Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MERITA
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 172 pentru MERITA.
Dimitrie Bolintineanu - Scopul omului
Dimitrie Bolintineanu - Scopul omului Scopul omului de Dimitrie Bolintineanu Spre țărmul ce se pierde în noapte și în ceață Curând o să atingă al vieți-mi vas fragil. Și mă întreb pe mine aici, în astă viață, De când trăiesc în doruri, la ce am fost util? Și sunt mai mult în lume ca umbra trecătoare Ce-o lacrimă aruncă în cursu-i d-un minut, Ce nici nu învelește, nici dă acestui soare Mai multă strălucire, nici farmec mai plăcut? Mă-ntreb ce este oare a noastră misiune, Noi, care-aici în viață n-avem decât o zi? Noi, ale căror fapte, țărână, fală, nume Se spulberă în vânturi-nainte d-a luci? Cărarea mea în lume se șterge de sub soare Amara calomnie pălește-al său color. Tot omul lasă-n urmă-i ce lasă-o dulce floare Parfumul d-o secundă pe vântul trecător. A unei soarte astfel, vai! prețuia durerea Ce inimile noastre adapă cu venin? Necazul unei mume ce și-a zdrobit plăcerea Veghind cum se formează al ei prunc pentru chin? Acest argil molatec ce vântu-o să răpească, Ori merită onoarea să poarte-n ...
Grigore Alexandrescu - Buchetul
Grigore Alexandrescu - Buchetul Buchetul de Grigore Alexandrescu Dorită odată era a lui soartă, Pe când altă mână de el îngrijea; Dar astăzi se stinge, zâmbirea-i e moartă Și piede colora ce ochii-ncânta. Sfârșitu-i cel jalnic îl văz cu-ntristare, Căci eu pe viața-i puneam un preț mare. O singură frunză acum mai plutește; Ea plânge atâția tovarăși de flori: Srăină, uitată, de ce mai trăiește, De ce, dragă frunză, tu nu poți să mori? Când pierzi o ființă, obiect de iubire, O lungă viață e nenorocire. Când florile-acelea în mână-mi căzură, Favor ce-n credință eu n-am meritat, Trei tinere nimfe pe rând mi-l cerură, Și mult se rugară... iar eu... nu l-am dat. Îmi pare că încă le văz, câte trele, Jaluze, privindu-l în mâinile mele. Să vedeți acuma de-a fost cu putință Acea prețioasă dorință s-ascult: Că lor li se cade, a mea conștiință Îndată mi-o spuse, eu nu gândii mult. Ca Paris cu poama cea fabuloasă, Hotărâi buchetul la cea mai frumoasă. Dar atunci nevoie, atunci greutate. Să fac osebire în zadar am vrut: Așa din trei ...
Grigore Alexandrescu - Catîrul cu clopoței
Grigore Alexandrescu - Catîrul cu clopoţei Catîrul cu clopoței de Grigore Alexandrescu Deunăzi un văcar de sat Catîrului i-a atîrnat Salbă de clopoței, Numindu-l el îngrijitor Și înainte mergător Ciredei de viței. Însă curînd s-a-ncredințat Că ș-a făcut mare păcat Cu bietul dobitoc, Care, cît s-a simțit Așa împodobit, Strigă: „O, ce noroc! În sfîrșit, iată-mă chemat La gradul ce am meritat. Meritul meu recunoscut De lumea toată e văzut. Acum de sus am să tratez Soiul dobitocesc; Pe nimeni nu mai salutez, Căci prea mă umilesc.“ Așa zicînd, așa făcu, Și plin de îngîmfare El clopoțeii începu Să-i sune foarte tare; Așa de tare îi sună, Cît mintea i să răsturnă; Și el care june fiind Trecea de cam smintit, Acum mai mult îmbătrînind De tot a-nnebunit. Cum socotiți și dumneavoastră, Dar eu gîndesc că-n țara noastră Se află așa dregător, Numit chiar ecselență, Ce cu catîrul sunător Poate da concurență, Care să crede om de stat, Chiar și politic însemnat, Și care netăgăduit De clopoței este smintit. („Romînul“, 12 februarie
Grigore Alexandrescu - Cometei anosate pentru 13 iunie
