Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PIPĂI
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 119 pentru PIPĂI.
Grigore Alexandrescu - Bistrița
Grigore Alexandrescu - Bistriţa Bistrița de Grigore Alexandrescu După o ședere de o zi și o noapte, plecând de la Mânăstirea Dintr-un Lemn și vizitând în treacăt un alt schit de maici, ce se cheamă Surpatele sosirăm pe la amiază la mănăstirea Bistrița. Barbu Craiovescu, banul Craiovei, și fratele său, vornicul Pârvu, începură zidirea acestei biserici în timpul domniei lui Mihnea cel Rău, la anul 1512. Dar siliți de cruzimile lui, ei fugiră în Turcia, și abia o putură isprăvi, după întoarcerea lor, când cu oștirea adunată de peste Olt goniră pe tiran. Surpatele se despart de Mănăstirea Dintr-un Lemn numai printr-o gârliță; acest schit, așezat pe-un deal și ocolit de un crâng, s-a clădit pe la anul 1591, de către Ștefan al II-lea Surdu, fratele lui Mihai Viteazul, prinț blând, dar necapabil și din marele număr de domnitori neînsemnați care slujesc numai drept date cronologice la repedele curs al întâmplărilor omenești. Banul Barbu, vrăjmaș neîmpăcat al tuturor prinților ce se alegeau fără voia lui, goni asemenea și pe Vlad al VIII-lea, care se orânduise domn de Înalta Poartă, dar în sfârșit fu și el ucis de un capiciu-bassa turc ...
Ion Heliade Rădulescu - Elegie I. Trecutul
... tu-l gonești; El cere pieptul, tu îl ferești... Și-ndat' el inima împresoară. O fură! zboară, și nu-l mai vezi: Pe loc te pipăi, simți ce-ți lipsește, O ceri, o cauți, ea se unește Cu-a mea-mpreună, și tu oftezi. Dincoaci eu mâna plin de ...
Ion Luca Caragiale - Liberalii engleji și români
Ion Luca Caragiale - Liberalii engleji şi români Liberalii engleji și români de Ion Luca Caragiale Cartea albastră, pe care a publicat-o zilele acestea guvernul englezesc, deși cuprinde numai și numai documente privitoare la cestiunea afgană, are destulă importanță prin armele ce procură atât adversarilor cât și partizanilor guvernului cârmuit de lord Beaconsfield, pentru viitoarea luptă parlamentară. În privința depeșei, ce de curând lord Cranbroock, actualul ministru al Indiei, a trimis lordului Lytton, vice-regele Indiei, controversa există chiar acum. Acea depeșă cuprindea, după cum se știe, o expunere a politicii urmate de precedentul guvern în privința emirului din Cabul, și arăta în ce și pentru ce ministerul actual a adoptat o linie de purtare deosebită. Blamul implicit aruncat prin acest însemnat document asupra administrației d-lui Gladstone, nu se putea să nu provoace reclamații din partea membrilor acelor administrații. În deosebi ducele d'Argyll, care fusese secretar de stat la departamentul Indiei pe acea vreme, trebuia să se crează atins. În adevăr, el a și protestat cu putere și cu mult necaz prin coloanele ziarului Daily News. Depeșa lordului Cranbroock, după părerea ducelui d'Argyll, dă seama despre ...
Mihai Eminescu - A frumseții tale forme...
... A frumseţii tale forme... A frumseții tale forme... de Mihai Eminescu A frumseții tale forme ca un sculptor când le pipăi Toată viața mea trecută, toată ființa mea o clipă-i, Am uitat de toate, toate, și nimic nu-mi vine-n minte; Decât sufletu-mi ...
Mihai Eminescu - Archaeus Este posibil ca această lucrare să necesite standardizare conform indicațiilor manualului de stil . Dacă dorești să ajuți citește pentru început paginile de ajutor . Archaeus de Mihai Eminescu Netăgăduit că sunt multe lucruri la priceperea cărora nu-l ajunge capul pe-un membru gros de la primărie sau pe-un subcomisar de poliție — deși aceștia sunt în genere oamenii cari pricep tot. Cel puțin când e vorba de espropriarea unei găinării , de insuflarea de respect în cetățeanul măcelari cu măsuri false, oameni mai îndemânatici decât cei doi de sus nu cunosc. Totuși ni se pare — se 'nțelege că nu impunem nimănui părerea — că, afară de cumpene strîmbe și găinării în fața uliții, mai există oarecari lucruri , de-o însămnătate secundară într-adevăr, de ex. filozofia, poezia, artele , tot lucruri cari scapă perspicacității numiților domni, dar a căror existență nu se poate nega. Se vede că autorul vrea să 'nceapă de la az buchi . Într-adevăr, lumea cum o vedem nu există decât în crierul nostru. Nimeni nu va tăgădui că este deosebire între gânsac și câne . Privirea cânelui e inteligentă , el pricepe din lumea această o porție mult mai bună decât gânsacul ; ...
