Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru O FLOARE PREA DESCHISA
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 163 pentru O FLOARE PREA DESCHISA.
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
... a fost copilă-n viață mai dulce, mai aleasă Decât frumoasa Lia, fecioară-mpărăteasă! Născută-n faptul zilei cu fața-n răsărit, Luceferii, văzând-o, mai viu au strălucit, Ferice de-a atinge cu-o rază argintie, Cu ultima lor rază așa minune vie. Și astfel, de lumina cerească dezmierdată, Ea, răsărind ca floare, a înflorit ca fată; Ș-acum e fala lumii, a minții încântare, Al inimilor farmec, a ochilor mirare. Tot ... i arzătoare, Cu lacrimi i se umplu albaștrii ochi frumoși. Ei plâng!... de ce plâng însă luceferii duioși? De mult privit în soare, sau de o jale-ascunsă, De-o gingașă dorință, de-o taină nepătrunsă? Ah! taina ei n-o știe nici zâna ce-o iubește, N-o știe căpătâiul pe care odihnește, Nici apa ce oglindă obrazu-i la trezie, Nici cerul, nici pământul!... dar umbra să o știe! Ades copila, pradă gândirii ce-o răpește, Se scaldă în lumină, cu soarele grăiește Și zice: Tu, al lumii monarc strălucitor! O! splendidă comoară de viață și amor! Tu, ochi ...
... pe-ovilită fața sa, Inima-i din loc sărită de abia ceva se bate, Ca s-arate că viață în ea încă mai era. Ca o floare încujbată d-a crivățului suflare, Se lipește lângă pieptul pre scumpului ei Edvin, Și privindu-l multă vreme, cu o lungă-mbrățoșare În sfârșit astfel grăiește, slobozind un slab suspin: “Nu ne-a mai rămas, Edvine, de nădejde nici o rază, A sosit a vieții noastre sfârșitul îngrozitor, Privește cum sluta moarte cătră noi înaintează! O, durere-a despărțirei! O, al nostru trist amor! Ah! care din aste valuri, unelte-a morții cumplite, Care e acel ce soarta pentru noi l-a ... a uitat. Nimic altă el nu vede decât pe-a sa mult-iubită Și-n vederea astă tristă în inima lui simțind O durere mult mai crudă decât moartea cea cumplită, Fața ei muiată-n lacrimi o sărută suspinând, Zicând: “Draga mea Selmină! ah! rogu-te, te trezește, Fie-ți milă, o ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie
... scaune, trântite, câteva cadavre vii, Mute între ele, însă, vorbărețe dacă vii... Ele toate poartă-n față ca pecetie cumplită Sufleteasca prăvălire pentru veci întipărită... O femeie mai bătrână le dezmiardă părintește -- Lina este deocamdată mai frumoasă, — ș-o iubește Deocamdată, dintre toate, într-un chip deosebit... Însă nu disprețuiește nici pe Mimi — o nebună Ce știind ca să-ndrăgească, de nimica nu e bună... Nici pe Liza, nici pe Mița, nici pe Ana — unguroaică Care poartă sânge ... cuvânt... O țineau de milă, poate, sub acel coperământ, Și când aspra sărăcie zilnic se însărcinează, Pe tăblițele pierzării să înscrie nume noi, Mila, într-o dimineață, te căiește, și oftează, Dar te ia frumos de mână, și te-aruncă în noroi. Ea știa prea bine aceasta, și supusă la poruncă Își urma osânda vieții într-a vițiului muncă, Iar Frineie, despletită, își făcea un piedestal Dintr-a ... lenevoasă, la-nceput, Visătoare ca fecioara cugetând în timp de ore, La bărbatul ce iubește fără ca să-l fi văzut. E melancolia dulce dintr-o tainică-adiere... E murmurul plin de șoapte al pârâului duios... E o ...
