Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OM URSUZ
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 35 pentru OM URSUZ.
Mihai Eminescu - Cezara Cezara de Mihai Eminescu 1876 Nuvelă originală Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I Era-ntr-o dimineață de vară. Marea și-ntindea nesfârșita-i albăstrime, soarele se ridica încet în seninătatea adânc-albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopții, stâncile negre de rouă abureau și se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele, lenevite de căldură, mici bucăți de nisip și piatră. Din niște colți de stânci despre apus se ridica o mănăstire veche încunjurată cu muri, asemenea unei cetățui, și de după muri vedeai pe ici pe colea câte-un vârf verde de plop ori de castan. Acoperămintele țuguiete de olane mucigăite, bolta neagră a bisericii, zidurile împrejmuitoare risipite și năpustite în risipa lor de plante grase, de furnici ce-și fondau state, de procesii lungi de gâze roșii care se soreau cu nespusă lene, poarta de stejar de o vechime seculară, scările de piatră tocite și mâncate de mult umblet, toate astea laolaltă te făceau a crede că este mai mult o ruină oprită curiozității decât locuință. În ...
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
... nenorocita! Și Murgana părea că înțelege, părea că pricepe, părea că pătrunde și-și tălmăcește limpede și pe de rost dorul fetei... Și nu mai vrea să bea și pleca, și Smărăndița după ea. Și șipotul rece în urma lor sta pe loc și șlângea mereu... De ce plângea Smărăndința?... De ... ești flăcău mare... mâine-poimâine te ia la oaste... parcă te văz cogeamite ofițer! Dar copilul, jumătate mândru de vorbele mămulichii, jumătate supărat că nu vrea să-i dea lapte, zice: — Ba, eu voi lapte. Și mama îl pupă și-i dă lapte în covățica lui; iar copilul zglobiu râde ... vine să zici: — Bogată și mândră țară! Murgana a sosit și stă la poartă mugind plângător, prelung, leneș, ca copilul somnoros când vrea să zică: — Mamă, mămucă, mi-e foame! Smărăndița vine încet ștergându-și ochii negri cu șor- țul alb, cusut cu flori mărunțele de jur ... caldă a soarelui câmpia roditoare. Smărăndița râdea acuma, dar mama ei Ilinca nu râdea; ea își întorsese privirile de la copila ei; ea nu vrea să se mai uite, să privească, să vază pe copila ei. Îi era teamă, îi era frică, îi era milă și o durea văzând pe ...
Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur
... a descoperit cauza misterioasă a nenorocirii ei. — Ce cauți aici, mizerabilo? răcnește regina în culmea încordării tragice, și cu pumnii-ncleștați vrea să se repează asupra sclavei importune. Publicul simte că-i explicație la mijloc și se oprește ca prin farmec din râs, ca și cum o ... muzică era profesor un popă de regiment muscal, fugit, se zicea, din țara lui, unde fusese osândit la pierderea darului. Era un popă rău și ursuz. Odată scoate pe Iorgu la teorie și-l întreabă în câte feluri se duce o notă ținută; Iorgu se gândește, se scarpină-n cap și ...
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati Dedic această carte: Poporului României, Celor unsprezece mii ai săi de asasinați de către guvernul român, Celor trei sate: Stănilești, Băilești, Hodivoaia, rase cu lovituri de tun. Crime savârșite în martie 1907 și rămase nepedepsite. PANAIT ISTRATI martie 1928 Când sosește toamna, întinsele câmpii de țelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existența lor milenară. Aceasta începe chiar în ziua de Sfântul Pantelimon. În ziua aceea, vântul dinspre Rusia, pe care noi îl numim muscalul sau crivățul, mătură cu suflarea lui de gheață nesfârșitele întinderi; dar cum pamântul arde încă, infierbântat ca un cuptor, muscalul își cam rupe dinții în el. N-are a face! Barza, care stă pe gânduri de mai multe zile, își țintește ochiu-i roșu asupra aceluia ce-o dezmiardă în răspăr, și iat-o plecată în ținuturile calde, căci ei nu-i place muscalul. Plecarea acestei păsări respectate, puțin cam temută la țară — ea aduce foc în plisc dacă-i strici cuibul — plecare așteptată de ialomițean sau de brăilean, pune capăt stăpânirii omului asupra gliei Domnului. După ce a urmărit barza în zborul ei ...
Ion Luca Caragiale - O noapte furtunoasă
Ion Luca Caragiale - O noapte furtunoasă O noapte furtunoasă de Ion Luca Caragiale 1878 Cuprins 1 PERSOANELE 2 ACTUL I 2.1 SCENA I 2.2 SCENA II 2.3 SCENA III 2.4 SCENA IV 2.5 SCENA V 2.6 SCENA VI 2.7 SCENA VII 2.8 SCENA VIII 2.9 SCENA IX 3 ACTUL II 3.1 SCENA I 3.2 SCENA II 3.3 SCENA III 3.4 SCENA IV 3.5 SCENA V 3.6 SCENA VI 3.7 SCENA VII 3.8 SCENA VIII 3.9 SCENA IX PERSOANELE JUPÂN DUMITRACHE TITIRCĂ INIMĂ-REA , cherestigiu, căpitan în garda civică NAE IPINGESCU , ipistat, amic politic al căpitanului CHIRIAC , tejghetar, om de încredere al lui Dumitrache, sergent în gardă SPIRIDON , băiat pe procopseală în casa lui Titircă RICĂ VENTURIANO , arhivar la o judecătorie de ocol, student în drept și publicist VETA , consoarta lui Jupân Dumitrache ZIȚA , sora ei În București, la Dumitrache ACTUL I (O odaie de mahala. Ușă în fund dând în sala de intrare; de amândouă părțile ușii din fund, câte o fereastră. Mobile de lemn și paie. La stânga, în planul întâi și-n planul din fund câte o ușă; în ...
