Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SURPAT
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 103 pentru SURPAT.
Dimitrie Bolintineanu - La Constantin Negri
Dimitrie Bolintineanu - La Constantin Negri La Constantin Negri de Dimitrie Bolintineanu O, Negri! inamicii a tot ce dă mărire Și viață României nu-ți vor putea ierta Că ai luat o parte de lauri la Unire Prin insistența ta! A face-un singur popol, o singură domnie Din două; a restrânge atâția postulani, Crezi tu că o să facă vrodată bucurie Acestor sclavi tirani? Cuvântul datorie spre țară e un nume! Și patria, o umbră, mărirea, un eres! A face să rămâie disprețuită-n lume, Și-n umbră mai ales; A pune interesul persoanelor-nainte De interesul țării; a nu simți vrun dor Când jugul rău apasă aceste locuri sfinte, Aceasta-i legea lor! Ei nu știu că rușinea, că viața degradată A țării lor pe dânșii d-odată îi lovesc, Că arborul când cade, și frunzele-i d-odată Cu el se ofilesc. Întrebe pe un vierme ce naște într-o floare De-i pasă dacă planta, plăpând locaș al său, E verde și frumoasă sau veștezește, moare Sub dintele lui rău? Întrebe-l dacă știe că floarea ce-el devoară Odată veștezită, surpată ...
Dimitrie Bolintineanu - La români
Dimitrie Bolintineanu - La români La români de Dimitrie Bolintineanu Români! Ce faceți oare mormintele străbune? Orice popor ar fi Ce n-are monumente, aceste mari cunune De secoli de mărire, nu are drept a spune Că este el un popol! Nici are drept a fi! Mormintele se află; dar, turme rătăcite, Români! de robi tirani, Ce au trecut pe țară cu inimi înjosite, Lăsară să se surpe; erau prea strălucite; Și ei, prea orbi, să rabde lumina-acelor ani! Vai! Secolii din urmă deschiseră intrare Străinilor pierduți, În paturi nopțiale, aceste sanctuare De unde altădată, spre fală și mirare, Nășteau eroii țării și dalbele virtuți. Străinii risipiră țărâna strămoșească, Și ce n-au risipit, Românii dărâmară!... O, țară românească! Fii demnă prin virtute de fala strămoșească, Sau leapădă un nume ce tu ai
Dimitrie Bolintineanu - Monastirea Putna
Dimitrie Bolintineanu - Monastirea Putna Monastirea Putna de Dimitrie Bolintineanu Sub un chip de înger, într-un vis ferice, Domnului Vasile gândul rău îi zice: - "Monastirea Putna, ăst locaș plăcut, S-a zidit pe aur de un domn avut. Mergi și o dărâmă pâna-n temelie Și-ei găsi tu aur să faci alte-o mie". Iar Vasile-domnul d-aur pătimaș, Pune să dărâme ăst frumos locaș. Când ostașii sapă până-n temelie, Un bătrân călugăr zice cu mânie: - "Domnii mari nălțară sfinte monastiri Să aminte țării zile de măriri. Tu le surpi, o, doamne! Tu nu le-nțelegi, Căci tu nu ai fapte de urmași să legi. Când un domn la aur inima-și robește, Tronul se degradă, țara veștejește. Însuși ca magnetul tragi și însușești Aurul oriunde poți să îl găsești. Dar te teme, doamne, să nu tragi la tine Cuiele de aur ce de tronu-ți ține." . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Domnul nu ascultă în a lui orbie, Sapele răstoarnă vechea temelie. Domnul și boierii între ei se cert... Însă ce găsiră? - Un mormânt deșert. Pe mormânt sunt scrise litere străbune. Un tălmaci citește și la toți le spune: - "Din comori ce strângem pe acest pământ, ...
Emil Gârleanu - Părăsită Părăsită de Emil Gârleanu Lui Ilarie Chendi Singură! În tot cuprinsul câmpului larg, dânsa nu se zărea decât numai când vântul culca ierburile înalte, și ea rămânea în picioare, albă cum e laptele, cu coama împrăștiată peste ochii orbi, cu coada lungă, încolăcită de-a lungul picioarelor subțiri. Venea dimineața în urma hergheliei întregi, la pas, ascultând de departe clinchetul clopoțelului de argint de la gâtul calului care, nu demult încă, se ținuse pe urmele ei. Pe rând, clopoțelul a trecut la toți mânjii ei, cei mai frumoși de prin ținuturile acelea. Pe doi dintre dânșii îi ținea minte încă, pe ceilalți îi hrănise, îi alintase cu botul ei catifelat, îi simțise lângă dânsa, dar nu-i văzuse niciodată. Într-o seară, după o ploaie groaznică, se îmbolnăvise; scăpase cu viață, dar își pierduse vederea. Simțea căldura soarelui, mirosea câmpul, dar lumina nu mai era nicăieri. A fost groaznică cea dintâi noapte. Înăuntrul grajdului se făcu deodată parcă și mai întuneric. Ieslea era în față, odinioară o mai zărise, așa ca prin sită, și peste o clipă se șterse dinaintea ei. Deasupra capului era fereastra; ridică ochii și stete așa ...
