Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PENTRU PATRU PERSOANE
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 119 pentru PENTRU PATRU PERSOANE.
Nicolae Filimon - O cantatriță de uliță
... să ne torturezi cu aceste litanii de morți?“, ziceau alții. Iulia, însă, la toate acestea saluta compania cu cele mai gentile maniere, deși pentru un observator sever, precum eram eu, lăsa să se vază durerile ce-i cauzau acele impertinențe. Momentele cele mai sfîșiitoare pentru sîrmana artistă erau acelea cînd se vedea silită a-și reclama salariul său în modul cel mai umilitor, adică cerînd cu talerul; cîtă ... Aflai, tot prin mijlocul arătat, că amantul Iuliei mele era să părăsească pe curînd Florența; asta îndoi speranțele mele. Dar pe cît era de dulce pentru mine noutatea aceasta, cu atît era de omorîtoare pentru dînsa. O văzui venind la masă și era aproape să nu o cunosc, atît de mult suferise. Începu să întoneze una din ariile sale dar ... situațiii, apoi zisei: cîți amanți oare nu pierd stări întregi, numai ca să placă unor aventuriere! De ce eu să nu fac un mic sacrificiu pentru o femeie onestă, pe care o iubesc? Dar tocmai pe cînd filosofam astfel, simții o aură dulce că lovește ușor fruntea mea; astea erau gemetele ... ...
Ion Luca Caragiale - Educațiunea sentimentală la vite
... Luca Caragiale Gazetele toate ne-au povestit minuni despre expoziția de vite care s-a ținut zilele trecute la domeniul Cocioc, nume vestit pentru crema, laptele bătut, coșulețele, ștreangurile și sforicelele sale. Cu drept cuvânt, gazetele au adus și de astă dată laude administratorului domenielor coroanei, onor d. I ... telegramă... De la Cocioc se răspunde că s-a cântărit taurul exact. O a doua telegramă, același răspuns. Negustorul merge-n persoană la domeniu. — A slăbit taurul pe drum, desigur. — Cum, domnule, să slăbească o vită îngrijită bine în timp de douăzeci de ...
Ion Luca Caragiale - Inițiativa...
... o încurajare; ba, putem zice că este chiar o persecuțiune... Și asta — să-mi dai voie să-ți declar — este trist, nu numai pentru noi, agricultorii, care nu suntem capabili să mergem cu egoismul pân-acolo; este trist pentru țară; căci, în definitiv, noi plugarii suntem, ca să zic așa, topor de oase; noi ăștia devastații... — Pe d-ta — zic eu â ... mai poate avea un copil; și nu din egoism o spun; dar e trist pentru țara întreagă să te vezi la discreția caprițiului unei doici! pentru că, imaginează-ți că existența unui copil — Sisilica, fetița noastră, de exemplu — este, din cauza ei periclitată; căci doctorul pretinde că noi n ... să ia inițiativa; căci e păcat! suntem părinți!... — Atunci, să ducem o campanie prin presă... — S-o duceți, domnule! asta e datoria sacră pentru dv. publiciștii, dacă sunteți adevărați publiciști, nu moftangii!... — A! Mitică ! — Nu! strigă el în culmea enervării; trebuie statul!... Auzi! doică fără ... două campanii; cu care să-ncep? Firește că agricultura ar trebui să ne intereseze în primul rând, ca fiind o țară eminamente agricolă; dar tocmai ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra esteticii metafizice și științifice
... intenții politice actuale sunt o simulare a artei, dar nu artă. În al doilea vedem că slăvește pe Victor Hugo, ,,incarnarea geniului francez", pentru că între altele a cântat dezrobirea de sub jugul politic! În articolul întâi ni se zice că odele la zile solemne sunt o ... impersonală». Emoțiunile sunt în general cât se poate de personale, fiindcă sunt urmarea unei ațâțări nervoase care se petrece într-un organism individual, într-o persoană." La acest pasaj din articolul meu, dl Maiorescu face următoarea întâmpinare critică: ,,Ce curioasă observare face aici dl Gherea! De ce adică ar fi neexactă ... a individului, a persoanei, despre ele în adevăr s-ar putea zice că sunt impersonale. ,,Omul e muritor, de două ori două fac patru" sunt adevăruri deopotrivă pentru toți oamenii normal organizați. Emoțiunile însă, frica, bucuria, spaima, iubirea, deși sunt simțăminte analoage la toți oamenii, dar fiecare le simte așa de deosebit ca ... firea și manifestarea lor [5] și mai departe: ,,Căci aceea ce revelează natura esențială a individului este sentimentul sau viața afectivă" [6] . Și pentru că emoțiunile revelează natura esențială a individului, a persoanei; și tocmai ...
