Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI GELOS
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 49 pentru FI GELOS.
Ion Luca Caragiale - Nevoile obștii și așa numitele "Casa Noastră"...
... câtă nevoie are aceasta, în valea Dunării inferioare, de un aliat serios de altă rasă decât rasa slavă, și că aliatul acela, cu cât va fi mai sprijinit la întemeierea și desvoltarea lui, cu atât va fi mai în stare să sprijine la rându-i interesele comune ale celor două monarchii... și pare că nu s'a 'nșelat deloc bunul ... înaltă importanță, cu cine nu este fără contestare autorizat să le încheie. O afacere cât de infamă poate tratată prin samsari; dara contract valabil poate fi încheiat și iscălit numai de partea interesată sau de mandatarul ei, anume prepus la aceasta; și dacă mandatarul se dovedește a fi de rea credință ori manifest incapabil, contractul este lovit de nulitate. Și cine, după multe sudori, încheie o învoială, se 'nțelege, dacă e om cuminte ... numai atâta ! Meargă cu dânși chiar un bărbat sau mai mulți de reală valoare, oameni a căror moralitate și seriozitate n'ar putea fi puse nici când la îndoială; oameni reputați a nu fi avut în afaceri publice vreo preocupațiune de interese sau de ambiție personale - ducă-se cu toții să trateze... Ei, și ? Din partea forurilor competente li ...
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
... văd mai puțin clar. E dureros că sufletul omenesc este așa de lipsit de consistență. Și cu groază văd că se poate ca Irina să fi luat hotărâri exagerate sau atâtea altele intermediare. Se poate, admițând posibilitățile cele mai extreme, să se fi omorât pentru mine sau să se fi măritat pentru un altul. Când am cunoscut-o, eram tânăr de tot, abia intrasem la Facultatea de litere. Aveam toate defectele tinereții. Mă credeam frumos ... un motiv bun de chin. Și exclamam ridicol — ridicol pe care-l credeam atenuat, deoarece îmi dam seama de prezența lui: “Nu voi fi niciodată un don Juan!" Le examinam tot timpul pe cele trei muze, în grup și, uneori, pe câte una, fără să le disting la început ... unei sărutări. După cum se vede, pe atunci aveam gustul armoniei oricărui fapt. Preliminările amorului trebuiau să aibă o durată hotărâtă. Oricât de neașteptată ar fi fost o sărutare atunci, după un așa de puțin timp de cunoștință (era tânără și, cu tot fardul, nu-i bănuiam experiențe sentimentale), cred că ... mă gândeam tot timpul, și astfel mi-o exageram. Pe drum, aducându-mi aminte de amenințarea camaradei, o învățai o minciună (ca și cum ar
Ion Luca Caragiale - Dintr-un catastif vechi
... am scos carnetul și am notat rezultatul primelor noastre investigațiuni, pe care le comunicăm telefonic ziarului nostru... Cititorii noștri vor afla cei dântâi... etc." Să fi poftit însă intrepidul confrate, să mă facă să aflu cel dântâi, atunci când de la București până la Ploești se călătorea în birjă de Herasca ... totuși, serviciul de reportaj îl făcea cocoana Luța, de la Sf. Voievozi din Ploești, cu o celeritate și cu o exactitate, care ar putea face gelos pe cel mai neadormit dintre confrații noștri speciali în materie. Niciodată provincialii nu eram jinduiți de știri de senzație din țară și din Capitală mai ... cine altul decât de la cocoana Luța, chemată de mult acuma, din principatul Valahiei, întru împărăția cerului. Și, fiindcă oricme poate-nțelege că mi-ar fi greu să reconstituiesc din memorie, după peste o jumătate de veac, o povestire cu atâtea amănunte subtile, mărturisesc de la început că mă voi mărgini ...
