Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FLACARA
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 160 pentru FLACARA.
Ștefan Octavian Iosif - O viață
Ştefan Octavian Iosif - O viaţă O viață de Ștefan Octavian Iosif În amintirea lui Ștefan Petică și a altora Târziu se face ziuă, curând se face seară În odăița scundă din strada solitară. Hârțoage prin unghere și patul la perete, Iar lângă pat, pe masă, hârtii împrăștiete, Și-n negură eternă, o lampă mititică Abia îngân-o rază, de-ai crede că i-e frică... Ci totuși nopți de-a rândul, ea arde cu credință, Și zarea ei hrănește o dulce suferință În ceasurile triste de grea singurătate, Când numai vântul plânge pe uliți depărtate... Atunci ea luminează pe-un tânăr stând la masă Cum scrie și citește sau câteodată-și lasă Încet pe mână capul... Și cine știe unde, În care lumi și vremuri gândirea lui pătrunde, Când cată-n zarea lămpii ce-alăturea veghează Și-i încunună fruntea cu firava ei rază... Dar câteodată lampa, sătulă de veghere, Își pâlpâie-n feștilă lumina care piere Și umbre cresc și joacă pe ziduri și podele... Tresare visătorul atunci privind la ele, Oftând închide cartea sau lasă manuscrisul, Ca-n așternut să-și toarcă pe întuneric visul... A doua zi se scoală, se- ...
Ștefan Octavian Iosif - Pastel în metru antic
Ştefan Octavian Iosif - Pastel în metru antic Pastel în metru antic de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Lui Artur Stavri Trist îmi apare din neguri enormul oraș după ploaie, Soarele-i bate-n ferești umede încă de plâns. Negrii castani își întind adormiți candelabrul de ramuri… Cine-a suflat și le-a stins albele flăcări de flori? Trece amurgul acum pe ceruri cu dulcea-i estompă – Vesele farduri punând pe o mască de mort. Cum înserează acuma clamoarea stridentă-n uzinii Umple de vaier prelung posomorâtul amurg. Dreaptă-o coloană de fum se înalță din horn către ceruri, Stăruie-o clipă sporind, se risipește apoi, Se despletește-n șuvițe și cade respinsă din slavă, Ca pe rugul funest fumul fugar a lui
Ștefan Octavian Iosif - Profeție (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Profeţie (Iosif) Profeție de SĂ¡ndor PetÅ‘fi , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Floare-albastră , an. I, nr. 9, 6 decembrie 1898. — Tu, mamă, zici că visurile noastre Ni le trimite Atoateștiutorul, Că visu-i o fereastră fermecată Prin care ne surîde viitorul. Visai și eu un vis, iubită mamă, Un vis frumos... Mi-l lămurești tu mie ? Visai azi-noapte că-mi crescuse aripi, Și am zburat cu ele-n veșnicie ! — Copile, tu lumina vieței mele ! Luceafăr blînd al sufletului meu ! Fii vesel, vesel, că-ți făgăduiește Îndelungate zile Dumnezeu. ...Crescu băiatul — mare și puternic : Din pieptu-i tînăr izbucni deodată Sălbateca văpaie-a tinereții, Ce-n inimă-i gemuse-ncătușată. El prinde harfa și izbește-n strune, Dus în extazul sfînt al inspirării : Simțirea lui — măreț vultur — plutește În lumea largă pe-aripa cîntării. Se-nalță pîn’la porțile tăriei Al cîntecului glas înaripat, Desprinde stelele din cer să-ncununeze Cu raze fruntea lui de inspirat. Dar e venin a cîntecului miere ; Cu fiecare cîntec smuls din strune El pierde-o floare din cununa vieții, Și înc-o ...