Vasile Alecsandri - Un episod din anul 1848
... victimele răzbunării domnești. Vali se înălțase la culmea elocvenței și spera a produce o impresie... însă un om cărunt îl întrerupse, întrebându-l: -- Pentru ce s-au răsculat boierii? -- Pentru ca să scape țara de o domnie tirană și degradată... -- Hum! Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor! replică bătrânul, clătinând din cap. Oratorul rămase încremenit! Necompătimirea țăranilor ... nopții, răpit de aripile nălucirii afară din domeniul realității, el crezu un moment că-și vede visul cu ochii. I se păru că există cu patru secole în urmă, că se găsea în ajunul bătăliei de la Valea-Albă și asculta, uimit, șoaptele de pe-mprejurul focurilor. Iată ce auzi: -- Măi ... ne-a spus boierul cel fugit de la Iași? -- Ba cât hâciu; el grăia păsărește. -- Cică să ne ducem ca să alungăm pe vodă pentru că vodă a prins pe boieri umblând cu mâța-n sac și i-a pus la pedeapsă. -- Ce-avem noi cu ... ciomăgesc pe noi, vodă pe dânșii, parte dreaptă. -- Bătaia-i din rai! -- Dar dacă ar veni oamenii stăpânirii ca să ne calce în locurile noastre? -- Pentru ce să vie, fârtate? -- ...
Ion Luca Caragiale - O conferință
... pe amicul meu și, sărutându-l cu multă căldură, i-am strigat: — Meștere Floriene, destul! am înțeles! să trăiești! ești mântuitorul meu, daca pot pentru ca să mă exprim astfel. Foarte calm, la 2 d.a., mă-nființez la S.P.M.D.R. Acolo, damele din comitet, cu viceprezidenta în frunte, mă primesc foarte ... ilustrul i-a răspuns: — Amice, asta e o-ntrebare pe care numai un orb trebuie s-o facă. (Aplauze furtunoase. Ovațiuni, nu pentru prințul filozofilor.) Să venim dar, preastimate doamne, după această mică introducțiuue, la obiectul conferenței noastre și să ne întrebăm: «Ce este arta?»" Aci ... a o da în liniamentele generale: „O cireadă de boi și de viței... Pasc... Iarbă... ... Pădure de stejar, unde raza soarelui nu poate pentru ca să-ndrăznească.... ... Un lan de grâu... Frumoasă e natura patriei noastre, când nu-și dezlănțuiește elementele cu furie, căci atunci este grozavă, daca putem ... țară eminamente agricolă... (Aplauze. Bravo repetate.) ... Un munte, Carpatul, care-n profunzimile sânului său ascunde comori de fier... Dar petroleul? acest cărbune-sirop, daca putem pentru ca să... Atunci mi se va spune că industria națională nu trebuie încurajată... II ne nous manquerait plus que cela! (adică, pe rommește: atât ne ...
Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă
... cultura lor extensivă decît brațele țăranilor. Aceștia solicită porțiuni de pămînt pentru a munci și produc cît mai mult, după putere. Ei plătesc pentru porțiunile arendate, ori în bani și 'n muncă, ca în Moldova, după obiceiul locului; ori în natură, ca în Muntenia. În cazul acesta, țăranul muncește ... în anume învoială, întărită prin autoritatea comunală. Țăranul mai este silit la această învoială și prin faptul că proprietatea mică nu are de loc pășune pentru vitele lui; pășunea o stăpînește exclusiv propietarul mare. Învoelile agricole, deși sînt obligațiuni de natură civilă, sînt executate, la nevoie, de către autorități, manu militari ... are nevoe de vite, care, mașini, etc.; în Muntenia, trebuește mult mai puțin: aici ai luat moșia, plătești o rată de arendă, ai cîțiva bani pentru sămînță și pentru avansuri ca împrumut țăranilor nevoiași; după aceea, rearendezi aproape tot în porțiuni la țărani. Aceștia lucrează din primăvară pînă în toamnă, din revărsatul zorilor și ... văd rămași datori pe anul următor. Și iar vine o iarnă aspră peste tristele și umilele lor vetre, și iar rugăminți cu căciula'n mînă pentru ...
