Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LĂSAT
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 1557 pentru LĂSAT.
Alexei Mateevici - Fie voia ta!
Alexei Mateevici - Fie voia ta! Fie voia ta! de Alexei Mateevici (Povestire) Se ivea de după dealuri Noaptea-n umbre mohorâte, Scuturând întunecimea Din aripile urâte. Nu-i lumină nicăierea, Numa-ntr-un bordei pustiu Luminează-o luminiță, Ca un suflet de-abia viu. Și într-acel bordei, pe paie, Numa-n petice-nvelită, Zăcea mama celor patru Prunci, cu fața necăjită. Ea se zbate, se frământă, Mila Domnului o cere Și, privindu-și copilașii, Se sfârșește de durere. Și cucernica-i gândire, Din credință izvorâtă, Și-o îndreaptă către ceruri, Către Maica Preacinstită. Și se roagă cu căldură Pân' ce graiul i se curmă. Copilașii plâng de foame, Căci felia cea din urmă Au mâncat-o de-acu ziua, Le-a rămas numai o coaje; Biata mamă le-o-mpărțește Și-i îndeamnă să se roage; Iar ea cade-n pat zdrobită Și de milă, și durere. Și privirea i se stinge Și puterea toată-i piere... Copilașii plini de groază Plâng, se vaietă și zbiară; De-a lor țipete de groază Chiar și moartea se-nfioară. Toți o strigă și-o sărută Și-o dezmiardă fiecare: ,,Mamă, mamă, scumpă mamă, Vom fi buni, ...
Dimitrie Anghel - La fîntîna Medicișilor
Dimitrie Anghel - La fîntîna Medicişilor La fîntîna Medicișilor de Dimitrie Anghel Publicată în Tribuna [Arad], XV, 81, 10 [23] aprilie 1911. p. 23—24. Un fragment Trecutul e o împărăție moartă. Locurile unde ai trăit mulți ani și ai putut să fii fericit nu căuta să le revezi, dacă ai o dragoste nouă în suflet, căci ele nu te vor recunoaște și-ți vor rămîne străine. Privește din depărtare la toate și închipuiește-ți că ai visat, căci numai visul poate să-ți dea mulțumire. Închipuiește-ți că după linia curbă ce închide orizontul nu mai e nimic, că nourii ce aleargă într-acolo sînt niște simple fantasme, că în sufletul tău deșirul de imagini, unele umbrite ori altele trandafirii, sînt tot ca și goana aceasta de nouri. Vîntul, acest fantastic și capricios artist, îi adună de pe fața cerului, clădește palate, zugrăvește continente imaginare, lăsînd pe alocuri spațiuri goale și senine, ca niște închipuiri de oceane, îi resfiră apoi și-i preface în turme nesfîrșite, care pasc pe nesfîrșita cîmpie a cerului, îi alungă cînd vrea într-o Fantazia nebună de cavaleri ce-aleargă pe cai năpraznici cu mantalele albe fluturînd pe umeri ; și apoi, cînd ...
Dimitrie Anghel - Numărul 27 Numărul 27 de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , I, 16, 4 feb. 1912, p. 124—125. Pe un tablou al "Junimii" Am sub ochi tabloul comemorativ al "Junimii", o serie de capete care se etajează, o piramidă de efigii care se suprapun, o îngrozitoare hecatombă de decapitați, pe care cine știe ce erou sîngeros și plin de ironie și-a pierdut vremea să le clădească craniile ca o pildă că toate trec cu vremea... O hidră amenințătoare cu șaptezeci și patru de capete privește cu încredere viitorul, un strugure monstruos făcut din boabe diferite atîrnă într-o ramă pe un fond negru de culoarea infinitului, o pleiadă de ambiții se înfățișează sub diverse măști, o vecinătate de necunoscuți se luminează de aureola acelor cîțiva fericiți ce-au izbutit să-și scoată capetele dincolo de negrul cerc pe care moartea îl ține, ca un clovn sinistru, la intrarea neantului. Nepăsător și cu același gest teatral și automatic, postumul Nestor Hayek, după ce s-a acoperit cu funebrul giulgiu de mușama, ca să facă întunerec în straniul lui aparat în care toate se văd pe dos, ne-a lăsat medalionul acesta ...
