Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FOST MAESTRU

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 73 pentru FOST MAESTRU.

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

... clasa a patra de liceu, dar am fugit, se cheamă, de sub scutul și autoritatea părinților, cu mulți ani în urmă. Trebuie să mă fi urmărit pretutindeni cu poliție și telegrame, căci tatăl meu era doctor de târg și om de stare: avea și vie și, acolo la vie, ascultând ... am dat de niște namile leneșe și murdare și care-și blestemau soarta - cu scandal mare la fiecare clipă - și scuipau în ea; dacă ar fi putut, ar fi omorât-o, dar pentru că așa ceva nu era cu putință, se înjunghiau uneori între ele într-o hărmălaie de nesuferit. Când am încercat să ... fugisem crescuse cu repeziciune de copac. Totuși i-am văzut că mă privesc cu luare-aminte și șo-pocăiesc ceva între dânșii; dacă n-ar fi fost evrei, m-aș fi întrebat ce pot căuta ei tocmai la Iași? Au șopocăit și au privit de mai multe ori în urmă, iar eu am grăbit după colțuri ... ca un vrednic fiu al domnului doctor Mihalache Aspru din Zăreni și mi-am luat bilet de tren pentru ținutul natal. Dacă târgușorul părintesc ar fi avut gară, aș ...

 

Cincinat Pavelescu - Muzică de cameră

... În aer tremură, palpită Sclipiri de lună și de aur. Apoi se stinge. Musafirii Se-nghesuiesc înspre bufet. Se smulg din piepturi trandafirii Și spre maestru se trimet. O doamnă-i prinsă de suspine.  Ce zici, Dinicu? Ce deliciu! Și când te uiți la el mai bine, Aduce chiar cu bietul ...

 

Nicolae Filimon - Don Pasquale. Operă comică în trei acte

... Ernesto și d-lei Pasta pe aceea a Norinii. Cu chipul acela succesul nu putu să fie decît strălucit și nici că putea fi altfel daca ea fu cîntată și jucată de aceste patru talente de reputațiune europeană. Dar pe cînd nenorocitul Donizetti culegea laurii acestui triumf, Teatrul operii ... frizurile sale pline de natural și vivacitate a reușit a ne arăta pe Don Pasquale așa precum urmează a fi un bărbat de 70 de ani afectat de pasiunele juneței. Nu putem însă trece cu vederea că, în actul al II-lea și al III ... siliți a zice că vocea sa e lipsită de forța și timbrul cerut pentru o bună esprimare a delicioaselor melodii ale divinului maestru. Ariile: Sogno soave e casto De miei prom’ anni, adio [4] din primul act, și: Cerchero lontana terra Dove gemer sconosciuto [5] din actul al ... înfățișează atît de depravată, căci o femeie care priimește să joace o farsă nu să poprește aci? Și apoi iară, o asemenea femeie nu poate fi o amantă fidelă și castă; dar ce să zicem, asta e o licență dramatică și nimic mai mult. În partea muzicală, ca și în cea ...

 

Nicolae Filimon - Il barbiere di Sevilla. Melodramă comică în două acte

... noi cînd furăm întrebați despre reprezentarea operei Il barbiere di Sevilla cu artiștii din ziua de astăzi. Deosebirea fu numai că, spre a fi mai înțeleși de întrebătorii noștri, le citarăm versurile lui Dante în idioma română: „Nici o durere nu este mai mare decît a-ți ... dedat cu muzica lui Verdi cea zgomotoasă, ce nu reclamă de la artiști mai mult decît o voce voluminoasă și armonică, spre a fi bine esprimată. De aceea, reprezentarea operilor lui Rossini au ajuns în timpii de astăzi a fi un privilegiu esclusiv al teatrelor de primul ordin, căci numai ele pot avea artiști capabili de a le reproduce cu succes; d-aci ... Almaviva), care prin dificultățile ei de tot fel a spăimîntat pe celebrii tenori Mario Calzolari și Carion, avu nenorocirea de a fi cîntată de domnul V. Cantoni carele, prin vocea sa subțire, nelegată și fără vibrațiune, făcu să dispară tot efectul sublimei serenade de la introducțiunea primului ... doamnei Guerrabella devenise o violină mînuită de un bun artist și putem zice că în ceea ce privește acurateța esecutăței notelor stacate și arpegiate ar ...

