Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PRUNC
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 144 pentru PRUNC.
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în Dumineca Florilor
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură în Dumineca Florilor Cuvânt de învățătură în Dumineca Florilor de Antim Ivireanul Bine e cuvântat cel ce vine în numele Domnului; Osanna întru cei de sus. Astăzi ne povestește Mathei evanghelistul istoriia zilei acestui sfânt praznic, întru care au întrat domnul nostru Iisus în Ierusalim, într-acesta chip zicând: Veni Iisus din Vithania la muntele Maslinilor și au trimis doi din ucenicii lui, zicându-le lor: Mergeți în satul carele iaste înaintea voastră, și numaidecât veț găsi o asină legată și mânzul cu ia; dezlegându-o, o aduceți. Și de va zice voao cineva ceva, veț zice că acĂ©stia Domnului trebuesc și numai decât le va trimite pre iale. Și acĂ©stia toate au fost ca să se plinească ce s-au grăit prin prorocul ce zice: Spuneț fĂ©tei Sionului, iată împăratul tău vine la tine blând și șăzând pre asină și pre mânz, fiiul cei de supt jug. Ci noi, cum, de această data, vom lăsa cuvintele evanghelistului într-o parte și vom zice numai pentru cuvintele prorocului carele zice: Iată împăratul tău vine, blând. Și nu numai singur acest proroc, ci toată ceata prorocească, cu un glas mărturisesc pre domnul ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la sfinţii şi întocma cu apostolii împăraţ Constandin şi Elena 2 Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elena de Antim Ivireanul Tot cel ce să smerĂ©rește să va înălța. Nu iaste cu putință să ajungă neștine la liniștia mântuirii, de nu va trĂ©ce întâi prin ușa răbdării. Nu iaste cu putință să se sue în cereasca cetate a fericirii de nu va întra prin calea smereniei. Nu iaste cu putință să se înalțe în ceata sfinților, de nu să va smeri cu duhul aici, jos, în orașul celor pământești. Nu iaste cu putință să împârățească împreună cu Hristos la ceriu, de nu va urma aici urmele lui Hristos cu crucea. Nu iaste cu putință a rămânea cuiva nume vestit în lume, cu fapte rĂ©le și necuvioase. Aceasta cunoscând și marele Constandin, cine va putea să povestească smereniia lui cea mare? Cine va putea să scoață la arătare creștinătatea lui cea desăvârșit și cugetul lui creștinesc, pentru ca să se învrednicească dumnezeeștilor făgădueli, pentru ca să se împărtășască bucuriei cei nespuse a împărăției ceriului? Căci când au răsărit în lumina ...
Ion Luca Caragiale - Mamă... Mamă... de Ion Luca Caragiale A fost odată un împărat și o-mpărăteasă sănătoși și voinici, dar tot mâhniți, fiindcă de aproape zece ani, de când se luaseră, duceau degeaba dorul unui copil măcar. Venind vremea să plece împăratul la război departe, cum trebuie să se-ntâmple orcărui împărat într-o poveste, după ce și-a sărutat soția, i-a zis: — Măria-ta, eu acuma plec și numa Cel-de-sus știe când m-oi întoarce. Să te găsesc sănătoasă! Dar să știi că la-ntoarcere trebuie să găsesc și copil în casă; de unde nu, pâine și sare cu mine nu mai mănânci! Pe urmă a-ncălecat și a plecat cu oștile. A trecut de la astea o lună... au trecut trei... cinci... aproape nouă — suna a pace — și nici un semn. De grijă și de supărare, sta biata împărăteasa în odaia ei, fără să mai vază pe nimini decât pe o bătrână credincioasă, care o crescuse pe ea de mică, de când rămăsese fară mamă; sta închisă cu bătrâna, ofta și se jelea... Ce o să ...