Ștefan Octavian Iosif - Răsăritul soarelui
Ştefan Octavian Iosif - Răsăritul soarelui Răsăritul soarelui de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Îmi sorb acum cafeaua în balcon Cresc nori ca aburi grei dintr-o căldare Un tunet, când și când, în depărtare Îcearc-o gamă, ca un bariton. Ce-o fi fierbând la răsărit, în zare, Divinul nostru nevăzut patron? Își potcovește caii Apollon, Ori ce să fie-acest incendiu mare?... Tot mai compacți ies aburii acum, Dar flăcările cresc acum mai vii și ele, Din ce în ce tot cerul îl câștigă Și iată, că prin nourii de fum, Ca un simbol al României mele, Răsare-o uriașă
Ștefan Octavian Iosif - Un vis, 2
Ştefan Octavian Iosif - Un vis, 2 Un vis de Mihail Lermontov Traducere de Ștefan Octavian Iosif . Publicată în Foaie interesantă , 6 iulie 1897 După Lermontov La Daghestan, în valea cea pustie, Rănit la piept, zăceam în nemișcare: Bătea în flăcări rana încă vie, Și sîngele zbucnea în picuri rare... Zăceam însetoșat; nesimțitoare Stau stîncile pleșuve-n jurul meu, Și scînteia în arșița de soare Nisipul galben. Eu dormeam mereu... Visam că-n țara mea e sărbătoare, Vedeam saloane strălucite, pline De musafiri voioși; și, zîmbitoare, Femei frumoase se gîndeau la mine... Doar una sta-ntr-un colț uitat de lume, Părea că nici nu vrea s-o ia în seamă; N-o atrăgeau pe ea nici danț, nici glume, Ea urmărea un vis cu multă teamă: Departe-n vale un rănit zărea Și-i cunoștea atît de bine chipul ! În agonie rana tresărea Și-un val de sînge înroșea
Alexandru Macedonski - Mai Mai de Alexandru Macedonski Mai! Mai! și aurora cu lacrimi de topaze, Mai: albele calicii de crini, dulci flori de-amor, Și vocile de frunze, și raze, și extaze, Ș-a traiului uitare, un chin de care mor. Mai: barca ce se duce pe undele tăcute, Și clarul dimineții, și veseli lopătari, Și luni ce sparg văzduhul pe-azururi renăscute, Și bălți de-argint, și trestii, și candizi nenufari. Ș-oriunde, o natură tot tânără, tot blondă, Și-n cer, pe car de flăcări, Apollon, crud și blând, Lucind într-o părere de cursă vagabondă, Jucându-și caii de-aur și-n inimi
Alexandru Macedonski - Neron Neron de Alexandru Macedonski Privire-adâncă. Searbăd. Ca cioc de vultur, nasul; Sprâncene arcuite și trase cu compasul; O frunte largă; buze ca veșteji trandafiri; Pe ochi perdea de gene din pleoapele subțiri Ce lasă să străbată cum stau întredeschise O lume de concepții ș-o lume de abise. De lebădă-i e gâtul; de marmură-al său piept, Aci, de pe-o terasă, îl vezi semeț și drept Privind albastrul Tibru, panglică lucitoare, Pierdut cu mintea-n visuri, scăldat cu fruntea-n soare; Aci, molatec, leneș, apleacă, feminin, Grumazul său de fildeș pe toga sa de in. Neron!... Palatul, noaptea, răsună de orgie Precum răsună, ziua, orașul de urgie... Banchete, flori, Falerno și cântece de-amor Ciocnindu-se, adesea, cu țipete ce mor, Pornesc, peste tot locul, un haos fără nume -- Dar haosu-nsemnează o epocă, ș-o lume. Neron!... E Roma-n flăcări, în lacrimi și-n măcel, Căci Cezarul o știe mai rea și decât el; E vinu-n cupe de-aur și sângele pe scară; Desfrâu de vin-năuntru, desfrâu de sânge-afară... Dar astfel precum este: bizar și criminal, Neron e încercarea de-a fi
Alexandru Macedonski - Noaptea de aprilie