... mai încerce puterile, hodorogea nadișanca de ți se părea că plouă cu grindină pe acoperământuri de tablă. Pe moșie, hodorogeala aceasta era un semn. Când o auzeau muncitorii și o auzeau de departe , îndată sporeau la muncă: — I-auzi mă, vine Sfântul Ilie! Vechilii încălecau și dădeau raite; oamenii mișcau mai repede brațele; și ... Pe boierul Gavrilă nici capul nu-l durea; hodorogeala crescând treptat cu numărul zbanțurilor, dumnealui, ca și Bălanul, se deprinsese cu dânsa și nici n-o auzea măcar... Dar într-o zi argatul veni și-i spuse că Bălanul nu vrea să mănânce. Boierul s-a speriat, s-a coborât repede și ... părerea că trebuie să pornească pe moșie. Un suspin îi ridică pieptul, apoi îl cuprinse un dor mare. Se sculă, se coborî în ogradă și o luă încet spre șură. O găsi deschisă și intră. Șura goală. — Nadișanca! Atât putu să spună boierul și se rezemă de ușorul ușii. Tocmai atunci i se păru că ... lângă masă. Când îl văzu, se aruncă în genunchi și-l rugă plângând: — Iartă-mă, tată. Aveam nevoie și n-am vrut să cheltuiesc prea mult... Nu știam că
Mihai Eminescu - Aur, mărire și amor
... era ras și rădăcinile albe ale bărbii îi pudruia fața. Părul alb de la tâmple și de la ceafă era pieptănat în sus, poate cu prea multă îngrijire, spre a acoperi fruntea pleșuvă și naltă, ochii mari, suri, cu desăvârșire limpezi, se uitau cu o cumințenie bonomă în norii ciubucului din care fuma, nasul avea o tăietură corectă și gura era desemnată cu o ironicfinețe. O femeie nu ― dar o fată s-ar mai fi putut înamora în el. Dacă fusese vreodată pasiune în sufletul acesta și îndoială, ele făcuse loc unei liniști curate și ... niște carte și răsfoindu-le poate cu atențiune, vedem un om tânăr, care însă părea îmbătrânit devreme. Era însă o-mbătrânire nu dintr-un trai prea repede, prin o consumțiune prea repede a puterii firești. Avea aspectul unui om tare, cel puțin sufletește tare. Deși n-a fi avut mai mult de ... strugurului negru. Dacă a cunoscut cineva ochi frumoși, la a căror vedere se cutremurorice fibră, pe care i-ai privi cu o intensivă și, ca să zic, dureroasplăcere, atunci erau ai lui. Era îmbrăcat într-un surtuc de postav albastru ...
Ion Heliade Rădulescu - Visul (Heliade)
... un năluc urmează, și visu-și schimbă fața. Mă pomenii în drumu-mi tovarăș că aveam: Pare că mă-nsurasem, ș-amara mea viață Cu o ființă dragă părtaș o îndulceam. Cât o iubeam! și câtă simțeam eu fericire! Eu o vedeam un înger chiar într-adins venit, Nedezlipit tovarăș l-a mea nenorocire, Ca să aducă pacea în sufletu-mi mâhnit. Ce bunuri ... mestecate Mă îndrepta-n picioare, m-oprea... și iar porneam. VI Dar visu-și schimbă fața, și iarăși lângă mine Văzui acea ființă ce-atâta o iubeam. Dar ce fel de schimb magic la ochii mei îmi vine! P-acea ființă scumpă eu n-o mai cunoșteam. Pare că era rece l-adânca mea durere; O, taină-ngrozitoare, abia îmi răspundea! Căutături fatale avea a ei vedere, Și când vorbea, ca trăsnet în sufletu-mi izbea. Ca cugetul, ca ... Răsăr, și lângă mine văz mort unul din fii. Eu mă deștept de cuget! și cugetu-mi vorbește: "Oprește, îndrăznește! la muma lor să vii." O văz iar lângă mine, galbenă, veștezită; Ea nu era schimbată, ci eu m-am fost schimbat; În inima-mi rebelă o ură umilită P-ascuns se furișase ș-adânc s-a fost cuibat.
Ion Luca Caragiale - Noaptea învierii
... le pătrunde, cu atât descoperă că-i mai rămâne încă mult de știut; așa s-a zis cu drept cuvânt că viața este prea scurtă și arta prea lungă. Toate - afară de literatură. Literatura este o artă care nu trebuie învățată; cine știe cum din litere se fac silabe și din acestea cuvinte, este destul de preparat pentru a face ... unei sărutări de foc. Este tânărul și zburdalnicul copil favorit a lui Paște-Împărat, este minunatul făt-frumos April cu părul auriu, care o ia în brațe pe adormita fecioară, o alintă, o leagănă, o mângâie și, cu mii și mii de sărutări, una mai înflăcărată decât alta, o recheamă la o nouă și strălucitoare viață! Pretutindeni este o mișuială, o forfoteală, o fierbere, o pornire de trai proaspăt: muguri verzi, flori de toate firile de tort ale curcubeului, musculițe șăgalnice, gândaci nebunateci... Ce viață și ce veselie în totul ... apăru iarăși. Jidanul era acum gata. El combinase astfel planul său: o frânghie lungă legată cu un căpătâi de un butuc al gârliciului pimniței; la o ...
