Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru LUCRU CE AMINTEȘTE (DE CEVA)

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 71 pentru LUCRU CE AMINTEȘTE (DE CEVA).

Garabet Ibrăileanu - Caracterul specific național în literatura română

... e luat din viața națională, explicațiile fiind rare, aproape curiozități. Apoi, pentru realizarea unor asemenea opere -- mai puțin pentru teatru, unde e vorba mai des de rezolvarea unor "probleme" --, autorul trebuie să cunoască cât mai variat și mai adânc realitățile ce are de zugrăvit, adică pe cele naționale. O bună parte însă din poezie, și anume cea lirică, nu are de zugrăvit realități obiective decât într-o mică măsură (aspecte de natură, farmecele femeii etc.), realități cu puțin ori fără de nici un caracter specific național. Și chiar poezia obiectivă -- balada istorică, pastelul etc. -- nu are de zugrăvit decât puțin din realitatea obiectivă, principalul fiind și în acest gen sentimentul și arta. Și să se observe că mai des e exotic subiectul ... a lui Bolintineanu, ale cărui romane ar umplea altfel un gol în proza muntenească din epoca respectivă, dar care, nu numai din cauza lipsei de forță creatoare a acestui scriitor, ci și din cauza influenței romantismului francez de mâna a cincea asupra lui, sunt sărace ca document, ne dau atât de puțin -- mai nimic -din viața epocii de atunci și tot atât de ...

 

Panait Istrati - Chira Chiralina

... erau aproape pustii către cele două porți principale; soarele crepuscular aurea nisipul, în vreme ce boschetele de liliac se scufundau în umbra serii. Liliecii zburau de colo-colo, zăpăciți. Băncile pe alee erau aproape toate libere, afară de cele din colțurile ascunse ale grădinii, unde perechi de tineri se îmbrățișau amoros și deveneau serioase la trecerea inoportunilor. Adrian nu dădu atenție nici unuia din oamenii ce întâlni în drum. El sorbea lacom aerul curat, care se ridica din nisipul de curând udat — amestec îmbălsămat de miros de flori — și se gândea la ceea ce nu putea înțelege. El nu înțelegea mai ales împotrivirea mamei sale la legăturile lui de prietenie, împotrivire care dăduse naștere la o ceartă violentă între mamă și fiul ei unic. Adrian își zicea: “Pentru ea, Mihail e un străin ... trecuse, sta un om, cu picioarele încrucișate, și fuma. Miopia și întunericul împiedicară pe Adrian să-l recunoască. Omul se ridică, și Adrian se apropie de el oarecum contrariat, când o exclamație de bucurie îi scăpă: — Stavru! Își strânseră mâinile și Adrian se așeză alături. Stavru, negustor ambulant — numit “limonagiulâ€� din cauza mărfii ce vindea prin bâlciuri — era văr ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronica de joi

... tot d-sale. E fenomenal omul acesta. Am stat toți în picioare și l-am urmărit cu cea mai deplină sfințenie. Ce frumoasă inteligență și ce caracter neînduplecat ! A ! neînduplecarea, neîncovoiarea caracterului, iată semnul naturilor întregi. O oră și mai bine, până aproape de Vaslui, ne-a ținut, cu un farmec de nedescris, o magistrală conferență. Încântătorul conferențiar se adresa în deosebi venerabilului șef conservator. Acesta, rezemat de ușa compartimentului său, fără să 'ncerce a face vreo întrerupere chiar binevoitoare, da din cap în semn de aprobare, la fiece cuvânt al conferențiarului. Un zâmbet blând, plin de sinceră bunătate, zâmbetul caracteristic al unui spirit desarmat de orice lipsă de încredere, de orice umbră de ironie - lumina figura bătrânului. Ce vervă ! ce convingere, ce adânc înțeles atât în spusele vorbitorului, cât și în zâmbetul ascultătorului. Era o scenă delicioasă. Voiu uita vreodată amănuntele conferenței d-lui Aslan; dar zâmbetul ... uit niciodată. Ghiciți - mă prind încă odată că nu o să puteți - despre ce ne-a vorbit conferențiarul... Despre consecvența în politică ! Atât de adâncă și caldă convingere era în cuvintele acestui idealist, încât eu, crescut la școala scepticismului, simțeam o adevărată remușcare: eram vinovat ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale

... într-un mod absurd se jucau într-un mod ridicul, pentru că într-o săptămână trebuiau cel puțin două cu totul nouă: era un fel de muncă silnică artistică, făcută cu oameni de strânsură, și care trebuia să ucidă și rarele talente ce din întâmplare se iveau între aceia. Din norocire, timpurile acelea au trecut; Teatrul Național este astăzi o instituție de stat, cultura se lățește tot mai mult, publicul încebul cu încetul se deprinde a privi teatrul ca teatru, si astfel, câtuși de puțin interesantă să fie piesa, numai bine să fie jucată, totdeauna munca artiștilor va fi potrivit răsplătită. Cu bucurie constatăm că se face de amândouă părțile un progres paralel: de o parte teatrul a început a lucra în sensul cel adevărat, de altă parte publicul, fără deosebire de clase, a dovedit, mai ales în stagiunea aceasta, că susține Teatrul Național cu toată bunăvoința. Este de dorit și sperăm că atât Societatea dramatică, cât și publicul să continue pe calea cea bună pe care în fine au apucat. Fără îndoială că ... cam în românește, o piesă-antichitate — cum ar zice elegantul Gionîn stilul lui tigheluit— și o operă bufă franțuzească... E cea mai prodigioasă productivitate ce ...

