Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru INSTRUMENT
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 80 pentru INSTRUMENT.
Nicolae Filimon - Paralelism între fosta direcțiune și cele de astăzi
Nicolae Filimon - Paralelism între fosta direcţiune şi cele de astăzi Paralelism între fosta direcțiune și cele de astăzi de Nicolae Filimon Este necontestabil că teatrul italian, la noi, ca și în celelalte țări, are multe datorii de împlinit ca să corespunză cu fidelitate misiunii lui. El urmează a fi întocmit astfel pe cît să poată servi nu numai de distracțiune și petrecere, dar și de instrucțiune muzicală publicului nostru. Numai atunci se poate introduce adevăratul gust muzical, cînd publicul va veni în stare a înțelege bine operile muzicale și a aprețui frumusețea armoniii în perfecțiunea esecutărei ei; căci armonia, nefiind alt decît niște combinări de sunete pe legile nestrămutate ale naturii sau ale corpurilor sonoare puse în vibrațiune, ea complectează sau divinizează melodia, astă ispirațiune a sufletului care servă de temă sau de text operilor muzicale. Adevărata dar misiune a unui teatru de operă este ca, traducînd cu fidelitate cugetarea maeștrilor și reproducînd pe scenă operile lor așa precum sînt scrise, să formeze gustul publicului, iar nu să-l strice. Printr-o critică retrospectivă și repede ne vom încerca a arăta și daca direcțiunea trecută ...
... grecească, încep a întrevedea adevărul. Iată un om cu fizionomia veselă. El intră într-o colibă de frunze, scoate de sub suman un instrument ce-i zice lăută, și se pune a cânta. Mulțime de oameni se îndeasă împrejurul lui și îl ascultă cu dragoste, căci el ...
Dimitrie Anghel - O victimă a lui Gutenberg
... braț ce face un gest de multe ori ce seamănă cu o îmbrățișare, cu un negru lichid dinainte, ce are însăși culoarea infernului, cu un instrument ce se termină printr-un vîrf ascuțit, ce poate de multe ori fi o armă mai periculoasă decît un pumnal ce știi să-l mănuiești ...
... murit; însă neajunsurile practice ale traiului, hrană ordinară, interior mizer, nevoie continuă de muncă grosolană obligată și ridicul plătită — cu același fin și nobil instrument cu care trebuia să cînte plutirea lunii pe mișcătoarea mărilor singurătate — și pofte arzătoare, atît de ieftine pentru alții, atît de scumpe, mai adesea ...
Mihai Eminescu - Împărat și proletar
Mihai Eminescu - Împărat şi proletar Împărat și proletar de Mihai Eminescu Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă, Unde pătrunde ziua printre ferești murdare, Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă, Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită, Copii săraci și sceptici ai plebei proletare. Ah! - zise unul - spuneți că-i omul o lumină Pe lumea asta plină de-amaruri și de chin? Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă și plină, Murdară este raza-i ca globul cel de tină, Asupra cărui dânsul domnește pe deplin. Spuneți-mi ce-i dreptatea? - Ce-i tari se îngrădiră Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi; Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră Contra celor ce dânșii la lucru-i osândiră Și le subjugă munca vieții lor întregi. Unii plini de plăcere petrec a lor viață, Trec zilele voioase și orele surâd. În cupe vin de ambră - iarna grădini, verdeață, Vara petreceri, Alpii cu frunțile de gheață - Ei fac din noapte ziuă ș-a zilei ochi închid. Virtutea pentru dânșii - ea nu există. Însă V-o predică, căci trebuie să fie brațe tari, A statelor greoaie cară trebuie-mpinse Și trebuiesc ...
Nicolae Filimon - Schiță biografică asupra maestrului Bellini și a operilor sale
Nicolae Filimon - Schiţă biografică asupra maestrului Bellini şi a operilor sale Schiță biografică asupra maestrului Bellini și a operilor sale de Nicolae Filimon Articol publicat în Naționalul , I (1858), nr. 39, 24 aprilie, p. 149—150, sub semnătura N. Filimon Sicilia, acest locaș al soarelui, insulă a ciclopilor, teatrul celor mai poetice aventure mitologice, patria Ceresei și a lui Triptolem, delicioasa grădină a Italiei, care făcu pe frumoasa Venere a-i da preferință mai mult decît încîntătoarelor dumbrăvi de cedri și chiparisi din insulele Cnido și Cipro; patria primitivă a literelor și a belelor-arte, pămînt proverbial pentru eroismul și abnegarea fiilor lui, iată în fine țara care dete lumei pe pateticul maestru Bellini, pe inventatorul școalei lirice și compatriotul tiranului Falaris, ce-și avea și el pasiunea sa muzicală, ba chiar școala sa fundată pe o teorie proprie a sa, și care în marele său amor pentru cultura muzicei vocale inventă faimosul taur de aramă pe care, după ce-l ardea binișor, adică pînă se făcea roșu, apoi băga într-însul cîte un amator de muzică, care abia intrat în ...
Vasile Alecsandri - Mihu copilul
... zice: "Păunaș de codru, Vătăjel de lotru." Înțelesul cuvântului lotru nu e bine cunoscut. Unii pretind că însemnează bandă de hoți. ↑ Cobuzul e un instrument oriental. ↑ Acest codru se găsește în țara de sus a Moldovei. El a fost mult timp lăcașul hoților celor mai ...
