Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru RĂMAS ÎN URMĂ
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 555 pentru RĂMAS ÎN URMĂ.
Mihai Eminescu - Luceafărul (Eminescu)
... pe coate-și răzima Visând ale ei tâmple De dorul lui și inima Și sufletu-i se împle. Și cât de viu s-aprinde el În orișicare sară, Spre umbra negrului castel Când ea o să-i apară. * Și pas cu pas pe urma ei Alunecă-n odaie, Țesând cu recile-i scântei O mreajă de văpaie. Și când în pat se-ntinde drept Copila să se culce, I-atinge mâinile pe piept, I-nchide geana dulce; Și din oglindă luminiș Pe trupu-i se ... îl privea cu un surâs, El tremura-n oglindă, Căci o urma adânc în vis De suflet să se prindă. Iar ea vorbind cu el în somn, Oftând din greu suspină - "O, dulce-al nopții mele domn, De ce nu vii tu? Vină! Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n casă și în gând Și viața-mi luminează!" El asculta tremurător, Se aprindea mai tare Și s-arunca fulgerător, Se cufunda în mare; Și apa unde-au fost căzut În cercuri se rotește, Și din adânc necunoscut Un mândru tânăr crește. Ușor el trece ca pe prag Pe marginea ferestei Și ține-n mână un ...
Ion Luca Caragiale - Termitele...
... tot ce pot roade; și de aceea sunt un așa vrăjmaș al oamenilor, că marele Lineu n'a stat la 'ndoială să pună în Systema Naturae: Termes utriusque Indiae calamitas summa (adică: Termitele sunt cea mai strașnică bătaie dumnezeiască în Indii). Unde au bântuit mult în Europa, pe la mijlocul veacului trecut, vreo treizeci de ani de-a-rândul, a fost în departamentul Franței numit Charente infĂ©rieure (Șaranta-de-jos). Micul fluviu Charente se varsă în Oceanul Atlantic la vreo cincizeci de kilometri mai spre miazănoapte de gura măreață a Girondei. Între aceste două guri au făcut mari stricăciuni ... tencuiala plămădită de pulbere de pământ ori moloz și balele lor, și înlocuesc treptat-treptat părțile lemnoase pe cari le distrug. S'au văzut, pe urma lor, stâlpi întregi de lemn preschimbați astfel în coloane de beton. Când nu le mai place locul, fiindcă l-au secătuit, atunci nu-și mai bat capul cu dresul; opera de distrugere pornește ... stârpească soiul acela blestemat de gâze !... În sfârșit, după multe încercări și studii, zicea învățatul Quatrefages, că parcă le-ar fi dat el de leac. În ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XI
... Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a XI Janalău pe toți cu mintea-împacă Ș-în urmă după-a lui socoteală Cinstitul sobor cu tot să pleacă, Când Cucavel cu gloata să scoală Și năvălind pe sobor în pripă, Mână pe delegați în răsipă. Doamne la ce-mi dăduși minte bună Ș-inimă de milă sâmțitoare, Deacă nu mi-ai dat cu ceste-împreună Și putere-în mâni izbânditoare, Să pedepsesc pe toți cei ce-înșală Ș-asupresc oamenii fără sfială!... Când văd omenirea ticăloasă, Cu totul oarbă și-întunecată, După mii ... neam, ce-altor dumneziei să-închină!... Iar' spaniolii pentru bolovani Cu aur, taie pe mexicani. Un arap cu sabia-într-o mână Cu AlcorĂ¡nul în ceaialaltă, Taie pe toți ș-apasă-în țărână Ce nu cinstesc luna-îngiumătată Nu-i primesc visurile și care Nu-și taie împrejur mădulare!... Și cestor slăviți tâlhari putință Tu le dăduși ... câțva? Din ce pricìnă? Tocma s-aibă ei minte-îngerească Și cu toată-înțălepciunea plină! Eu, de voie bună, nu mi-oi pune Jugul în grumazi, vă spun ș-oi spune! Cel mai înțălept încă rămâne ...
