Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru INSPIRAT
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 155 pentru INSPIRAT.
Dimitrie Anghel - Darul valurilor
Dimitrie Anghel - Darul valurilor Darul valurilor de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 4 feb. 1907 Azi am găsit pe dună un braț alb de statuie, Un braț furat de valuri de cine știe unde..., Al cui a fost odată, cine-ar putea să spuie, Când a căzut în mare, cine-ar putea răspunde? E-un braț alb de femeie, fărmat mai sus de umăr, Și marmora-i atâta de clară și curată, Încât nu-ți vine-a crede că ani fără de număr S-au scurs de când stă astfel în valuri îngropată. Și mâna, mâna-i fină, sculptată cu iubire, De-ai spune că artistul pe când cioplea din daltă În marmora rebelă suprema-i amintire, Pe fruntea lui modelu-și purta mâna cealaltă. Trecea frumoasa mână pe fruntea inspirată, Trecea dezmierdătoare dând vițele-ntr-o parte Iar el cioplea cu râvnă, visând că poate-o dată Atât o să rămâie dintr-înșii după moarte. Și-ntr-adevăr că veacuri s-au scurs și iat-o iară Purtând pe brațul tânăr o algă ce scânteie, O algă-nmlădiată frumos ca o brățară, Asemeni unui ultim capriciu de
Dimitrie Anghel - Fantazie, 2 Fantazie de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 3 iunie 1907 Stau notele-aruncate-n vraf, Că-i trist maestrul și visează, Lung firele de telegraf S-aud afară cum vibrează. Vibrează cele șapte fire, Cîntînd același laitmotif. Iar paseri mici vin să se-nșire Ca notele pe-un portatif. Tot una cîte una, vine, Și cu un aer de mister, Înseamn-așa în note pline Un început de cînt pe cer, Și-atunci maestrul inspirat Bătînd măsură cu măsură, Notează cîntu-naripat Cetit pe-albastra
Dimitrie Anghel - Oscar Wilde Oscar Wilde de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 3 [20], 24 oct. 1910. p. 33—35. Gîndesc la soarta scriitorilor noștri, ce tristă și sarbădă este pe lîngă aceea a scriitorilor din țări străine. Unde-i vremea cînd vechii trubaduri străbăteau lumea, ducînd cuvintele înaripate și sonore din oraș în oraș, din castel în castel ? Unde sunt serbările acele fastuoase, în care se dădea lupta pentru frumos, unde mai sunt jutele și turnois -urile de aezi inspirați care veneau să se măsoare în puterea cîntecului, unde mai e melancolicul Wolfram să-și suspine, înstrunindu-și harfa, romanța la stea, ori impetuosul Tannhäuser să preamărească voluptatea amorului... S-a perdut obiceiul serbărilor de mult. În vastele săli goale în care locuiesc baronii ori prinții noștri, nu se obișnuiesc serbări, pe înaltul scărilor de marmoră nu mai stă cel ce ținea în mîna lui ridicată șoimul pe care magnați și seniori se întreceau să-l ieie, ca un semn că-și iau asupră-și toate cheltuielile serbărilor. Viața noastră e mizeră și cenușie, izvoarele de inspirație nu le putem lua decît din cărți, ochii noștri nu se pot înveseli de fastul ...
Dimitrie Bolintineanu - La pizmă
Dimitrie Bolintineanu - La pizmă La pizmă de Dimitrie Bolintineanu Pizmă, tu ești răsplătirea Faptelor celor mai mari! Tu stingi pacea și iubirea Și faci zilele amari. Tu faci ca să nască calomnia rea; Ăst cărbun ce arde fruntea ce atinge Dar care mânjește, după ce se stinge Însuși pe acela care îl ținea. Tu-mpletești cununa morții La maptirii renumiți, Tu tragi jos în lume sorții Regilor neodihniți. Pizmă, orișiunde naște o virtute, Un talent, un merit, un prezent ceresc, Ale tele umbre palide și mute Nasc deopotrivă și le învelesc! În colibă tu născută, Fugi de dânsa ne-ncetat, Și cu forma ta plăcută În palaturi ai intrat. Tu faci de pălește viață, tinerețe, Dulce bucurie între muritori, Fragedă junie schimbi în bătrânețe Și prefaci în lacrimi ale vieții flori! Nimănui nu dai cruțare! Când se varsă-al tău fior, Regii sunt a ta suflare Și pălesc pe tronul lor. Cei ce-i înconjoară cearcă-a ta putere, Inima se umple cu al tău venin, Care o îmbată și o schimbă-n fiere, Ura-nlocuiește amorul divin. Eu te văz pe orice față, De la domni până la sclavi. Fumul tău pe toți răsfață, ...
