Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PURTAT

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 1112 pentru PURTAT.

Garabet Ibrăileanu - Addenda la privind viața

Garabet Ibrăileanu - Addenda la privind viaţa Addenda la Privind viața de Garabet Ibrăileanu Nu imaginea vieții pe care avem s-o mai trăim de-acum înainte ne inspiră groaza de moarte, ci viața pe care am trăit-o până acuma. Când ne gândim la moarte nu ni se răzvrătește ființa din cauza planurilor pentru viitor, ci din cauza cântecului duios al amintirilor. Toți acei care au fost rând pe rând noi, îi purtăm în fundul sufletului nostru ca într-un mormânt. Dispariția acestui mormânt viu, în care zac cei ce au fost noi, ne inspiră groaza de moarte. De aceea oamenii lipsiți de sentimentul trecutului sunt mai bravi în fața morții. În viață fiecare purtăm un steag pe care e scris cu litere mari: Eu ! Culmea discreției este să știi să-ți ascunzi discreția. Animalele casnice devin pentru unii din noi persoane, față cu care simțim că avem îndatoriri sociale și morale. Sufletele de rând dau altora tocmai contrariul de ceea ce cer de la alții. Realist în observație și idealist în aspirații -- este fizionomia sufletelor bine organizate. Nu clădi pe nisip, nu clădi pe ipoteza sentimentelor altora pentru tine, bune sau rele. Nu ofensa nici pe cea mai ...

 

George Coșbuc - Dușmancele

... i numele! N-o vezi    La horă? Ce șorț! Nu-ți vine nici să crezi; Fă cruce, fa, să nu-l visezi. Nu l-aș purta nici de poruncă! Ce poartă ea, alt om aruncă. C-un rând de haine-o văd mergând    La muncă, La joc și hori același rând ...

 

George Coșbuc - Flăcări potolite

... un gând, Strângea cuțitu-n pumn, câtând         Cu-atâta drag la el! Mult timp în mână l-a-nvârtit. De patruzeci de ani purta         Cu el acest cuțit: Era pentr-un dușman menit —         Ce dulce gând era! Și-acum... acum e de prisos! Și-ncet cu-ncetul desfăcut ...

 

George Coșbuc - Non omnis moriar

George Coşbuc - Non omnis moriar Non omnis moriar de George Coșbuc La mormântul lui Timotei Cipariu Clădit-au grecii doară cetăți de fală pline Și temple mari și ziduri ciclopice-au zidit, Dar toată măiestria clădirilor eline, Columnele de marmur și templele divine, De mult s-au năruit. Trăiesc numai imagini, hrănite de-amintirea Condeiului istoric, ca vis numai trăiesc: Dar cine poate zice că le-a pierit mărirea? Ce cap va fi-ndărătnic să nege nemurirea Poporului grecesc? Nu murii țin pe-o gintă, căci murii pot să cadă; Nu oamenii fac neamul, căci ei se nasc și mor: Bărbații numai poartă putere și dovadă, Dar nu prin fier și lance, ei nu înving prin spadă, Ci-nving cu mintea lor. Se nasc, având în suflet mari, nobile destinuri; Trăiesc, ca să creeze, și trec ca niște regi. Umplând a lumii goluri, golind a mării plinuri, Ei mor deplânși de-o gintă și, chiar să moară-n chinuri. Nicicând nu mor întregi! Aceia sunt bărbații, cari pot s-alunge norii Națiunilor uitate prin noapte și sub fier, Bărbați superbi cari poartă menirile-Aurorii, Au larg avânt de vultur și-n șir, ca ...

