Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IUBITĂ
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 258 pentru IUBITĂ.
Traian Demetrescu - Doi bogați
Traian Demetrescu - Doi bogaţi Doi bogați de Traian Demetrescu M-a dus avarul să-mi arate Întregul său tezaur, Și mi-a deschis o ladă plină Cu aur... aur... aur... Privindu-mă cu ochi ironici Mi-a zis: „Arată-mi mie Și tu, acum, dacă se poate, Atîta bogăție!â€� Atuncia, ca să-mi sting în suflet Sarcazmul și amarul, Și să-i arăt că de cît mine E mai sărac avarul; L-am dus grăbit spre locuința, Spre raiul dragei mele, Și-am zis avarului: „Privește Furiș printre perdele!â€� El s-a uitat: pe-o pernă albă Dormea iubita dusă, Și-n jurul ei plutea un farmec De liniște nespusă... Ne-am dus în urmă fiecare Spre scumpul său tezaur: Eu la iubita mea, — Avarul Spre lada lui cu
Vasile Alecsandri - Ceasul rău
Vasile Alecsandri - Ceasul rău Ceasul rău de Vasile Alecsandri Pe cel deal, pe coaste, Trece-o mândră oaste, Oaste de români! Toți voinici de frunte Care merg să-nfrunte Oarde de păgâni. Iar pe-o culme verde Ce-ntre munți se pierde Stau de mi-i privesc Două surioare, Albe lăcrimioare, Care mi-i jelesc: Vezi tu, surioară, Oastea se coboară Colo pe costiș, Vezi-o cum pătrunde Pe rând și s-ascunde Colo-n stejăriș. Vai! nu se mai vede! Cine, cine-a crede Grija ce duc eu, Oastea că-i purtată De bătrânul tată Și de dragul meu? Ei se duc în vale Unde țara-n jale Geme cu amar, Căci au intrat iară Sabie în țară, Paloș de tătar. De pe munți în poale, Cu armele goale, Ei mi se cobor, Și prin cea urdie, Dragă, o să fie Mare, mult omor! Căci tata bătrânul Nu cruță păgânul Când s-aruncă-n foc. El e român tare, Ca Ștefan cel Mare, Și om cu noroc. Pentru el n-am teamă... Dar îmi fac de seamă Când stau de gândesc La dragul Lisandru, Că-i un copilandru, Și mult îl iubesc! El n- ...
Mihai Eminescu - Umbra mea Umbra mea de Mihai Eminescu Adeseori când stau înaintea fumegătoarei lumini galbene a lampei mele, când mă uit în ochiul ei cel roș, când deschid câte-o carte bătrână plină de nerozii bătrâne, de credințele unei lumi cu capete îndealtfel ca și a noastre (lucru ce arată relativitatea adevărului), adeseori, zic, conversez cu lampa mea verde și veche și mă uit sub cojocirocul ei, când fâlfâie fantastic, ca și când i-ar fi dor de tavan. Când privesc vis-a-vis de mine, în peretele rău văruit, văd onorabila mea umbră, cu nasul cam lung și căciula peste ochi, și-mi fixez ochii la ea și cuget... cugetarea mea e vorbă pentru ea, căci ea mă înțelege și-mi răspunde tot în gândiri lungi și deșirate la ceea ce-o întrebasem, fără ca să mă mulțumească acele răspunsuri, căci nu vorbesc în gând decât eu cu mine. Eu cu mine . Ciudat! Această despărțire a individualității mele se făcu izvorul unei cugetări ciudate, care mă făcea să fixez aspru și lung umbra mea, astfel încât ea, jenată de-atâta căutătură, prindea încet, încet conture pe perete până ce ...
