Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PRESUPUNE CĂ

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 70 pentru PRESUPUNE CĂ.

Ion Luca Caragiale - Notițe risipite

... s-ajungă la mine — întâi prin a cofetarului și apoi prin a pictorului. Dar asta nu va să zică nicidecum lucrarea era lipsită cu totul de calități; dinpotrivă. Am privit-o mult — peste putință să reprezinte cineva mai bine un cuib de rândurici de ... astfel, a trebuit să mă execut; și fiindcă n-aveam nimic precis de răspuns, am recurs la metoda aforismelor fantaziste. M-am prefăcut mă gândesc adânc si, cu tonul celei mai sigure teorii, am început: - Amatorul lucrează de plăcere morală, si ce produce îi face totdeuna plăcere â ... fie așa. Amarorul nu cere să-și exprime în opera lui toată gândirea și simțirea: în orice producție, el își vede covârșită intenția. El vede a exprimat mai mult decât a voit, a reușit, prin urmare, peste măsura dorinței. Artistul, din contra, în nici ... el vrea să-și comunice toată gândirea și simțirea. Într-un cuvânt, artistul vrea să comunice tot și obține puțin, pe când amatorul vede ... deosebești din chiar lucrările lor. Ceea ce pot spune eu cu siguranță (și privii încă o dată cu un zâmbet dulce cuibul de zahar) e ...

 

Ion Luca Caragiale - Trădarea românismului! Triumful străinismului!! Consumatum est!!!

... dă votul; acea majoritate, care o dată măcar nu e capabilă a trece în minoritate, nu reprezintă România! peste putință! A presupune un moment aceasta ar fi să credem o națiune se poate sinucide singură pe sine însăși, și ar fi nebunie să bănuim măcar o clipă o națiune cu rațiune capabilă de așa ... acea lege antisocială, antieconomică, antipatriotică, antinațională, antirromână, acea lege prin care evreii săraci nu sunt opriți de a învăța vreo meserie! Am zis durerea e sobră de vorbe. Atâta dar! Iată prin urmare de ce, deși atât de june, Moftul este trist și cernit. Iată de ce Moftul ... sa, cu poporul său, cu națiunea sa, să apară astăzi în chenarul de rigoare la așa lugubru-solemne ocaziuni! Și dacă mai regretăm ceva este

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă

... e împotriva tendințelor sociale exprimate în poezie? Așa se pare; dar atunci de ce apără cu atâta foc pe Eminescu, umblând a dovedi în poeziile lui are tendințe liberale, progresiste? În cele câteva pagini unde e vorba despre mine dl Roman zice: ,,Greșeala dlui Gherea este nu face deosebirea între util și poetic, pe care o face H. Spencer..." Mai departe, dl Roman îmi ține o lecție despre faptul poate să fie un lucru foarte folositor, fără a fi poetic. Am mai spus niciodată nu mi-a trecut prin minte să amestec economia politică cu poezia; acum, pot să adaug de mult știu aceasta, de mult, foarte de mult știu unele funcții fiziologice, care-s foarte folositoare, sunt totodată cu desăvârșire nepoetice. Mai departe. Dl Roman zice legislația poate să fie foarte progresistă, dar nu poate să dea material poeziei, iar și mai departe, aseamănă pe poet c-o albină care ne ... artistică vătămătoare. Dacă dl Roman ar fi vrut să combată ideile mele în privința folositorului și a artei, ar fi trebuit să arate ...

 

George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul

... afirmă mai lămurit și cu mai multă putere o singură tendință dominantă: sete intensă de viață și revoltă împotriva stavilelor care o zădărnicesc. Această tendință presupune, desigur, și o concepție mai abstractă: afirmarea dreptului, pentru femeie ca și pentru bărbat, la o existență liberă, dreptul oricărei ființe omenești la deplina dezvoltare ... „căminul conjugalâ€�! Dar cum din piesa marelui dramaturg nu știm ce s-a întâmplat cu Nora după plecarea ei, s-ar părea dna Papadat-Bengescu, începând cu deznodământul piesei lui Ibsen, căreia vrea să-i dea un epilog pesimist, a încercat să arate zădărnicia revoltei ... inexorabila fatalitate care pune pe o femeie în neputința de a-și crea singură condițiile unei vieți proprii, conformă cu aspirațiile... Dar poate ne înșelăm. În orice caz, intenția autoarei rămâne mai confuză decât aceea din Casa de păpuși . La Ibsen, concepția reiese puternic și unitar, fiindcă el ... general, care dau piesei o largă semnificație socială. Autoarea noastră nu arată motivele pentru care a plecat Adriana din casa soțului ei. Faptul i s-a părut