Gelu Vlașin - Demență presenilă
Gelu Vlaşin - Demenţă presenilă Demență presenilă de Gelu Vlașin am tăcut aseară cînd iuly mă asalta cu vorbe și lacrimi de adormit instincte primare și pe alina cu birmaneza cindy în brațe am tăcut aseară deși mă loveau buzele tale cărora le-am scris un cîntec de leagăn inspirat dintr-un basm cu pitici muribunzi am tăcut aseară cînd zîmbetul tău reclamă la colgate mi-a izbit fereastra de la baie în timp ce motanul alex făcea pipi-n chiuvetă am tăcut aseară cînd gustul tău amar mi-a invadat
George Topîrceanu - Prefaţă Prefață de George Topîrceanu Prin ce ținuturi rătăcești Pribeagă? În care grotă din povești Ai hibernat — o vară-ntreagă? O, Muza mea cu nasul mic Și coapse fine, Abia sculptate din nimic, De ce te-ai dus de lângă mine?... ți-am prins în părul inelat Vreo floare artificială? Te-am ofensat Cu vreo metaforă banală? Ori mi-ai bătut vreodată-n geam Și, spionând perdeaua trasă, Te-ai supărat că nu eram Acasă?... Vrei poate macii din livezi Pe toți cu mâna ta să-i scuturi? Sau te distrezi Cu pălăria după fluturi? N-ai adormit cumva pe-afară Și te-ai trezit sub un umbrar, Îndrăgostită de-un măgar Ca-n Visul unei nopți de vară? Cu Demonul lui Lermontof Te-i fi-ntâlnit și ți-a fost frică?... Nu ți-a intrat cumva-n pantof O pietricică? (De-aceea-mi iese șchiop și mic Un vers, în fiecare stanță... Vezi, tot m-ai inspirat un pic De la distanță!) Ori m-ai zărit vreodată stând Cu Muza altuia? Se poate. Le-am spus cuvinte dulci, pe rând, La toate... Dar n-am făcut-o pe furiș Cum fac ...
Grigore Alexandrescu - Măriei sale domnului Alexandru Ioan I
Grigore Alexandrescu - Măriei sale domnului Alexandru Ioan I Măriei sale domnului Alexandru Ioan I de Grigore Alexandrescu Pentru ziua intrării sale în București Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Timp dorit, zi de speranțe, Fiu al țării, salutare! România învestită În veșminte de serbare, Îți dorește, îți urează De mari fapte viață plină, Și se-nclină stelei tale Ce străluce de lumină. II Când de glasul omenirii Inspirată și condusă, Pleiada europeană, De puternici regi compusă, Reda nației gemânde Antici drepturi de tărie, Soarta-ți se-nscria în ceruri Cu lumina cea mai vie. III Fă dar numele-ți să treacă Între numele divine, Celor ce au fost ai lumii Nobili făcători-de-bine. Secolul să te admire, Și cu noi să se fălească Franța, nația cea mare, Nația cavalerească. IV Căci e aspră datorie Ce o nație impune, Căci e grea, mult grea, coroana Ce pe capul tău se pune. Țara te salută, prințe, Cu plăcere și iubire, Și-ți încrede viitoru-i Zâmbitor de
Grigore Alexandrescu - Miezul nopții
Grigore Alexandrescu - Miezul nopţii Miezul nopții de Grigore Alexandrescu Aici pe-aste ruine cu mândre suvenire Privesc cum orizontul se umple de făclii, Cum luna în tăcere s-arată să inspire Gândiri religioase l-ai lui Apolon fii. Când tot doarme-n natură, când tot e liniștire, Când nu mai e mișcare în lumea celor vii, Deșteaptă priveghează a mea tristă gândire, Precum o piramidă se-nalță în pustii. Ai mei ochi se preumblă pe dealuri, pe câmpie, Al meu suflet se-nalță pe aripi de-un foc sfânt, În zboru-i se ridică la poarta de vecie, Căci nici o legătură nu are pe pământ. Nădejdea mea din lume de moarte se precurmă; Trecu ea precum trece un fulger printre nor; S-a șters precum se șterge a vulturului urmă Când spintecă văzduhul în falnicul său zbor. De când pierdui părinții-mi trei ierni întregi trecură, Trei ierni, căci după ierne viața-mi socotesc, Căci zilele-mi ca iarna de viscoloase-mi fură, Copaci din miezul iernii ce vânturi îi clătesc. Frumoasa primăvară acuma se grăbește La caru-i să înhame pe zefirii ușori; Pășește, și pe urmă-i verdeața se ivește ...