Ioan Slavici - Gura satului Gura satului de Ioan Slavici Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX I Nu-i vorbă, răi sunt oamenii, încât mai răi nici n-ar putea să fie. Chiar și acela pe care toată lumea îl știe de bun își are ceasurile de răutate, și nu avem decât să-l atingem unde-l doare pentru ca să-l facem mai dârz decât alții. Dar nenea Mihu tot om bun rămâne. Se și cuvine însă unui om din oameni, ca dânsul, să fie de bună chibzuială, să cumpănească vorbele și să umble mai mult călare decât pe jos. Acasă, asta-i altă vorbă! Oamenii s-au obișnuit a zice mai bucuros "La Mihu Saftei" decât la "Safta Mihului" fiindcă... așa-i lumea! Când oamenii nu au ce face, ei scormonesc o vorbă și își petrec vremea cu ea. Să te ferească Dumnezeu să nu cazi pe gura satului. Pentru aceea, când Safta începe să facă gură, nenea Mihu își pune mâinile în cap și-i zice: — Nevastă! nu mă da pe gura golanilor. Iar apoi caută să-i facă pe plac, ...
Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei
Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei Sub pecetea tainei de Mateiu Caragiale Sphinx (Iconol.) monstre fabuleux auquel Ies anciens donnaient ordinairement un visage de fentme... DICT. DE LA FABLE De când am apucat a ne prelungi șederile afară din București, el la Valea Rugului, eu la Sionu, el la crama unde a fost ucisă Sita Gârbu, eu la armanul unde a fost răpus Nicolache Schina, adică de vreo doi ani, nu mi se mai întâmplase până săptămâna trecută să-l întâlnesc pe Teodor, veche cunoștință moștenită, conu Rache cum i se zicea în deobște. L-am găsit la "Carul cu bere", în partea din stânga a localului, singur la o masă, în fund. Sta cu ochii aproape închiși; pentru cine n-ar fi știut că la dânsul ăsta era semnul că atunci cugeta adânc, ar fi crezut că ațipise. înaintea lui se trezea, neîncepută, o halbă, alături de o carte proaspătă cu filele netăiate : cel din urmă roman detectiv franțuzesc. îi cerui, de cum luai loc lângă dânsul, așa cum mă poftise, părerea asupra scrierilor de acest soiu, azi atât de răspândite. îl știam hârșit în meserie; îmbătrânise în slujba poliției, fiind ...
Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere
... mecanizare și, negreșit, excesul acesta e cu deosebire vizibil la începător. Șotrocea și Motrocea din Claponul sunt doi automați prea dinadins arătați ca atare: artistul vrea tot timpul să simțim că cele două păpuși nu se deosebesc una de alta decât pentru că el vrea să tragă acum o sfoară, acum alta. Îndeosebi Leonică Ciupicescu, împietrit în încercările lui de căsătorie periodice, ne întâmpină, familiar, cu ticul său verbal lac ...
Panait Istrati - Chira Chiralina
... îl iubesc pe omul ăsta, fiindcă e mai deștept ca mine, mai învățat, și fiindcă rabdă mizeria fără să se plângă. Cum? Pentru că nu vrea să-și strige pe acoperișuri numele, țara și numărul dinților care îi lipsesc, nu e decât o haimana?... Ei bine, eu vreau să fiu prietenul ... părului se făcuse alb-fumuriu. — Ce ai de te uiți așa la mine? întrebă Stavru, plictisit; nu sunt de vânzare. — Știu, dar aș vrea să-mi dau seama dacă ești tânăr sau ai început să îmbătrânești. — Sunt tânăr și bătrân: ca vrăbiile. — Adevărat: ce mai vrăbioi îmi ...
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
Anton Holban - O moarte care nu dovedeşte nimic O moarte care nu dovedește nimic de Anton Holban Fericirea a fost mare când mi s-a dat prilejul să plec la Paris! Scopul copilăriei mele se realiza. Aveam să străbat în fine eu însumi toate ungherele prin care mă orientam cu ușurință cu mintea și unde plasasem numai cu imaginația sute de romane a căror acțiune se petrecea acolo. Palpitând de bucurie, studiam, alături de Irina, ghidurile, hărțile, cărțile explicative. O purtam cu mine prin magazine, pe la legații, pe la birouri de bilete de tren, perorându-mi toate planurile. Ziua plecării sosi, și mă conduse la gară. Trenul mai avea 20 de minute până la plecare, mă instalasem bine și acum nu știam ce să-i vorbesc. (Poate pentru că mă obseda ideea că despărțirile trebuiesc întovărășite de suspine și de vorbe.) Și am schițat o teorie: “Întotdeauna înainte de a te despărți de cineva drag nu te pricepi să-i vorbești, tocmai pentru că ai prea multe de spusâ€�. Îmi scuzam astfel uscăciunea din momentul acela? Sau era un mijloc să mă liniștesc, văzând-o indiferentă? În orice caz, ...
... și n-ar fi vrut să deie față cu dânsa, pentru ca nu cumva să-l împingă păcatul să-i arate că poate voi, dacă vrea, chiar și mai mult. Nu dar la Simina se gândea Iorgovan, ci numai la un fel de Simină, care vine și trece și nu lasă ...