Ion Luca Caragiale - Notițe risipite
... a lăsat un cap'd'operă incomparabilă? Iată o lucrare mai presus de orice critică — o lucrare așa-numită clasică. Exemple altele ar fi de prisos, cred eu; o întreagă listă a producerilor geniale nu ne-ar duce mai departe; ba chiar ar fi neplăcut să fac, după vechile calapoade încă la modă, paradă ridiculă de erudițiune într-o simplă noțită literară. La al doilea fel de produceri intelectuale ... provizorat, Dumnezeu mai știe cum să multumești pe mușterii. Dai primitivului în pielea goală o bună flanelă, vânătorului preistoric o pușcă și porcarului mărgăritare: o fi bună marfa dumitale, dar mușteriii îi găsesc cusururi, deoarece... nu le trebuie. Primitivului nu-i trebuie căldură pe spinare și pe pântece, pielea lui e ... modela busturi după natură. Poezie, muzică, pictură și sculptură — patru arte, cu un egal succes, ca Michel Angelo. Nu sunt un lingușitor; n-aș fi niciodată-n stare să acord aplauze unei producțiuni de artă dacă ea nu mi le poate smulge. Aplauzele nemeritate în conștiința noastră mi s-au ... pot avea despre ele o părere bună, și prea bune ca să am o părere rea. Aveau multe calități manifeste, pe cari nu le-aș ...
Ion Luca Caragiale - Două note
... mă revoltă È™i scandalul cu portretele È™i busturile puse fără sfială în circulaÈ›ie ca fiind ale lui, ca È™i cum ar fi vorba, încă o dată zic, de un tip din evul mediu, iar nu de cineva care a trăit în mijlocul nostru atâta vreme ... măniÈ™i galbene, È™i, dechizat astfel cît putuse mai bine, umbla de colo până colo, amestecat pîn mulÈ›imea de gură-cască. Urmărea foarte gelos pe persoana gîndurilor lui, care avea o patimă nespusă pentru flirt sub mască È™i domino - lucru ce, prin trivialitatea lui, lovea pe poet È ... acestea ca să nu se creză de către public — mai puÈ›in iniÈ›iat în ale miÈ™cării literare — că ar fi citaÈ›iunea de mai sus o falsificare: este o variantă originală, aceea anume la care È›inea poetul, o variantă ce mi se pare mie ... nu era androgin, era bărbat; el pe impotenÈ›ii intelectuali nu-i considera oameni , ci fĂ meni , È™i de aplauzele lor nu s-ar fi mîhnit — se scîrbea . Dar la varianta aceasta cedase el cel puțin, sub ce influenÈ›ă — nu ne pasă... Mai tîrziu, însă, s-a ...
Nicolae Filimon - Rașela și Ristori
... pe proștii de dogi a nu mai arunca inele de briliant în sînul mării, ci să le dea primelor done tragice. Ce va fi făcut acolo, nu știu, tot ceea ce știu însă și mă interesează a ști este că ea plecă din Viena și luă cu ... „Nu voi permite altor zei să intre în casa mea“. Scrise numaidecît impresarului Crosnier: „Eu sînt Rașela care fu, este și va fi. Văd că publicul meu s-a revoltat în contra mea și adoară alți zei. Scoală-te, Crosnier, deschide chivotul legii, scoate pe Racine ...
Garabet Ibrăileanu - Eternul feminin
... o femeie; o femeie, fără nici un sentiment pentru bărbat, nu poate să aibă legături, decât cu un adânc dezgust... 15. Un bărbat urât poate fi iubit tocmai pentru că nu are calitățile ca să fie iubit... O femeie poate iubi pe un bărbat ca să-i aline suferințele că nu ... albă, idealizată în toate felurile, și în Venerea de la Milo și în Venerea Calipige de la Siracusa, și spuneți dacă aceste două ființe pot fi egale la suflet? 17. Se spune că femeia e mai sentimentală, că ne-ar fi superioară prin afectivitate. În adevăr, femeia are o sentimentalitate superioară bărbatului: sentimentalitatea ,,casnică". Sentimentul de familie e mai dezvoltat la ea. Femeia va sacrifica aproape ... rămâne ,,casnică" [...] Această sentimentalitate casnic[...]n raport invers cu sentimentele sociale. Rolul femeii de a purta și crește copii, de a fi zeița casnică, o face nesocială, dacă nu chiar antisocială. Bărbatul, din contra... Dar cine nu știe că, în genere, bărbatul e socotit de femeie ca ... nu chiar iubire. Desigur că acest lucru are o explicație naturală. Ți-i indiferent moralmente, la urma urmei, pe cine supui, dar nu-ți poate fi ...