Ion Heliade Rădulescu - Sânta cetate (Terța rima)
Ion Heliade Rădulescu - Sânta cetate (Terţa rima) Sânta cetate (Terța rima) de Ion Heliade Rădulescu Crist-popolul, lumina și puterea, Errând, sudând, străin într-ale sale, Producând singur viața și averea, Nici selbă-aflând, nici munte, nici vale Unde-ori căminul, ori capul a pune (Lungă laboare! foarte lungă cale!), Străbate lumea, lumea să radune, Secoli și famea suferă și gerul, Derâderi și bătăi, de spini cunune, Crucea, roata, focul, plumbul și fierul, Sclavie, glebă, clacă și uzură; Custodul punge, punge cavalerul, Cazacul punge, flagelă și fură; Magnat, idalg, ciocoi despoaie, bate; Pontefice, instructor minte, jură. Crist-popolul suspină și străbate Și secoli, și tărâmuri, tot pământul, Asudă, geme, suferă păcate, Iartă, le șterge; seamănă cuvântul: Când prunc orfan, plângând, mendicând viață, Când muribund ce n-are nici mormântul, Când june discolor cu moartea-n față, Fără mâine și azi, și fără lumină, Iarnă și vară,-n seară, dimineață; Ori ca om, ori sub forma sa divină, Tot proletar la câmp și la cetate, De la altar și până la salină, Cu-același dor, cu-aceeași greutate. Schimbe-se timpii, fie domn cezarul, Patriciu sau baron, prinț sau abate, Forță ori lege, Brama, papa ori țarul, El ...
Ion Luca Caragiale - "Răzbunarea lui Anastase"
Ion Luca Caragiale - "Răzbunarea lui Anastase" „Răzbunarea lui Anastaseâ€� de Ion Luca Caragiale Acesta e titlul povestirii istorice pe care d. Ciru Oeconomu [1] a publicat-o zilele trecute. O analiză critică amănunțită nu poate încăpea în cadrul nostru; noi trebuie să ne mărginim a ne arăta numai în linii generale impresia ce ne-a făcut-o citirea acestei lucrări. Autorul, ocupându-se mai demult cu studiul așezămintelor juridice de pe vremea marelui Teodosiu, a fost atras de farmecul acelei epoce așa de frământate în urma cuceririi dreptului de dominare în statul roman de cătră religia creștină. Cercetările juridice l-au îndemnat să penetreze și-n domenul celor istorice, și farmecul acestora a inspirat jurisconsultului povestirea ce ne prezintă. În scurt, este istoria unui tânăr pribeag, de cea mai joasă proveniență, care, din depărtările vastei împărății, vine cu un băț în mână și cu o traistă-n spinare în marea cetate romano-creștină, să-și caute și el, ca alți mulți, norocul. Și îl și găsește, ca toți acei ce știu bine să rabde și pot să-ndrăznească mult. Norocul îl ia de mână și-l duce pe ...
Ion Luca Caragiale - "Spitalul amorului". O prefață
Ion Luca Caragiale - "Spitalul amorului". O prefaţă „Spitalul amoruluiâ€�. O prefață de Ion Luca Caragiale Barbu Lăutarul a lui Alecsandri ne-a spus așa de bine cum se făceau ziafeturile și curtea în vremea veche și ce rol important jucau pe atunci glasul și cobza lui: societatea înaltă de atunci, negustorimea și poporul se nebuneau după lăutari, cari le cântau de la naștere și până la groapă — la botez, la nuntă, la înmormântare, de dimineață, toată ziua și toată noaptea: era un adevărat cult pentru muzica greco-turcă-țigănească, pe care, pentru exigențe politice, am numit-o mai târziu muzică națională. Repertoriul țigănesc se compunea din danțuri primitive populare și câteva danțuri fanariotice de salon, și mai cu seamă din așa-numitele cântece de lume: toate saloanele, toate mahalalele, hanurile, grădinile, cârciumile și noaptea târziu chiar ulițele urlau de ahturi. În mijlocul acelei mode stupide, acelui curent de erotism trivial, de sentimentalism grețos și de galanterie ridiculă, cari au târât și mânjit chiar pe mulți oameni de spirit și de adevărat talent, Anton Pann, vestitul nostru poet popular, a publicat, pe lângă atâtea admirabile lucrări originale și traduceri, și o colecție ...