Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru STIL (LITERAR)

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 59 pentru STIL (LITERAR).

Titu Maiorescu - Neologismele

Titu Maiorescu - Neologismele Neologismele de Titu Maiorescu 1881 Au trecut 14 ani de când pentru întâia oară s-a arătat în Convorbiri literare o direcție critică în contra limbii obișnuite pe atunci în multe scrieri ale literaturii române. Critica voia, pe de o parte, să combată construcțiile arbitrare ale filologilor care, sub cuvânt de „purificare“, întocmeau un vocabular de termeni necunoscuți românului și depărtau vorbirea claselor culte de la izvorul de viață al limbii populare; iar pe de alta voia să lovească în germanismele infiltrate printre scrierile de peste Carpați și Molna, care falsificau geniul propriu al limbii române și micșorau astfel valoarea luptei lor pentru existența națională. Dacă astăzi și-ar da cineva osteneala să recitească acele articole critice, ar dobândi, desigur, încredințarea că orice s-ar putea zice în contra lor, numai un singur lucru nu s-ar putea zice: că au fost dictate de un spirit antinațional. Prea aspre le pot părea la unii, prea puțin oportune la alții, prea lipsite de respect pentru vechile autorități la ai treilea, dar orice cap nepărtinitor va trebui să recunoască, în tendința de a readuce limba română la viața ei populară și ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale și arta

... fără sistem, fără o idee conducătoare, sărituri de la una la alta, aluziuni personale malițioase care merg până la injurii, și toate astea într-un stil! Și ceea ce e și mai rău, cu pretenții absolut nefundate la spirit, și ce spirit! E evident că la astfel de articole nu se ... și cinci de ani de existență; iar în tot articolul dl Philippide vorbește nu din partea persoanei d-sale, ci din partea Junimii ca grup literar. Articolul pare a fi o declarație de principii făcută după douăzeci și cinci de ani de existență a unei reviste importante ... unor înalte idealuri sociale pentru un artist și pentru un grup de scriitori ce ar dori să creeze un curent intr-o țară, un curent literar și intelectual. Pentru ilustrarea ziselor mele, am citat grupul junimist, care n-a avut o înrâurire așa de puternică asupra societății noastre pe ...

 

Garabet Ibrăileanu - Estetice

... chiar idei. Entuziasm în cel mai mare grad îl produce muzica și poezia. Muzica deșteaptă mai cu greu decât celelalte arte ,,idei senzuale". 2. Un stil umflat, lipsit de idei, e ca și un corp bĂșget, lipsit de sânge. Precum sângele nutrește, dă viață corpului, așa și ideile dau viață stilului ...

 

George Topîrceanu - L. Rebreanu: Golanii

... adeseori parale, sunt gâștele de jumulit ale șmecherilor, cu ajutorul femeilor de stradă. Șmecherii cu cocotele duc un trai foarte pitoresc din punct de vedere literar și cât se poate de straniu pentru înțelegerea noastră, a fraierilor, ca să zic așa. Legăturile lor s-ar părea că se întemeiază ...

 

Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului

... sa ieromonahul Nifon pentru ca să vază pozițiunile cele mai frumoase., Broșura sfinției sale este foarte metodic împărțită în capitole scurte, scrise toate cu un stil foarte picant, din care vom extrage aci pasajele cele mai importante. Mai întâi este Introducerea. Aci se arată că la Sinaia se merge... cu trenul ... otelul Caraiman, „...care se deosebește atât prin pozițiunea, stilul construcțiunii cum și al comodității..." Că e necesară, se-nțelege, dar să aibă și stil... după părerea noastră este un lux de prisos. Tot la Sinaia, ne spune sfinția sa, este și un atelier fotografic „...renumit prin reproducerea ...

 

Vasile Alecsandri - Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir

Vasile Alecsandri - Satire şi alte poetice compuneri de prinţul Antioh Cantemir Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir de Vasile Alecsandri În sfârșit, iată o carte bine alcătuită, bine tradusă și bine tipărită! o carte ce mulțumește mintea prin tablourile satirice și prin duhul filozofic care cuprinde; o carte ce încântă auzul prin armonia versurilor și prin bogăția stilului adevărat românesc; o carte ce desfătează vederea prin frumusețea formatului și a tiparului: Satirele prințutui Antioh Cantemir, traduse din rusește de d.d. A. Donici și C. Negruzzi și ieșite de curând la lumină la Cantora Foaiei sătești. Acele Satire care au făcut atât vuiet în Rusia cu un veac mai înainte și care au fost atât de mult prețuite și sprijinite de însăși împărăteasa Elisaveta Petrovna, căreia au fost dedicate; acele Satire care zugrăvesc atât de viu și lovesc atât de aspru relele năravuri... [1] , acele Satire care au dobândit autorului cinstitorul nume de Boileau al Nordului, trebuie să fie primite cu atât mai mare entuziasm din partea românilor, că prințul Antioh Cantemir a fost însuși român și cu atâta mai mare recunoștință că pare să fi fost scrise pentru veacul nostru ...

