Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MAȘINĂ
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 83 pentru MAȘINĂ.
Ion Creangă - Acul şi barosul Acul și barosul de Ion Creangă Povestire publicată prima oară în Învățătorul copiilor... , ed. a III-a, Iași, 1874 Acul: — Moșule, de ce ești zurbagiu? Te sfădești necontenit cu soră-ta nicovala, țipați și faceți larmă, de-mi țiuie urechile. Eu lucrez toată ziua, și nime nu-mi aude gura. — Iaca, mă!... da de unde-ai ieșit, Pâcală? — De unde-am ieșit, de unde n-am ieșit, eu îți spun că nu faci bine ceea ce faci. — Na! vorba ceea: a ajuns oul mai cu minte decât găina. Măi băiete, trebuie să știi că din sfădălia noastră ai ieșit; ș-apoi tu ni cauți pricină? — Mă rog, iertați-mă! că dacă n-ar fi fost focul, foile, pleafura și omul care să vă facă să vă deie nume, ați fi rămas mult și bine în fundul pământului, ruginite ca vai de voi. — Măsură-ți vorbele, băiete! Auzi, soră nicovală, cum ne râde acușorul? — Aud, dar n-am gură să-i răspund; și văd, dar trebuie să rabd. — Vorba ceea, soro: "Șede hârbu-n cale și râde de oale". Măi pușchiule! ...
Ion Luca Caragiale - %E2%80%9EMoftul%E2%80%9D făcător de minuni
... ntâmplă vineri după amiazi? Începem să facem paginile: încep să se strângă norii. Isprăvim corectura paginilor: începe să fulgere și să tune. Dăm paginile la mașină: începe să pice. Se trag o mie de exemplare și-ncepem să dăm în vânzare: potop! Suntem siguri că dacă acum trei ani, când, cu ...
Ion Luca Caragiale - O invenție mare
... La-nceput a mers, cât a mers, încet. Pe urmă, ce-i plesnește prin cap lui Aghiuță? pune o roată la mașină, și când vede că roata merge moale, numai odată se repede, își încârligă coada de o spiță și-ncepe un vârtej, de sfârâie că nu ...
Ion Luca Caragiale - Slăbiciune
Ion Luca Caragiale - Slăbiciune Slăbiciune de Ion Luca Caragiale Parizienii au aperitivul, vienezii fanfara, ploeștenii politica, alții alta: locuitorii capitalelor mari au totdeauna câte o deosebită slăbiciune, câte o patimă. Dar bucureștenii? E ușor de răspuns: Muscalul! Muscalul, se-nțelege, nu atât din punctul de vedere politic sau social și cu atât mai puțin din punctul de vedere economic, fiindca muscalul nu vrea să știe de regulamentele noastre polițienești, nu admite tarifele noastre oficiale; muscalul ține la tariful său autonom. În adevăr, ia să vedem. Tariful birjarilor de piață sună astfel: „2 lei o oră în raza orașului; 1 leu o cursă ce nu trece peste ceas; 2 lei cursa de la și până la gări." Aș! crezi că vrea să știe muscalul de asta! Dar putem noi tolera în statul nostru, în Capitală, ca niște străini să nesocotească regulamentele stabilite? Firește că putem. De ce să nu putem? Nimic pe lume nu se poate mai ușor decât a tolera. Dar e drept să îndoiască, să întreiască și, la zile mari, să împătrească prețul curselor? Fără nici o ezitare, răspund: da, e drept. Nimic nu e mai drept pe lume decât prețul patimii. Vedeți pe acest ...
