Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MAGHIARĂ
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 66 pentru MAGHIARĂ.
Ion Luca Caragiale - Între Stan și Bran
Ion Luca Caragiale - Între Stan şi Bran Între Stan și Bran de Ion Luca Caragiale Nici Dumnezeu nu poate mulțumi pe toată lumea, de vreme ce chiar doi frați buni, unul grădinar și altul cărămidar, i se roagă totdeodată, unul de ploaie, și altul de secetă... Pe oricare l-o împăca mai întâi, o să-și auză vorbe dela celălalt... Dacă nici Dumnezeu nu poate, darmi-te bietul om muritor ! Când te pui, cum te trage inima, să faci, după putere, o slujbă spre folosul cuiva, să nu te mai gândești la ce are să zică altcineva despre fapta ta; căci folosul unuia poate fi spre paguba altuia, și, firește, dacă ai să cauți și la supărarea celui din dreapta, cât și la folosul celui din stânga, atuncea trebue să stai frumos la mijloc ținându-ți mâinile încrucișate și zâmbind cu nevinovăție, când ăstuia, când ăstuilalt. Cum am zice, nici nu jicnești, nici nu slujești, - rămâi om bun ca zahărul, pe gustul tutulor, și al lui Stan și al lui Bran, deopotrivă dulce, și nepăsător și nefolositor pentru amândoi. Și mulți cred că omul cuminte așa trebue să se poarte'n lume, și nu le merge rău. La o ...
Ștefan Octavian Iosif - S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi
... S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi SĂ¡ndor PetÅ‘fi () n. 1 ianuarie 1823 , KiskÅ‘rös, comitatul Pesta d. 30 iulie 1849 , Albești Poet maghiar Biografie în limba română Citate în limba română Multimedia la Commons SĂ¡ndor PetÅ‘fi (1823 - 1849) Biografie English Română Opera Husarii (traducere de Ștefan ...
Ștefan Octavian Iosif - Scrisoare lui Goga
Ştefan Octavian Iosif - Scrisoare lui Goga Scrisoare lui Goga de Ștefan Octavian Iosif De-acum te las pe tine și pe-ai tăi Și-Ardealul plin de cântec și de jocuri, De mândre fete și voinici flăcăi... Știu eu de mai revin pe-aceste locuri? Ce dor mi-era de ele — căci pe-aici Am petrecut, ca prunc odinioară! Te sperii când de pe trecut ridici Păienjenișul care-l înfășoară... De-aș fi rămas ca tine, în Ardeal, Statornic stâlp al datinii străbune, Într-o căsuță albă, sub un deal, Ferită de primejdii și furtune; Să fi rămas acolo, să muncesc Înconjurat de oameni cumsecade, În albele cămăși ce strălucesc Ca spuma de șuvoaie în cascade; Să fi rămas în casa de sub deal, De unde-n neguri vezi sclipind Carpații... Dar eu m-am dus, și te-am lăsat, Ardeal, Ca un fugar mi-am părăsit eu frații. Și ce frumos era să fi rămas Alăturea cu alții și cu tine. Să-nalț și eu pentru dreptate-un glas Și să v-ajut în lupta pentru bine. Să stau și eu de tine-alături azi, Și eu ca tine să-mi încheg cântarea Din vuietul eroicilor brazi ...
Dimitrie Bolintineanu - Apa Bârsei
Dimitrie Bolintineanu - Apa Bârsei Apa Bârsei de Dimitrie Bolintineanu Ca un fluviu d-aur, splendidă lumină, Peste patru taberi, varsă luna plină. Turcii și tătarii somnului se dau; Ungurii, la mese, grijile-nșelau. Astfel prin furtună, printre nopți, pe mare Lopătarii varsă tânăra cântare. Dar Șerban nu doarme, căci dulcele somn Rar răsfață geana unui mare domn. Grijile, în horă, turbure se duce Încotro lumina mai splendidă luce. Către astea, cântul păsării prin flori Spune că se varsă fragedele zori. Domnul către ceruri-nalță rugăciune, Apoi dă semnalul, trompeta răsună. Lupta se începe, cetele tătare Pasă înainte, strigă cu turbare. Turcii le sprijină; turcii și tătari Se îndes, s-amestec... Sprinteni armăsari Nechează, spumează... Armele răsună; Tremură pământul... Muntele detună, Soarele pălește... Apele roșesc... Păsările-n aer zborul lor opresc. Omul se îmbată d-omenescul sânge... Muma către sânu-i copilașul strânge. Ungurii rezistă furiei cei vii, Dar cum în suflarea negrei vijelii Arborii rezistă, câteva minute, Apoi își sfărâmă crăcile bătute, Astfel stau maghiarii cu-nfocatul dor, Cu puterea dalbă sufletelor lor. Dar-necați d-a noastră crâncenă putere, Iată că se pleacă, bărbăția piere. Dar atunci începe cruda măcelare. Furia scăpată, urlă cu turbare. Caii ...