Mihai Eminescu - Cugetările sărmanului Dionis
Mihai Eminescu - Cugetările sărmanului Dionis Cugetările sărmanului Dionis de Mihai Eminescu Ah! garafa pîntecoasă doar de sfeșnic mai e bună! Și mucoasa lumînare sfîrîind săul și-l arde, Și-n această sărăcie, te inspiră, cîntă barde — Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună. Un regat pentr-o țigară, s-împlu norii de zăpadă Cu himere!… Dar de unde? Scîrțîie de vînt fereasta, În pod miaună motanii — la curcani vînătă-i creasta Și cu pasuri melancolici meditînd umblă-n ogradă. Uh! ce frig… îmi văd suflarea, — și căciula cea de oaie Pe urechi am tras-o zdravăn — iar de coate nici că-mi pasă, Ca țiganul, care bagă degetul prin rara casă De năvod — cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie. Cum nu sunt un șoarec, Doamne — măcar totuși are blană, Mi-aș mînca cărțile mele — nici că mi-ar păsa de ger… Mi-ar părea superbă, dulce o bucată din Homer, Un palat, borta-n părete și nevasta — o icoană. Pe păreți cu colb, pe podul cu lungi pînze de painjen Roiesc ploșnițele roșii, de ți- ...
Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium
... și din când în când își bătea cu pumnul în cap. Începu să ofteze și să geamă, se sculă din pat, lung și slab, și pipăi pin întuneric s-ajungă la masa pe care distinsese 15 hainele de Domn. — Trebuie să mă duc la Hagar în turn, șopti el monoton ...
Mihai Eminescu - O, adevăr sublime...
Mihai Eminescu - O, adevăr sublime... O, adevăr sublime... de Mihai Eminescu O, adevăr sublime  o, tinichea și paie! O, poezie mândră  o, buiguit nerod! Istorie spirată  minciună și bătaie, Amor ceresc și dulce  a můcoșilor plod. O, om, oglind-a lumei cu capul șui și sec, Cu creierul ca ceața, cu coaste de berbec, Stăpân pe-a ta gândire  cum ești p-instinct stăpân  Se vede când femeia golește al ei sân. Când poala și-o ardică, de pulpa-i vezi, stăpâne, Tu nu surâzi cu râsul cel lacom și murdar, Tu nu ești ca un taur și nu ești ca un câne, Ce umil dă din coadă cățelei lui cu har. Nu ești gelos  ferit-a... cucoșii doar și vierii Au numai obiceiul de-a se lupta-n duel. Tu nu ai patimi scumpe și lacrima muierii Nu mișcă al tău suflet, nu-ntunecă defel. Ești bun cu ai tăi semeni, nu c-alte animale. Tu îi iubești atâta încât îi strângi de gât... Și-i faci s-admire geniul  sunarea unei oale  Și limba ta de flacări ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
... scăpă din mână; de greutatea tortului rupse firul, căzu jos și se învârti în jurul măciuliei. Niculina tresări. Kira o sărută în creștetul capului, se pipăi și oftă apăsat. Simțise mișcându-se în pântecele ei o nouă viață... Niculina întrebă: — Unde e fusul din perete? unde e fusul de pe ...
Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman
... ndesează ca munți în vag eter. Se leagănă, s-oprește, se lasă, se destinde; Vederea se închide și totul e blocat: Nu vezi ceea ce pipăi, și fulgerul s-aprinde, Alunecă, și cerul apare despicat. Și zgomotul pe urmă-i cutremură-n tărie; Eco îl prelungește departe revibrând, L-amestică, confundă ...
Costache Conachi - Scrisoare către Zulnia
Costache Conachi - Scrisoare către Zulnia Scrisoare către Zulnia de Costache Conachi Informații despre această ediție Din toți muritorii lumii cel mai în nenorocire Și dintre toți pătimașii cel mai mult în osîndire Este omul care-ți scrie, mai pomenești-l tu oare ? Ah, de nu l-îi mai cunoaște după slovă și scrisoare, Cunoaște-l di pi durere cu care plîngînd îți scrie, Cunoaște-l di pi-a lui lacrămi ce l-i găsîi pe hîrtie Cu ele odinioară udam a tale picioare, Cu ele pe buză arsă de-a dragostei înfocare, De sute de ori, Zulnio, printr-a gurilor lipire Ți-am adeverit amoriul cu credință și iubire. Iar acum, ah, vai de mine, într-acest pustiu de jele, Unde nu am alt tovarăș decît durerile mele, Le vărs numai pentr-un suflet și o tristă inimioară, Ce pătrunsă de-a iubirii, și de-a dorului tău pară N-au răgaz, nu au odihnă, nici pot avea mîngîiere. Decît numai în suspinuri, în lacrămi și în durere. Amar mie, în ce valuri norocul mă aruncară, Nu știu, mai trăiesc pe lume sau din lume sînt afară ! ...