 

Ion Luca Caragiale - Notițe risipite

... dumitale, dar mușteriii îi găsesc cusururi, deoarece... nu le trebuie. Primitivului nu-i trebuie căldură pe spinare și pe pântece, pielea lui e-nvățată cu de toate; el are nevoie de zorzoane poleite, să și le pună-n capul nețesălat; vânătorului îi trebuie un tomahawk, iar porcarului porumb pentru vitele de-acasă... Dar ia să nu bagi de seamă la vertiginosul mers al progresului! ia poftim de le dă a doua zi aceea ce ai văzut că le trebuia ieri. Aș! primitivul vrea acum cămăși de mătase, vânătorul o carabină ghintuită cu repetiție și porcarul briliante. Ce puțini sunt aceia cari, înțelegând ce le trebuie, știu ce marfă să ceară și sunt în stare s-o prețuiască! Și nu mă-ndoiesc că dintre acei puțini ești și dumneata, cititorule. Amatorul și artistul ... zică nicidecum că lucrarea era lipsită cu totul de calități; dinpotrivă. Am privit-o mult — peste putință să reprezinte cineva mai bine un cuib de rândurici de zahăr. Ce fidelitate de tonuri particulare artei cofetăriei! ce rigiditate specifică de candel! ce strălucire transparentă de

 

Ion Luca Caragiale - Două loturi

... că e grozav!" - iar madam Popescu se repede în odaie, fiindcă era în nĂ©gligĂ©. D. căpitan Pandele intră ca o furtună și, vorbind din ce în ce mai tare, ca și cum d. Lefter ar fi surd: - Bine, nene, păcatele mele! de ce n-ai venit la berărie?... se poate să fii așa de indiferent? te caut ca un nebun de atâtea ceasuri? - Ne-a ținut până adineaori turbatul la canțilerie... De ce? - Leftere!... nu știi nimica? - Ce! - Ieri s-a tras lotăriile noastre! - Ei? - Am câștigat! - Nu mă-nnebuni!... Cât? - La amândouă am câștigat loturile mari! ale mari de tot! Și căpitanul pune pe masă listele oficiale și alături carnetul său. În adevăr, carnetul sună tocmai ca-n liste: 076.384 Universitate-Constanța, 109 ... ne du în odaie, s-o așteptăm. Fata stă la-ndoială. - Haide! se răstește d. Turtureanu... și toți trei intră, împingând pe fată-nainte. - Da ce e? întreabă bătrâna, ridicându-se de la vatră, unde sta stârcită. - Avem treabă cu fie-ta, cu Țâca... - Lipsește ceva dintr-o casă... știe ea ce lipsește, adaogă d. Lefter. - Vai

 

Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele

... crede neapărat pentru înțelegerea modului meu de a cugeta și de a reproduce cugetările mele. Cu acest sistem mă voiu feri de a înconjura adevărul, lucru la care silește uneori destăinuirea vieții mai intime. Apoi voiu putea să'mi întemeiez [expunerea] mai adese ori pe dovezi scrise, ceea ce este o puțină garanție a celor expuse. Mai la urmă, cum am simțit eu, florile sau spinii existenței, mă privesc pe mine, și ... puțin italiana; iar cunoștințele lui se întindeau și la literaturile acestor deosebite graiuri; dar ele se concentrau mai ales în partea lor curat linguistică. Ceea ce-l interesa, era vocabularul deosebitelor limbi și redarea prin termenii corespunzători a acelorași noțiuni în deosebitele feliuri de a vorbi, fineța deosebirilor sensurilor, sinonimele, particularitățile sintactice și etimologice ale limbilor ce cunoștea. Cetirea lui cea mai plăcută era — lucru ce ar putea părea straniu — dicționarele, din care avea o bogată bibliotecă. Tatăl meu mai avea și o voce foarte plăcută și cânta destul de ... această limbă de la tata. Mai așteptam aceste două mari zile și din pricina că atunci ni se primeneau hainele pe care tata avea totdeauna ...

