Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru HOLDĂ
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 58 pentru HOLDĂ.
Ion Luca Caragiale - Un frizer-poet și o dramă care trebuie să se scarpine-n cap
Ion Luca Caragiale - Un frizer-poet şi o dramă care trebuie să se scarpine-n cap Un frizer-poet și o dramă care trebuie să se scarpine-n cap de Ion Luca Caragiale Se știe că-n genere frizerii sunt, ca toți artiștii, foarte pasionați și foarte credincioși amanți ai fiicelor Melpomenei... În momentele sale pierdute, între curățitul pieptenilor și ascuțitul bricelor, orice frizer ortodox care se respectă trebuie să se dedea cultului măcar a unei muze profane... Unii cântă cu flautul ori cu ghitara; alții zugrăvesc sau compun tablouri, în fel de fel de nuanțe, cu firele de păr măturate din prăvălie; alții sculptează în miez de pâne ori în săpun-rachiu; alții fac versuri care de care mai nepieptenate, și alții scriu poeme în proză, care de care mai despletite. Unul dintre aceștia din urmă, d. C. A. Ionescu, un lirico-decadento-simbolisto-mistico-capilare-secesionist, turbat de impresia stupeficantă ce i-a produs-o capelura d-auro-blondo-irizo-bronzată a aceleia care etc., ne trimite, cu rugămintea de a o publica, următoarea capodoperă în genul ei, pe care o dedică părului aceleia care etc. Să ...
Panait Cerna - Poporul Poporul de Panait Cerna Mândre-s plaiurile tale, țară mândră, între toate Și frumos se-ndoaie cerul peste vii și peste sate. Și flăcăii tăi sunt harnici, holdele îți sunt bogate Și copilele-ți duioase parcă sunt domnițe
Vasile Aaron - Anul cel mănos Anul cel mănos de Vasile Aaron Informații despre această ediție Fragment. Drăgălașă primăvară Te ivești veselă iară, Ne dai semn de roadă bună Ca să facem dinpreună Cinste celui preaputernic Mărindu-l cu cuget smernic, Pe cît firea omenească E în stare să-l mărească. Gheața și neoa cumplită În pripă fu risipită, Iarba subt frunză uscată Să ridică deodată Arătîndu-și colțul verde, Cum frigul puterea-și perde, Iată codrul înverzește, Firea toată să clătește, Pomii ceia ce dau roadă Unii de muguri să-nnoadă, Alții după a sa fire, Înfloriți mai cu pripire Dau albinelor hrană Și zburătoarelor mană. Ciocîrlia deșteptată Vrea cătră nori să răsbată, Zburînd să-nvîrte carigă Și veselă pe sus strigă. Cucului, ce amorțise îi vedem gura deschisă Dintr-un loc într-altul zboară, Să suie și să pogoară Cîntînd după a sa fire Prin a capului clătire. Turturica și porumbul, Ce tăcuse mult ca plumbul Pe uscate rămurele Dau glasul cel plin de jele, Și dacă-și află soție Îl schimbă în veselie. Cearcă loc de cuib și unde Îl află bun, se ascunde. Rînduneaua învrîstată Din căpriori deșteptată Însă cînd ...
Vasile Alecsandri - Hora Unirei
Vasile Alecsandri - Hora Unirei Hora Unirei de Vasile Alecsandri Poezia a fost pusă pe muzica compozitorului Alexandru Flechtenmacher. Theodor Aman - „Hora Unirii la Craiovaâ€� Hai să dăm mână cu mână Cei cu inimă română, Să-nvârtim hora frăției Pe pământul României! Iarba rea din holde peară! Peară dușmănia-n țară! Între noi să nu mai fie Decât flori și omenie! Măi muntene, măi vecine, Vină să te prinzi cu mine Și la viață cu unire, Și la moarte cu-nfrățire! Unde-i unul, nu-i putere La nevoi și la durere. Unde-s doi, puterea crește Și dușmanul nu sporește! Amândoi suntem de-o mamă, De-o făptură și de-o samă, Ca doi brazi într-o tulpină, Ca doi ochi într-o lumină. Amândoi avem un nume, Amândoi o soartă-n lume. Eu ți-s frate, tu mi-ești frate, În noi doi un suflet bate! Vin' la Milcov cu grăbire Să-l secăm dintr-o sorbire, Ca să treacă drumul mare Peste-a noastre vechi hotare, Și să vadă sfântul soare Într-o zi de sărbătoare Hora noastră cea frățească Pe câmpia românească!