 

Ion Luca Caragiale - Ion Prostul

Ion Luca Caragiale - Ion Prostul Ion Prostul de Ion Luca Caragiale Informații despre această ediție Publicată în Moftul Român anul 1, nr. 12 (1893) reprodusă de Caragiale în Calendarul Moftului Român pe 1902, pag. 51 și în Moftul Român seria II (4 Noiembrie 1901) sub titlul Vistavoiul și cu iscălitura Ion. Era pe vremea când purtau Cocoanele niște turnuri Ș-un malacof piramidal Și alte multe umpluturi... Ion Ciornei, un țopârlan, Un românaș de viță veche, Purtând suman, purtând ițari Și-o țurcănească pe ureche, A fost luat la militari... Da-n loc să dea de greu și el Ion ajunse vistavoi, Noroc! la domnul Colonel. Băiat voinic, făcea de toate: Era rândaș, spălătoreasă, Și vizitiu și bucătar, Și sofragiu și fată-n casă. Ion putea fi orișice, Mă rog, și doică-ar fi putut; Dar moașa casii l-a aflat Că are laptele bătut. Așa, Ion cu colonelul Lucra-ntr-o seară la grăpat. Când iată doamna înfoiată Sus în balcon s-a arătat. Ion numaidecât se-ntoarse Si se opri pe gânduri dus, Uitându-se plin de mirare La malacoful cel de sus. Don'Colonelul îl întreabă: - Ce te-ai holbat ...

 

Mihai Eminescu - Junii corupți

... spre-a-l sfîșia; Ca pasărea de zboru-i din ceruri dizmețită, Ca muntele ce-n frunte-i de nouri încrețită         Un trăsnet ar purta. Dar cel puțin nu spuneți că aveți simțiminte, Că-n veci nu se îmbracă în veștede veștminte         Misteriul cel sînt; Căci vorba voastră sună ca ...

 

Mihai Eminescu - Ondina

Mihai Eminescu - Ondina Ondina de Mihai Eminescu (fantazie) L-al orelor zilei șirag râzător Se-nșir cele negre și mute Ce poartă în suflet mistere de-amor Pălite, sublime, tăcute        Și noaptea din nori        Pe-aripi de fiori Atinge ușoară, cu gândul,        Pământul. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceață pustie și rece, Un june pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece        Și calu-i turbat        Zbura necurmat Mânat ca de-a spaimelor zână        Bătrână. Pe aripi de munte și stânci de asfalt Castelul se nalță, se-ncruntă Și creștetu-i negru și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă,        Dar astăzi e viu        Și-n ton auriu Răsună din umbra cea mare        Cântare. În mii de lumine ferestrele ard, Prin care se văd trecătoare, Prin tactul cântărei sublime de bard, Cum danță la umbre ușoare,        Cum danță ușor        Dulci vise de-amor, Palatul părea în magie        Aurie. Ca cerbul ce s-alță în creștet de stânci, Urmat de săgeat-arzătoare, E calul ce sare prăpastii adânci În zboru-i puternic și mare,        Cu nara arzând,        Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge        Și- ...

 

Mihai Eminescu - Ondina (Fantazie)

Mihai Eminescu - Ondina (Fantazie) Ondina de Mihai Eminescu (fantazie) L-al orelor zilei șirag râzător Se-nșir cele negre și mute Ce poartă în suflet mistere de-amor Pălite, sublime, tăcute        Și noaptea din nori        Pe-aripi de fiori Atinge ușoară, cu gândul,        Pământul. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceață pustie și rece, Un june pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece        Și calu-i turbat        Zbura necurmat Mânat ca de-a spaimelor zână        Bătrână. Pe aripi de munte și stânci de asfalt Castelul se nalță, se-ncruntă Și creștetu-i negru și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă,        Dar astăzi e viu        Și-n ton auriu Răsună din umbra cea mare        Cântare. În mii de lumine ferestrele ard, Prin care se văd trecătoare, Prin tactul cântărei sublime de bard, Cum danță la umbre ușoare,        Cum danță ușor        Dulci vise de-amor, Palatul părea în magie        Aurie. Ca cerbul ce s-alță în creștet de stânci, Urmat de săgeat-arzătoare, E calul ce sare prăpastii adânci În zboru-i puternic și mare,        Cu nara arzând,        Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge        ...