Dimitrie Anghel - Arca lui Noe
... milă nesfîrșită atunci îl cuprinse, văzînd în orice semen un copil, denaturat poate, dar care totuși era un copil, și pe care dacă l-ar fi distrus ar fi însemnat să se distrugă pe el însuși. O pildă era de ajuns, și atunci a hotărît să dea o pildă numai, să inventeze ... de sete a lacomului soare, ca după o mare indigestie, recădeau din nou în cascadă, curgea ca din orificiul unui uriaș ce ar fi băut nemăsurat într-un ospăț, proptit pe arcadele cerului, și se revărsa tumultuos ca din prisosul unui roman ce și-ar fi pus degetul în fundul gîtlejului aplecat pe vomitoriu, grăbit și gelos de cei răzemați pe un cot pe circularele divane, care ospătau înainte, beți și cu ochii licăritori înălțați spre brațele molatec arcate ale sclavilor ce ... acest tamazlîc eteroclit, alcătuit din dinte și corn, copită și unghie ? Voi spune că erau diversele manifestații ale aceleiași ființi care, oricît de perfectă ar fi, nu poate fi niciodată unitară. Spre care țel mergea internaționala aceasta ce nu putea fi ...
... făcută din portative, scară ce fusese agățată de balconul Olympului, unde Venera îl aștepta... întâmplarea făcu însă ca Vulcan-Ephaistos să prindă de veste și., gelos, o ploaie puternică făcu el să se dezlănțuie atunci, ca răzbunare, prin mijlocirea lui Zeus... Fuchs, deși cu umbrela la reparat, nu se dădu însă ... i corp de lapte pe patul de perne moi și de flori. în aer, căldură și arome ațâțătoare. Fuchs, de rușine și de teamă, ar fi vrut să intre undeva într-o crăpătură. Cum însă așa ceva nu există în Olymp, se văzu nevoit să-și facă singur curaj. Parcă ar ... mângâie, îl mai sărută de o mie de ori și îl așeză ușor între sâni... Fuchs începu să tremure de bucurie, și de teamă ar fi voit să sară jos undeva ca un purece. Cum însă acei sâni calzi și parfumați îl amețise și îl zăpăcise, începu să alerge ca un ... pe cari le cunoștea Fuchs) - organul muzicii divine și prin care el, apărând pe lume, văzuse întâia oară lumina zilei - atunci bucuria supremă nu poate fi căutată decât în ureche... Fuchs, acum înviorat, se reculese, se încorda și, de pe vârful picioarelor Zeiței, cu o frenezie de nespus, se repezi printr ...
... sistem... — O! nu, nu încă. . . mai târziu... vom vedea. Însă spune-mi în toată sinceritatea, ce ai face în locul meu dacă te-ai fi însurat d-ta cu Margărita? — Eu? întrebă Alexis tulburându-se. Nu înțeleg... — Vreau să zic, cum ai urma în timpii cei dintâi ai ... Alexis se întorcea din străinătate, unde își terminase studiile. Era pe la finitul toamnei, atunci pe când în țara noastră ploile încep a fi în două cu zăpadă și drumurile devin nepracticabile. Caii harabagiului pe care-l luase la Mihăileni, plini de glod până la urechi, înghețați, căzuți de ...
Vasile Alecsandri - Alecu Russo (Alecsandri)
... furișa printre dânsele de câte ori o putea face, pentru ca să cutreiere munții și să descopere legende. Jurnalul său de toate zilele trebuie să fi fost o comoară... însă a avut soarta comorilor! s-a pierdut, nelăsându-ne decât o singură legendă: Piatra corbului, culeasă la ... aceasta prin înțelegere cu egumenul, apoi se vor rândui doi vrednici și deștepți slujitori spre pază, poruncindu-le sub aspră răspundere de a fi cu neadormită priveghere. . .“ etc. Pe temeiul acestui decret, ce merită a fi arătat ca un model de despotism burlesc, A. Russo fu dus la Soveja; însă dreptatea din anul 1846 nu se mulțumi numai cu ... ar plăcea mai bine să râd în fața prigonirii! Mângâie-te, frate, căci toți cei ce poartă numele de Russo sunt destinați a fi persecutați; omonimul meu Jean-Jacques a pătimit multe în viața lui!... Ce asemănare măgulitoare pentru mine! Lucrurile mele sunt în boccea; căruța de ... Ergo, am fost arestat la Dej, și chiar acum mi se pregătește un alai de naționaliști-gardiști ca să mă ducă la Cluj ; însă nu ...