Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUNĂ
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 868 pentru LUNĂ.
Ștefan Octavian Iosif - Asfințit de lună
... Ştefan Octavian Iosif - Asfinţit de lună Asfințit de lună de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Lui Leonte Moldovan Coboară peste ape luna Și cum și-apropie figura, Ai spune-un cap ce se ...
Vasile Alecsandri - Soarele și luna (Alecsandri)
... cel sfânt, Sfânt în cer și pe pământ, Mâna-n valuri că băga Mreana-n mână-o apuca Și-n ceruri o arunca Și-n lună plină-o schimba, Apoi Domnul-Dumnezeu Cuvânta cu graiul său; Iar când Domnul cuvânta, Lumile se spăimânta, Mările se tupila, Munții se cutremura, Cerul se ...
Ion Luca Caragiale - Lună de miere
... Ion Luca Caragiale - Lună de miere Lună de miere de Ion Luca Caragiale Pe-nserate, după o zi foarte calduroasă, aștept într-o stație mică de pe linia Brașov—Cluj, trenul accelerat ...
Antim Ivireanul - Luna lui iunie, 29 de zile. Cazanie la sfinții apostoli Petru și Pavel
... unul mai mare și altul mai mic; și pre cel mai mare, adec pre soare, întru stăpânirea zilii, iar pre cel mai mic, adecă pre lună, întru stăpânirea nopții. Și pre aceștea, i-au făcut pentru întărirea trebuincioasei chivernisiri a toată lumea. Și iarăși acestaș Dumnezeu, făcându-se om ... luminează mai mult decât soarele și după moarte. Să trĂ©cem, acum de la luminătoriul cel mare la cel mai mic, de la soare la lună, de la vasul luminat la vasul cel ales, de la Petru la Pavel. Multe feliuri de vrednicii, stăpâniri și puteri dau filosofii să aibă luna ... să gonească această noapte întunecată și pentru ca să luminĂ©ze o întunecare împuțită ca aceasta, au ales Dumnezeu pre Pavel, ca luminând ca altă lună luminată în lume, să răsipească întunĂ©recul închinăciunei de idoli și pentru ca să adeverĂ©ze acĂ©ia ce zice: Norodul carele ședea întru întunĂ ...
Ștefan Octavian Iosif - Chef pe lună
... Ştefan Octavian Iosif - Chef pe lună Chef pe lună de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Sămănătorul , 7 octombrie 1907 După un poet chinez Stau în chioșcul luminat de lună, Înainte-mi un ulcior cu vin. N-am tovarăș, dar ce-mi pasă mie ? Singur eu cu mine am să-nchin. Haide dar ! ridic voios ...
Iacob Negruzzi - În dulcea lună mai
... Iacob Negruzzi - În dulcea lună mai În dulcea lună mai de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție În dulcea lună Mai când iarba-n câmp răsare Și vesel de plăcere tot sufletul tresare, Eu singur în mâhnire, în suferinți și chin Vărs lacrimi de durere ... mii de stele pământul însenină Pe cerul vieții mele s-adună negri nori Ce-ntunec-al meu suflet și-l umplu de fiori. În dulcea lună Mai când păsările cântă Și armonii divine natura toat-încântă În mine-un glas de jale se plânge disperat Ca viscolul de iarnă ce urlă ...
Grigore Alexandrescu - Răsăritul lunii. La Tismana
... vârfuri, piramide de verdeață, Se opri; apoi privirea-i peste lume aruncând, Lumină adânci prăpăstii, mănăstirea învechită, Feudală cetățuie, ce de turnuri ocolită, Ce de lună colorată și privită de departe Părea unul din acele osianice palate Unde geniuri, fantome cu urgie se izbesc: Și pustiul fără margini, și cărarea rătăcită ... ca un cerb rănit, fricos. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cu trufie craiul ungur către țară-naintează [1] Sunt plini munții de oștire, sună zalele de fier; Pintenii lucesc; la lună săbiile scânteiază; Basarab încheia pacea cum vrăjmașii lui o cer [2] Dar românii nu vor pacea, nu vor trista umilință Ce asupra-le aduce un ... cu puțini scapă fugind; Strălucitele-i veșminte le aruncă el de groază, Plânge și în a sa țară se întoarce blestemând. Niciodată astă lună ce înoată în tărie, Ca fanal purtat de valuri pe a mărilor câmpie, Mai mult număr de cadavre de atunci n-a ...