... se înalță cu mândrie, Arătându-și golul creștet preste groaznicul noian. P-acea mare înălțime singuri doi tineri scăpară, Gingașa fată Selmina ș-amorezul său iubit, Ei văd moartea cum spre dânșii se apropie amară, Mulțămiți că și atunce soarta nu i-au despărțit. Amândoi au rămas singuri din grozavnica pierire ... noi l-a hotărât? Puținele mele zile iată-le de-acum sfârșite! Sprijinește-mă în brațe-ți, să mor l-al tău sân iubit. În curând a să sosească mâna morții cea de gheață Și de draga ta Selmină să s-atingă-nfiorat, Să mă ia de ... a greșit? Au doar sunt atât de grele și mari a noastre păcate? Însă noi n-am făcut altă decât numai ne-am iubit. Oh! cât ești de strașnic, Doamne, în a ta dreaptă mânie, Cât d-amar este paharul ce-l bem în acest minut!... Ah ... d-această de pe urmă mângăiere m-a lipsit; Însă, scumpule Edvine, oricare nenorocire Aș uita fiind cu tine, viețuind cu-al meu iubit... Dar ce poate face omul împotriva voiei sfinte? Cine poate înțelege scopul ei acel ascuns? Iartă cârtirile noastre, Dumnezeule părinte! Căci ele scap dintr-un
Emil Gârleanu - Oratorul Oratorul de Emil Gârleanu Tocmai isprăvise de mâncat friptura, când Ghiță Năstrate, agentul, îi aduse o scrisoare. Conul Tase Filoreanu desfăcu, domol, plicul și citi: Iubite Tase, În împrejurări grele, la cine să alergăm? Firește, la tine. Afaceri grabnice mă silesc să plec numaidecât. Și astă-seară, la 8 ceasuri, cred că știi: sunt cele două întruniri, în despărțirile III și IV, la care trebuia să vorbesc. Bizuit pe marele tău talent, plec mai mulțumit și împăcat în mine însumi decât dacă aș fi vorbit eu alegătorilor. Al tău îndatorat, Jean P.-S. Iartă-mă că-ți scriu așa, pe fugă; mai am jumătate de oră până să plece trenul. Tocmai, semnul buletinelor noastre de vot e Crucea. De multe ori îi scrisese șeful; dar niciodată nu-i așternuse rânduri mai călduroase ca aceste. Conul Tase era încântat. Înghiți o bucată de plăcintă în pripă, sorbi de două-trei ori din cafea și porunci să-i aducă o trăsură. Erau 7 ceasuri. Își îmbrăcă redingota, își îmbucă tabachera cu tutun, iar coana Tica Filoreanu îi puse în portofel vreo două scobitori, căci se putea, după întrunire, soțul dumneaei să guste câte ceva, cu prietenii. Peste câteva ...
Ion Luca Caragiale - Epigrame (Caragiale)
Ion Luca Caragiale - Epigrame (Caragiale) Epigrame de Ion Luca Caragiale Unui senator Cănit? Și crezi că ăsta-i chipul Să-ntinerești în adevăr?... Ca Venerii să fii discipul Mai va ceva pe lângă păr! Unui clubman La cărți, c-un as ești asasin, "Cu spada-n luptă, spadasin; Dar fără spadă, fără as, Tu singur spune: ce-ai rămas? (Moftul Român, 24 Iunie 1901) Doamna cu evantai Pe canapeaua elegantă Se-ntinde doamna nonșalantă Și c-un papyrus se evantă De atmosfera ambiantă. Făt-Frumos cu Moț în Frunte Zi că-i dragoste, și pace ! Te-a vrăjit ? atât ți-a fost : Din pocit, frumos îți face, Și deștept din ăl mai prost. "Convorbiri critice", 1908, 15 decembrie Polemica în epigrame - cu Dimitrie Teleor - Cazu Cuza I Am publicat în numărul trecut o epigramă inedită a popularului Teleor, căruia, precum se știe în cercurile literare de la Berăria Cooperativă, i se zice de către amicii invidioși Țața pentru limba lui prea înțepătoare. Eprigrama țaței era adresată unui burghez parvenit, care cu cât se înalță, cu atât pare poetului mai mic: foarte ingenioasă epigrama țaței! Ce se întâmplă însă, spre marea noastră mirare? Un ...
Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului
Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului Floricica codrului de Constantin Stamati-Ciurea Legendă Cuprins 1 I 2 III 3 IV 4 Note I În timpul robiei poporului rusesc* gemeau sub al ei jug apăsător optzeci de milioane de suflete pe un teritoriu întins, începând de la zidurile Chinei până la malurile Nistrului, un teriÂtoriu colosal în mărimea lui. Boierul era servul țarului, iară poporul de rând sclavul boierului. Acea epocă plină de desfătare era fericită pentru boierimea nobilă, care se folosea în plin de puterea mai că nemărginită ce o avea peste robii săi... Boierii trăiau în orgii și în risipă, negânÂdind la interesele patriei, chibzuind că, dacă terenul lor este neatârnat și robii supușii lor, trebuie să fie țara în bună orânÂduială. Iară la caz de război cu turcul păgân, boierimea ducea la căsăpie legioane de robi pentru statul militar, și cu asta scăpau de datoriile lor în caz de război față cu țara, zicând că sângele nobil trebuie păstrat în țară ca un product scump, iară nu vărsat în luptă de-a valma cu mojicii, ba încă cu antihriști și neÂbotezați**. Astă nedreptate provenea mai mult din cauza că feuÂdalii Rusiei ...