Vasile Alecsandri - Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu
Vasile Alecsandri - Protestaţie în numele Moldovei, al omenirii şi al lui Dumnezeu Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu de Vasile Alecsandri 1848 Fraților români din toată România! Vă chem să fiți martori la nelegiuirile guvernului prințului Moldovei, Mihail Sturza, care de patrusprezece ani s-a arătat prin toate faptele sale dușmanul cel mai aprig al nației noastre! Veniți cu toți să protestăm în fața lumii împotriva sistemului barbar și corumpător ce a întrebuințat până acum acest domnitor pornit de patimi spre a ținea Moldova în lanțuri și în întunecime! Veniți cu toți să protestăm în numele Patriei, al Omenirii și al lui Dumnezeu, împotriva tiraniei machiavelice a acestui om, care nu respectă nici Patrie, nici Omenire, nici Dumnezeu! De 14 ani, Mihail Sturza, stăpânit de nesațiul iubirii de argint, se slujeștele de măsurile cele mai arbitrare și de chipurile cele mai nerușinate pentru de a-și îndestula patima răpirii; dar, spre nenorocirea țării, acea patimă este neîndestulată, căci ea nu are hotare. De 14 ani, Mihail Sturza, înarmat cu otrava corumperii, stinge simțirile de omenie și de cinste din inimile supușilor săi, degradează caracterul nației, ...
Garabet Ibrăileanu - Evoluția literară și structura socială
Garabet Ibrăileanu - Evoluţia literară şi structura socială Evoluția literară și structura socială de Garabet Ibrăileanu Într-un articol din năurmăî-rul trecut, am încercat să arăt dependența strânsă a literaturii române de realitățile naționale. Această dependență am ilustrat-o prin diferite considerații asupra naturii influențelor străine, care au fecundat spiritul național și au înlesnit apariția și dezvoltarea literaturii române. Dar această teză se poate dovedi și prin alte fapte din istoria literaturii noastre. Să ne oprim asupra unuia din cele mai concludente: evoluția deosebită a literaturii naționale în Moldova, Muntenia și Ardeal. I Mai întâi, deosebirea dintre Ardeal și cele două "Principate". În prima epocă a literaturii noastre beletristice, Moldova și Muntenia au o literatură scrisă de boieri (Conachi, Văcăreștii, Momuleanu, om de casă boierească; pe atunci, numai boierii se puteau cultiva), o poezie lirică influențată de literatura franceză și de cea grecească nouă. În Ardeal însă, în același timp, apare o literatură epică și didactică, cu caracter popular, scrisă de intelectuali ieșiți din popor (acolo poporul a avut putința să se cultive mai devreme), rămași legați de popor, căci în Ardeal nu existau clase superioare naționale, care să absoarbă și ...
I. C. - Vînătoarea (I. C.) Vînătoarea de I. C. Informații despre această ediție Apare în tipografia lui Anton Pann în 1846, împreună cu poemul Duhovnicul și copila , dedicate doamnei Hariclia C. Autorul nu a fost identificat. la d. H. Un bătrîn îm povestea Te uită, vezi pe vale o casă descălită Ce buruieni înnalte în podu-i se zăresc ? Cu ușile stricate și prispa năruită De scărpinări de vite ce-acum o lăcuesc ? E o căsută care o dată o fetiță De toată sărbătoarea cu drag ea o spoia, Și într-a cării umbre la sîn strîngînd pe Niță Iubirea-i cea curată nici mă-sii n-ascundea. Pe prispa astei case la lună pe recoare, Acea fetiț-o dată iubitu-și sfătuia : Nu te mai duce, dragă, în munți la vînătoare, Că de ai ști cum tremur tu milă ai avea !... Iubire, mult mi-e frică că vre o stîncă mare Sau vre o vijelie în rîpi te-or arunca, Sau vre o gîrlă iute trecînd, din rea-ntîmplare Te-o înghiți, iubite, ori ursul te-o mînca !... Tu știi că pe moș Manea mai astă primăvară Într-o adîncă vale sătenii l-au ...
Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște
Ion Luca Caragiale - O făclie de Paşte O făclie de Paște de Ion Luca Caragiale Apărut în 1899 Leiba Zibal, hangiul de la Podeni, stă pe gânduri la o masă subt umbrarul de dinaintea dughenii, așteptând dilijența, care trebuia să fi sosit de mult; e o întârziere de aproape un ceas. Este lungă și nu prea veselă istoria vieții lui Zibal; dar așa cum e prins de friguri, tot e o petrecere pentru el să ia pe rând una câte una fazele ei mai însemnate... Precupeț, vânzător de mărunțișuri, samsar, câteodată și mai rău poate, telal de straie vechi, apoi croitor și ștergător de pete într-o ulicioară tristă din Ieși - toate le încercase după accidentul care-l făcuse să-și piarză locul de băiat într-o mare dughiană de vinațuri. Doi hamali coborâseră în beci un boloboc sub privigherea băiatului Zibal. O neînțelegere se ivi între dânșii la împărțeala câștigului. Unul din ei luă un crâmpei de lemn ce-l găsi la-ndemână și lovi în frunte pe tovarășul său, care căzu amețit și plin de sânge la pământ. Băiatul, văzând sălbătăcia, dete un țipăt de alarmă, dar mizerabilul se repezi să iasă din ogradă și, trecând pe ...