 

Mihai Eminescu - Sarmis

Mihai Eminescu - Sarmis Sarmis de Mihai Eminescu Mijește orizonul cu raze depărtate, Iar marea-n mii de valuri a ei singurătate Spre zarea-i luminoasă pornește să-și unească Eterna-i neodihnă cu liniștea cerească. Natura doarme dusă, tăriile în pace. Din limpedea nălțime pe-alocuri se disface O stea, apoi iar una; pe ape diafane Iși limpezesc în tremur pe rând a lor icoane. Tot mai adânc domnește tăcerea înțeleaptă ­ Se pare cum că noaptea minunea și-o așteaptă. Deodată luna-ncepe din ape să răsaie Și pân- la mal durează o cale de văpaie. Pe-o repede-nmiire de unde o așterne Ea, fiica cea de aur a negurei eterne. Cu cât lumina-i dulce pe lume se mărește. Cresc valurile mării și țărmul negru crește Și aburi se ridică din fund de văi spre dealuri. O insulă departe s-a fost ivind din valuri, Părea că s-apropie mai mare, tot mai mare, Sub blândul disc al lunii, stăpânitor de mare. Din umbra de la maluri s-a desfăcut la larg O luntre cu-a ei pânze sumese de catarg. Tăind în două ...

 

Mihai Eminescu - Tăceți! Cearta amuțească...

Mihai Eminescu - Tăceţi! Cearta amuţească... Tăceți! Cearta amuțească... de Mihai Eminescu Tăceți! Cearta amuțească ­ E-o oră grea și mare, Aripele ei negre în ceruri se întind, Astfel lumea-amuțește la-ntunecări solare, Astfel marea-amuțește, vulcane când s-aprind; Când prin a vieții visuri ­ oștiri de nori ­ apare A morții umbră slabă cu coasa de argint Tăceți! Cum tace-n spaimă a Nordului popor Când evul asfințește și dumnezeii mor. Aduceți-vă aminte de-acele nalte poze De frunțile-n lumină a vechilor profeți; Pe un pustiu de piatră, pe cer d-azur și roze Trecu un stâlp de flacări ce lumina măreț Și-n fruntea unui popol ­ pierdut în chin ­ e Mose, Și sufletul lui mare, adânc și îndrăzneț, Prevede că în sânul pierdutului popor E viitorul lumei ș-al ei mântuitor. El n-a văzut pământul promisiei divine, Viața lui se stinse în munții slabi și suri, Corpul i-l poartă-ntregul pustiu fără de fine, O ginte-ntreagă poartă a lui învățături. Ca-nmormântată-n secoli, cenușa lui rămâne, Dar spiritu-i sfăramă înalții, vechii muri De Iericho ...

 

Miron Costin - Viața lumii

Miron Costin - Viaţa lumii Viața lumii de Miron Costin Sueta seustv, vsa vseaceska sueta Eclisiastis, glava I (Deșertarea deșertărilor și toate sunt deșarte) A lumii cântu cu jale cumplită viiața, Cu griji și primejdii cum iaste și ața: Prea supțire și-n scurtă vreme trăitoare. O, lume hicleană, lume înșelătoare! Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară, Cele ce trec nu mai vin, nici să-ntorcu iară. Trece veacul desfrânatu, trec ani cu roată. Fug vremile ca umbra și nici o poartă A le opri nu poate. Trec toate prăvălite Lucrurile lumii, și mai mult cumplite. Și ca apa în cursul său cum nu să oprește. Așa cursul al lumii nu să contenește. Fum și umbră sântu toate, visuri și părere. Ce nu petrece lumea și în ce nu-i cădere? Spuma mării și nor suptu cer trecătoriu, Ce e în lume să nu aibă nume muritoriu? Zice David prorocul: "Viața iaste floara, Nu trăiaște, ce îndată iaste trecătoarea". "Viiarme sântu eu și nu om", tot acela strigă O, hicleană, în toate vremi cum să nu să plângă Toate câte-s, pre tine? Ce hălăduiaște Neprăvălit, nestrămutat? Ce nu stăruiaște Spre cădere de tine? ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>