 

Ion Luca Caragiale - Un pedagog de școală nouă

... neapărake, nețăsitake ghe lojica lucrului, amăsurat inkelijinții școlerului!" Așa începe d. conferențiar. Cui nu a asistat la conferența aceasta trebuie să-i spunem pedagogul pune întrebările și presupune și răspunsurile. Așa urmarea, deși s-ar părea o conversație între pedagog și școlar, este însuși corpul conferenții. Iată rezumatul acestei superioare opere didactice. Urmează conferențiarul: Pedagogul: No ... cu bunătate filozofică): Ei, pe dracu! Natura!... Dar pe Natura aia cine au făcut-o, mă prostovane? Elevul: Dumnezeu, dom'le! Profesorul : Dar vezi bine Dumnezeu, -z doar nu tată-tău și mumă-tă!... No! acuma... noi, românii, musai doară să șkim pe cum : ghe unghe ne trajem noi?... ghe unghe?... spune! Elevul (energic): De la Traian, dom'le! Profesorul (făcând cu ochiul inspectorului, care stă în admirație): Și ... apoi minken acelui măgar i-oi lunji eu urechile... măcar de-ar fi ficior ghe Erzherzog!... Școlarul Popescu: Dom'le, tata a zis să-i spui de câte ori ne tragi de ureche, ca să vorbească la Cameră. Profesorul (cu ton de mângâiere):

 

Titu Maiorescu - Beția de cuvinte în "Revista Contimporană"

... mai întâi suvenirea dlui Sion despre poetul Conachi. Bietul Conachi! Nu știm prin ce nefericită împărțire a materiei s-a întâmplat în întregul număr de la 1 martie, deși cuprinde vro 15 pagini despre el, nu i se citează decât două exemple: Oda la Moruzi, â ... domnului Alexandru Moruzi începe așa: După ce cu-ndestulare Din milă, cu bunătate, Aduci ape curgătoare În orașele-nsetate; și aici dl Sion ne lămurește în adevăr Moruzi a adus apa la Monastirea Golia din Iași, „de unde, vărsându-se prin o gură de leu, se împărțea ... žam citat aceasta pentru ca să arăt inspirațiunea lui Conachi nu era o adulațiune, ci exploziunea unui entuziasm nobil pentru îmbunătățirile ce poetul vedea se fac în țară“. Cum? Câteva cuvinte rimate asupra unor țevi de apă aduse de prințul Moruzi se și numesc de dl Sion â ... ca Conachi, făcea versuri, pe care... nu le da la gazete, nici la tipar, ci punea pe lăutari să le cânte. Nu voiu să zic cu moduri atât de prozaice Conachi făcea curte nobilei sale amante; nu e însă mai puțin adevărat ...

 

Titu Maiorescu - Despre progresul adevărului în judecarea lucrărilor literare

... de a întrece pe alții, nu aceste interese personale îți dau dreptul de intrare în literatură. Numai entuziasmul impersonal pentru ceea ce știi este adevărat în gândirea ta și pentru ceea ce simți este frumos în închipuirea ta, numai acesta îți pune pe frunte semnul celor chemați. Și dacă un tânăr cu minte și cu inimă, dar care ... Părerile momentului se rezumă în următoarele rânduri din Muzik-Zeitung de atunci: „Nu am auzit încă pe nici un cunoscător al artei muzicale zicând Mozart este un artist corect, cu atâta mai puțin îl va declara o critică dreaptă de un componist adevărat și cu inspirațiuni frumoase“. Ast ... unei produceri esențiale a chiar naturii omenești. O dată adevărul conceput, autorul îi dă întruparea literară și îl aduce în viața publică. Presupunem a ales un timp oportun și nu este vorba de o concepțiune în afară de atmosfera actualității, ci de o idee, deși nouă, dar născută din chiar mijlocul luptelor intelectuale ale ... de a supune unei perpetue examinări fundamentul părerilor sale, el își are cercul inteligenței închis, se opune noului adevăr și, făcând aceasta, crede chiar ...