 

Ion Luca Caragiale - Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului XIX

... și Poștelor — și acela o minune! — de acea mică bisericuță, acea perlă fină de artă bizantină, acel exemplar unic de o puritate de stil impecabilă, care înlocuiește maiestatea greoaie a catedralei gotice de sub cerul plumburiu al Nordului prin o grație particulară a operilor ivite ... noastră; iată ce ne rămâne. Să începem dar; spațiul strâmt de care dispunem nu ne permite a ne prea lungi la prisoase de stil. Capitolul I - POEZIA - ROMANUL - NOVELA - DRAMA - CRITICA LITERARĂ Poezia română în jumătatea a doua a sutei XIX, sută fără soț - impari ...

 

Ion Luca Caragiale - Câteva păreri

Ion Luca Caragiale - Câteva păreri Câteva păreri de Ion Luca Caragiale Noi, românii, suntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gândește prea mult, ne putem mândri că cel puțin se discută foarte mult. Asta e frumos din parte-ne — să lăsăm încolo orice modestie; căci e știut că din discuție răsare scânteia adevărului. Nu e vorba, adesea discutăm cam pe de lături; dar asta o facem tocmai pentru că voim să alimentăm continuarea discuției; dacă n-am da pe de lături, ar înceta poate discuția prea degrabă: ei! atunci de unde ar mai țâșni adevărul? Așa, de exemplu, multe ilustrațiuni literare au discutat vreo cinci ani cu înaltă căldură asupra întrebărilor: Artă pentru artă? sau artă cu tendență?? Rezultatul aprigei lupte a fost că fiecare dintre polemiști a rămas să împărtăsească până la urmă opinia sa proprie. De ce? Pentru că și atunci s-a vorbit despre toate, despre toate, afară de un singur lucru, care, după părerea mea, ar trebui și el pomenit măcar în treacăt. Mă rog, câteva întrebări: Au tendență piesele lui Shakespeare? — Desigur, nu. Dar Tacit?... dar Divina Comedie?... Ba bine că ...

 

Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D

... Castelul-templu are de jur împrejur, la fiecare rînd, terase largi, împrejmuite toate cu stîlpi scurți de granit, acoperiți cu table de aceeași piatră, în stil druidic. Fațada e tot de granit cioplit fără lustru. Suindu-te pe terasa de jos, de la picioarele donjonului, dai de intrare. O muche de ...

 

Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare

Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare În chestia poeziei populare de Titu Maiorescu Răspuns la discursul de recepțiune al d-lui Duiliu Zamfirescu rostit la Academia Română la 16 mai 1909 Domnule și iubite coleg, Ne-ai arătat motivele cari te-au împiedecat să ne înfățișezi figura literară a lui Ollănescu-Ascanio, în locul căruia ai fost ales membru al Academiei Române. Deoarece d-ta nu ne vorbești de persoana celui dispărut, vei înțelege că nici eu nu pot vorbi de persoana celui ce vine să-l înlocuiască, și nu-mi vei lua în nume de rău dacă trec îndată la discutarea părerilor pe cari le aduci înaintea noastră cu atâta hotărâre, aș putea zice cu atâta curaj, și, trebuie să zic în orce caz, sub o formă literară așa ademenitoare. I Ceea ce mă cred dator să scot întâi la iveală din studiul d-tale, și o fac cu cea mai mare mulțumire, sunt paginile în cari vorbești de originea noastră italo-latină, și, fără a te opri la cunoscutele argumente limbistice, atingând numai în treacăt datele istoriei, cauți să pătrunzi cu intuiția artistului taina moștenirilor etnice și să ne arăți supraviețuirea sufletului roman ...

 

Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)

... lumină. Să vedem dar în ce epocă C. Negruzzi a creat pe Aprodul Purice și pe Alexandru Lăpușneanu, acest cap d-operă de stil energic și de pictură dramatică, în ce epocă el a tradus cu atâta măiestrie Baladele lui V. Hugo și a compus ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>