... facă focul, și se trânti pe pat. Cu fața înfundată în perne, degeaba căuta să-și găsească astâmpăr. Îi fu peste putință să adoarmă. La urma urmei, vrând să-și gonească neliniștea, se încercă să gândească într-un anumit fel: Mă rog, nu-i murise nimeni dintre cei de aproape ai ... aproape, silind pe soldat să se arate: era Stan Petre... Dar, în cutare noapte ploioasă, în avanposturi, în manevra trecută, când a găsit în cort un culcuș de paie uscate, pregătit pentru o odihnă mai cumsecade! Tocmai târziu află, printr-o întâmplare, că tot Stan Petre i le adusese ... doarme ușor, gata să tresară la cel dintâi sunet al deșteptării, pe care nu mai avea să o audă. De pe față i se dusese urma de zbucium ce rămâne după o boală plină de chinuri; în locu-i răsărise zâmbetul acela cuminte ce-l prindea atât de bine. La căpătâi îi plângea maică-sa, o femeie slabă, trudită de muncă, cu ... deodată, ca un strigăt de durere, cântecul de îngropare al ostașilor străbătu aerul. Și-n clipa ceea i se păru că aude un șopot înăbușit în rândurile soldaților din urma
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți
... e blăstămat. Și luându-și ce bruma îi mai rămăsese, se mută cu sărăcie cu tot aiurea. Dar nici acolo nu-i fu mai acătărei. În sfârșit, toate i se înturnau împotrivă, până ce la urma urmei se hotărî să-și încrucișeze mânile pe pept și să aștepte moartea liniștit. Și stând el așa, și privind în jurul lui, nu se putea dumeri cum de fac alții cari rămân cu mâinile albe toată viața, și nu ți-ar ridica singuri un pai ... apropia iarăși, mai-mai la picioarele lui. Și așa l-a dus pe om flacăra aceea, până ce șesul a rămas în urma lui ca un ostrov verde, și s-a pomenit în fața unui palat ce se lumină de sus și până jos la apropierea vâlvătaiei, care pâlpâind se prefăcu într-un moș bătrân și zise : â ... blide, care trăiesc din belșug și se trândăvesc cu somnul. Pentru soiul acesta pornea la muncă și acest norod chinuit de umbre rufoase. Și pe urma lor veneau înnegrind, de te mirai de unde mai izvorăsc din palat atâtea ființe supuse, ce au o sapă ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI
... Nu ne-ar părea atâta oamenii de nerozi Văzându-i cum urmează nebunele lor pofte. O mică parte-a vremii vrând să-ntrebuințeze În lucru și în muncă, ar fi prea folosiți; Și zile îndestule atunci le-ar rămânea, În care să-și îndrepte purtarea cea trecută. Dar cum se naște omul, abia găsește vreme A se uita-mprejur și intră în mormânt! Și din acest trai încă scurtează de ajuns Copilăria, boale și triste bătrânețe, Iar timpul care zboară în veci nu se întoarce! Deci pentr-o mică plată de ce atât necaz? De ce-așa scumpe zile să pierdem în zadar? Să nu cercăm mai bine ca să stârpim sămânța Năravurilor rele din inimile noastre? S-umblăm după zadarnici măriri și bogății, Ca câinele povestei ... foc, prin ger, prin apă, cu-atâte ostenele, Și-n vecinic neastâmpăr tot traiul petrecând, Să strâng-atâta aur, comori și avuții De nu-ncap în palatul și sipetele sale. Se poate trăi bine și fără bogăție, Și poți căpăta slavă într-un ungher smerit Îmbătrânind în pace, deși pe urma ...
Mihai Eminescu - Do%C3%B1a Sol
... Doña Sol! Mă-ntrebi cu ochiul tău cuminte Unde mă duc și ce mă fac, Când de pe ceruri stele sfinte Pătrund în codru, bat în lac. .................................... Au nu ești tu la înălțime Ca steaua vecinicului pol?... Pe mine nu mă știe nime, Nici chiar tu însăți, Doña Sol ... mi cântă, Doña Sol. Și pe oglinda mișcătoare Stau de privesc un straniu joc: E apa pururi călătoare Pe chipu-mi ce rămâne-n loc. S-au desprimăvărat pădurea, Suspină păsările-n stol... Și numai eu, gândind aiurea, Gândesc la tine, Doña Sol. De ce ... umbra moale de pristol Să mi se-arate liniștită A ta ivire, Doña Sol. Să văz cum mâna ta îndoaie În arc o ramură de fag Și ca Diana cea bălaie Îți faci în codru mândru prag; Săgeți de aur pe-al tău umăr, Gonești vânatul tău în stol, Dar peste frunze făr- de număr Nu-mi lași o urmă, Doña Sol. Chiar de luceafărul de seară Te tem, căci ...