Ion Luca Caragiale - Partea poetului
... a povățuit Poetul cu blândețe să nu mai bea atâta bere, că berea multă tâmpește. Acela, pesemne tâmpit gata, i-a zis o vorbă foarte proastă și i-a turnat o halbă-n cap. Poetul a cazut mâhnit pe gânduri — făr-a-nțelege cum poate avea o lume întreagă, stăpânind întreg pământul, atâtea griji, atâta bătaie de cap și atâta răutate — și s-a hotărât să se-ntoarcă la ... Frumoasă e natura, ai? Dar muncitorul asudat, punându-și gresia în brâu și ștergându-se cu mâneca pe frunte, i-a răspuns: — O fi și frumoasă! — E duioasa noastră mamă! a adăogat Poetul. — Da, duioasă mamă, ce e drept... Trebuie numa s-o bați să-i sângerezi sânul până să se-ndure să-ți dea o picătură de lapte... Și încă vara, cât să fie de zăduf, calea-valea; dar să poftești d-ta iarna — că pasămite nu ești de ... sufletului; pe urmă, l-a luat la braț pe sus, și au pornit cu toții înainte, să ridice târgul cu nebuniile lor. La ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște
... fi nefericit, o fi bolnav, o fi nebun... nimeni nu știe. E liniștit ca un obosit care doarme, nepăsător ca un mort și nepătruns ca o peșteră fără fund. Ceilalți îl privesc nemulțumiți, căci liniștea lui le insultă zgomotul și ușurința lor. Și mulți îl arată cu degetul, șoptindu-și: â ... și totuși blând și bun îmi ațâțase atâta curiozitate, că nimeni și nimic nu m-ar mai fi stăpânit locului. Răsturnai scaunul, mă izbii de o cucoană bătrână, care trânti în urma mea un "Hei! ce, ești chior, domnule?", și-o rupsei la fugă, simțindu-mă fatal atras de acel necunoscut bizar. Cu toată graba mea și tâcâiala inimii, îl vedeam lămurit în minte: galben, cărunt ... pustiu, și glasul lui, care mă tăiase adânc, ca o limbă de oțel rece, îl auzeam necontenit bănănăindu-mi în creier. În acest om simțeam o fatalitate care te amețește. O prăpastie adâncă care te țintuiește pe buzele ei și-i privești fundul adânc și înecat în negură. O melancolie frumoasă și înfiorătoare, ce te înduioșează, te zguduie și îți risipește orce idee de viață, înfigând în tine numai patima oarbă a necunoscutului ... ...
Vasile Alecsandri - Despot Vodă
... răbdări prăjite și bem numai când plouă; Cât despre somn... LIMBĂ-DULCE Nici vorbă... Pândarului e scris C-un ochi închis să doarmă, și celălalt deschis. (Răsună codrul de un bucium în stânga.) JUMĂTATE Un bucium se aude în codri... Ce-o fi oare? LIMBĂ-DULCE Boierii din Suceava fac astăzi vânătoare. I-am întâlnit devale cu patru urși blăniți, De somnul cel mai vecinic tuspatru adormiți ... eu. Greu e suișul, frate!... Dă-mi mâna. DESPOT Ține. LASKI (sărind pe scenă) Greu! Uf!... Caldu-i!... de m-ai stoarce ai face, zău, o baltă. (Se pune jos la rădăcina bradului.) A fost un timp odată când stânca cea mai naltă Mi ți-o urcam eu, Laski, ca cerbul cel ușor. Acum simt ca o cange înfiptă în picior, Și pare că mă trage... DESPOT La deal? LASKI Ba nu, la vale. DESPOT Oricum, ești verde încă și ai oțel ... Și are mii de nade a scumpelor plăceri, Copile, ah! ce copile!... muieri, ah! ce muieri! Îți fură ochii, mintea, și inima ți-o fură C-o ...
... și copila , dedicate doamnei Hariclia C. Autorul nu a fost identificat. la d. H. Un bătrîn îm povestea Te uită, vezi pe vale o casă descălită Ce buruieni înnalte în podu-i se zăresc ? Cu ușile stricate și prispa năruită De scărpinări de vite ce-acum o lăcuesc ? E o căsută care o dată o fetiță De toată sărbătoarea cu drag ea o spoia, Și într-a cării umbre la sîn strîngînd pe Niță Iubirea-i cea curată nici mă-sii n-ascundea. Pe prispa astei ... te mai duce, dragă, în munți la vînătoare, Că de ai ști cum tremur tu milă ai avea !... Iubire, mult mi-e frică că vre o stîncă mare Sau vre o vijelie în rîpi te-or arunca, Sau vre o gîrlă iute trecînd, din rea-ntîmplare Te-o înghiți, iubite, ori ursul te-o mînca !... Tu știi că pe moș Manea mai astă primăvară Într-o adîncă vale sătenii l-au găsit ; Dar nu-i mai rămăsese decît o trăistoară Și pușca, instrumentul acest afurisit. Cînd muma, obosită de mult ce alergase Gătire pentru nuntă de trei zile făcînd, Gustînd acum odihna spre Niță ... ...