Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PUI DE SOMN

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 248 pentru PUI DE SOMN.

Emil Gârleanu - În curtea mea

... Emil Gârleanu - În curtea mea În curtea mea de Emil Gârleanu Curtea mea e la țară, pe malul unei ape. De jur împrejurul curții se încinge un gard de cătină, iar pe cătina în care vrăbiile stau împănate ca albinele în roi, se țese, de cu primăvară până-n toamnă, tulpina de rochița-rândunicii . Pe de margini, din loc în loc, ca la o azvârlitură de piatră unul de altul, se înalță plopi bătrâni, fuse uriașe pe care se deapână vântul; pe vârfurile lor țin acoperământul, — cerul. Tufe de pomușoară și de agrișe dau, înăuntrul curții, adăpost păsărilor mele. Căci am păsări multe și felurite. De ici, din portița încununată cu iederă, hai să le privim. Ai auzit cucurigul ? Răsare soarele. Cocoșul acela negru e ceasornicul curții mele. Iată-l pe ... vreo leneșă se întrece mai mult cu dedeochiul somnului! Albe, linse, sau zburlite ca de vânt, legănându-se, sâsâind, îndemnând la tăcere, le vezi? cârdul de gâște se înșiră, una după alta, ca și când cea din capăt ar fi înghițit un mosor de sfoară al căreia capăt l-ar fi hăpăit, pe rând, toate celelalte. Dincolo, lângă teuca ...

 

Mihai Eminescu - Viața (Eminescu)

... urechi; Glasuri rătăcite trec prin geamuri sparte Și prin uși închise, prin zidiri deșarte. Colo, lângă lampă, într-un mic ietac, Vezi o fată care pune ață-n ac; Fața ei e slabă de-o paloare crudă, Ochii ei sunt turburi, pleoapele asudă, Degetele repezi poartă acul fin: Ea își coase ochii într-un tort de in; Vânătă-i e buza, lipsită de sânge, Ochiul ei cel turbur nu mai poate plânge. La ce oare dânsa s-a născut pe lume, O sărmană frunză pe oceanu ... perdea străvezie Cum mereu lucrează... ș-abia pâne goală, Frig și insomnie, lacrime și boală. Tot ce-n astă lume mai poate pricepe E că de-ncetează lucrul... foamea-ncepe. Negustoru-și pune pânzele-nainte, Lucrul scump și harnic unor ceasuri sfinte, El are briliante pe degete groase Din nopțile celor care pânza-i coase; Desface ducesei, c ... Pânze moi în care se țesură zile, Vederea și somnul sărmanei copile, Albe ca zăpada ce cade în fulgi; Dar, cum sunt cusute, sunt bune de giulgi. Când îți trec prin minte acestea, copilă, Te uiți în oglindă și îți plângi ...

 

Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare

... diamant a celor de-abia văzute, și tot praful stelar al celor de-abia bănuite. Prăpăstii negre de catifea, oceane de întuneric, pustiuri de cerneală se zugrăveau totuși pe alocuri, nemărginitele depărtări ce se întindeau de la planetă, la planetă, ori de la stea la stea, căscau enigmatice și oarbe, se afirmau sfidătoare voințelor ce s-ar fi încumetat măcar să străbată atîta drum, virgine de viață încă și străine de fericire ori de nefericire. Tăcut se cumpănea universul cu miile-i de astre deasupra căsuței lui. Tot mai alb și mai licăritor se arăta drumul robilor de-a lungul căruia, în fiecare noapte, se înșiră parcă și merge spre un țel necunoscut, spre celălalt capăt al lumii, un șireag de ... cu făcliile aprinse, și iată că într-un tîrziu și feeria pe care o aștepta el cu atîta nerăbdare, ploaia de artificii multicolore, jocul nebun de rachete pe care îl schimbă între ele bătrînele planete începea să brăzdeze tăria... Ca un preludiu, sau ca picurii răzleți de ploaie cînd trece un nour gonit de furtună, în întunericul albastru alba fulguire începea. Vii, scînteiele aprinse ale atîtor sfărîmături, ca un roi de

 

George Coșbuc - Armingenii

... George Coşbuc - Armingenii Armingenii de George Coșbuc Pe când umbla Hristos prin țară Lățind cuvântul său frumos, Ovreii toți i-au scos ocară Și cărturari de-ai lor cercară Prilegi să piardă pe Hristos. Așa,-ntr-o noapte-ntunecată Când vecinicul Mântuitor Dormea-ntr-o casă-ncreștinată, Găsitu-l-au ovreii ... vremea morții n-a sosit. Și Dumnezeu orbit-a firea Ovreilor împinși la rău, Încât să n-aibă nicăirea Vrun chip de-a făptui pierirea Născutului din Dumnezeu. La miezul nopții-n gloată mare Ovreii pe furiș pornesc Sunt muți ovreii de mirare, Că ei la casa fiecare Ca semn câte-o nuia zăresc. Dac-am pierdut și astăzi prada, Cu greu putea-vom s-o găsim ... Și n-au putut să-ndeplinească Pierirea veșnicului Domn. Și dintr-acea zi-nainte Rămas-a obicei, și spun, Ca pentru-aducerea-aminte De

