Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE MĂSURĂ CE
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 347 pentru PE MĂSURĂ CE.
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI
... Cu grecii și latinii din timpurile vechi; Să cercetez efectul lucrărilor; să-nvăț A ști și a cunoaște din pildele străine, Ce au urât în ele și ce au de plăcut, În traiul meu pe lume eu nu doresc mai mult. Averi, înalte ranguri ce strălucesc în ochii Prostimei ne-ncercate, aduc supărări multe Și celor ce le cată, și celor ce le au. Cine n-a râde oare de-un om ce asudând Se cațără pe-un munte stâncos, înalt și aprig A cărui culme este atât de ascuțită, Încât oricât voiește a se ținea pe ea, Nu poate sta-n odihnă, și vântul cel mai mic Îndată-l îmbrâncește în groaznice prăpăstii? Asemene acestui ambițiosul este. Prea rareori norocul ridică ... a s-arăta în față; Deși ai vrednicie și merite înalte, Ea tot te îmbrâncește, te-oboară în sfârșit, Fără să poți ști însuți de ce ești vinovat. Ambiția în tine crescând tot cu puterea, Nu știi ce mărginire să pui dorinței tale; O dulce melodie nu bucură pre surd; Pe-un bolnav de podagră băi nu îl folosesc; Cinstirea și averea nu liniștesc pe
Elena Liliana Popescu - Imn Existenței
... viața să-Ți închine, supusul Tău fidel Din eul ce-oglindește a Ta desăvârșire, în sine tăinuită și-n care-i încrustată Iubirea ce răsare și dăinuie în Fire, din Inimă ivită și-n inimi revărsată – Pe care-a căutat-o, de când se știe, omul privind, fără să vadă, în tot ce-l înconjoară acel etern în toate, ce îl conține-atomul, a viului dovadă și singura comoară Ce-l însoțise tainic și îi păstrase viața, doar ea neschimbătoare în tot ce-i schimbător, fiind mosorul veșnic ce-și desfășoară ața și-n lumea muritoare, doar El nemuritor. VI Doar El măsoară timpul de când călătoria Ființei-om eterne fusese poruncită și până ... știu că datoria constând în a discerne, atât de mult dorită, Ținea doar de orgoliu, o falsă calitate a lumii-nșelătoare ce pân-atunci păruse, în mintea sa confuză, doar ea realitate mereu în transformare, pe care-o cunoscuse… VII Atunci văzu aievea momentul-despărțire în care-l stăpânise dorința să cunoască ce-i rău și ce
Vasile Alecsandri - Legenda rândunicăi
... ființă cu forme virginale, Pe dalbele copile, a dragostei comori, Ce-s jumătate fete și jumătate flori, Pe zânele născute în atmosfera caldă, Ce sub văpaia lunii în lacuri lin se scaldă, Și chiar pe luna plină de o lumină moale, Ce-atinge iarba verde cu albele ei poale. II Copila descântată de zâna ei cea bună Creștea-ntr-o ziuă numai cât alta într-o lună ... din cuibul în care înflorise Ca roza dintr-un mugur cu foile deschise, Când umbra sa vioaie, plutind sub cer senin, Putea să se măsoare pe umbra unui crin, Mult îi plăcea copilei s-alunge rândunele Ce lunecau prin aer și o chemau la ele, S-alerge pe sub bolta bătrânilor arini, Cercând să prindă-n iarbă a razelor lumini, Să fugă rătăcită de-a lung, de-a ... sub vălul tău de aur Se leagănă prin aer precum un verde laur; Iar ochii tăi, luceferi cu tainice luciri, Răsfrâng toată văpaia cereștilor iubiri Ce ai aprins în inimi când te-ai ivit pe lume Tu, zână fără seamăn, minune fără nume! Copila, cu uimire, îl asculta zâmbind... Apoi, cătând în urmă-i, se depărta fugind, Lilie zburătoare, de
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului"
... de folos; Poet cum pot a mă crede, când al lirei Dumnezeu Încă nu vrea să-mi arate care este felul meu? Tot ce-mi place mă aprinde, și-n minutul ce citesc A putea lucra întocmai deocamdată socotesc. Apoi vine cugetarea. Pe-al meu duh îl întreb: Știi Dacă tu în felu-acesta ești născut sau nu să scrii? Câte planuri astă aspră idee mi-a ... m-a oprit! Eu aseamăn a mea stare cu a unui călător Care neștiindu-și calea, fără povățuitor, Se oprește pe-o câmpie și, cu totul întristat, Drumul vede, dar nu știe care e adevărat. Pleacă, se întoarce-ndată, se pornește iar pe loc, Pierde vremea prețioasă și aleargă-ntr-un noroc. Astfel sunt și eu; ca dânsul totdeauna rătăcit. Ca să nu-l pierd, lăsând drumul, poate ... a o îndrepta; Căci de scriu astăzi în versuri, asta este vina ta. Tu amorul poeziei mie mi l-ai însuflat, Și exemple îndestule de ce e frumos ai dat. Așa, când viitorimea, al nostru judecător, Care fără de sfială, aspru, nepărtinitor, L-al său tribunal supune pe războinicii vestiți, Pe ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