Mihai Eminescu - Din Berlin la Potsdam
Mihai Eminescu - Din Berlin la Potsdam Din Berlin la Potsdam de Mihai Eminescu Din Berlin la Potsdam merge Drum de fier, precum se știe. Dară nu se știe încă C-am luat bilet de-a trie, C-am plecat de dimineață Cu un taler și doi groși... Și de gât cu blonda Milly, C-ochi albaștri, buze roși. Zice Brahma, tata Brahma, Cum că lumea asta nu e Decât arderea-unei jertfe Într-o vecinică cățuie. Am aprins și eu luleaua Și jertfesc lui tata Brahma, Lângă mine-un șip cu KĂ¼mmel! Ș-o bucată de păstramă. Zice Darwin, tata Darwin, Cum că omul e-o maimuță  Am picior de maimuțoi, Milly-nsă de pisicuță. Și mă urc în tren cu grabă Cu o foame de balaur, Între dinți o pipă lungă, Subsuori pe Schopenhauer. Ș-acum șuieră mașina. Fumul pipei lin miroasă, Sticla KĂ¼mmel mă invită, Milly-mi râde.  Ce-mi mai
Mihai Eminescu - Din Halima Din Halima de Mihai Eminescu Harun-al-Rașid prin Bagdad adese Tiptil pe uliți cu vizirul iese, Pe când prin frunza verde de platane Seninul nopții luminos se țese. Prin umbra neagră-n strâmte ulicioare Ei pe ferești se uită, prin pridvoare, Colo aud râzând cu veselie, Dincolo suspinând vreun om ce moare. Și-astfel sultanul singur cercetează Orașul lui, pe când în somn visează. Durerea toat, adâncu-ntreg al vieții Va s-o pătrunz-a minții sale rază. Giafer vizirul l-asfințitul serii I-arată ale vieții vii mizerii. Nu de războaie, chin și crudă moarte  De-adâncul gol al inimei te sperii. Deci într-o seară-ajung mergând departe, Pe uliți strâmte și prin pieți deșarte, Sub zidul unei case vechi și negre, Cu trepte scunde și cu ușe sparte. Aud din întru țipăt și suspine, Aud cum unul bate pe-oarecine, Iar cel bătut țipa strigând mai tare: ,, Te rog, bătrâne, dă, mai dă în mine." Ei stau uimiți. Giafer pe scări se suie, Încet cu mâna ușa o descuie, Se uită-nluntru și-o minune vede, Cum ca să vadă n-a fost dat altuie. ...
Mihai Eminescu - Epigonii Epigonii de Mihai Eminescu Când privesc zilele de-aur a scripturelor române, Mă cufund ca într-o mare de visări dulci și senine Și în jur parcă-mi colindă dulci și mândre primăveri, Sau văd nopți ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele, Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele, Cu izvoare-ale gândirii și cu râuri de cântări. Văd poeți ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere, Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist și mic, Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară, Cantemir croind la planuri din cuțite și pahară, Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic. Liră de argint, Sihleanu - Donici cuib de-nțelepciune, Care, cum rar se întâmplă, ca să mediteze pune Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb; Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomată? S-au dus toți, s-au dus cu toate pe o cale nenturnată. S-au dus Pann, fiul Pepelei, cel isteț ca un proverb. Eliad zidea din visuri și din basme seculare Delta biblicelor sânte, profețiilor amare, Adevăr scăldat în mite, sfinx pătrunsă de- ...
Mihai Eminescu - La moartea lui Neamțu
Mihai Eminescu - La moartea lui Neamţu La moartea lui Neamțu de Mihai Eminescu Lăsați clopotul să plângă cu-a lui voce de aramă, Lăsați turnul ca să miște a lui inimă de fier, Căci de stele mai aproape el le dă acuma samă Că un suflet bun și nobil se îndreaptă cătră cer. Clopote, tu simți durerea și urmezi cu-a ta cântare, Când din stea în stea se suie sufletul într-un avânt, Pe când noi urmăm cu pasul cel rărit de întristare Lutul palid, fără suflet, să-l depunem în pământ. Ochii? Câte dulci imagini au sorbit a lor lumine! Capul? O, de câte gânduri el a fost împopulat! Inima? Câtă simțire frământat-a ea în sine? Sufletul? Câte speranțe, câte visuri a păstrat? Ș-azi nimic. Lumea gândirei e o lume sfărâmată De lemnoasa mân-a morții inima e stoars-acum, Și imaginele-s șterse, ce prin el treceau odată, Sufletul (dacă esistă) printre nori își face drum. Ai știut tu, scumpe frate, că pământu-i o ruină? Că-i o sarcină viața? Că-i martiriu să trăiești? Ai știut ...