Alexandru Macedonski - Noaptea de aprilie Noaptea de aprilie de Alexandru Macedonski Mai ții oare încă minte noaptea-n care ne-am iubit?... Un moment! Și-n el o viață de un secol am trăit! Pentru tine ce-am fost însă? Tot ce-ai fost și pentru mine. Un capriciu de o clipă pe-ale inimii ruine! Iată tot. Fără-ndoială, noaptea, c-o vei fi uitat Și te miri de întrebare precum însumi sunt mirat; Unul ș-altul, de atuncea, multe nopți avem de-acele Ca să ne-amintim de toate, este foarte-adevărat! Dar secretul întrebării, cunoscut inimii mele, Nu e-al meu să-l dau pe față, și-ți rămâne a ghici Pentru ce aceste vorbe vin pe buze-a-mi rătăci ,,Mai ții oare încă minte noaptea-n care ne-am iubit?... Un moment!... Și-n el o viață de un secol am trăit!" Eram tineri deopotrivă, visători ca Poezia, Grațioși ca Tinerețea, dulci ca două sărutări Care-aprind pe buze rumeni ale dragostei-mbătări! Tu în arte, eu în versuri, ne-ncepuserăm solia, Viitoru-n fața noastră surâdea, și între noi Sta capriciul molatic; iar deschis pentru-amândoi Se afla Musset ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de ianuarie
Alexandru Macedonski - Noaptea de ianuarie Noaptea de ianuarie de Alexandru Macedonski I Deznădejde fioroasă, strălucitu-mi-ai pe frunte, Și încinsu-m-ai cu flăcări care-ntreg m-au mistuit, Nu mi-ai pus pe piept o stâncă, mi-apăsași pe el un munte, Dar mi-ai dat ș-a ta putere spre a nu fi de el strivit. Îmi făcuseși o coroană ce ca pietre nestemate Avea lacrimile mele ce luceau la focul tău; M-ai ținut în orice clipă cu simțirile-ncordate, Mi-ai fost soră preaiubită și mi-ai fost și crud călău. Ca Iacov frumos și tânăr ce-adormise la fântână, Deșteptat fără de veste de un înger lucitor, Mă chemași la luptă cruntă și ai vrut să-mi fii stăpână Și să-mi pui pe beregată uriașul tău picior... Ca Iacov intrai în luptă ș-am ieșit ca el de-asemeni, Și nici tu nu ești învinsă și nici eu învingător, Dar alături de-oboseală ne-am culcat ca niște gemeni Ș-am dormit, de este-o vreme, într-un somn îngrozitor. Lumea care este-o mare cu talazuri furtunoase Mi-a văzut a vieții navă ...
Alexandru Macedonski - Ospățul lui Pentaur
Alexandru Macedonski - Ospăţul lui Pentaur Ospățul lui Pentaur de Alexandru Macedonski Templul nalt ce e din piatră cu-ngrijire prelucrată În inscripții hieratici răspândite cu belșug Prin al soarelui praf de aur scânteiază și s-arată Uriaș prin înălțime, răpitor prin meșteșug. Pe sfințenia tihnită stâlpi de umbră priveghează, Pe când flăcări parcă urcă din nisipu-n zare-ntins; Uși de bronz întredeschise pe-adâncimi ce-nfricoșează Întunericu-l frământă cu năluci de aur stins. Sfinxi pe socluri de-alabastru așezați pe două rânduri, De la scara care duce pe platforma de porfir, Roși de vânturi, arși de soare, dar senini de orice gânduri, S-odihnesc cu moliciune printre flori de trandafir. Dar în sala hipostilă, împrejurul unei mese, Pentaur, poet și preot, stă cu oaspeți numeroși, Cupe de-onix se ridică, daruri scumpe, lui trimese De Ramses și de curtenii cei avuți și generoși. Dintr-o singură fereastră cade-o trâmbă luminoasă, Ce-nfășoară comesenii într-un nimb strălucitor, Fundul templului se pierde sub un strat de umbră groasă, Ce pe zei adăpostește de-orice gând pângăritor. Robi frumoși cu piepturi goale și cu ochi șireți de vulpe Ies fantastic ici și colo din noptosul labirint, Au tunici ...
Alexandru Macedonski - Romanța frunzei de chiparos
Alexandru Macedonski - Romanţa frunzei de chiparos Romanța frunzei de chiparos de Alexandru Macedonski Eu cunosc un loc retras Unde nimeni n-o să poată Să urmeze-al nostru pas... Vino: Uită lumea toată. Pământeștile păreri Îl cred plin de-ntunecime, Însă mint — căci nicăieri Nu ard flăcări mai sublime. Viața nu e pentru noi -- Lumea e de rele plină... Ești o floare — sunt lumină -- Vom fi cerul