... pumnul. În sărici blănoase, cu căciuli cât căldările, ceilalți merg cu privirea în jos, ca într-un alai de jale. Tolopan, Cătănuță și Deliu poartă pe umeri sarcină, ce, de-ar fi mai mare decât pământul, nu i-ar strivi mai greu. Parcă numără pașii, parcă dibuie locul în mersul lor. Să ducă ei ... și strigă: — Deșteaptă-te, copil, în măruntaiele mele, c-a pierit viteazul codrilor! Și codrii vor fi moștenirea ta, c-ai mișcat pe crivăț, pe fulgere și viscol. Apoi, înduioșată, plecându-se pe trupul mortului: Iartă-mă, Șuere, că blestemai și soarta pruncului ce n-a sosit încă... Haiducii măsurară pe Șuer c-o trestie în lung și în lat. La câțiva pași, săpară groapa cu cuțitele, scoțând bulgării cu pumnii. După ce-l coborâră în locașul de veșnicie, îi înfipseră la căpătâi două iatagane legate cu sârmă, în semn de cruce. Semn de viteaz și de creștin ... spete. E Șuer-copilul, căpetenie de haiduci, ce poartă fulgere în priviri și glasul lui te îngheață ca bătăile crivățului, căci a sosit pe vânturi, ...
Paul Zarifopol - Flaubert și Anatole France
... sus, scris la bătrânețe. Flaubert era, negreșit, greu împovărat de păcate romantice; France le-a însemnat în două lungi foiletoane, cu stăruința solidă pe care o inspiră antipatia, o antipatie, ce-i dreptul, bine stăpânită și binecrescută. Flaubert a fost romantic din suflet țapul ispășitor al nebuniilor romantice dobitocul ales în care au intrat ... ideile lui literare nu se pot susține. France are, negreșit, și laude pentru romanticul dislocat: marele Sfânt Cristofor, care a trecut literatura de pe malul romantic pe cel naturalist, fără să știe ce ducea, de unde venea și încotro mergea. Îl venerează, îl admiră și-i respectă opera. Bunul Flaubert, cel mai harnic muncitor literar (pierdea prea multă ... ca să se informeze, fiindcă n-avea critică, nici metodă), om excelent, absurd și plin de geniu ce pauvre grand ecrivain! Dezaprobările le-am raportat pe scurt; inventarul laudelor l-am făcut complet. Bilanțul poate să-l încheie cititorul. Situația pe care o face France lui Flaubert, între scriitorii țării sale, îmi pare destul de clară; acea a lui France însuși față de Flaubert ...
Nicolae Filimon - Il barbiere di Sevilla. Melodramă comică în două acte
... reprezentării acestei opere pe teatrul nostru cu artiștii de astăzi, ne permitem a face încă o mică digresiune ca să arătăm lectorilor noștri ce este muzica Bărbierului și ce se cere de la artiști pentru o interpretare conștiințioasă. Aceasta muzică, ca toate muzicile lui Rossini și cele ce țin de școala lui, este plină de agilități, colorature și fiorituri care cer un studiu particular pentru esprimarea lor cu toată preciziunea cerută. Și acest ... efectul sublimei serenade de la introducțiunea primului act. Celelalte părți din duetele cu Steller și Guerrabella din primul și al doilea act fură esprimate tot pe măsura de voce și espresiune ce indicarăm; iar la finalul primului act, prin neîngrijita sa grimare și stîngăcie artistică, a făcut să vie rîsul pe buzele spectatorilor, iar pe noi ne-a pus în trista pozițiune de a-i zice cu autorul libretului: Presto andate via di qua Non ci ... în care își dă mîna toate dificultățile muzicale, gîtlejul doamnei Guerrabella devenise o violină mînuită de un bun artist și putem zice că în ceea ce privește acurateța esecutăței notelor stacate și arpegiate ar fi pornit spre invidie chiar ...