Ștefan Octavian Iosif - Imnul muncii
Ştefan Octavian Iosif - Imnul muncii Imnul muncii de Ștefan Octavian Iosif Acum începe munca cea spornică și saltă C-o grabă fericită dintr-o rotilă într-altă, E-o spornică-nfrățire de mii și mii de fire, Ca un acord armonic de încordate lire. E-o goană de bobine, de roți și transmisioane, Ce prind să se-nvârtească și-ncep să se hârjoane. Și vuie toată casa de-asurzitoarea larmă. Ici munți albi de zăpadă se zdrumică, se sfarmă, Pe roțile-nroșite ies norii albi de aburi; Viu apa clocotește și colcăie în jgheaburi; Urzeala străvezie pe suluri se destramă; Ici fără preget zboară suveica și recheamă Mereu tot alte fire ce se-ntrețes grăbite În unda înspumată a pânzei înălbite, Și fabrica răsună de sfântul glas al muncii, Al muncii ce hrănește și mamele, și
Ștefan Octavian Iosif - La o ciocîrlie
Ştefan Octavian Iosif - La o ciocîrlie La o ciocîrlie de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Convorbiri literare , an. XXXIV, nr. 5, 15 mai 1900. După Shelley Salut, zeiță a cîntării ! Căci pasere nu poți să fii Tu, care, plină de simțire Prin viersu-ți măiestrit din fire, Reverși din bolțile tăriei așa voioase melodii. Întocmai unui nor de pară mai sus și tot mai sus te-avînți: Și-n adîncimile albastre Răsuni dasupra lumei noastre, Și tot cîntînd te urci într-una, precum urcînd într-una cînți. În slava soarelui ce-apune scăldat în valuri aurii, Te legeni tu, fermecătoare, Bătînd cu drag din aripioare, Asemeni unei ideale, nețărmurite bucurii. Plutind prin purpura-nserării, te pierzi și nu te mai zărim ; Cum piere steaua cînd o-nghite Lumina zilei strălucite, Dar eu ți-aud, ca și-nainte, recitativul tău sublim ; Precum în amijit de ziuă luceafărul ne-apare șters. Și-ndepărtata-i scânteiere. Deși se stinge din vedere, Ne urmărește mai departe, urmîndu-și calea-n univers, Tot astfel cântecele tale triumfă pe pămînt și-n cer, Precum din norul ce-o ascunde, Lumina lunei blînd pătrunde Și-nseninează firmamentul în noaptea plină de mister. Cu ce- ...
Ștefan Octavian Iosif - Scrisoare lui Goga
... fete și voinici flăcăi... Știu eu de mai revin pe-aceste locuri? Ce dor mi-era de ele — căci pe-aici Am petrecut, ca prunc odinioară! Te sperii când de pe trecut ridici Păienjenișul care-l înfășoară... De-aș fi rămas ca tine, în Ardeal, Statornic stâlp al datinii străbune ...
Ștefan Octavian Iosif - Surugiul
Ştefan Octavian Iosif - Surugiul Surugiul de Nikolaus Lenau Traducere de Ștefan Octavian Iosif Vraja dulcei nopți de mai Stăpânea afară, Sus, de-argint pluteau bălai Nori de primăvară. N-auzeai pe lunci și văi Nici un glas să sune, Singură umbla pe căi Raza blondei lune. Molcom fremăta abia Numai vântul serii, Spre a nu trezi cumva Pruncii primăverii. Chiar și tainicul izvor Parcă amuțise, Ca să cruțe-a florilor Parfumate vise. Cornul său la gură-atunci Surugiul pune Și-l făcu prin văi și lunci Vesel să răsune. Și sunau cei patru cai Sprinteni din copite, Ce prin înfloritul rai Ropoteau grăbite. Și părea că trec în zbor Și aleargă toate, Speriind în goana lor Liniștea din sate. Când, prin raiul ce-l zărim Cum străbatem, iată Fără veste-un țintirim Ochilor s-arată. Zidul mohorât stătea Sprijinit de stâncă, Crucifixul sfânt veghea Sus, în jale-adâncă. Surugiul domolind Dintr-o dată trapul, Sus, la crucifix, privind, Trist întoarce capul. — Ierți, măria-ta, de-oprim, Însă n-am ce face: Colo, sus, în țintirim Un tovarăș zace. Și de câte ori mă-ntorn, Mă îneacă plânsul: Nimeni nu suna din corn Mai frumos ...