Nicolae Filimon - Despre noua trupă italiană
... să ne pre-noiască repertoriul, căci cel de astăzi s-a învechit atît încît nu mai deșteaptă curiozitatea publicului. Cerem iar ca acele patru opere noi ce se obligă prin contractul încheiat cu guvernul a le reprezenta în cursul stațiunii viitoare să fie de acelea ce au ... ce nu seamănă deloc cu cele din timpii în care se petrece această acțiune. Studierea operilor cu maturitate, punerea lor în scenă de către o persoană cu cunoștințe speciale și o poliție de scenă mai severă pe timpul reprezentărei fiind condițiuni din cele mai esențiale pentru reproducerea operilor cu toate amănuntele lor, le cerem și pe acestea și suntem în drept a le cere de la o impresă ieșită ... mai vedea programe pompoase prin care să ni se promiță deliciurile paradisului și apoi să ni se dea monstruozitățile infernului. Nu dorim 25 de opere pentru o stațiune, cum avu imprudența a ne promite repozatul Danterny, nu vom avea o asemenea bizară pretențiune, dar vom cere de la impresariul ... acum, contrarie temperaturii, iar manipularea decorațiunilor să se opereze cu mai multă rapiditate și preciziune. Cunoaștem că teatrul posedă o mulțime de decorațiuni făcute înadins ...
Vasile Alecsandri - Balta-albă
... de geografie! Oprindu-se vaporul la Brăila, mă hotărâi a mă coborî pe uscat și a întrerupe călătoria mea în Orient, pentru de a mă rătăci câtăva vreme în câmpiile Valahiei. Speram să intru într-o viață nouă și plină de întâmplări originale. Mă pregăteam ... drum și mă coborâi iute în uliță. Când acole, ce să văd?... În loc de malpost sau de diligență, o cutioară plină de fân, pe patru roți de lemn cu spițele stricate. Patru cai mici, numai oasele și pielea, pe care erau săpate urme adânci de bici, și un om sălbatic, bărbos, zdrențăros și înarmat cu un harapnic ... de valah! Stam în drum lângă nenorocitul șăuaș care zăcea la pământ și mă gândeam ce o să mă fac, încotro să-mi îndreptez picioarele? pentru că de jur împrejurul meu nu zăream altă decât șesuri goale!... Când mă trezii iarăși cu postașul lângă mine. El nu pățise nimic, pentru că, precum v-am spus, se aninase de coama lăturașului când i se poticnise calul. Cătam la dânsul, întrebându-l prin semne ce avea de ... ...
Ion Luca Caragiale - Antologie...
... singur; dorești, după ce ți-ai cucerit o frumoasă situație prin propriile merite, ca fiu al operelor d-tale, și eu cel dântâi te stimez pentru asta, să ai o soție dulce spre a împărtăși, la căldura căminului conjugal, bucuriile senine, și, ca într-un mic paradis intim, a ... dar nu copii. Întreabă pe omul științei, un mamoș, dacă o pretinsă demoazelă de 28 de ani, care până azi are la activul ei trei-patru avorturi clandestine, cunoscute de toată lumea, mai are șanse a deveni mamă. Ia bine seama! Luxul și devergondajul atâtor femei de această tristă ... cu ofițeri și elevi din școala militară pe Calea Victoriei chiar târziu; și primește mereu poezii și cărți postale cu poze de amor, etc. etc. Pentru prestigiul școalei dar, vă denunțăm ca să luați urgent măsuri severe; aminteri, cu regret, vom fi silite a face reclamă ministerului relativ la ... G., cu a cărei mătușe și tutoare se știe ce prietenie strânsă ai cultivat până la scandalul actual cu soția maiorului... Sunt o persoană leală; nu voi a-ți ascunde nimica; află dar că, tot astăzi, am înaintat parchetului alăturata scrisoare. Cred că de astă dată ți ...
Ion Luca Caragiale - 25 de minute...
... paradă oficială. Să înceteze dar cu infamele lor mistificațiuni!... Săptămâna viitoare nu poate fi o zi solemnă; ea nu va fi decât un moment trist pentru concetățenii noștri! Directorul, care era însărcinat a gira afacerile prefecturii districtul neavând deocamdată titular la citirea acestor șiruri răutăcioase, a șoptit ... Dar sunt zece fără zece... și cocoana nu mai vine... Ce să fie? Trenul domnesc s-a anunțat de la stația apropiată... în patru minute trebuie să fie aici... Toți ochii joacă între ceasornic și capătul liniei... încă trei minute... Două... Un minut... S-aude șuierul cald... — La ... dinspre oraș semne violente cu batista, în adevăr pe șosea vine o trăsură în goană, urmată de un vătășel călare. — Aide, soro! aide, nene, pentru numele lui Dumnezeu! că m-ați omorât! — Vezi! nu-ți spuneam eu că-i târziu! zice palpitând cocoana către profesor. Directorul își introduce pe ... nu tragi!... Nu e voie să suni! Măriile-lor n-au isprăvit încă; mai au treabă aici! Apoi către suverani: — Măriile-voastre, am onoare pentru ca să vă recomand familia mea: consoarta mea, copiii mei, amicul meu! Și pe urmă către copii: — Sărutați mâna! Copiii se aruncă și execută ...