Emil Gârleanu - Hoinar Hoinar de Emil Gârleanu O clipă ținu noaptea, cât țin nopțile de vară, când întunericul e numai o strângere de aripi a luminii. Și totuși, îndată ce se trezi, fluturul, în răcoarea umedă a dimineții, i se păru că dormise de când lumea; de aceea zise în sine, bănuind: „Ce Dumnezeu răsare soarele atât de târziu!â€� Dar ca și cum Dumnezeu i-ar fi făcut pe voie, deodată se răsfiră din înalt mănunchiul strălucitor al razelor de soare, și peste câmpie năvăli un văl de aur. Fluturul își pâlpâi de câteva ori aripile și, din vârful galben al tulpinii de lumânărică , unde poposise de cu seară, își luă, zglobiu, zborul. Fiindcă nu fusese de mult pe la târg, o luă într-acolo. Curând zări o grădină cu fel de fel de flori. Trecu pârleazul și, mehenghi, se furișă întâi pe la ferestrele casei. Perdelele erau încă lăsate. Ce să vadă? Nimic! În schimb, de jur împrejurul privazurilor, cununi de zorele se împleteau, cu florile deschise, fragede, liliachii bătând în albastru, sinilii bătând în roz, acoperite de rouă ca de niște nestemate. „Fragede floriâ€�, gândi fluturașul și, bătându-și aripile ...
George Coşbuc - Recrutul Recrutul de George Coșbuc Eu o las în sama ta— Am să plec! și parcă-mi moare Inima, se rupe-n mine! Nu de voi, tu știi de cine! Și mă doare, De-aș țipa. Omul fără de noroc Tot cu răul se-ntâlnește— Tu-mi ești frate dintr-o mamă, Mă iubești! ți-o las în samă, Mi-o păzește Ca de foc! Vei vedea-o pe la hori. Să n-o lași la vino-ncoace— Stai cu ea, ce știi tu-i spune, Dar cu capul mi te pune Să n-o joace Alți feciori. Tu s-o joci, dar mai așa! Liniștit, cum joci pe-o soră, Să n-o strângi prea mult la tine, Că ea, biata, de rușine Mai mult horă N-ar juca. Tu o vezi și n-o-nțelegi; De-o cuprinzi, ea știe una: Moartă-n brațe ți se lasă, Dar de ciudă plânge-acasă, Plânge-ntruna Zile-ntregi. Calea ei să n-o colinzi —De-i vedea-o la fântână, Treci și las-o-n bună pace, Nu glumi, că ei nu-i place. Nici de mână Să n-o prinzi! Ea va zice tot ce ...
Vasile Alecsandri - Constantin Brâncovanul
Vasile Alecsandri - Constantin Brâncovanul Brâncovanul Constantin [1] Boier vechi și domn creștin, De averi ce tot strângea Sultanul se îngrijea Și de moarte-l hotăra, Căci vizirul îl pâra. Într-o joi de dimineață, Zi scurtării lui de viață, Brâncovanul se scula, Fața blândă el spăla. Barba albă-și peiptăna, La icoane se-nchina, Pe fereastră-apoi căta Și amar se spăimânta! ,,Dragii mei, cuconi iubiți! Lăsați somnul, vă treziți, Armele vi le gătiți, Că pe noi ne-a-nconjurat Pașa cel neîmpăcat [2] Cu-ieniceri, cu tunuri mari Ce sparg ziduri cât de tari!" Bine vorba nu sfârșea, Turcii-n casă iurușea, Pe tuspatru mi-i prindeau Și-i duceau de-i închideau La Stambul, în turnul mare [3] Ce se-nalță lângă mare, Unde zac fețe domnești Și soli mari împărătești. [4] Mult acolo nu zăcea, Că sultanu-i aducea Lângă foișorul lui Pe malul Bosforului. ,,Brâncovene Constantin, Boier vechi, ghiaur hain! Adevăr e c-ai chitit Pân-a nu fi mazilit, Să desparți a ta domnie De a noastră-mpărăție? Că de mult ce ești avut, Bani de aur ai bătut [5] Făr-a-ți fi ...