 

Nicolae Filimon - Despre noua trupă italiană

... raționa despre talentele melodramatice ale celor dintîi, fără a-i asculta sau cel puțin a-i cunoaște din corespondențele jurnalelor, ar fi o imprudință, ar fi să prezicem viitorul, lucru ce l-am lăsat totdauna pe seama calendarelor; a raționa iară despre cei de-al doilea o socotim de ... suntem în drept a le cere de la o impresă ieșită din sînul românilor și ale căria tendințe nu putem crede că vor fi altele decît acelea de a servi bine pe publicul și a-și face tot într-un timp și interesele sale, căci ... teatrul nostru îi permite a împlini aceste condițiuni în toată întinderea lor. Suntem în timp de progres și de reforme radicale și ar fi un mare păcat a mai vedea programe pompoase prin care să ni se promiță deliciurile paradisului și apoi să ni se dea monstruozitățile ... mai avea ocaziune de a ne taxa de ignoranți? Iaca ce pretinde publicul teatrului italian de la actuala impresă, de la d. Hiotu. Fi ...

 

Paul Zarifopol - Paradisul suspinelor

... dificultatea de a smulge și a închega în potriviri de cuvinte, în ciuda șerpilor sintaxei, fermecați cu degete și descântece de maestru. Și scrisul său echivalează strălucit delicatețea conștiinței sale de artă. Desigur, cititorul a început, pe aici, să ia seama că nu analizez, nu ...

 

Ion Luca Caragiale - Ironie

... farmecul primei lui aruncături de ochi: „Dîndu-mi din ochiul tău senin O rază dinadins, În calea timpilor ce vin O stea s-ar fi aprins; Ai fi trăit în veci de veci Și rînduri de vieți; Cu ale tale brațe reci Înmărmureai măreț Un chip de-a pururi adorat, Cum ... de asta, și mai ales acelora ce trebuiau s-o înțeleagă nespusă. S-a zis că era risipitor și că, orice sume ar fi trecut prin mînă-i, el tot nefericit ar fi fost, de vreme ce nefericirea lui era de un fel curat moral. Minunată judecată, dar ieftină scuză pentru acei ce l-au lăsat totdeauna în ... țîcnit, s-a frînt în toiul mișcării: „organele erau acum sfărmate și maestrul nebunâ€�! Pînă aci trăise destul de rău... Cine ar fi, nu plătit, ci barem citit versurile lui? Aproape niminea. Cîți îl știau că există? Foarte puțini. De-acu încolo, țin-te popularitate!... Mulți cuminți trec ... mai poate încăpea vorbă, era în completă mizerie. Iată ce scria el către un amic — scriptura este excesiv de îngrijită, pare că s-ar fi ...

 

Alexandru Vlahuță - Răspuns la o cronică rimată

... de-a valma, Deopotrivă pentru toți, Ori li s-a măsurat cu palma... * De e, sau nu e cer, mă-ntrebi? Ar fi nedrept să-ți spun că nu-i; Dar fiecare-ndeosebi Menită-și are partea lui: Măreț pluti-va printre veacuri Maestrul dulce, Eminescu, Iar gos ...

 

Cincinat Pavelescu - Marelui Caragiale

Cincinat Pavelescu - Marelui Caragiale Marelui Caragiale de Cincinat Pavelescu pe când era berar. La această epigramă a colaborat însuși maestrul Iancu Luca Caragiale Îți dă berea cu măsură Face și literatură... Însă nu face

 

Paul Zarifopol - Poezia pură

... și în cuvântarea lui avusese mai ales grijă să dea a înțelege că poezia nu se poate defini. Tocmai acest lucru pare să fi supărat mai mult pe Paul Souday. Probabil, ca frances de veche observanță și ca ziarist, el nu rabdă obscuritatea, oricât ar fi de prestigioasă, și s-a necăjit rău când Bremond a spus că poezia n-are a face cu rațiunea ... Muzica emistihului al doilea stă toată în cuvântul PasiphaĂ©, unde a-i-a-Ă© dau hotărât efect de fanfară parc-ar fi claxonul automobilelor curții regale... Această melodie a versului, elementară și evidentă, o simte numaidecât oricare ureche normală. De accea versul s-a ... poemului, ca cireșele zaharisite pe fața unui tort. Cred că dacă părintele Bremond, înainte să-și dea pe față ideea lui mistică despre poezie, ar fi avut ca mine răbdare să cerceteze ce este poezia pentru majoritatea oamenilor, Souday și ceilalți ziariști, care s-au pornit contra lui, l-ar fi ... care material îi stă înainte trebuie să se cheme poetic sau prozaic, și nu vrea să știe că realizările empirice nu sunt și nu pot

 

Vasile Alecsandri - Fluierul

... Fluierul de Vasile Alecsandri În poiana verde am găsit un fluier Și i-am zis în treacăt: „O! Fluier perdut, Ai avut odată mult maestru șuier Care uimea lumea, ș-acuma ești tăcut. Astfel și poetul viu în tinereța Gingaș, cu iubire, dulce a cântat, Dar i-a ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>