspântii și împrăștiate fără căpătâi în largul maidanelor de la Olănita . Pârtia nu se mai cunoștea. Zăpada îți trecea de glezne și mai bine. Fumul căminelor, zăpăcit de bătaia crivățului, se zvârcolea pe loc și, ca și cum ar fi fost sorbit de vetre, se prăbușea îndărat pe gâtul coșurilor. Mahalaua înțepenise îngropată în troiene. Nu se pomenea nici gură de om, nici lătrat de câine. Așa An Nou, așa Sân-Vasile, să-l hărăzească Domnul vrăjmașilor noștri, că și de-ai avea tufă în bătătură, uiți și de topor, te dai cât mai afund în plapumă, îți răstorni toate țoalele în spinare, și tot gheață rămâi din tălpi până la creștet. Taraful lăutarilor, al lui Sotir Ciupitul, țambalagiul Olănitei, împodobise din preziuă un cap de porc cu tibet conabiu și albastru, cu busuioc și cu cercei roșii în amândouă urechile, și mi-i vârâse, în dinții rânjiți, un trandafir umplut cu tocătură rumenă. Toți ...
Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou
... Cu toate că avea vârsta de cincizeci de ani, extraÂvaganțele și pățaniile sale nu mai aveau sfârșit, așa că peste câțiva ani bătu la talpă o clironomie de peste două milioane ce le avuse de la un unchi bogat, în locul cărei răsări alta, îndoit de mare, de la o ...