Grigore Alexandrescu - Adio. La Târgoviște
... Grigore Alexandrescu - Adio. La Târgovişte Adio. La Târgoviște de Grigore Alexandrescu Culcat pe-aste ruine, sub care adâncită E gloria străbună și umbra de eroi, În liniște, tăcere, văd lumea adormită Ce uită-n timpul nopții necazuri și nevoi. Dar cine se aude și ce este ăst sunet? Ce oameni sau ce armii și ce repede pas? Pământul îl clătește războinicescul tunet, Zgomot de taberi, șoapte, trece, vâjâie-un glas... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dar unde sunt acestea? S-au dus! Au fost părere ... au tăcut. Așa orice mărire nemicnicită piere! A noastră, a Palmirei și-a Romei a trecut. Și pe țărâna-aceea, de care-odinioară Se spăimântau tiranii, de frică tremurând, Al nopții tâlhar vine și păsări cobe zboară, Pe monumente trece păstorul șuierând. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Mă scol, mă mut de-aicea; duc pasurile mele, Ce pipăiesc cărarea, în fundul unui crâng. Și las aste morminte cu suvenire grele, Pe care nu am lacrimi destule ca să plâng. Aicea am speranță să aflu mulțumire; Eu voi să aud unda și cerul să-l privesc, Să ... La vechea lor tulpină ce ...
... subțire de omăt de pe jos. Țăranii priviră și rămaseră încremeniți. Din buzunarul mortului lunecase o pungă de piele, neagră, o pungă umflată, doldora. După ce le trecu mirarea, ei uitară de mort; Lăptuc se făcu puțin mai mititel, lăsându-se pe vine, femeia se lăsă și ea, ca și când se coborâse de pe catalige, și cu ochii mari, ținându-și răsuflarea, se uitară la pungă. Cum stăteau așa, grămădiți, țăranul ridică ochii și întâlni pe ai nevestei. O lumină de înțelegere sticli în privirea lor; de când erau împreună nu se înțeleseseră așa dintr-o dată, fără nici un cuvânt ... unul de altul, și de mort, femeia întoarse capul și se uită spre cel împușcat, țăranul privi spre copaci, ca să nu-i vadă nici pe unul, nici pe celălalt, întinse mâna, luă punga și o vârî repede în carâmbul cizmei. Apoi se sculară dintr-o dată amândoi, ca pe teluri, femeia parcă mai lungă decât era, și priviră îngrijați în toate părțile; bărbatul dete cu piciorul peste urma mică, pătrată, ce lăsase punga în omăt, iar nevasta ridică pulpana paltonului la loc și întoarse mortul
Dimitrie Anghel - La fîntîna Medicișilor
... continente imaginare, lăsînd pe alocuri spațiuri goale și senine, ca niște închipuiri de oceane, îi resfiră apoi și-i preface în turme nesfîrșite, care pasc pe nesfîrșita cîmpie a cerului, îi alungă cînd vrea într-o Fantazia nebună de cavaleri ce-aleargă pe cai năpraznici cu mantalele albe fluturînd pe umeri ; și apoi, cînd săturat de atîtea jocuri bizare, mătură nemărginirea, lăsîndu-ne ochii triști și nemîngăiați, după atîtea frumoase vedenii. Dacă ai fantazie și ... lui Poliphem ce stă îngenunchiat pe stînca lui spre care urcă verdele iederei și mîngăie-te, stăpînește-ți gîndurile rele, măsoară-ți trupul tău șubred, pe lîngă uriașa lui musculatură și spune-ți că, dacă, el, Zeu în lumea lui antică, n-a fost în stare să-și înfrîngă ... ce-a sunat înfiorînd cuprinsul, căci e oră ca toate celelalte, și neagra geană a minutarului ce merge fără de preget pe alba orbită a străvechiului ornic odată și odată va încremeni și ea... Lasă pe Poliphem să privească tulburat de pe stînca lui de piatră îmbrățișările Galateei cu Acys, ascultă numai curgerea apelor ...
Cincinat Pavelescu - În goana artei
... Fugea un cal, fugea mai tare Ca vântul prin pustii. Sub el pământul tremura Și orice piatră scăpăra Scânteietor, Dar el, în vraja unei ținte Pe care nimeni n-o vedea, Fugea, fugea-nainte, Mai iute, tot mereu mai iute, Părând că-n aprigul lui zbor Îl poartă aripi nevăzute; Dar ... fantasticu-i transport, Frângându-și gâtul, cade mort. Atunci măgarul ce venea Pe drum încet, împovărat, Cu pasul rar și măsurat A exclamat: Ce animal! Și-a râs c-un râs spiritual Ca râsul oricărui măgar adevărat. Și râsul lui parcă zicea: Eu bănuiam de la-nceput ...