Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUNG ȘI SUBȚIRE
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 167 pentru LUNG ȘI SUBȚIRE.
Vasile Alecsandri - Dragoș (Vasile Alecsandri)
... lungă, Vânătorul o alungă, Ș-amândoi se perd de vii În codri merei pustii! II Iată, mări, că deodată O poiană se arată, Înverzită, înflorită Și de lume tăinuită. Iar pe iarbă-n poieniță Cântă-o albă copiliță, Cu ochi dulci, dismierdători Și cu sânul plin de flori. Căprioara, cât o vede, Zboară vesel, se răpede Și îi cade la picioare Pe-un covor de lăcrimioare. Cât viteazul o zărește, Pe loc stă și se uimește! Uită blânda căprioară Și săgeata ce omoară! Uită draga vânătoare, Uită lumea de sub soare! III „Copiliță! zice el Rezemat de-un stejărel. Ești tu zâna ăstui plai ... cu aripi la copite. Fiara cruntă și turbată Pleca fruntea lui cea lată Și sărind, mugind, da zor Peste mândrul vânător. Iară Dragoș s-ațintea Și, cel zimbru cum venea, Ghioaga-n frunte-i arunca, Fruntea-n două-i despica! Apoi capul îi tăia, Într-o lance îl punea Și pleca în veselie Pe frumoasa lui moșie, De păgâni să o ferească Și ca domn să o domnească! ↑ După tradiția poporală, Dragoș a venit din Ardeal ...
Ștefan Petică - Nopțile de legende
... Ştefan Petică - Nopţile de legende Nopțile de legende de Ștefan Petică 1900 Nopți împovărătoare, nopți de vară monotonă și lungă! Ce trist vă port în suflet în ceas de singuratecă rătăcire, când visul cade spre amurgurile tragice în cari se cufundară iubirile mele ca ... meu se duce mereu către misterele trecute și în zadar florile fragede de astăzi îmi surâd; ele par că tremură sub un vânt de doliu și parfumul lor e trist ca un cântec ce moare în depărtare. Mi-amintesc de serile fabuloase și de pădurile întunecate unde nu mă aștepta decât straniul glas al cornurilor de vânătoare și visez nopțile fermecate când ironia nu insulta inima mea castă și când dormeam sub bolta ramurilor lungi unde nu-și lăsareră tristețea decât duioasele raze de lună. Nopți împovărătoare, nopți de vară monotonă și lungă! Oh, aș vrea să fug către mările lucitoare, către grădinile îmbălsămate și către pădurile de legende. Să plec cu roze albe în mână și să las din ochi naivi să cadă surâsuri clare ca niște petale fragede din degete de fecioară, petale curate împrăștiate pe drumuri luminoase. Să nu ...
... ierburilor spice stau sure-verzi în soare, Crescute-ajung la brâul unei copile. Lin Pin iarba mare trece, ș-aminte luătoare Plivește flori de aur și fire de pelin. Cunună-și împletește și-o-ncaieră sălbatec În pletele îmflate, în părul încâlcit Și ochi-i râd în capu-i, și fața-i jăratec  A lanurilor zână cu chip frumos, răstit. Ș-apoi în codru trece și cântă doina dragă Sălbatec este glasu-i, răstit, copilăros, El sună-n codrul verde, în lumea lui întreagă Albele ei picioare îndoaie flori pe jos ... o pasăre măiastră Cu penele de aur, ca păsările-n rai La sânta Joi m-aș duce ș-aș bate în fereastră Cu ciocul  și i-aș zice cu rugătorul grai Să-mi deie un măr, în care închis să fie-o lume Palat de-argint în lunci și-n codrii înfundat Ș-un făt-frumos de mire, înalt cu dulce nume Din sânge și din lapte  ficior de împărat. Ea cântă și pocnește în crengi c-o vargă lungă  O ploaie de flori albe se scutură pe ea Un flutur roș și vânăt se-nalță, ea-l alungă De pasu-i crengi se-ndoaie ...
George Topîrceanu - Balada munților
... grele Cu desagi, căldări și pături, Că de-abia pot sta sub ele Doi măgari voinici alături. Gata!... Baciul stă pe gânduri, Peste frunte mâna-și duce. Se ridică-n două rânduri Și domol își face cruce. Apoi cată lung spre creste Și spre țarcurile goale... Și convoiul, fără veste, A pornit încet la vale. Cerul și-a schimbat veșmântul. Ploaia parcă stă să-nceapă. Printre brazi coboară vântul Ca un foșnet lung de apă. Adâncit în gânduri multe Baciul stă și nu-și dă seamă C-a rămas în loc s-asculte... După el, călcând cu teamă, Merg tăcuții lui prieteni Prin sălbatice pripoare, Pe sub ... liniște coboară Peste mari singurătăți. Toamna cu-a ei albă frunte Și cu galbenii-i conduri A lăsat argint pe munte Și rugină pe păduri. La răspântii crește stogul De foi moarte de curând. Strigă-n vale Topologul, Și-a lui larmă, când și când, Ca o voce omenească Până sus pe culmi tresare, Preajma mută s-o trezească Din senina ei visare. Tot mai jos apoi se lasă ... ...