... Doña Sol! Mă-ntrebi cu ochiul tău cuminte Unde mă duc și ce mă fac, Când de pe ceruri stele sfinte Pătrund în codru, bat în lac. .................................... Au nu ești tu la înălțime Ca steaua vecinicului pol?... Pe mine nu mă știe nime, Nici chiar tu însăți, Doña Sol ... mi cântă, Doña Sol. Și pe oglinda mișcătoare Stau de privesc un straniu joc: E apa pururi călătoare Pe chipu-mi ce rămâne-n loc. S-au desprimăvărat pădurea, Suspină păsările-n stol... Și numai eu, gândind aiurea, Gândesc la tine, Doña Sol. De ce ... umbra moale de pristol Să mi se-arate liniștită A ta ivire, Doña Sol. Să văz cum mâna ta îndoaie În arc o ramură de fag Și ca Diana cea bălaie Îți faci în codru mândru prag; Săgeți de aur pe-al tău umăr, Gonești vânatul tău în stol, Dar peste frunze făr- de număr Nu-mi lași o urmă, Doña Sol. Chiar de luceafărul de seară Te tem, căci ...
Petre Ispirescu - Balaurul cel cu șapte capete
... de frica balaurului. Rugăciuni și câte în lună și în soare se făcuseră, ca să scape Dumnezeu pe biata omenire de acest nesățios balaur, dară în deșert. Fel de fel de fermecători fuseră aduși, însă rămaseră rușinați cu vrajele lor cu tot. În cele din urmă, daca văzu împăratul că toate sunt în deșert, hotărî ca să dea pe fiica lui de soție și jumătate împărăția sa acelui voinic, care va scăpa țara de această urgie, și dete ... o peșteră mare, în care zărise focul. Aci dete peste alte nevoi. În peșteră acolo trăiau niște oameni uriași carii aveau numai câte un ochi în frunte. Ceru foc de la dânșii, dar ei, în loc de foc, puseră mâna pe dânsul și-l legară. După aceea așezară și un cazan pe foc cu apă și se găteau să-l ... ca să facă astă treabă. Cum se văzu viteazul nostru singur numai cu unchiașul, îi puse gând rău. Unchiașul îl dezlegă ca să-l bage în cazan, dară voinicul îndată puse mâna pe un tăciune și-l azvârli drept în ochiul bătrânului, îl orbi, și apoi fără să-i dea răgaz a zice nici cârc! îi puse o piedică și-i făcu vânt
... Cu ce revărsare de strălucire se ridică stăpânitorul lumii până sus, pe cer! Raza se coborî din nou, și toată ziua, încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului. În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârf. De deasupra îi cădea lumina, dedesubt se ridica, până la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor. Un ciripit ... crinilor, seara, se împrăștia puternic, umed: o amețea. După zilele acestea, lipsite de scânteiere, soarele răsări într-o dimineață înfocat, vărsând parcă flăcări, încălzind totul în câteva clipe. Raza o fripse. În după-amiaza zilei acesteia, o păsărică cu pene verzi și galbene, un scatiu, veni, moleșit de căldură, de se furișă sub dânsa, la umbră, la ... bucură, acoperi cum putu mai bine păsărica; iar aceasta ciripi, întâi înăbușită, din gușă, apoi mai prelung, mai dulce, cum nu auzise frunza cântec. Și în fiecare zi pasărea venea să se ascundă de căldura cotropitoare, în fiecare zi frunza o ferea, și seara cântecul se împrăștia vesel. Cât n-ar fi dat acuma frunza pe o picătură de ploaie! Dar norii ... ...
Ion Luca Caragiale - Poziția ministerială față cu revizuirea
... de independență, dânsele, auzind pe guvern comunicându-le voința nestrămutată a Europei, să se rostească ? Nu era oare dator guvernul să vază că în această tocmeală diplomatică, ca în toate tocmelile, îmbiarea și zorul venind dela o parte interesată întărește pretențiile și îndărătnicia celeilalte părți ? Da - și totuși guvernul, în loc de toate astea, a făcut tocmai contrariul. Astfel, țara se găsește astăzi vârîtă peste cap în încurcata cestiune a israeliților; camerele, după cum spune mesajul de deschidere, sunt chemate a hotărî care este limita concesiunilor ce trebue ... ne-a adus politica absolut rătăcită a acestui guvern, să constatăm cum stau azi lucrurile. Guvernul se găsește acum un an în fața unei cestiuni în care nu are dreptul să prejudece; în loc să cheme imediat camerele de revizuire și să le pună în desbatere cestiunea, dânsul prin cea mai nefericită diplomație încurcă până în cele din urmă ițe această cestiune, și tocmai după ce nu mai are cum s-o mai încurce mai mult, chiamă camerele în