 

Mihai Eminescu - La arme (Eminescu)

... Mihai Eminescu - La arme (Eminescu) La arme de Mihai Eminescu Auzi departe strigă slabii Și asupriții către noi, E glasul blândei Basarabii Ajunsă-n ziua de apoi. Și sora noastră cea mezină Gemând sub cnutul de calmuc Legată-n lanțuri a ei mână, De ștreang târând-o ei o duc. Murit-au... poate numai doarme Ș-așteaptă moartea de la câni La arme, La arme, dar români! Pierit-au oare toți vultanii Și șoimii munților Carpați, Voi, fii ai vechei Transilvanii Sunteți cu totul ... Și nimeni lanțul n-o să farme, N-aveți inime, n-aveți mâni? La arme, la arme, La arme, frați români. Maghiar, tatar cu cap de câne De noi și azi îți bați tu joc... Sub pumnul nostru vii tu mâne Strămutăm falcile din loc, Și limba ta muiată-n ură Ți-om ... La arme, la arme, La arme, frați români! Iar tu, iubită Bucovină Diamant din steaua lui Ștefan Ajuns-ai roabă și cadână Pe mâni murdare de jidan, Rușinea ta nu are samăn Pământul sfânt e pângărit... Mișel, și idiot, și famăn, Ce ai mai sta la suferit, De-acuma trâmbiți ...

 

Ion Luca Caragiale - O invenție mare

... sfinției tale. - Taci, și piei, pesimistule! zise Dumnezeu foarte aspru, să nu mă necăjesc!... Ce-mi umbli cu minciuni și cu ponigreli și cu iscodiri de-ale tale?... Cum sunt proști?... eu nu-i văz proști! - Ei! sfinția ta, zise Aghiuță, nu-i vezi, că nici nu prea umbli de la o vreme pe la ei, de când ai pățit-o - adică să mă ierte sfinția ta că-ndrăznesc - cu istoria, de... când te-au necinstit, fie cinstită fața sfinției tale... - Care istorie, bre? întrebă Dumnezeu încruntat, făcându-se că nu ține minte - ori, mai știu ce ... mai fost p-acolo, pe la ei? - Da unde-mi fac eu vacul, stăpâne? la ei și cu ei: ziua și noaptea nelipsit, nici în somn nu-i las... Cine-i crește? cine-i îngrijește? cine-i îndeamnă la bine? Da dacă-s proști?... De când îi tot dăscălesc eu? giaba: sunt grei de cap. - Bine, bine, zise Sâmpietru, văzând pe Dumnezeu necăjit, te știm noi ce procopsit ești; da Dumnezeu vrea dovezi, nu vorbe... Haide, nu ne mai ... i plesnește prin cap lui Aghiuță? pune ...

 

George Coșbuc - Străjerul

... launloc, La pat apoi grăbește și caută trist în fața Copilului; el doarme, dar rece-i tot ca gheața Și parcă-n pieptu-i lânced de mult s-a stins viața E pal ca fiert la foc. Sub cap având o mână, și rupt un ochi de glugă Pe glezne, mititelul, cu șopot el îndrugă Prin somn un șir de vorbe lipsite de-nțeles; Din ochii pali ai mamei ca bobul picuri ies, Se scurg p-obrazul care se mișcă-ncet și des Sub vii suflări de rugă. Zdrobită de necazuri stă multă vreme-n plâns; Așa-i de frig în casă ș-opaițul s-a stâns. Ea vrea s-ațâțe măcar trei zări, vrea foc să vadă Un foc din trei ... Mai mult, mai mult răsuflu-i scărește din putere, Stă mort întreg; și ochii pe pod i-a țintuit Un doctor! Biata mamă de tremur a-nnegrit; Să plece? Dar desculță prin ger: E de pierit! Ori el, ori dânsa piere!... Piciorul ei de sânge pe drumul grunzuros Și viscolul izbește cu șuier viforos În față-i fulgi; cu pieptul mai gol de

 

S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Ștefan Octavian Iosif

... Visul Acolo Romanța Toamnă (Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli) Salcâmul Cântec Nucul Fulgii Cântec Vechi Din Paris Un cântec Dedicație Pasteluri E secetă, și de căldură... Prin sat aleargă paparude... Tresari din somn... Printre mii de șatre albe... Coboară seara pe câmpie... Trece-n sus, pe plai în sus... Pe câmpie nici un zgomot... Mergeam în întuneric și fără nici o ... libertății (1894) Năframa (1902) Fîntîna vrăjită (1902) Doi voinici Gruia Credință Cîntecul (1903) Domnița (1903) Isus Harpistul Legendă Zmeoaica Traduceri Un imn francez lui Eminescu (de Lucien Bazin ) Lenore (de Gottfried August BĂ¼rger ) În ciudă (de Robert Burns ) Către copaci (de Giosuè Carducci ) Ucenicul vrăjitor (de Johann Wolfgang von Goethe ) Stropi de nectar (de Johann Wolfgang von Goethe ) Loreley (de Heinrich Heine ) Grenadirii (de Heinrich Heine ) Aș pune cruce sărăciei (de Heinrich Heine ) Cavalerul (de Heinrich Heine ) Copii eram... (de Heinrich Heine ) Ca visurile (de Heinrich Heine ) Ce tristă mi-e inima... (de Heinrich Heine ) Stai și-asculți sub ramuri... (de Heinrich Heine ) Arborii-nfloriți răsună... (de Heinrich Heine ) Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă... (de Heinrich Heine ) În saloane de pictură... (de Heinrich Heine ) Cavalerul Olaf (de Heinrich Heine ) Pe-o dimineață (de Heinrich Heine ) Nimfele (de Heinrich Heine ) Solia (de Heinrich Heine ) Amurg ( ...