Antim Ivireanul - La Dumineca Vameșului, cuvânt de învățătură
Antim Ivireanul - La Dumineca Vameşului, cuvânt de învăţătură La Dumineca Vameșului, cuvânt de învățătură de Antim Ivireanul Pohta cea mare și dragostea cea curată, iar mai vârtos să zic, datoriia cea părințească ce am cătră dragostea voastră m-au îndemnat astăzi de am venit aici, pentru ca să vă cercetăm sufletește, de vreme ce m-au rânduit Dumnezeu ca pre un nevrednic să vă fiu păstor și părinte sufletesc și învățătoriu la lucrurile cĂ©le ce ar fi spre folosul mântuinții sufletelor voastre. Pentru care lucru aveț datorie cu toții, de la mic până la mare, să mă ascultaț la cĂ©le ce vă învăț de bine și de folos, că acea ascultare nu o faceț mie, ci lui Hristos, după cum zice la 10 capete ale Lucăi: Cel ce ascultă pre voi, pre mine ascultă și cel ce să leapădă de voi, de mine să leapădă. Așijderea și fericitul Pavel zice la 13 capete cătră ovrei: Fraților, plecați-vă învățătorilor voștri și vă cuceriț lor că priveghiază pentru sufletele voastre, ca cum ar fi să dea cuvânt, ca cu bucurie aceasta să facă, iar nu suspinând, că nu iaste de folos voao aceasta. Drept aceia n-am pregetat, ...
Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman
Cezar Bolliac - O dimineaţă pe Caraiman O dimineață pe Caraiman de Cezar Bolliac Și iacă-mă pe vârfuri ararea străbătute, Și unde achilonii locașul lor își pun. Dar nici o vegetare! A iernelor trecute Ninsorile, prin râpe, grămezi, grămezi s-adun. Nici mușchiul nu se ține pe cremenea lucioasă Ce-o zvântă vijelia în drumul său trecând. O! nici un semn de viață! nimica nu trăiește, Decât p-un colț un vultur lumina ațintând. Și corbi, afund în vale, de carnivore doruri Împunși, se-ntrec și plană, - vr'un hoit și-au însemnat, Sau paseri d-alte paseri mai tari ucise-n zboruri, Sau fiare ce-alte fiare mai tari au sfâșiat. Pe a căruntă stâncă ș-adesea porfirie, Se sparg, se primblă norii, troienii mișcători, Și raza dimineței, d-un soare ce-a să vie, Aduce salutarea la vârfuri peste nori. Departe, pe o creastă de culme lung întinsă, Se-nșiră, fără număr, molifți ieșiți din nor, Și-n pompă militară, c-o frunte neînvinsă, Îmi trec pe dinainte cu uniforma lor. În văile afunde, a nopții locuință, Coboară-n șiruri brazii spre râul zgomotos Ce spumegă, se luptă, în ...
Ioan Slavici - Cine pleacă%3F Cine pleacă? de Ioan Slavici Ioan Slavici, “Cine pleacă?,â€� în Apărarea Națională, III (1902), nr. 85 (18 Aprilie), p. 1. Călare pe armăsar sirep, cu capul ridicat și cu buzduganul în mână, gata în fie-care clipă să se încaere în luptă, și să-șÄ pună viața în joc, - așa ni-l închipuim, căcÄ așa-l scim pe barbarul medieval – e omul stăpânit de un singur gând: că el este el însuși, singur în felul lui, maÄ presus de toțÄ și de tĂ³te, și că i se cuvine să-Ä țină în supunere pe toțÄ și tĂ³te să le stăpânĂ©scă. Intrupare a egoismului nelimitat, el e rîvnitor, nesățios în poftele luÄ și desfrînat în satisfacerea trebuințelor sale. Aspru și nemilos, el calcă în piciĂ³re orÄ în copitele calului sĂ©Å holdele semÄ•nate de alțiÄ, rumpe, frînge, dărâmă orÄ dă pradă foculuÄ bogățiile, pe care nu le pĂ³te lua cu sine, schingiuesce și omĂ³ră pe ceÄ ce nu vor să i se dea robÄ, îșÄ consideră soția ca sclavă, e gata să intre în luptă și cu frațiÄ, și cu fiiÄ, și cu ...