Ion Luca Caragiale - A zecea muză
... minunat executate, au fost primite toate și așezate în templu... De trei ori trei, nouă. Încetul cu încetul, lumea a uitat acea întâmplare, și închipuirea meridională a mulțimii elene s-a stabilit asupra realității de nouă muze. A venit apoi Esiod și a fixat pentru urmași, se-nțelege după credințele contimpuranilor săi, numărul celor nouă surori divine. Ele erau fiicele lui Zeus și ale Mnemosinei, zeița Memoriei. Iată cam ce zice bătrânul autor al Teogoniei, după ce le-a spus pe nume și le-a arătat fiecăreia în parte funcțiunile și atributele: „În Olimp stau ele și cântă isprăvile minunate ale zeilor nemuritori; ele cunosc trecutul ca și prezentul și ghicesc viitorul, iar cu cântările lor măiestre înveselesc tot soborul zeiesc." O, naive bătrân, în ce vremuri copilărești ai trăit tu! Tu nu știai că ... noi? Face nazuri Talia? Atâta pagubă! 1.200 lei... și curg capodoperile. Nu avem talente pentru poezia dramatică? nu-i adevărat! 1.200 lei — și să vedeți cum răsar talente de la Tisa pân' la mare. Și mai întâi, cărui june nu-i trebuiesc 1.200 de lei? ...
... George Topîrceanu - Iubita Iubita de George Topîrceanu Pe un pat de nouri vineți, adoarme luna plină Și lacul doarme-n umbră. În adieri ușoare, când plopii rari suspină, Tresar și-ascult... Natura, din nevăzute strune, Înalță către ceruri o lungă rugăciune, Și porțile tăriei din neguri se desfac De vezi cum, între maluri cu sălcii plângătoare, A stelelor popoare Se oglindesc în lac. ... Și două bolți cu lună acum stau față-n față... Din umbra de pe maluri iubita-ncet răsare, Și parcă nici n-atinge pământul pe cărare, S-apropie de mine... acum îmi cade-n brațe... Și uit de lumea-ntreagă, sorbind curatu-i suflet În calda, nesfârșita, sublima sărutare!... Iar luna se deșteaptă, din nori ridică fruntea Și lung spre noi privește, — dar norii o cuprind În brațe moi de ceață, și ea, copila nopții, Adoarme iar, zâmbind... Atunci o umbră dulce se lasă peste fire... Un cântec, o poveste duioasă-ncepe vântul, De-o zână cu ...
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... sufletul stăpânit de măreția priveliștii, iar rarii drumeți ce întâlneam, și pe care-i lăsam în urmă, după ce ne doreau cale bună, se uitau lung și mirați după noi. Spre a merge la Almaș pe drumul mare, ar fi trebuit să suim Dealul Balaurului, ce se ridică dincolo de ... o vreme, că celălalt capăt trebuie să fie pe lumea cealaltă. În adevăr, până ce să ajungem la jităria despre miazănoapte, sudoarea ne înmuiase trupurile și ciuda ne cuprinsese sufletele. Băltoacele verzii, miasmatice și adânci, care împănau drumul în lung și în lat, ne sileau la sărituri gimnastice și de preciziune peste golurile destul de mari dintre bolovanii puși în rând pe marginea acestor băltoace. Nenorocit piciorul greoi sau neghibaci, care n-ar fi ... caprelor! O baie de glod, până la genunchi, ar fi fost neînlăturată. Noi însă, din fericire, eram deprinși cu aceste punți de un alt soi și le trecurăm pe toate fără greș. Ieșiți afară din sat, răsuflarăm în sfârșit și ne urmarăm drumul spre Almaș pe poteca de picior, ce taie dealurile de-a curmezișul între răsărit și miazănoapte. La dreapta se întinde un șir de coline cu povârnișuri dulci și ...