George Topîrceanu - Balada popii din Rudeni
George Topîrceanu - Balada popii din Rudeni Balada popii din Rudeni de George Topîrceanu De la târg la Vadul-Mare Taie drumul prin poieni, Legănându-se călare, Popa Florea din Rudeni. Și-n priveliștea bogată Sus pe culme, jos pe drum, Iarna palidă-și arată Plăzmuirile de fum. Somnul revărsat în fire, Gerul sfânt al Bobotezii A-nchegat argint subțire Peste faldurii zăpezii Și, legând în gheață stropii, Bura care-n aer joacă A țesut pe barba popii Fire lungi de promoroacă. Bolta sură ca cenușa, Codrii vineți — dorm adânc. Sună numai căldărușa Atârnată de oblânc. Bate Surul din potcoavă Drum de iarnă, fără spor, Calcă rar și cu zăbavă Lunecușuri de pripor. Și-n tăcerea care crește, Adâncit ca-ntr-o visare, Popa când și când șoptește Legănându-se călare... Scutură din treacăt salbe, Reci podoabe care mint, Surpă bolți de ramuri albe Cu portaluri de argint. Lângă drum bătut de sănii Unde malul stă să cadă, Vede urme de dihănii Înstelate pe zăpadă. Iar pe culmea unei creste, Amețit de zare multă, Strânge frâul fără veste Și-mpietrit pe cal ascultă. Nici o șoaptă... nici un ropot... Numai din adâncuri sure Vine vuiet ...
Gheorghe Asachi - Încrederea în Dumnezeu
Gheorghe Asachi - Încrederea în Dumnezeu Încrederea în Dumnezeu de Gheorghe Asachi De multe oare Vezi în pieire, Făr-o scânteie De mântuire, D-arme dușmane Ncinse tării. Oastea ce murii Încungiurasă Surpă aceea Și astă plasă, Fără-ndurare Ucide mii! Nuntru-n cetate Atunci suspină Lângă altare Femeile-nchină Fruntea pe piatră, Cuget la ceri! Sunet d-oftare De dureri grele Domnul aude Din tron de stele, Curagi le-nsuflă Nou adevăr! După serbare Duca cel june Prest-a sa armă Iar dreapta pune, Scapără spada, Semnal d-omor! Juni, iacă Domnul Este cu noi! Cu noi e Domnul! Strigă eroii. Prin poartă iesă Fulger din nor. Umplut de spaimă, Nemicul parcă Să se mai lupte În van să-ncearcă, Amu se-nfrânge, Ncepe-a fugi. Învins nu este Cel ce-n Zeu crede! Că în credință Puterea șede; Ea patria scapă Când este-a
Gheorghe Asachi - Cântecul plăieșului moldovan
Gheorghe Asachi - Cântecul plăieşului moldovan Cântecul plăieșului moldovan de Gheorghe Asachi La ocazia unei serbări naționale Frunza care crește verde N muntele Carpat A ei color nu-l va pierde, Deși-n iarnă-a dat. Din cea frunză mii cunune, Hai să țesem, hai, Pe români să încunune De pe șes și plai! Pin bătrân tot încă-i verde, Deși-n iarnă-a dat, A lui inimă n-o pierde De cându-i Carpat. Negru-i munte, verde-s salbe, Râul curge viu, Lui plăieș cu ițe albe Crește-un verde fiu. Între munți și codrul verde, De furtuni surpat, Plăieș român nu s-a pierde Cât va fi Carpat, Cât pre miel iubi-va oaie, Râul cât n-a sta, Cât de fluier și cimpoaie Doin-a
Gheorghe Asachi - Călătoriul și cânii
Gheorghe Asachi - Călătoriul şi cânii Călătoriul și cânii de Gheorghe Asachi Dineoare, un om pacinic, de mii grije-mpresurat, Pe o cale, în amurgul, trecea-aproape de un sat. Dulmecând pre el un câne, începu cumplit să latre; De asemene și alții, din bordeie și din șatre, Păzitorii câni de stână, cu dulăi ș-ogari urla, Cât de vuietul sălbatic toți munceii răsunau. Asurzit, plin de mirare, întrebă pe câni nu-s cine: Zgomotul și astă larmă, spuneți-mi, de unde vine? Însă nimene putut-au ca să deie vrun răspuns, Că lătra cânii, cățeii, din tunericul ascuns, Făr-a ști, cu toți, de ce În lătrat se întrecĂ©! A deșertului om asta este chiar icoana vie: Cel rău scoate o minciună, alt nebun adaoge-o mie, Strigă, flacăra învită, Făr-a ști de ce-i stârnită! Focul din scântei precum, Născând, toate le preface În cenușă și în fum, Așa-a oamenilor pace O minciună au surpat Și pe frați au dezbinat. Deseori virtutea sântă prin intrigă s-au pierdut, Socrat pentr-o calumnie cupa morței au băut, Aristid s-au disțerat, Sțipion s-au defăimat, Staturi mari, ce-au ...