Dimitrie Bolintineanu - Baia Baia de Dimitrie Bolintineanu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Trage-ți încă-o dată spada fulgeroasă, Țară de mari fapte, țara mea frumoasă. Un minut în viață tu te-ai odihnit Și pe păru-ți mândru florile-au pălit! Dulcile surâderi pe buze fecioare Stinsu-s-au la umbra grijii gânditoare. Peste tot răsună cântece de dor Cu suspine triste îngânate-ușor! II Cetele maghiare pe câmpii s-adun, La cetatea Baia tabăra lor pun, Mateiaș solește marelui Ștefan Ca să-l recunoască drept un suzeran. Dar eroul nostru încă-i dă de știre — ,,Până ce românii, mândri de mărire, Pentru țară moartea vor disprețui, Mâinile de lanțuri nu-și vor umili!" III În cetatea veche ungurii-au rămas Și-n plăceri molateci inimile las. Într-o noapte tristă, într-o sărbătoare, Ei înșeală dulce grija gânditoare. Viața, dezbrăcată d-ale ei dureri, Cură pentru dânșii plină de plăceri. Dar p-atunci românii cu cel călcător Nu beau dintr-o cupă viața țării lor. P-a fecioarei frunte, aste sărbători Nu puneau plăpânde și suave flori. IV Noaptea toate seamăn mai spăimântătoare, Moartea le-mprumută vălul de teroare. ...
Dimitrie Bolintineanu - Cahul Cahul de Dimitrie Bolintineanu Stelele de aur prin eter luceau. Turcii și moldavii printre flori dormeau. Ionașcu trece noaptea în veghere; Își adapă dulce sufletu-n durere, Apoi zice-n sine: ,,Slabe muritor! Nu-i destul că soarta te-a supus la dor, Pentru ce chiar însuți îți urzești în lume Altă suferință care te supune? Viața și mărirea, fericiri lumești, Vine-o zi în care tu le părăsești, Iar a ta țărână viermilor e dată Cât de dalbă fie fala ce te-mbată!" Cheamă capii oștii și-astfel le-a vorbit — ,,Voi, cozaci ce-n lupte dalbe m-ați servit! Voi, feciori din țară ce, venind în lume, V-au scăldat cu lacrimi ale voastre mume, A sosit momentul jugul să zdrobim... Sau prin mândra moarte să ne nemurim! Puțin timp în lume un erou trăiește, Dar în scurta viață secoli viețuiește! Căci de dulce fală trece cununat Și, murind, în urmă-i nu va fi uitat. Cel dintâi muri-voi pentru-al țării bine! Cel dintâi lovi-voi cu-a mea călărime!" Zice. Dar sub cortu-i iată a părut Doamna ...
Dimitrie Bolintineanu - Copăcenii
Dimitrie Bolintineanu - Copăcenii Copăcenii de Dimitrie Bolintineanu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Plângi, frumoasă țară, lacrime de sânge! Plângi, precum durerea ne-ncetat se plânge, Căci amărăciunea ce te-a-nconjurat Sufletul tău fraged crud a fărâmat! Fiii tăi cei vitregi fost-au pentru tine Mai amari ca vârful sabiei străine! Ei te dară sclavă la tiranii tăi — Tu bătuși trei secoli pe nemicii răi; Dar putuși învinge dalba tinerețe Ce simțeau spre fiii-ți plini de frumusețe? Le lăsași tu capul cel încununat. Ei ți-au smuls cununa, la străini a dat. Îi lăsași să joace cu-armele sublime Ș-ai tăi fii le dară hordelor străine. Plângi, ș-ascunde plânsul, să nu dezvelești Rușinoasa faptă celor ce iubești. II Intră prin Moldova mii de turci, tătari, Domnul cu muntenii și făloși maghiari. Domnul României scrie lui Dumbravă ,,Nu venim a bate țara noastră bravă, Ci să scoatem domnul cel nelegiuit Ce-naintea Porții s-a disprețuit. Vin'de te închină domnului ce vine, Cărui toată țara să-i dorească bine." III Falnicul Dumbravă pe boieri chema Și citind scrisoarea le vorbește- ...