 

George Coșbuc - Lângă leagăn

... George Coşbuc - Lângă leagăn Lângă leagăn de George Coșbuc Dormi acum, odorul mamei, Dormi că ești pe prag, Strânse-n aripa năframei Flori de rug ți-am pus, din vale Roșii strămători de bete, Să fii drag așa la fete, Cum ești drag măicuții tale, Dragul mamei, drag. Ieri pe când cântau cocoșii, Peste piept ți-am pus ... panglici roșii, De deochi, ca el să piară Unde spaime-l înspăimântă Și cocoșii-n zori nu-i cântă Să rămâi curat, ca fața Soarelui de sus. Dormi în pace și te scoală Tânăr plugărel! Azi prin somn mi-ai râs în poală Și te-am dus plângând sub cruce. Maica Domnului când vine Pune-o mână peste tine, Măr de aur ea-ți aduce Să te joci cu el. Nouă luni în zori, pe rouă, Tot ți-am descântat, Joi curate, alte nouă Să ai ... inimă curată Și să fii păzit de ele, Șapte stele, logostele Fie-ți scrise-n cer și-o fată Mândră de-mpărat. M-am rugat de ursitoare Pentru capul tău, S-odrăslești, ca rupt din soare, Toată lumea să te placă; Dar nici fapt și pus-din-ură, Nici un fel ...

 

Mihai Eminescu - Umbra lui Istrate Dabija-Voievod

... ndemne Pe neamul nostru în trecut? Ci el cu mâna face semne Că nu-nțeleg ce el a vrut. ­ Măria Voastră-nsetoșează De sânge negru și hain? El capu-și clatină, oftează: ­ De vin, copilul meu, de vin. Când eram vodă la Moldova Hălăduiam pe la Cotnari. Vierii toți îmi știau slova Ș-aveam și grivne-n buzunar. Pe vinul greu ca ... nimic aici. La voi în lumea ceealaltă, Fiind cu milă și dirept, M-a pus cu sfinții laolaltă Și-n rai mă duseră de-a drept. Dar cum mai pune Sfântul Petre La rău canon pe-un biet creștin! Când cer să beau, zice: ,,Cumetre, Noi n-avem cimpoieri și vin. Și totuși domn fusesem ... mii viteze guri Să certe craii cu mânie... Ce-mi pasă? Mie deie-mi pace Să-mi duc Moldova-n bătălie Cu mii de mii de poloboace. Atunci când turcii, agarenii Mureau în iuruș cu halai, Oștirea noastră, moldovenii Se prăpădeau într-un gulai. Și zimbrul cel cu trei luceferi Lucea ... Ștefan, Ștefan domnul sfânt, Ce nici în ceriuri samăn n-are, Cum n-are samăn pe pământ! Moldova cu stejari și cetini Ascunde inimi mari

 

Mihai Eminescu - Umbra lui Istrate Dabija-voievod

... ndemne Pe neamul nostru în trecut? Ci el cu mâna face semne Că nu-nțeleg ce el a vrut. ­ Măria Voastră-nsetoșează De sânge negru și hain? El capu-și clatină, oftează: ­ De vin, copilul meu, de vin. Când eram vodă la Moldova Hălăduiam pe la Cotnari. Vierii toți îmi știau slova Ș-aveam și grivne-n buzunar. Pe vinul greu ca ... nimic aici. La voi în lumea ceealaltă, Fiind cu milă și dirept, M-a pus cu sfinții laolaltă Și-n rai mă duseră de-a drept. Dar cum mai pune Sfântul Petre La rău canon pe-un biet creștin! Când cer să beau, zice: ,,Cumetre, Noi n-avem cimpoieri și vin. Și totuși domn fusesem ... mii viteze guri Să certe craii cu mânie... Ce-mi pasă? Mie deie-mi pace Să-mi duc Moldova-n bătălie Cu mii de mii de poloboace. Atunci când turcii, agarenii Mureau în iuruș cu halai, Oștirea noastră, moldovenii Se prăpădeau într-un gulai. Și zimbrul cel cu trei luceferi Lucea ... Ștefan, Ștefan domnul sfânt, Ce nici în ceriuri samăn n-are, Cum n-are samăn pe pământ! Moldova cu stejari și cetini Ascunde inimi mari

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>