Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LARGI (O GAURA)
Rezultatele 21 - 22 din aproximativ 22 pentru LARGI (O GAURA).
... a mai stat pe gânduri, apoi l-a întrebat: - Care va să zică rămâi plugar ca mine; de ce nu mi-ai spus-o tu asta mai nainte? - Pentru că-mi ziceam, a răspuns Iorgovan, dacă îl întreb, știu că n-are să voiască; dac-o fac, știu că are să-i pară rău odată, iar dacă aștept până ce s-o mai gândi și el, mă tem că o să-mi treacă pofta. „Așa-i! – gândise Busuioc în el – tot mai bine plugar de frunte decât boier de rândâ€�. Însă Busuioc ... s-a dus. Nu-i vorba, de câte ori se gândea la dânsa, el își făcea mustrări că n-a sărutat-o nici măcar o dată. Nu era băiat rușinos de felul lui, și chiar în cele dintâi zile a voit s-o facă. - Tu știi că eu te las de bunăvoie, îi zisese ea atunci; de vrei s-o faci cu de-a sila? De acolo înainte el nu mai voia să o ...
... Murăș la vale se întinde șesul cel nesfârșit al Țării Ungurești.Mara însă le trece toate cu vederea: pentru dânsa nu e decât un loc larg în fața mănăstirii, unde se adună lumea cea multă, grozav demultă lume. Cică e acolo în biserica aceea o icoană făcătoare de minuni, o Maică Precistă care lăcrimează și de a căreia vedere cei bolnavi se fac sănătoși, cei săraci se simt bogați și cei nenorociți se ... la biserica aceasta, dar se închină creștinește, cu cruci și cu mătănii, cum se cuvine în fața lui Dumnezeu. Că icoana face minuni, asta n-o crede; știe prea bine că o Maică Precistă nemțească nu e o adevărată Maică Precistă. E însă altceva la mijloc. Călugării, care umblă rași ca-n palmă și se strâmbă grozav de urât, au o știință tainică și știu să facă fel de fel de farmece pentru ca boala să-și vie la leac, săracul să-și găsească sprijoana și ... ce-i drept, foarte deșteaptă și, din clipa când se despărțise de Trică, se făcuse tăcută, așezată, ascultătoare, aproape blândă; nu era însă chip s-o desfaci de deprinderile ei urâte, s- ...