George Topîrceanu - Pe un volum de Eminescu
... privirilor indiferente. Tot așa în ce privește „portulâ€�. Ba încă aici poate fi vorba și de cunoscutul fetișism al înamoraților. Cine a iubit știe cât prestigiu capătă numai o panglică din părul iubitei. Rochia? Dar rochia ei nu seamănă cu nici o rochie din lume! Tot ce a ...
Vasile Alecsandri - Prosper M%C3%A9rim%C3%A9e (Alecsandri)
Vasile Alecsandri - Prosper M%C3%A9rim%C3%A9e (Alecsandri) Prosper MĂ©rimĂ©e de Vasile Alecsandri 1871 I Pentru cine apreciază frumusețile literaturii franceze, pentru cine înțelege calitățile stilului și finețea spiritului, moartea celebrului autor Prosper MĂ©rimĂ©e e considerată ca un foarte trist eveniment, ca o pierdere importantă pentru domeniul literelor. Iară cine a cunoscut personal pe acest bărbat eminent prin științele filologice va regreta nu numai pe literatorul distins, pe filozoful amabil, dar și pe unul din cei mai adevărați reprezentanți ai spiritului de conversaț ie franceză. Bagajul său literar nu este voluminos; însă are mare preț în ochii amatorilor estetici de scrieri ce pot servi de model, precum: Colomba, la Venus d’Ille, l’enlèvement de la redoute, le vase ètrusque, les chroniques de Charles IX etc. și mai multe studii asupra literaturilor slave și spaniole. El a fost cel întâi care a făcut cunoscut în Francia pe celebrul Pușkin, traducând diverse opere de ale acestui poet rus și a scris un șir de epistole foarte interesante asupra Spaniei, unde îi plăcea ades să călătorească. Tot ce a ieșit de sub pana lui ...
Ștefan Octavian Iosif - Cavalerul
Ştefan Octavian Iosif - Cavalerul Lui D. Anghel A fost odinioară un cavaler tăcut, Cu ochii melancolici, obrajii de zăpadă. Tărăgănat și șubred, pustiu și abătut, El hoinărea pe uliți, dat visurilor pradă. Era așa de țeapăn, stângaci, dus în extaz! La geamuri flori și fete râdeau de el cu haz, Când, șovăind în umblet, se poticnea, sărmanul! Ades, pierdut în umbră, stătea-ntr-un colțișor, Fugind de ochii lumii, în casa-i solitară. Și brațele-amândouă el le-ntindea cu dor, Ci nu scotea o șoaptă în liniștea de seară. La miezul nopții însă creștea un freamăt lin Și-un cântec sau descântec bizar, ca din senin, Și cineva la ușă ușor de tot îi bate... Iubita-i intră, — iat-o alunecând ușor Într-un veșmânt de spumă de valuri zgomotoase, Aprinsă și-nflorită ca un aprins bujor; Strălucitor e vălu-i ușor ca de mătase. Blond chipul ei răsare din buclele-aurii, Surâd albaștri ochii scânteietori de vii — În brațe unul altui se lasă ei să cadă... În brațe unul pe-altul ei dornic se cuprind; Stângaciul de-adineauri nici nu se mai cunoaște; Re-nvie visătorul; obrajii reci s-aprind; Din ce în ...
Ștefan Octavian Iosif - Dunărea
Ştefan Octavian Iosif - Dunărea Dunărea de Eduard Mörike , traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Sămănătorul , 19 august 1907 Baladă, după Mörike Pe Dunăre ușor plutea O barcă, doi copii în ea, El — de o parte, ea — de alta. Ea zice: — Dragă, spune dar, Ce lucru vrei să-ți dau în dar? Ea mînica și-o sufleca Și peste apă se pleca. Băiatul rîse și, la fel Pe apă s-aplecă și el. — Ah, dă-mi un dar, frumoasă Dună, Tu, care ești așa de bună ! O mîndră spadă scoase ea, De mult băiatul o dorea. Băiatul însă-n mîni ce are? O salbă de mărgăritare ! I-o așeză în negru-i păr, Părea-o prințesă-n adevăr ! — Mai dă-mi un dar, frumoasă Dună. Tu care ești așa de bună ! Copila mai încercă iară Și scoate-un scut de-oțel afară. Băiatul rîde aiurit, Și-i scoate-un piepten aurit. A treia oară ea încearcă, Dar ah ! alunecă din barcă. El sare după ea s-o scape, Dar Duna-i fură între ape. Îi pare rău de comoara ei Și se răzbună acum pe ei. Pustie barca se scufundă ...