Nicolae Gane - Stejarul din Borzești
Nicolae Gane - Stejarul din Borzeşti Stejarul din Borzești [1] de Nicolae Gane Publicată în Convorbiri literare , anul XV, nr. 10, 1 ianuarie 1882. A fost odată un timp, pe când Molna și Prutul nu făceau hotar între trei țări surori, pe când bourul moldovenesc era singur stăpân pe-o țară largă, îndemănatică, locuită de-un popor ager și drept pământean. De pe atunci, deci, și pănă-n zilele noastre, rămas-a vorba din tată-n fiu cum că un joc de copii se încinsese odinioară pe șesul Trotușului, nu departe de satul Borzești, sub un soare frumos de primăvară. În două taberi era despărțită ceata copiilor: una înfățișa tabăra tătarilor sub comanda lui Gheorghie, un copilandru cu plete negre și cu ochii de mure, iute și neastâmpărat ca Trotușul ce se prăvale de la munți; cealaltă era tabăra moldovenilor sub comanda lui Ștefan, un copilandru cu plete blonde, cu ochii albaștri, gânditori, și cu inimă cutezătoare. Cel dintăi era fiu de țăran, cel de al doilea fiu de domn. Ei însă se jucau la un loc pe iarba verde, în răcoarea aerului, sub stăpânirea dreaptă a soarelui de primăvară. Și ambele taberi, înarmate ...
Petre Ispirescu - Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă
Petre Ispirescu - Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un țăran și-l chema Neagoe. Acest țăran era om voinic și harnic. NuÂi păsa lui de nu știu cine de ar fi fost. Vezi că-și căta de munculița lui, își plătea dajdia, se avea bine cu toți din sat, și cum făcea el, ce dregea el, se chivernisea omul ca să-i ajungă agoniseala muncei sale pentru multă vreme. Îi veni vremea de însurătoare, și ca tot creștinul, își făcu și el rândul. Ce să vezi d-ta? O dată cu nevasta se strecură în casa lui și sărăcia. Ea găsise un tron vechi, urgisit într-un colț din bordeiul Neagului, la care nimeni nu lua aminte, și acolo, pe dânsul, Sărăcia își făcuse culcușul. Sta grecește pe tron cât e ziulica și nopticica de mare, și din loc să se miște, ba. Pasămite tronul era gol, nu mai punea oamenii întrÂînsul nimic, atât era de vechi și de odorogit. Bietul Neagoe văzu că începe a da îndărăt; lucrurile ...
Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași
Constantin Stamati - Roman din Vrancea în oraşul Iaşi Roman din Vrancea în orașul Iași de Constantin Stamati La hotarele Moldovei către Țara Muntenească, A Vrancei munți se înalță, cu-a lor codri nepătrunși, Ce adăpostesc păstorii de prăsilă românească, Necorciți cu alte nații și cu legi bune deprinși. La fire simpli, buni la fapte, cu deprinderi țărănești, Feriți de-a Europei patimi și de cruzimi bărbărești. Ei petrec în fericire, neavând vro iscusință, În măgulituri viclene ce pe oameni amăgesc, Nici ca fățarnicii care cu o față de priință, Pe -a lor amici dezmiardă până când îi jăcuiesc, Ce lin a lor viață cu lucrare o petrec, Și-n facerile de bine între dânșii se întrec. Șoltuzul este domn Vrancei, a căruia palat este O cocioabă stuhuită precum în sat toate sunt. Deci el cu pârgarii, sfetnici, după ce trebi săvârșește, Se întoarce iar la lucru și uită că au domnit. Iar sățioasa mâncare acestui popul firesc Sunt poamele, fruptul turmei și holdele ce rodesc. Nici răzbeluri vreodată acești munți nu încruntară, Căci aurul și răsfățul cu totul din ea lipsind, Cei mai lacomi de prăzi oameni ...
George Coșbuc - Fata craiului din cetini
George Coşbuc - Fata craiului din cetini Fata craiului din cetini de George Coșbuc Un colț întreg de lume s-a fost înspăimântat De spada și curajul lui Tabără-mpărat, Domn mare și puternic din țara cu nenorii. El trece-n șir de taberi cum trec secerătorii Prin holdele răscoapte; cu brațul său robust Deschide-o cale lată pe unde-i drum îngust Și zboară fortunatec prin rândurile dese Și-n veci cu biruință din grele taberi iese. Deci dusu-mi-s-a veste prin lume și prin țări Și s-a pierdut în umbră de-albastre-ndepărtări Că, de-ai cerca prin lume de-a lungul și de-a latul, Voinic nu poți să afli ca Tabără-mpăratul! Dar totodată veste și vorbă s-a pornit, Că Tabără-i om dosnic și-i trist necontenit Și cât e ziua dânsul cu nimeni nu vorbește, Cât parcă ceva-l doare și nu știu ce-i lipsește; Că-i tot mereu pe gânduri și-i vecinic supărat. Dar pentru ce?... De-aceea, că bietul împărat Avea trei fii războinici, ca nimeni pe sub stele, Frumoși în zi de pace ...