Ion Luca Caragiale - Art. 214 Art. 214 de Ion Luca Caragiale 1901 I Un biurou de avocat. Ora 9 dimineața. Avocatul, un licențiat începător, stă la biuroul său, studiind niște hârtii. O cocoană intră urmată de un tânăr. Cocoana este îmbrăcată, cum purtau înainte vreme mahalagioaicele, cu barej havai legată la cap, rochie și pieptar de lână de aceeași coloare, și un tărtănaș conabiu, făcut cu iglița; în mâni, mănuși de imitație de mătase fără dește. E o femeie de vreo cinzeci de ani destul de bine ținută; cam prea dreasă la obraz; sprâncenele ca niște lipitori; dinții cam negriți de ristic și de tutun; foarte veselă și vioaie, vorbește și gesticulează degajat, chiar cu multă volubilitate și cu o figură plină de expresie. Tânărul are aerul unui impiegat de minister; redingotă de camgarn la trei butoni, cravată strigătoare, pantaloni de coloarea oului de rață leșească și pălărie cilindru. El urmează cu încredere pe femeie, care intră cu pasul hotărât. Cocoana: Las' că-i spui eu tot lu' domnu avucatu. (Înaintează spre biurou.) Bonjur... Mă recomand Tarsița Popeasca, văduva lu' priotul Sava de la Caimata, care a dărămat-o Pache, când a făcut bulivardu ăl ...
... calul, rotea ochii pe câmpul de mustru. Privind astfel portretul, bătrânul, sprijinit în cârjă, parcă întinerea, se îndrepta de șale, ridica în sus capul, își lăsa umerii în jos și trăia vremile acelea. Alteori se așeza, obosit, într-un jilț, în odaia de culcare, scăldată, mai mult ca toate celelalte, de ...
Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic și merele de aur
... să căutăm și pe hoț. Dară împăratul, mulțumit că pipăise merele cele aurite, nu mai voia să știe de hoți. Fiul său însă nu se lăsa cu una cu două, ci, arătând împăratului dâra de sânge ce lăsase pe pământ rana ce făcuse hoțului, îi spuse că se duse să-l ... mișcă de lovește marginile groapei, să o trageți afară. Se lăsă și cel mai mic din frați și, de ce mișca frânghia d-aia îl lăsa mai jos, și-l lăsară, și-l lăsară, până ce văzură că frânghia nu mai sta întinsă, cum este când are ceva atârnat de capătul ...
Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul
Petre Ispirescu - Copiii văduvului şi iepurele, vulpea, lupul şi ursul Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un om. El avea o fată și un băiat. Și rămâind văduv de muma copiilor, îl îndemnă ariciul să se însoare a doua oară. Neveste-sei îi sta acești copilași ca sarea în ochi. Nu era dimineață, nu era seară, nu era clipă lăsată de la Dumnezeu să nu-i amărască. Când îi ciomăgea, când îi cicălea și când îi da tutulor răilor goninduÂi. Copiii, biet, ca copiii, nu știau ce să facă, ce să dreagă, ca să umble după placul ei, dară în deșert. Nu mai aveau zi albă, căci ea se ținea mereu de câra lor. Într-o zi, ea zise bărbatului ei: - Mă bărbate, de nu ți-ei lua copiii să-i duci undeva în pustietate, ca să-i prăpădești, eu pâine cu sare de pe un taler cu tine nu mai mănânc. - Da bine, fa nevastă, cum să prăpădesc eu așa bunătate de copilași? Și unde să-i duc? - Nu știu eu d-alde astea. Să faci ce ...
Ștefan Octavian Iosif - Cîntece (Iosif, 1)
Ştefan Octavian Iosif - Cîntece (Iosif, 1) Cîntece de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Singurel ca un haiduc, În surghiun ca norul, Cată mîine să mă duc Și să-mi las odorul. Mîine plec în zori de zi... Însă pînă mîine, Vino mai aproape, — zi Doina mea, stăpîne! Doina cu păstorul, cînd Prăpădise turma Și se duce tot cîntînd Ca să-și piardă urma... II Nu mai sunt pe luncă flori, Văile-s deșarte, Țipă cîrduri de cocori Pribegind departe ! Și văzduhul s-a-nnorat, Ninge sus la munte — Trec pe vale, la iernat, Turmele mărunte... Plîng tilingi, tălăngi răspund, Soarele apune, — Glas de bucium sună-n fund Ca o rugăciune... III Boii stau în jug supuși, Gata de plecare ; Necăjiții cărăuși Merg pe lîngă care... „Hăis și cea!â€� — gem sub poveri Carele greoaie ; Ieri ca azi, și azi ca ieri ; Frig, și vînt, și ploaie... Drumul e glodos și greu, Negura se lasă : „Știe bunul Dumnezeu De-om ajunge-acasă !...â€� IV Dragă codrule, te las... Plec pe căi străine... Chezășie mi-a rămas ...