Nicolae Gane - Astronomul și doftorul
... girezi; că vinul din podgorii curge în pârăie, încât oamenii, nemaiavând ce face cu el, îl uită cu anii în pivnițe pănă ce putrezesc doagele și cercurile poloboacelor și rămâne vinul în cămeșa lui; că oamenii sunt blajini și primitori, neștiind ce-i cumpăna și măsura în ale traiului, și că la masa fiecăruia este totdeauna loc pentru zece. — Acolo e de noi! zise un astronom cătră un doftor dintr-un oarecare târg depărtat ... vie în țara cea multlăudată a Moldovei, sperând că acolo se vor îmbogăți cu ușurință. Ei merseră deci cum putură, încetul cu încetul, și mai călări, și mai pe jos, și mai în căruță, ca oamenii subțiri la pungă, căci pe atunci nu se visa încă de drum-defier, și astfel ajunseră după lung drum și osteneală la hotarul țării. Era toamna, pe când, vorba ceea, gospodarii își numără bobocii, iar rândunelele își caută de drum. Nu departe de hotar se ... se peste măsură, are să producă sau o paralizie a creierilor, complicată cu intoxicație de sânge, sau o hypertrophie a inimii; și una și alta sunt boale grabnice ...
... nasul cam lung și căciula peste ochi, și-mi fixez ochii la ea și cuget... cugetarea mea e vorbă pentru ea, căci ea mă înțelege și-mi răspunde tot în gândiri lungi și deșirate la ceea ce-o întrebasem, fără ca să mă mulțumească acele răspunsuri, căci nu vorbesc în gând decât eu cu mine. Eu cu mine ... de-a umere, mă uitai, ieșind din casă, prin borta ușii la fata stăpânei din casă care tocmai se dezbrăca ca să se culce și ea, apoi pe vârful degetelor trecui prin bucătărie, prin tindă și, când ăieșiiî afară, închisei ușa după mine și începui a merge încet, încet în lumina lunii, pe stradele largi ale orașului cu ferestre și porți închise, cu ziduri albe și gălbenite de lună, cu perdelele lăsate, cu câte un păzitor de noapte cu mustața-nfundată în gulerul și gluga mantalei și c-o prăjină subsuori, în fine, o liniște somnoroasă, un aer cald de vară, o lună strălucită, stele de aur ce-și închideau pleoapele spre a le deschide iar, un cer albastru și
... lui, ieși pe tăpșanul de din dosul casei, la scurmat. Era o zi frumoasă de primăvară, pământul era jilav, plin de mustul din care se și hrănea cea dintâi urzeală a lăvicerului ierbii. Cum scurma așa cocoșul, își auzi tovarășele șoptind. Ridică semeț capul și, drept înainte, de partea cealaltă, vrăjmașul negru se proptise, gata de luptă. Găinile se opriră; înțeleseseră că aveau ceva de privit. O scăpărare, și s-au repezit. S-au oprit față-n față, cu gâturile întinse, cu penele gulerelor zburlite, cu aripile puțin desfăcute și datenapoi. Cel negru bătu o dată din pinteni, și se loviră piept în piept; apoi se dezlipiră repede și, cu capetele pe spate, se avântară din nou, prinzându-se în gheare, izbindu-se scurt, aprig, cu aripile-n coapse. Erau grozav de voinici amândoi ... napoi, pândind clipa când să se răpuie. Sângele clocoti deodată în trupul amândurora; ochii le vedeau roșu; turbați, se năpustiră, de astă dată pe viață și pe moarte. Strânși în gheare ca-n niște clește, cu pliscurile împlântate unul în carnea celuilalt, se rostogoliră la pământ și iar se înălțară, aprigi, în picioare. Săpară pământul cu pintenii, și
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului
... Pe văi se așează, pe dealuri înante; În față li-i luna, prin șuiet de șoapte S-ardică pe cer curcubeie de noapte... Ea calu-și alătură. mâna întinde, Iar părul ei negru încet se desprinde Și-n valuri de moale mătasă el cade Pe umere albe... Frumos i se șade! Și plâns este glasu-i:  ,,Iubit cavalere, Nu merge la mare, că mor de durere; Împarte cu mine pământul și raiul." De dor și de grijă îi tremură graiul.  ,,Iubite dorite, în brațele-mi vino Și cruda durere din pieptu-mi alin-o! Să fii al meu mire menitu-i de zodii Și ție păstrat-am a sânului rodii.  În van, e crăiaso! zâmbirea-ți din treacăt, Căci mintea mea pus-au simțirilor lacăt Și ... boltitele porți, Pustiu e în dome  și zeii sunt morți. El suie un turn ce se nalță sub lună, Cu ziduri crăpate de ger și furtună, Se uită la ceruri, se uită în mare... Cu capul în jos se aruncă... Dispare. Și cum amorțește și-ngheață... suspină:  O, piatr-a luminei, revarsă-mi lumină! Prin genele-nchise s-arată, o vede ...