 

Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic

... care mă orientam cu ușurință cu mintea și unde plasasem numai cu imaginația sute de romane a căror acțiune se petrecea acolo. Palpitând de bucurie, studiam, alături de Irina, ghidurile, hărțile, cărțile explicative. O purtam cu mine prin magazine, pe la legații, pe la birouri de bilete de tren, perorându-mi toate planurile. Ziua plecării sosi, și mă conduse la gară. Trenul mai avea 20 de minute până la plecare, mă instalasem bine și acum nu știam ce să-i vorbesc. (Poate pentru că mă obseda ideea că despărțirile trebuiesc întovărășite de suspine și de vorbe.) Și am schițat o teorie: “Întotdeauna înainte de a te despărți de cineva drag nu te pricepi să-i vorbești, tocmai pentru că ai prea multe de spusâ€�. Îmi scuzam astfel uscăciunea din momentul acela? Sau era un mijloc să mă liniștesc, văzând-o indiferentă? În orice caz, sarbezi eram amândoi (poate ... regrete copilărești și, ca din întâmplare, ne atingeam mâinile. De pe banca din față, profesorul S. deschidea vag pleoapele lăsate greoi, și ne zâmbea amuzat de vreun vis scurt sau de aventura ...

 

Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840

... și pentru boierii lui a clădit. Iar Radu-voievod l-a împrejmuit cu zid..." Astăzi nu se mai zărește nici urmă de ziduri și alte înfrumusețări de care vorbește Cantemir, afară de ruinele impunătoare ale palatului domnilor noștri, care însă nu e vechi și a ars în 1827, în focul ce a distrus aproape în întregime târgul. Dintre biserici, vrednică de luare-aminte e Trei Ierarhi, prin îndrăzneața-i structură gotică, și prin sculpturile bizare care-i împodobesc zidurile dinafară — cu atât mai mult, cu ... ca și la izvor, și se întinde până în mahalaua zisă a Tătărașilor, unde orașul se oprește deodată, lângă o râpă adâncă, străbătută de o ață de apă gălbie și murdară, deseori secată. Nimic mai pitoresc primăvara decât priveliștea pe care o înfățișează de departe acest Tătăraș, faimos între toate mahalalele orașului, din pricini pe care nu-i nevoie să le mai înșirăm aici. Grămezi de căsuțe albe și cochete stau împrăștiate ici și colo, înconjurate de pajiști verzi, de grădini, de arbori; câteva biserici contrastând cu micimea căsuțelor înalță cruci argintii; și deasupra crestei dimpotrivă un tufiș de copaci pe verdele câmpului stăpânește totul. Dacă ar fi o punte

 

Titu Maiorescu - Neologismele

... dobândi, desigur, încredințarea că orice s-ar putea zice în contra lor, numai un singur lucru nu s-ar putea zice: că au fost dictate de un spirit antinațional. Prea aspre le pot părea la unii, prea puțin oportune la alții, prea lipsite de respect pentru vechile autorități la ai treilea, dar orice cap nepărtinitor va trebui să recunoască, în tendința de a readuce limba română la viața ei populară și de a combate germanismele, o tendință mai întâi de toate națională. Cu toate acestea — și de aici se vede în ce stare ajunsese literatura noastră în privința iubirii de adevăr — tocmai prin prepusuri și bănuieli asupra „patriotismului“ ne-au întâmpinat mai întâi cei atinși de critica noastră, și astfel s-a putut întâmpla să auzim contestându-se „românismul“ unei direcții, în jurul căreia se grupaseră scriitori ... d-sa pe românește, dacă i-am zice cu ton serios: ne vous battez pas la tĂȘte avec ces pensees; il tire avec la queue de l’oiel; pas de livre, pas de part (n-ai carte, n-ai parte) și alte asemenea glume. (Vezi și teoria idiotismelor în vol. I al ediției de

 

Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche

... spunea, cu un glas tărăgănat și surd, se desprindea cu amărăciune, o adâncă silă. Viața lui, din istoria căreia i se întâmpla rar să dezvăluie ceva, fusese o crâncenă luptă începută de timpuriu. Ieșit din oameni cu vază și stare, fusese oropsit de la naștere, crescut pe mâini străine, surghiunit apoi în străinătate la învățătură. Întors în țară, se văzuse jefuit de ai săi, înlăturat, hărțuit, prigonit și trădat de toată lumea. Ce nu se uneltise împotriva lui? Cu ce strigătoare nedreptate îi fuseseră întâmpinate lucrările, truda de zi și noapte a jerfitei sale tinereți, cum se învoiseră cu toții să-l îngroape sub tăcere! Din grelele încercări de tot soiul prin cari trecuse atâția ani de restriște și cari ar fi doborât un uriaș, această făptură de fier ieșise călită de două ori. Pașadia nu fusese omul resemnării, încrederea în sine și sângele rece nu-l părăsiseră în cele mai negre clipe; statornic în urmărirea țelului ... privilegiați ce treceau pragul acelei bogate locuințe unde, până în cel din urmă ungher, se resfrângea, sever, sufletul stăpânului. Îl găseam în odaia lui de lucru, lăcaș ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>