... de ani, Să ne-ndreptăm purtarea, să ne spălăm de pete, Să nu cădem în iaduri pe gheare de satani. Atuncea, daca globul n-o merita viață, Poți să-l prăjești în voie-ți, eu nu mă-mprotivesc, Dar azi, topește numai a inimilor gheață, Și arde astrologii ce ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean
Grigore Alexandrescu - Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean de Grigore Alexandrescu "Cum măsori ți se măsoară" este un proverb știut: Aste versuri, de lungimea celor ce tu mi-ai făcut, Sunt pornite să-ți aducă ale mele mulțumiri, Sunt răspuns la ale tale vrednici de cinste gândiri. Nu știu bine dacă cerul, precum zici, m-a înzestrat C-un talent ce mi se pare puțin, slab, neînsemnat. Dar iubesc talentu-acesta care tu îl prețuiești; Tot ce e mai sfânt, mai nobil, în duh, inimi oamenești Prin el ni se-nfățișează, și al binelui amor Se aprinde la făclia unui geniu creator. Pe acei ce mi-i dai pildă eu adesea i-am citit; La o slavă meritată cu mândrie m-am smerit; Șă-i urmez este alt lucru; cinstea poate o doresc, Dar a lui Torquato soartă nicidecum n-o pizmuiesc, Am temeinice cuvinte: mă cunosc, mă simt prea mic Și nevrednic să iau urma unui mare mucenic. Cred cu tine că talentul ne e din cer dăruit, Că e foc care se stinge dacă nu va fi hrănit. Și de am o zi mai lină, un ceas ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C.
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C. Epistolă Dlui I. C. de Grigore Alexandrescu Prietene, mai ții tu minte acele povățuiri Care-mi dai la ale mele trecute nemulțumiri? C-aveai cuvânt, o văz bine; eu prea înșelat eram, Când socoteam de cumplite relele ce-atunci cercam. Într-o zi (de atunci însă multă vreme a trecut), Povestindu-ți eu o nouă neplăcere ce-am avut, Te-ai întors, și c-o zâmbire: Â "Văz adevărat, mi-ai zis, Și cunosc că ai dreptate, dar arată-o în scris, Și în versuri, iar nu-n proză, căci oricâți sunteți poeți, Voie a vă plânge-n proză de l-Apolon nu aveți". Uitasem această glumă. Acum, fără să gândesc, Cea dintre noi depărtare, locul unde locuiesc, Neîngrijirea, nelucrarea poet mă silesc să fiu Și în versuri de un stânjen lucruri de nimic să-ți scriu. Sunt încredințat c-ai râde, când vreodată ai putea Să mă vezi umblând pe câmpuri, rătăcit cu muza mea, Și vânând câte-o idee, câte-o rimă, un cuvânt, Când prin lună și prin stele, când pe cer și pe pământ. Iar de gropi nici că e vorbă, căci în câte-am ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui V. II
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui V. II Epistolă Dlui V. II de Grigore Alexandrescu Ziceai că în viață cea mai plăcută stare E a omului slobod de orice-nsărcinare, Care grijile lumii departe le aruncă, Și-n pace, în tăcere, în liniște adâncă, Lungit frumos pe spate, cu un ciubuc în gură, Avându-și întru toate plăcerea de măsură, La fumul ce se-nalță se uită, se gândește, Și slava drept nimica, drept fum o socotește. Tu dar, apostol vrednic al acestei doctrine, Care ne izbăvește de grijile străine, Spune-mi prin ce mijloace natura-mi pot preface Și zilele ca alții să le petrec în pace. Cum să mă scap de muze, de vechea tiranie, De-ale lor capricii, de-a lor cochetărie, Care întotdeauna mi-au fost supărătoare, Și pricini felurite de lungă întristare? În ce muzele noastre pot să ne folosească? Nici chiar de un datornic nu știu să ne plătească! În zadar mai deunăzi, am vrut, prin poezie, Să scap de-o bagatelă, de-o mică datorie; Ș-am arătat acelui care cerea parale Că viața e scurtă și vrednică de jale; Că aurul, argintul, metale păcătoase, La omul ce-o să ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire
Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire Epistolă către Voltaire de Grigore Alexandrescu Din ziua când am citit scrisoarea către Horace, Doream, de s-ar fi putut, toată sfiala să las, Să-ți scriu pe un ton măreț, cât de măreț s-ar putea, Și să-ți pornesc un bilet lucrat în fabrica mea. Dar auzeam că voi, poeți, scriitori vestiți, Îndată ce ați murit, vă faceți cam neciopliți, Cam groși, necivilizați; și, drept să spui, mă temeam Să nu-mi întorci un răspuns mai aspru decât doream: Răspuns ca acel ce zici că-n anul trecut ți-a dat, Din partea lui Boileau, un secretar nenvățat. Aicea ca și la voi se află mulți nătărăi, Care s-ar da bucuros că sunt secretari ai tăi. Cu toate-acestea acum dorința mea o ascult; Respectul numelui tău nu mă oprește mai mult, Și pare-ți bine sau rău, slobod din partea mea ești. Nu cercetez dacă-n rai, dacă în iad locuiești, La ce fel de munci, pedepse, păcatele-ți te-au supus Și dacă în lungi frigări dracii acolo te-au pus. Sunt sigur că sfinții toți asupră-ți au reclamat, Și chiar de nu-i fi prăjit, ...
Grigore Alexandrescu - Frumusețe
Grigore Alexandrescu - Frumuseţe Frumusețe de Grigore Alexandrescu D-ei * * Adesea pe câmpie Auz o armonie, Un ce melodios: Un glas care se pare Ascuns în depărtare, Un imn misterios. De unde oare vine? Din sferele senine? Din zefirii ce zbor? Din iarba ce șoptește? Din planta ce trăiește? Din floare? din izvor? Din nici una în parte, Din multe-mpreunate, Din toate e-ntocmit; E glas al suferinței, Al lumii ș-al ființei Suspin nemărginit. Așa e frumusețea: Dulceața, tinerețea, Blândețea, eleganța, o-ncing, o încunun: Chipu-i e crin, profiră, Inima ei o liră, Cuvintele ei șoapte, ce-n inimă răsun. Și flacăra privirii Și grația zâmbirii În ochii ei se joacă, pe buze-i locuiesc. Din preajmă-i ea gonește Durerea ce muncește, Icoană-a fericirii, iluzii o-nsoțesc. Un dar, ce nume n-are În limbă muritoare, Mișcările-i însuflă, în umbletu-i îl vezi; Și toate, în unire, Câștig acea numire, Ce rar e meritată, ce tu o
Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn
... Un boier bătrân cu care vorbeam despre aceste lucruri îmi dete un manuscris în care citii următoarea nuvelă, ce mi se păru a merita
Grigore Alexandrescu - O impresie
Grigore Alexandrescu - O impresie O impresie de Grigore Alexandrescu Dedicată oștirii române 22 aprilie 1846 Puțini erau la număr ostașii României, Dar când ale lor cete pe luciul câmpiei Semeț înaintară cu pas răsunător, Din sulițe, din coifuri, din armele albite, Când soarele în unde, în raze aurite, Lumina își răsfrânge pe steagul tricolor, Când caii, repezi, ageri, cu coame răsfirate, Cu nările aprinse, cu gurile spumate, Mușcând de neastâmpăr zăbala ce-i ținea, Izbind sub ei pământul și răsuflând omorul, La sunete de luptă pe câmp își luau zborul, Ca vulturi ce în aer o pradă ar vedea, Și când auzii glasul armatei tunătoare, Și când văzui silitra de fulger purtătoare Câmpia, atmosfera de fum întunecând, Iar printre fum, prin ceață, egretele - albicioase Mișcându-se departe, ca umbre fioroase Ce ies din întuneric o crimă-amenințând, Electrică schânteie simții... și bucuria, Din inimă pe chipu-mi suită ca mânia, Pe fruntea-mi se aprinse, în ochi-mi străluci; Sub pasurile mele simții arzând pământul, Și vechea strălucire, cu zgomotul, cu vântul, Iluziei-mi bogate cu fală se ivi. A! unde e acuma puternica mărire Din vremea când a țării eroică oștire În lupte uriașe ...