Gheorghe Asachi - Credinţa Credința de Gheorghe Asachi La Dionis, tiran aprig, pe ascuns a fost intrat Meros, congiuratul giune, c-un pumnal între vestminte, Dar surprins fără de preget viglele l-a ferecat Și la rege domnitorul l-a condus mai înainte. Cu urgie ista-ntreabă: Zi-m, pumnarul pentru cine? De tirani să scape patria, menit era pentru tine! Dacă așa, sumețe giune, tu pe cruce vei pieri! Nu cer ca să-mi ierți viața; din doi unu-avea să moară; Ce, de vrei a mele patimi mai mult încă-a prelungi, Lasă-mă, te rog, trei zile, să mărit p-orfana soră! Spre credință dau p-amicul, pănă-atuncea pre el închide; La termin de nu veni-voi, pre el vei putea ucide! Atunci regele-n vendetă, surâzând, cu aer lin, După scurtă meditare au răspuns: Ei bine, fie, Cele care-mi cei trei zile libere îți las deplin, Dar trecând semnalul termin, de pe-acuma să se știe Că-n cea zi, fără cruțare, cu amicul d-închisoare Împărți-s-a a voastră soartă, tu-i fi liber, iar el moare! La amicul ...
Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ținterimul unui sat
Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ţinterimul unui sat Elegie scrisă pe ținterimul unui sat de Gheorghe Asachi Imitație Al aramei sunetoare aud tristul semn și sânt Menind soarelui repaos în a lui zilnic mormânt; Obosit acum săteanul lucrul câmpului său curmă. Fluierând păstorul vine la cotun cu a sa turmă. A pierdut a lor frumˇsețe înfloritele câmpii, În negură misterioasă ascunzând a ei mândrii; Firea-n inimă-mi insuflă o adâncă întristare, Lumea-o părăsește-n umbră și-ntru a mea cugetare, Ca-n paragină câmpie un greu gemăt amorțit La auzul meu răsună de pe turnul învechit; Bufa cea posomorâtă, când natura să-ntristează, Pe a nopței înturnare prin un bocet crud serbează. Câtu-i dulce a ta soartă, în sat, o, locuitor, Lângă soața credincioasă, în îngustul foișor! Nimic lin cursul turbură de-o viață fericită, Ziua este ostenelei, noapte-amoriului menită. Mușchiul, care anii repezi în țărână-a prefăcut, Pe părinții voștri-ascunde în mormântul cel tăcut; Acolo, pe cea movilă, unde sălcile umbrează, Ale inimei duioase lacrimile rourează; Dulcea boare-a dimineței, buciumarea de ...
Gheorghe Asachi - Painginii Painginii de Gheorghe Asachi Fabulă Vivat, neam industrios! Zis-au un paingin gros. Când în fabrica a sa Sub o streșină lucra. Sunt a noastre toate cele Pre pământ pănă la stele, Cât s-urzăște prin țărine Numai firul nostru ține. O, paingini, clas ales, Toate pentru noi să țăs; Musca, viespea și țânțari Ni sunt nouă tributari! Plini de astă fantazie, Fabricanți-n bucurie Nu-ncăpeau în a lor pele, Tot țesau subțiri rețele Și în cursă adunau Muștile care zburau. Când deodată o suflare Turbură acea lucrare, Încât ii ș-a lor vânat Cu urzirea s-au