Alecu Russo - Mihai Cuciureanu
Alecu Russo - Mihai Cuciureanu Mihai Cuciureanu de Alecu Russo România literară la deschiderea ei a început cu o notiță tristă despre o pierdere mare ce a făcut neamul românesc cu Neculai Bălcescu, nu numai ca un cercetător de istoria neamului, dar ca o inimă aprinsă de râvna neamului. Astăzi mai trecem încă o pierdere, și România își va face o datorie sfântă a deschide coloanele sale la toate biografiile oamenilor și tinerilor, ce au lucit ca stele luminoase cu fapta sau cu nădejdea pe cerul ist întunecat încă al deșteptării și al falei românești. Fără a schimba nimică, dăm publicului notița lui Mihai Cuciureanu, ce ni s-a împărtășit de familia lui în următorul chip: "Mihail Cuciureanu — născut în 5 noiembrie 1819 în Botoșani. Părinții săi, boieri cinstiți și prețuiți în opinia publică, au sădit cu înlesnire în primitoarea inimă a pruncului și a junelui principiile religiei creștine și iubirea de neatârnare de care el însuși era cu preferință stăpânit. După ce primise pe bazele acestor principii, în casa părintească, pregătirea elementară, asupra căreia răposatul acum padagog Ch. de Du-chet , bărbat pre iubitor ...
Alexandru Hrisoverghi - Ruinelor Cetății Neamțu
Alexandru Hrisoverghi - Ruinelor Cetăţii Neamţu Ruinelor Cetății Neamțu de Alexandru Hrisoverghi I Vă iubesc, răsipuri sfinte, sămn mărirei strămoșești, Zid vechi ce de p-al tău munte, încă patria-mi slăvești. A cărora-nfățoșare orișicui samini a zice: „M-au părăsit cetățenii, m-au daramat cruda vreme, Dar copii strămoșii voștri odineoară aice Ocrotea patria voastră de vrăjmași făr-a se temeâ€�. O, singure monument ce te aveam drept dovadă Slavei acei strămoșești! Videți-l cum a să cadă! O, ziduri din care Ștefan, înviat la bărbăție, Întorcându-se cu grabă, pe vrajmași au biruit, Însuflețiți-mi puterea, dați-mi glas, dați-mi tărie, Să pot tângui cu jale starea-n care ați venit. II Rădice-se pân' la ceruri tânguirea și strigarea A obștiei moldovene! Plânsul, bocitul și jalea Meargă adânc să răsune pe bolta acea cerească; A lor zile cu Cetatea Neamțul să se risipească! Vedeți sfântul loc acela, unde viteji-au murit, De copii cum se dăramă, se sapă păn-în pământ. Lăcomia unor aprigi, după vreme patrioți, Sfântul loc îl defăimează, ca niște vitregi, ca hoți! O, pavăză neînvins-a ...
Alexandru Vlahuță - În zile grele
Alexandru Vlahuţă - În zile grele În zile grele de Alexandru Vlahuță Ne-a risipit furtuna pe drumul pribegiei, Și nu mai știm de-ai noștri, nici ei de noi nu știu... Cu gândul doar, pe negre întinderi de pustiu, Ne căutăm, ca orbii, în volbura urgiei. Citeam, și-mi păreau basme, cum se lăsau pe țară Întunecate oarde, ca norii de lăcuste. Vuia-n văzduh năvala puhoaielor din puste, Cum răpăie pământul sub ploile de vară. Citeam de lanuri arse, de sate pustiite, Femei, cu prunci în brațe, prin codri rătăcind, Câte-un bătrân ce cată, din vârful unui grind, Cum trec, mânați în cârduri, ca turmele de vite, Cum trec, duși în robie, subt bici, feciori și fete, Și carele-ncărcate cu bogăția țării, Și-n urmă, cât bat ochii, în limpezișul zării, Grămezi de scrum din toată strânsura pe-ndelete... Citeam și-mi păreau basme. Și iată că destinul Vru să trăiesc aievea acele zile grele; Și văd cum calcă lifta pământul țării mele, Cum tot avutul nostru ni-l bântuie străinul: Să nu mai știu nimica de cei rămași acasă, Decât că e vrăjmașul stăpân pe soarta lor... Gândindu-mă la dânșii, muncit de ...
Alexandru Vlahuță - Ieri, azi, mâine
... se-ntâlnește. Mâini?... o strângere din umeri a enigmei întrebate; Rai sau iad, în care ochiul niciodată nu străbate, Cui de aninat speranțe, prunc