Dimitrie Bolintineanu - Grozea vornicul
Dimitrie Bolintineanu - Grozea vornicul Grozea vornicul de Dimitrie Bolintineanu Iar prin lungul apei, prin dumbrăvi, s-arată, Pasă, pe tăcute, o măreață-armată Armia lui Rareș, domnul lăudat. Luna p-a lor cale raze-a semănat. Ungurii cu spaimă somnul dulce lasă Și la datorie fiecare pasă... La lumina stelei, cei armați s-opresc... Din ambele taberi, bravii se privesc. Lupta-ncepe crudă: buciumele sună, Caii lor nechează, văile răsună. Zorile se scaldă p-azurul ceresc, Pe armele roșii de sânge-omenesc, Dar lumina spune cetelor maghiare Că numai prin fugă pot afla scăpare. Zapoliu aude cu plăcere vie... La moldavii noștri pasă-n bucurie. Cheamă căpitanul care-a comandat; Tinde mâna dreaptă și l-a sărutat. Apoi dă lui arme rari și prețioase, Aur îi oferă și săgeți frumoase. Grozea, căpitanul, armele-a primit — ,,Iau eu arcu-acela la luptași dorit, Dar auru-ți, doamne, nu mi se cuvine. Domnul Petru Rareș m-a trimis pe mine Să sfărâm vrăjmașii într-acest rezbel Numai pentru stima care-ți poarta
Dimitrie Bolintineanu - Mihai scăpând stindardul
Dimitrie Bolintineanu - Mihai scăpând stindardul Mihai scăpând stindardul de Dimitrie Bolintineanu Noaptea se întinde și din geana sa Argintoase lacrimi peste flori vărsa. Dar setos de lupte, în văi depărtate, Un erou în noapte încă se mai bate. Singur el se luptă în acele văi Unde mâna morții a culcat pe-ai săi. Dar sub mii de brațe trebuie să cază Trece printre unguri fără ca să-l vază; Și stindardul țării el înfășurând Către sân îl strânge înapoi cătând. Și în umbra nopții armăsaru-i zboară Ca o-nchipuire albă și ușoară. Spre o apă lată calul s-a-ndreptat; De maghiari războinici fuge-nconjurat. Luna după dealuri mergând să se culce Îi arată calea și-i surâde dulce. Cei ce îl preurmă se opresc pe maluri Dar Mihai cu calul se aruncă-n valuri Și de ceea parte singur ajungând El îmbrățișează calu-i spumegând. Apoi scoate frâul încă alb de spume Și îi zice: ,,Liber mergi de-acum în
Dimitrie Bolintineanu - Mircea la bătaie
Dimitrie Bolintineanu - Mircea la bătaie Mircea la bătaie de Dimitrie Bolintineanu Armia maghiară țara a-nvelit; Soarele văzând-o, a îngălbenit. Dar bătrânul Mircea nu se înspăimântă: Cu o mică ceată de voinici s-avântă. Nu că el voiește țara a scăpa, Ci va să-mplinească datoria sa. Unde este timpul cel de bărbăție Când murea românul pentr-o datorie! Pe un cal ce mușcă spumă în zăbale, Printre zi și noapte el își face cale. - "Frații mei! vorbește falnicul bătrân, Dumnezeu voit-a ca să mor român. Cel ce a sa viață țării sale-nchină Piere ca lumina într-a sa lumină. Ce e-n viața țării viața unui om? Ce e-n primăvară floarea unui pom? Ceea ce prin stele este-o stelioară Și-n nemărginire un minut ce zboară. Șoimul când se vede prins de vânători, Spun că își sfărâmă cuib și puișori. Astfel decât lanțul brațul să le-ncingă, Ce-i român, ce-i nobil astăzi să se stingă." Unde este timpul cel de bărbăție Când murea românul pentr-o
Dimitrie Bolintineanu - Veneticii
Dimitrie Bolintineanu - Veneticii Veneticii de Dimitrie Bolintineanu În Menadele. Satire, politice, sociale. București: Librăria Löbel&Poper, 1870. Opere, vol. 3. Trecură peste țară în timpii dinainte, Oștiri streine, turcii, tătari, și morminte Lăsară aici. Polonii, maghiarii au trecut, Dar ei atâtea rele în țara n-au făcut. Cât fac azi veneticii, neputând să trăiască În țara lor și află în țara românească O partie. Căminul le se deschide lor, Și patul nunții dulce, și casnicul amor, Și ei cu îndurare primiți de slabi români, Pe țară și pe casă se fac aici stăpâni. De unde-acestă iarbă coruptă și ingrată Veni ca să înece o țară neatârnată Și nobila martiră a orpitalității? Dintr-înșii izvorăște pârâul nedreptății, Corupții, trădării și tristei umilinți. Vedeți aceste triste și palide credinți. Ce fac din fiecare să nege ce-i moral Șin interesul public la acel personal. Cinci posturi nu ajunge la unul și hrăpirea, Trădarea și minciuna, calomnia, lovirea, Ei le întrebuințează, p-ai Românii fii Să-i pearză, înalță case și cumpără moșii Din prăzi și ei nu află la lege pedepsire Și turme blestemate de sclavi cu umilire Se fac lor instrumente să-omoare pe români. Și din ...