George Topîrceanu - Un începător de talent: Apostrofe la lună
... George Topîrceanu - Un începător de talent: Apostrofe la lună Un începător de talent: Apostrofe la lună de George Topîrceanu "Per amica silentia lunae..." Glob rătăcitor de stâncă rece, tristă ca mormântul, Fiică stearpă a-ntâmplării, lună, soră cu pământul, În zadar de mii de veacuri, tu cu raze-mprumutate Fermecat-ai paraziții uriașului tău frate! Arc văpsit pe bolta rece de ... suferință, — fără să te stingi de milă? Pieri în noaptea neființei, rece simbol de minciună, Piei și lasă-ne mai bine cerul nopții fără lună
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 25 a lunii dechemvrie, la nașterea Domnului nostru Iisus H
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură în 25 a lunii dechemvrie, la naşterea Domnului nostru Iisus Hristos Cuvânt de învățătură în 25 a lunii dechemvrie, la nașterea Domnului nostru Iisus Hristos de Antim Ivireanul Că iată vestesc voao bucurie mare, carea va fi la tot norodul, că s-au născut voao astăz mântuitor, carele iaste Hristos, Domnul, în cetatea lui David. Multă veselie sufletească ne aduc noao, celor credincioși și iubitori de prăznuire acĂ©ste cuvinte ale sfintei Evanghelii de astăzi, dintre care cuvinte adunăm 2 lucruri minunate și peste fire; una, că înțelĂ©gem o vĂ©ste bună, carĂ© din vĂ©ci nu s-au auzit, nici să va mai auzi până în vĂ©ci și alta, că auzim o bucurie mare carĂ© stinge toată jalea, toată întristăciunea și toată lacrăma de pe fața pământului. Aș pohti însă acĂ©ste cuvinte să le întinz ca o masă desfătată înaintea dragostei voastre și să vă fac un ospăț sufletesc, după putință, puind în loc de bucate, cu multe fĂ©liuri de bunătăți drĂ©se, cuvântul cel de bună vestire și, în loc de băutură veselitoare, să dreg în păharul preaînțelĂ©ptelor capetelor voastre cuvântul cel de ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului și a marelui
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului şi a marelui mucenic Dimitrie, izvorâtoriului de mir Cuvânt de învățătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului și a marelui mucenic Dimitrie, izvorâtoriului de mir de Antim Ivireanul Și iată cutremur mare se făcu în mare, cât să acoperiia corabiia de valuri. Precum un tată din cești pământești, fiind din sine bun și drept, are firească dragoste a iubi pre toț feciorii lui, tot într-o potrivă și a-i cinsti tot întocma și a le împărți avĂ©ria și bunătățile lui, tot într-un chip, nedând unuia mai mult și altuia mai puțin, sau să iubească pre cel dintâi mai vârtos decât pre cel de pre urmă, fără numai când însuș feciorul să va face mai ascultătoriu, sau mai neascultătoriu poruncilor tătâne-său; și așa cu acest mijloc, poate fi el pricina a înmulți dragostea tătâne-său asupra lui, sau a o împuțina, precum pentru ascultarea aceasta și neascultarea ni-o însemnează în pildă Mathei evanghelistul, zicând, cum că un om avea doi feciori și ...
Antim Ivireanul - Scrisoarea la leat 7220, în luna ghenarie, în 13 zile
Antim Ivireanul - Scrisoarea la leat 7220, în luna ghenarie, în 13 zile Scrisoarea la leat 7220, în luna ghenarie, în 13 zile de Antim Ivireanul Duminecă, la vrĂ©me de chindie, prealuminatul domn Io Costandin Basarab Brâncoveanu voevod, având prepus pentru niște lucruri ce le-au adus întâmplările vremii de s-au făcut, cum să se fie făcut cu învățătura și îndemnarea noastră și fiind măriia-sa îndemnat de niște obraze mari besericești și mirenești, pline de zavistii și de răutate au trimis la noi cu poruncă mare pre duhovnicul lui pre episcopul Nisis chir Mitrofan Thasitul, carele era sfetagoreț de la mănăstirea Dionisiului, de ni-au zis au să fac paretisis de bună voia mea, și să-mi las scaunul, să es, au să mă scoață măriia-sa cu sila și să scrie la Țarigrad să mă și catherisească. Pentru care lucru, mergând eu la curte marți seara și, vorbind în taină cu măriia-sa, i-am zis cum că mă las de vlădicie, de voia mea, și într-acel ceas i-am dat și scris acĂ©ste 12 capete, carele însămnăm aici, să se afle la cei de pre urmă, spre aducere aminte și să cunoască fieștecine ...