 

Paul Zarifopol - Din istoria poeziei românești

... care scriu și, prin urmare, cunosc influența ce are limba asupra stilului. Așa judecă Alexandrescu situația poeziei române. Să nu ne mirăm auzindu-l zicând BĂ©ranger este puternicul liric al timpilor moderni; să ne amintim mai bine Goethe avea despre acum uitatul chansonnier aproape părerea lui Alexandrescu, și să facem partea cuvenită schimbărilor ciudate ale gustului literar. Ceea ce e cu deosebire ... nostru să-l vezi, apoi să ne mai vorbești. Unul iscoditor trist, de termeni încornorați, Lipsiți de duh creator numește pe toți ceilalți, Se plânge nu-nțeleg acei care îl ascult, În vreme ce însuși el nu se-nțelege mai mult. Altul, strigând furios suntem neam latinesc, Ar vrea să nu mai avem nici un cuvânt creștinesc, Și lumii să arătăm nu am degenerat; Altul, ce scrie pe șleau ca preotul de la sat, Zice e deslușit, se crede simplu, iar eu Mă trag doparte, privesc și scriu cum dă Dumnezeu. Cu toate acestea luăm titluri de mari autori, Dăm ... își face, cum vedeți, bucuros ocazie de a lovi și mediocritatea literară a timpului său. Siliți suntem a nota ...

 

Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"

... însemnat jurnal politic din capitală. Fiind vorba de o luptă literară, să ne fie iertat a înlătura mai întâi tot ce ne pare trece peste limitele ei. Așa, dl Petru Grădișteanu vorbește de victemele arțagului meu, de piticii din ortaoa „Junimei“, zice noi tăgăduim cu sfruntare, cu turbare meritul părinților literaturii și spune pamfletul meu îi reamintește Voltaire compară pe unii critici cu broaștele care se zice sug veninul pământului spre a-l comunica celor care le ating. Dl Vasile Alexandrescu-Ureche observă unui zețar îi e permis să fie ignorant ca un redactor de la Convorbiri, , de citea mult Convorbirile, de tâmpire nu scăpa, și împărtășește cititorilor săi în casa dlui Maiorescu nu lipsește o clarinetă și un contrabas, pe lângă un piano. Dl Pantazi Ghica numește pe adversarul său un fel de ... stă pus după vorba Attila în scrierea mea (pag. 2), și nu știu de ce supără pe nervosul dl Maiorescu. Oare nu este adevărată aserțiunea lăutarii, primii cântăreți, poeți, fac istorie... pănă pe timpul lui Attila? Probeze-mi-se ...

 

Paul Zarifopol - Privind viața (Zarifopol)

... subliniem prin rezerva noastră ceea ce celălalt credea trece neobservat, și devenim indiscreți. Și de loc nu-mi pare excesiv când dl Ibrăileanu spune cine nu e politicos chiar cu animalele, nu are sufletul sus pus. Între puținele achiziții ale civilizației, de care se poate mira orice pesimist, trebuie ... celulă. Așa se face , din cele două sute zece maxime ale dlui Ibrăileanu optzeci și două vorbesc de dragoste și de femeie. Se-nțelege nu e prea mult, dacă e vorba de antidotul unic al morții, și dacă, precum spune autorul, literatura, aproape în întregime, nu-i decât zugrăvirea ... lor caracteristice. Această generație vrea să trăiască. Pentru dânsa problema cea mare a vieții nu mai poate fi moartea. Forțând înțelesul, putem spune acum, nu numai în lume, ci și în ideologie, prioritatea o are prostia. Și dl Ibrăileanu pare a se adresa deosebit acestor tineri ... singur moment la zenit: în momentul primului da, atunci dl Ibrăileanu poate fi consacrat ca un delicat și magistral inspirator de donjuanism. Este foarte probabil citind: Fată, pe care ai iubit-o la optsprezece ani și n-ai mai văzut-o de atunci, o iubești toată viața, un tânăr de ...

 

Vasile Alecsandri - Corbac

... gratii tot privește Când la nori purtați de vânt Care plouă pe pământ, Când la cârduri de cocoare Ce mereu zbor către soare. Iată, mări, -ntr-un nor El zărea un corbușor Ce pe sus tot croncănea Și din aripi tot bătea. ,,Alelei! Corbac zicea, Căci n-am durdă, pui ... cât îl auzea Din cel nor se repezea, Pe fereastră se lăsa Și pe limbă-i cuvânta: ,,Corbăcele, dragul meu! Ce mă blestemi așa rău? umblu de rândul tău De trei ani fără-ncetare De când zaci la închisoare. Maică-ta mi-a poruncit Să tot zbor neobosit ... ↑ În povești se pomenește ades de o iarbă ce are putere a topi fierul de la zăvoarele închisorilor. Ar fi de crezut

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>