Paul Zarifopol - Caragiale, pe scurt
Paul Zarifopol - Caragiale, pe scurt Caragiale, pe scurt de Paul Zarifopol Douăzeci de ani de la moartea lui. Nu toți oamenii sunt egal de vii. Niciodată nu am simțit atât de tare acest fapt, cum l-am simțit la moartea lui Caragiale. Nevoit să petrec în locuința lui a doua noapte după acea în care murise, am vegheat decuseară până la ziuă fără să-mi pot lua ochii de la draperia care ascundea o jumătate a camerei de cealaltă. Draperiile pot fi mult mai rafinat perfide decât pereții sau ușile; se pot mișca ușor. Nu am nici cea mai mică vocație pentru înregistrarea supranaturalului; însă anularea unei ființe cu vitalitate excepțională este, la început, adânc neverosimilă. E o răsturnare violentă a unei experiențe prea bogate, ale cărei elemente poartă accente puternice de sentiment, anume acordate și sistematizate. E un învăț greu. Nu se putea să nu aștept, noaptea întreagă, să iasă Caragiale de după covorul care-mi atârna în față și să vorbească. Îndeosebi, cu tăcerea definitivă a lui Caragiale nu vroiau să mi se deprindă așteptările urechii și așteptările spiritului. Câți îl cunoșteam de aproape, știam bine că omul nu ...
Vasile Bob-Fabian - Moldova la anul 1821
Vasile Bob-Fabian - Moldova la anul 1821 Moldova la anul 1821 de Vasile Bob-Fabian Informații despre această ediție Publicată în Foaie pentru minte, inimă și literatură (1839) S-au întors mașina lumei, s-au întors cu capu-n gios Și merg toate dimpotrivă anapoda și pe dos, Soarele d-acum răsare dimineața la apus Și apune despre sară cătră răsărit în sus. Apele schimbîndu-și cursul dau, se-ntoarcă înapoi Ca să bată fără milă cu izvoarele război ; S-au smintit să vede firea lucrurilor ce la vale Aflîndu-se din vecie, urma pravilelor sale. Ș-au schimbat se vede încă și limbele graiul lor ; Că totuna va să zică di mă sui sau mă pogor. Toate pîn' acuma cîte se părea cu neputință Ieșind astăzi la ivală, vor putea avè credință ; Vreme multă n-a să treacă, ș-a ara plugul pe mare La uscat corăbierii nu s-or teme de-necare ; Ce-a să zic-atunci pescariul, cînd în ape curgătoare Îi va prinde mreja vulturi și dihanii zburătoare ; Ce-a să zică vînătorul, cînd în loc de turturele Nevăzînd nici cîmp, nici codru, va pușca zodii și ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Odinioară
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Odinioară Odinioară de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Lui George Radu Golescu Anii trec așa de repede, că nu-ți dai seama când și cum cutare flăcău, rotar ori grânar, s-a schimbat în moș cutare, de unde și până unde un bujor de fată, să o fi sorbit într-o lingură cu apă de dragă ce-ți era, să te pomenești cu ea zbârcită, cărunțită, apoi albă-colilie. Așa curge vremea, și pe noi nu ne lasă în urmă, ci ne târăște cu ea până la hotarul vieții. Ne așează frumușel pe două scânduri, ne întinde pe deasupra o pânză albă cu cruce în mijloc, ne stropește cu vin și cu untdelemn. Bulgării și țărâna cad și astupă. Și tot vremea din mușuroi face neteziș, surpă crucea de la cap, bătătorește locul și acoperă cu bălării cel din urmă locaș al nostru. Ei, câte se duc cu zilele și ce triste minuni ni se arată de ieri până azi! Câte ne mai așteaptă de azi până mâine! În curtea bisericilor vechi, cruci de piatră și de lemn, uneori câte două-trei în același cuib, umbrite de vișini și de pruni. Rămâi pe gânduri. Parc-ai ...